C.pr. civ., art. 274, art. 275
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 1621/13.12.2010)
Prin sentinta arbitrala nr.111/13.05.2009 pronuntata de Curtea de Arbitraj Comercial International în dosarul nr.367/2008 s-a admis actiunea formulata de reclamanta SC PROTRUCK SRL împotriva pârâtei SC ALCS SRL si a fost obligata pârâta sa plateasca reclamantei suma de 415,16 lei cu titlu de penalitati de întârziere si suma de 1.866,74 lei reprezentând cheltuieli arbitrare.
Împotriva sentintei mentionate pârâta SC ALCS SRL a formulat actiune în anulare înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala sub nr.32180/3/2009.
În motivare pârâta arata ca între aceasta si reclamanta s-a derulat un contract comercial având ca obiect prestarea de servicii. Întrucât pârâta nu a achitat o parte din debitele înregistrate fata de reclamanta, aceasta s-a adresat tribunalului arbitral de pe lânga CCIR.
Prin cererea de arbitrare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4,286,75 lei reprezentând contravaloare piese si a sumei de 415,16 lei reprezentând penalitati contractuale de întârziere.
Arata pârâta ca la primul termen, respectiv la data de 13.05.2009, reclamanta si-a restrâns pretentiile la suma de 415,16 lei reprezentând cuantumul penalitatilor de întârziere deoarece SC ALCS SRL a achitat debitul principal.
Pârâta sustine ca prin concluziile scrise, la al doilea capat de cerere, a solicitat aplicarea disp.art.4 alin.(6) din Normele pricind taxele si cheltuielile, care stabilesc ca: “Daca reclamantul îsi reduce pretentiile mai înainte de primul termen, inclusiv la acest termen, pentru care partile au fost legal citate, taxa arbitrala se calculeaza la valoarea obiectului cererii astfel redus”.
Având în vedere ca reclamanta si-a restrâns pretentiile la valoarea de 415,16 lei, pârâta considera ca se impune aplicarea disp.art.4 alin.6, respectiv diminuarea taxei arbitrale prin raportarea ei la aceasta valoare.
Întrucât Tribunalul Arbitral nu s-a pronuntat asupra celui de al doilea capat de cerere al pârâtei si nu a diminuat valoarea taxei arbitrale, se solicita anularea în parte a sentintei arbitrale si obligarea Tribunalului Arbitral la diminuarea valorii taxei arbitrale.
În drept au fost invocate dispozitiile art.364 si urmatoarele Cod procedura civila, art.,79 lit.f), art.82 din Regulile de Procedura Arbitrala a Curtii de Arbitraj Comercial International.
A fost atasat dosarul nr.367/2008 al Curtii de Arbitraj Comercial International.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentinta comerciala nr.997/9.02.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr. 32180/3/2009 a fost respinsa ca neîntemeiata actiunea în anulare formulata de reclamanta SC ALCS SRL, în contradictoriu cu pârâta SC P SRL, împotriva sentintei arbitrale nr.111/13.05.2009 pronuntata de Curtea de Arbitraj Comercial International în dosarul nr.367/2008.
Analizând cererea în anulare formulata, precum si circumstantele invocate cu privire la judecata în dosarul nr.367/2008 al Curtii de Arbitraj Comercial International, Tribunalul a constatat ca este neîntemeiata solicitarea formulata.
Astfel, observând ca reclamanta si-a redus într-adevar pretentiile aferente primului capat de cerere, însa doar dupa ce pârâta si-a stins datoria ca urmare a chemarii sale în judecata în fata instantei arbitrale, în mod corect a retinut aceasta din urma ca pârâta datoreaza, raportat la prevederile art. 274 C.pr.civ. si ale art.4 alin.6 din Normele privind taxele si cheltuielile arbitrale, întreaga suma perceputa de la reclamanta cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
Cererea de chemare în judecata a pârâtei a facut ca aceasta sa fie pusa în întârziere, astfel ca recunoasterea pretentiilor reclamantei înainte de termenul de judecata nu îi mai poate aduce beneficiul scutirii de obligatia de a suporta cheltuielile de judecata, conform art. 275 C.pr.civ.
Împotriva sentintei comerciale nr. 997/9.02.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala a declarat recurs reclamanta SC ALCS SRL, înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala sub nr. 32180/3/2009.
În motivarea recursului se arata ca, prin cererea de arbitrare, intimata S.C. P. S.R.L. a solicitat obligarea sa la plata sumei de 4.286,75 lei reprezentând contravaloare piese si a sumei de 415,116 lei reprezentând penalitati contractuale de întârziere.
