– Articolul 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006;
– Articolul 379 alin. 3 si 4 Cod procedura civila;
Articolul 379 alin. 3 Cod procedura civila defineste creanta certa ca fiind aceea a carei existenta rezulta din însasi actul de creanta sau din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar contractele nu pot fi considerate prin ele însele titluri constatatoare ale creantei câta vreme pretentiile izvorasc nu din existenta contractelor ci din modul de a acestora.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA DECIZIA COMERCIALA NR. 381 din 3.03.2011)
Prin sentinta comerciala nr. 6061 din 5.10.2010 Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala, în baza art. 33 alin. 5 din Legea nr.85/2006, a respins ca nefondata cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditorul SC T.L. IFN SA împotriva debitorului SC O. C. SRL.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca suma de 112.839,48 lei nu îndeplineste conditiile impuse de dispozitiile art. 379 alin. 3 si 4 Cod procedura civila având în vedere ca invocarea unei clauze dintr-un contract reziliat unilateral de creditor, în lipsa oricarui calcul justificativ al debitului, nu poate constitui temei pentru fundamentarea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei. Chiar daca debitorul si-a asumat clauzele contractuale, instanta nu este împiedicata sa verifice îndeplinirea conditiilor impuse de lege pentru deschiderea procedurii insolventei.
A retinut tribunalul si ca în conformitate cu pct.1 lit.i/Anexa la Legea nr.193/2000, constituie clauza abuziva, clauza care “obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari în cazul neîndeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;” Cum creditorul este proprietarul bunului ce a facut obiectul contractului de leasing si în consecinta îl poate recupera, utilizând mijloacele legale puse la dispozitia sa, solicitarea de obligarea a debitorului si la plata de daune interese, în cuantum de 112.839,48 lei reprezentând contravaloarea ratelor calculate pâna la sfârsitul contractului, este abuziva. În plus creanta solicitata cu titlu de daune interese (112.839,48 lei) este disproportionata fata de totalul sumelor datorate de debitor la momentul rezilierii contractului, respectiv 18.057,08 lei, aspect ce confirma o data în plus caracterul abuziv al clauzei ce fundamenteaza cererea creditorului.
Potrivit dispozitiilor OG nr.51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing – art.15 – în cazul în care utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta în contractul de leasing, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul , iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pâna la data restituirii în temeiul contractului.
Asadar, nu exista o obligatie a utilizatorului decurgând din lege de a plati pe lânga sumele mai sus precizate si toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, precum si valoarea reziduala; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, dupa reziliere, precum si a valorii reziduale reprezinta în fapt o sarcina evident excesiva impusa utilizatorului, ajungându-se la situatia în care este mai profitabil pentru finantator sa nu fie executat contractul, decât sa fie executat, deoarece ar obtine pe lânga bunurile contractate si plata ratelor de leasing si valoarea reziduala.
Pentru considerentele expuse, creanta solicitata în cuantum de 112.839,48 lei, reprezentând valoarea ratelor de leasing pâna la finalizarea contractului de leasing, apare ca nedatorata, instanta apreciind ca abuziva clauza inserata la art. 15.7. din contract, aceasta încalcând prevederile art.4 din legea 193/2000.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen, motivat si legal timbrat SC T.L.I. SA, criticile vizând netemeinicia hotarârii atacate si fiind întemeiate în drept pe dispozitiile art. 304 pct. 6 si pct. 9 Cod procedura civila.
În esenta, recurenta sustine ca sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 6 Cod procedura civila în raport de art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, în considerarea faptului ca instanta a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 15.7 din contract, desi pârâta nu a formulat o cerere în acest sens.
În ce priveste incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, recurenta arta ca în mod gresit s-a retinut ca nu sunt îndeplinite cerintele referitoare la caracterul cert, lichid si exigibil al creantei, cât si cu privire la existenta unui titlu executoriu împotriva debitoarei, în raport de dispozitiile art. 10 lit f din OG nr. 51/1997 coroborat cu art. 15.2. si art. 15.7 din contractul de leasing.
În acest sens, recurenta precizeaza ca obligatia de achitare a întregii valori cu titlu de daune interese, este determinata si de împrejurarea ca în calitate de finantator a achitat întreaga valoare catre furnizorul bunului, fiind creditata la rândul sau de alte societati financiare, angajându-se în contracte de credit generatoare de dobânzi si costuri colaterale, caz în care înregistreaza prejudicii daca suma nu ar mai putea fi recuperata.
În ce priveste rezilierea contractului, recurenta mentioneaza ca aceasta a operat potrivit art. 15 pct. 3 si 4 din contract.
Pentru aceste motive, recurenta solicita admiterea recursului, modificarea sentintei atacate, si pe fond admiterea cererii asa cum a fost formulata.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, actele, lucrarile cauzei si dispozitiile legale în materie, Curtea a constatat ca este nefondat, în limitele si pentru considerentele ce vor fi aratate.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 Cod procedura civila, raportat la motivarea acestuia în fapt, vizeaza ipoteza în care instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut.
În cauza de fata, Curtea retine ca instanta de fond, în considerentele hotarârii atacate, a analizat si art. 15.7. din contract si a apreciat aceasta clauza ca fiind abuziva prin raportare la art. 4 si pct. 1 lit i/Anexa la Legea nr.193/2000.
