Desfacere contract de muncă. Reducere de personal. Condiţii


în reglementarea dată de vechiul Cod al muncii desfacerii contractului de muncă pentru reducerea de personal nu putea constitui temei legal de desfacere a contractului de muncă reducerea postului, doar ca pretext pentru înlăturarea din unitate a salariatului încadrat pe postul respectiv. La desfacerea contractului de muncă pentru reducere de personal, având ca permisă indispensabilă reorganizarea unităţii, care trebuie să fie efectivă, să corespundă unei nevoi reale şi să se facă după criterii obiective, unitatea este cea obligată să facă dovada că nu a luat măsura pe baza unor justificări aparente.

In speţă, însă, deşi intimata a făcut această dovadă, Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 182/2003, a reţinut că nu a avut loc o reorganizare efectivă a activităţii. Actele depuse la dosar de intimata-recurentă atestă restrângerea activităţii acesteia şi reducerea drastică a personalului. Potrivit deciziei adoptate de Comitetul de Direcţie, s-a redimensionat numărul de salariaţi ai băncii până la data de 1 august 2002, conform Raportului nr. 16 din 4 iulie 2002 al Departamentului Reţea Teritorială, urmând ca, până la data de 10 iulie 2002, să aibă loc nominalizarea personalului din centrala băncii, care urma să fie disponibilizat. Din conţinutul acestui raport rezultă că s-a propus o reducere graduală, până la data de 31 iulie 2002, a numărului total de posturi folosite, din Banca T., cu 108 poziţii, din care 15 poziţii ocupate din centrală şi 93 de posturi din sucursale, iar structura posturilor în unităţile operaţionale, după reducerile de personal, este prevăzută în anexa 4, care urma să fie comunicată fiecărei unităţi de către Departamentul Reţea Teritorială. Conform statului de funcţii, pentru Agenţia M., unde a fost angajat contestatorul, nu se mai regăseşte funcţia de şef adjunct agenţie şi nici un alt post corespunzător funcţiei ocupate de acesta anterior reorganizării activităţii.

Instanţa de recurs, constatând că restrângerea activităţii la unitatea recurentă a fost efectivă şi reală şi că postul ocupat de contestator a fost redus corespunzător, a admis recursul declarat de unitate, a modificat în parte sentinţa recurată şi a respins contestaţia formulată împotriva dispoziţiei prin care s-a luat măsura desfacerii contractului de muncă.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 930 din 2003