Asa cum Tribunalul Arbitral a retinut, înainte de primul termen, respectiv la 13.05.2009, reclamanta si-a restrâns pretentiile la suma de 415,16 lei reprezentând cuantumul penalitatilor de întârziere deoarece recurenta a achitat debitul principal la data de 06.02.2009, plata facuta înainte de primul termen de judecata.
Având în vedere ca reclamanta a confirmat Curtii, printr-o adresa oficiala faptul ca a încasat partial debitul solicitat si ca îsi restrânge pretentiile la valoare de 415,16 lei, înainte de primul termen, considera ca se impune aplicarea dispozitiilor articolului 4 al. 6, “Daca reclamantul îsi reduce pretentiile mai înainte de primul termen, inclusiv la acest termen, pentru care partile au fost legal citate, taxa arbitrala se calculeaza la valoarea obiectului cererii astfel redus.”
Art. 57. alin. (2) din Procedura de arbitraj, prevede:” Conform art. 134 din Codul de procedura civila, este socotita ca prima zi de înfatisare aceea în care partile, legal citate, pot pune concluzii.”
Ca atare, pentru a se determina daca Curtea de arbitraj se afla sub incidenta articolelor mai sus mentionate – în special art. 4 alin. 6 din Normele privind taxele – si avea obligatia sa reduca taxa de timbru, instanta, de recurs trebuie sa verifice daca pârâta a achitat o parte din debit si daca a facut-o înainte sau chiar la primul termen de judecata.
În dosarul Curtii de arbitraj, conform citatiei comunicate partilor, primul termen de judecata a fost la data de 01.04.2009.
Conform încheierii de sedinta din data de 01.04.2009, completul de arbitraj nu s-a putut întruni întrucât unul dintre arbitrii a fost în imposibilitate de prezentare în sedinta, motiv pentru care s-a acordat un nou termen la data de 22.04.2009.
Astfel ca, primul termen de judecata asa cum este el definit de art. 134 din C.p.c. s-a prorogat la 22.04.2009 .
Conform dispozitiilor Procedurii de arbitraj, daca partile nu s-au înteles în privinta modului de suportare a cheltuielilor arbitrale, atunci sunt incidente prevederile articolului 50 alin. (9) din Reg. de Procedura Arbitrala care prevad: “În lipsa unei asemenea întelegeri, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral, daca cererea de arbitrare este admisa în totalitate. Daca cererea de arbitrare este admisa în parte, cheltuiala reprezentând taxa arbitrala va fi acordata prin raportare la pretentiile admise. Tribunalul arbitral va acorda celelalte cheltuieli în masura în care va aprecia ca sunt justificate, în functie de împrejurarile cauzei.”
Astfel ca, instanta de arbitraj, desi a fost sesizata cu o cerere în sensul stabilirii taxelor arbitrale la nivelul pretentiilor admise, înainte de primul termen de judecata, a ignorat dispozitiile imperative ale art. 4 alin 6 din Normele privind taxele si cheltuielile arbitrale si a obligat pe recurenta la plata integrala a taxei de timbru calculata la întregul debit solicitat ceea ce contravine dispozitiilor legale.
Împotriva acestei decizii, recurenta a formulat actiune în anulare întemeiata pe art. 364 si urm. Cod procedura civila si art. 82-84 din Regulile de Procedura Arbitrala ale Curtii de Arbitraj, actiune în anulare respinsa motivat de faptul ca recurenta a achitat debitul dupa sesizarea instantei arbitrale de catre intimata SC P. SRL, iar potrivit art. 274 Cod procedura civila, partea care cade în pretentii este obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Considera ca sentinta pronuntata de tribunal si atacata prin prezentul recurs a fost data cu aplicarea gresita a legii, respectiv cu aplicarea eronata a dispozitiilor articolului 274 Cod procedura civila, fara sa aiba în vedere dispozitiile art.359 alin.(2) Cod procedura civila care stabilesc: “în lipsa unei întelegeri între parti, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral daca cererea de arbitrare este admisa în totalitate sau proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa în parte.”
Instanta de fond trebuia sa analizeze si sa se raporteze cu prioritate la dispozitiile art. 50 alin. 9 Regulilor de Procedura Arbitrala si articolului 4 alin. 6 din Normele privind taxele si cheltuielile arbitrale, ca si legi speciale aplicabile în cauza, iar apoi sa se raporteze la legea generala – Codul de Procedura Civila care reglementeaza prin art. 359 coroborat cu prevederile art. 274, modul de cuantificare a cheltuielilor datorate si apoi obligativitatea partii care cade în pretentii la plata acestor cheltuieli.