Curtea observa ca instanta în mod eronat a facut aprecieri peste limitele investirii sale, de vreme ce pârâta debitoare nu s-a aparat în acest sens.
Prin urmare, aceste aprecieri în fapt si în drept vor fi înlaturate din motivarea sentintei.
În acest context, Curtea constata existenta unei erori în considerentele hotarârii atacate, eroare ce nu justifica modificarea sentintei în temeiul art. 304 pct. 6 Cod procedura civila, de vreme ce recursul vizeaza dispozitivul hotarârii atacate, iar în dispozitiv nu s-a luat vreo masura în acest sens.
În ce priveste regimul creantelor supuse executarii prin procedura prevazuta de Legea nr.85/2006, Curtea are în vedere urmatoarele considerente:
Articolul 379 alin. 3 Cod procedura civila defineste creanta certa ca fiind aceea a carei existenta rezulta din însasi actul de creanta sau din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar contractele nu pot fi considerate prin ele însele titluri constatatoare ale creantei, câta vreme pretentiile izvorasc nu din existenta contractelor ci din modul de executare a acestora.
În cauza de fata, modul de executare a contractului de leasing financiar nr. 31904/20.08.2008 (filele 11-20 dosar fond) a generat îndoiala asupra creantei.
Îndoiala exista asupra creantei de 112.839,48 Ron care, potrivit sustinerilor creditoarei, reprezinta diferenta ratelor de leasing prevazute în scadentar, pâna la momentul finalizarii contractului de leasing.
Dincolo de faptul ca recurenta creditoare nu a facut un calcul care sa explice aceasta suma, dar nici din însumarea ratelor 15-48 (diferenta ratelor de leasing prevazute în scadentar -fila 21 dosar fond) la care s-a adaugat valoarea reziduala, nu indica suma ceruta de creditoare,
Acesta este si motivul pentru care judecatorul – sindic a pus în vedere creditoarei sa depuna la dosar înscrisuri doveditoare cu privire la suma de 112.839,48 lei (încheierea de sedinta de la 3.08.2010 – fila 50), creditoarea mentionând în concluziile scrise ca valoarea creantei este de 130.896,56 Ron din care 18057,08 Ron reprezinta valoarea facturilor emise si neachitate, iar 112.839,48 Ron reprezinta capitalul nefacturat (daune interese), sume aferente contractului de leasing financiar încheiat cu societatea debitoare.
În aceste conditii, câta vreme în sistemul codului de procedura civila, respectiv art. 379(3) Cod procedura civila, se considera ca fiind certa creantele în care elementul probatoriu nu lasa nici o îndoiala asupra existentei lor, iar în cauza de fata nu s-a justificat cuantumul pretins printr-un mod de calcul al sumei precizate, rezulta ca elementul probatoriu a lasat îndoiala asupra existentei acestei creante.
În aceeasi ordine de idei, Curtea remarca faptul ca se justifica aplicarea procedurii insolventei atunci când creantele îndeplinesc aceleasi conditii cu cele pentru care se poate începe executarea silita în baza dreptului comun.
Asa fiind, daca pentru suma de 18.057,08 Ron creditoarea a justificat existenta unei creante certe, lichide si exigibile, reprezentând cele trei rate neachitate potrivit facturilor emise (filele 25-27 dosar fond) raportat la art. 7.2. ultima teza din contractul de leasing financiar, iar cu privire la cuantumul sumei de 112.839,48 Ron nu s-a justificat calculul acesteia, rezulta ca cerinta prevazuta de art. 3 pct. 12 din Legea nr.85/2006 (valoarea prag de 45.000 Ron necesara a fi dovedita la momentul înregistrarii cererii de catre creditor conform art. 31 alin. 2 din Legea nr.85/2006, nu este îndeplinita.
Fata de cele retinute în precedent, Curtea apreciaza lipsite de relevanta argumentele recurentei ce vizeaza dreptul societatii de leasing de a rezilia contractul, prejudiciul pe care-l sufera finantatorul care la rândul sau a angajat credite sau obligatia utilizatorului de a acoperi integral prejudiciul cauzat, câta vreme nu s-au facut dovezi din care sa rezulte modul de calcul al sumei pretinse.
Mai mult, se constata si ca nu s-a facut nici dovada ca adresa de la 23.10.2009 s-ar fi comunicat debitoarei (fila 9).
Pentru toate aceste considerente, retinând ca în cauza nu s-a facut proba unei creante certe în cuantum de 45.000 Ron, conditie ceruta de legiuitor a fi îndeplinita la data formularii cererii introductive si ca pentru stabilirea nivelului creantei datorata de SC O.C. SRL este necesara desfasurarea unui proces pe calea dreptului comun (care presupune administrarea de probe adecvate, complete si prin care sa se stabileasca cuantumul exact al sumelor datorate în executarea contractului de leasing), Curtea constata ca recursul este nefondat.
Având în vedere dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila dar si ca substituirea motivarii este permisa când solutia instantei de fond este justa, Curtea a respins recursul în temeiul art. 312(1) Cod procedura civila raportat la art. 3(1) pct. 12 din Legea nr.85/2006, apreciind neincidenta în cauza a motivelor de modificare al hotarârii atacate prevazute de art. 304 pct. 6 si pct. 9 Cod procedura civila si nici a altor motive dintre cele prevazute de art. 304 Cod procedura civila.
