Posesia exercitată de o persoană asupra unui teren, în timpul în care acesta se afla în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, ca urmare a înscrierii titularului său în cooperativă, nu a fost „utilă”, în sensul cerut de art. 1847 Cod civil, deoarece persoana care a avut titlu de proprietate asupra lui înainte de cooperativizare a fost lipsită de posibilitatea exercitării prerogativelor proprietarului, neputându-se aprecia că el a delăsat imobilul, cât timp acesta s-a aflat în cooperativă.
Precaritatea posesiei reclamantului rezultă din impunerea unor obligaţii legale fostului proprietar, din care cauză acesta nu a avut posibilitatea să folosească propriul teren.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7.260/1997 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii N.M. şi N.N. au chemat în judecată pe pârâtul D.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, prin uzucapiunea de 30 de ani.
în motivarea acţiunii se susţine că reclamanta, împreună cu tatăl său N.P., au cumpărat terenul la 6.02.1958 de la P.O., că au intrat în posesia lui în luna august 1958 şi că l-au stăpânit neîntrerupt (după decesul lui N.P., intervenit în anul 1981, reclamanta N.M. împreună cu fiul acestuia, reclamantul N.N.), sub nume de proprietar, nefiind tulburaţi de nici o persoană până la data de 10.05.1997, când pârâtul a pretins că este proprietarul imobilului.
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6.914/1998, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti -secţia a lll-a civilă, prin decizia nr. 1.340/A/5.05.1999, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a adopta această soluţie instanţele au reţinut că pârâtul a opus cererii apelanţilor un titlu de proprietate emis în anul 1992, valabil şi necontestat, că acesta nu s-a dovedit nediligent, procedând la reconstituirea dreptului de proprietate, care poartă asupra unui teren ce se afla în proprietate cooperatistă şi nu particulară, şi că apelanţii reclamanţi pretind prin acţiune constatarea unei stări de fapt, încercând să desfiinţeze un titlu valabil constituit în anul 1992.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs apelanţii reclamanţi N.M. şi N.N., criticând-o în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 11 Cod procedură civilă, cu motivarea că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, apreciind, în mod eronat, probele administrate.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut greşit că intimatul pârât nu s-a dovedit nediligent, fără a analiza împrejurarea că reclamanţii au stăpânit terenul şi după eliberarea titlului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Se mai susţine că titlul de proprietate a fost eliberat cu încălcarea Legii fondului funciar, iar instanţele au respins nejustificat proba cu interogatorii şi proba testimonială, prin care apelanţii reclamanţi urmau să dovedească posesia continuă, paşnică, netulburată şi sub nume de proprietar asupra terenului în litigiu, pe care pârâtul nu l-a posedat nici un moment.
Reclamanţii pretind, de asemenea, că în anul 1958, când au „dobândit” de la P.O. terenul în litigiu, ce făcea parte dintr-o suprafaţă mai mare, moştenită de acesta şi de intimatul pârât de la tatăl lor C.D.D., moştenitorii se aflau în stare de indiviziune, că în cursul anului 1958 P.O. a decedat şi nu s-a putut întocmi actul autentic de vânzare-cumpărare, iar ulterior, după anul 1990, D.C. a solicitat, cu rea-credinţă, reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren ce aparţinuse tatălui său, obţinând titlul de proprietate şi asupra părţii cuvenite surorii sale sau moştenitorilor acesteia, fără a ţine seama de actele juridice încheiate anterior de P.O., în calitate de coproprietară.
în fine, se susţine că titlul opus de pârât nu este de natură să producă efecte juridice, atâta timp cât „a fost emis după împlinirea termenului de
prescripţie achizitivă de 30 de ani şi în mod cu totul nelegal, iar uzucapiunea este enumerată de Codul civil, printre modurile originare de dobândire a dreptului de proprietate”. Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă faptul că terenul în suprafaţă de 4.200 m2, în care este inclusă şi suprafaţa de 327 m2, în litigiu, achiziţionat de autorul reclamantului prin actele de vânzare-cumpărare încheiate în anii 1904 şi 1912, a fost înscris în anul 1962 în C.A.P. Chiajna.
împrejurarea că reclamanţii au folosit terenul din anul 1958, după încheierea unui de vânzare-cumpărare cu sora intimatului P.O., este lipsită de orice relevanţă juridică asupra uzucapiunii, fiind, de asemenea, nerelevantă şi eventuala calitate de coproprietară (alături de intimat) în anul 1958 a numitei P.O.
în condiţiile în care terenul a fost înscris în C.A.P. în anul 1962, fapt necontestat de reclamanţi, şi chiar susţinut prin răspunsul la întâmpinare, din acest moment şi până la data eliberării titlului de proprietate, în baza Legii nr. 18/ 1991, cursul prescripţiei achizitive a fost întrerupt prin scoaterea terenurilor cooperativizate din circuitul civil şi transformarea dreptului de proprietate particulară în proprietate cooperatistă.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Statutul cooperativei agricole de producţie, terenurile cooperativizate au fost declarate inalienabile, neputând fi dobândite prin uzucapiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 1844 Cod civil.
Pe de altă parte, terenul fiind cooperativizat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că pârâtul intimat a fost lipsit de prerogativele dreptului de proprietate, neputându-se aprecia că acesta ar fi dat dovadă de lipsă de diligenţă şi că ar fi lăsat vreme de peste 30 de ani imobilul în folosinţa altor persoane.
în raport de aceste considerente, pe perioada în care terenul a fost cooperativizat, posesia reclamanţilor nu a fost „utilă”, în sensul art. 1844 Cod civil, iar precaritatea posesiei rezultă din interpretarea obligaţiilor legale în vigoare în acea perioadă, proba contrară neputându-se face prin administrarea probei testimoniale sau cu interogatoriul părţii adverse, probe corect respinse în cauză ca nefiind concludente. Judecator Nicolae Craciun
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 2.833/1999)