Considera gresita modalitatea de aplicare cu prioritate a dispozitiilor art. 274 din Codul de procedura civila legea generala – de catre instanta de fond, în detrimentul legii speciale – Reg. de Arbitraj si Normele de stabilirea a taxelor – întrucât prin aceasta modalitate se omite stabilirea valorii exacte a cheltuielilor de judecata datorate de partea care pierde procesul.
Nu în ultimul rând, doreste sa învedereze instantei dispozitiile prevazute de art. 73 alin (2) din Regulile de Arbitraj care stabilesc urmatoarele; “Daca pârâtul recunoaste o parte din pretentiile reclamantului, tribunalul arbitral, la cererea acestuia, va da o sentinta partiala în masura recunoasterii”.
In procesul de fond, recurenta a recunoscut o parte a pretentiilor si a achitat aceste pretentii, iar la termenul legal stabilit de Regulile de Arbitraj, a formulat cerere scrisa de a fi pronuntata o sentinta corespunzatoare, iar în raport de dispozitiile privind cheltuielile de arbitraj a solicitat diminuarea acestora la nivelul prevazut de Normele privind stabilirea taxelor, solicitare asupra careia instanta nu s-a pronuntat.
Fata de cele aratate mai sus, solicita admiterea recursului, anularea totala a sentintei comerciale recurate, iar pe fond, admiterea actiunii în anulare si diminuarea taxelor reprezentând cheltuielile arbitrale de la valoarea maxima de 1880 lei la valoarea minima prevazuta de Normele privind stabilirea taxelor arbitrale.
In drept, invoca dispozitiile art. 4 alin. 6 din Normele privind stabilirea taxelor arbitrale, art. 50, art. 73, art. 3 si urm. din Regulile de Arbitraj precum si art. 366, 304, 364 si urm. din Codul de procedura civila.
Analizând sentinta recurata, prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, a probelor administrate în cauza si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
În primul rând, Curtea constata ca recurenta invoca practic un singur motiv de recurs constând în aplicarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor referitoare la cheltuielile arbitrale din Regulile de Arbitraj si Normele privind stabilirea taxelor arbitrale în raport cu normele generale cuprinse în art. 274 din C.pr. civ.
În raport cu acest unic motiv de nelegalitate, Curtea constata ca acesta nu este incident în cauza, deoarece pe de o parte dispozitiile art. 275 din C.pr. civ. excepteaza de la beneficiul reducerii cheltuielilor de judecata, situatia debitorului pus în întârziere, iar debitorul în materie comerciala este de drept în întârziere. Pe de alta parte, normele arbitrale invocate nu se refera neaparat la situatia unei plati partiale, efectuate ulterior introducerii cererii, ci la situatia restrângerii pretentiilor de catre reclamanta, iar acestea prevad posibilitatea reducerii taxei arbitrale datorate de catre reclamanta, respectiv debitul acestei parti, iar nu raportul juridic de drept procesual cu aspecte de drept substantial, care se naste ulterior între reclamanta si pârâta.
De altfel, reclamantul nu si-a restrâns pretentiile înainte de primul termen, ci ulterior acestuia, primul termen de judecata prevazut de art. 4 alin. 6 din Norme nefiind identic în procedura arbitrala, cu prima zi de înfatisare reglementata de art. 57 din Regulile de procedura arbitrale si de art. 134 din C.pr. civ.
Cum dispozitiile art. 4 alin. 6 din Norme prevad o exceptie de la regula, acestea sunt de stricta interpretare si aplicare, asa încât nu vor fi extinse si la alte situatii asemanatoare.
Subliniind astfel faptul ca pârâta a achitat o parte din debit dupa formularea cererii arbitrale, precum si împrejurarea ca în materie comerciala, debitorul este de drept în întârziere, astfel ca art. 275 teza I din C.pr. civ. nu se aplica si nu în ultimul rând, faptul ca restrângerea pretentiilor reclamantului trebuie sa opereze înainte de primul termen de judecata, iar nu înainte de prima zi de înfatisare ( art. 4 alin. 6 din Norme), Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 din C..pr. civ., a respins recursul ca nefondat, apreciind ca sentinta tribunalului este legala si temeinica ( E.R.).
