Legea nr. 64/1995, art. 137
Administratorii de fapt ai debitoarei vor răspunde pentru faptele prevăzute de art 137 din Legea nr. 64/1995, dacă au contribuit prin faptele lor la ajungerea societăţii în stare de , chiar dacă nu sunt înregistraţi la O.R.C. ca administratori de drept ai societăţii.
Administratorul de drept nu poate răspunde în speţă, pentru că nu a administrat societatea şi nu a comis faptele prevăzute de art 137 din Legea nr. 64/1995.
Decizia nr. 592/R din 23 noiembrie 2006 – F.L.
Prin acţiunea formulată, reclamanta A.F.P.Covasna a solicitat obligarea părţilor A.L. şi S.L.L. să suporte o parte din pasivul debitoarei S.C. „T” S.A., respectiv 345.267 lei, pentru faptele prevăzute de art. 137 lit. d) şi e) din Legea nr. 64/1995.
Prin acţiunea conexată, reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâţilor să suporte întreg pasivul debitoarei, în vederea acoperirii creanţei sale de 13.291,99 USD, în baza art. 137 lit. d), e) şi f) din aceeaşi lege.
In motivarea acţiunilor, se arată că pârâţii nu au ţinut contabilitatea conform legii, nu au încasat creanţe în sumă de 439.864 lei, lipsesc active în valoare de 202.690 lei şi nu s-au achitat contribuţiile salariaţilor la asigurările de sănătate.
Prin sentinţa civilă nr. 909/18.08.2006, Tribunalul Covasna a admis acţiunile reclamantelor A.F.P. Covasna şi A.V.A.S. şi a obligat în solidar pârâţii A.L. şi S.L.L., la suportarea unei părţi din pasivul debitoarei, în valoare de 345.267 lei, respectiv 13.291,99 USD, echivalentul în lei la data plăţii, dar nu mai puţin de 45.595,08 lei, pentru următoarele considerente:
Conform datelor furnizate de O.R.C. Covasna, ultimul administrator al debitoarei a fost cetăţeanul german S.T.H.A.H., domiciliat în Germania, acesta fiind numit cu puteri depline în anul 1997.
Pârâţii S.L. şi A.L. au avut calitatea de acţionari ai debitoarei.
Principalele cauze ale insolvenţei au fost cheltuielile ridicate cu materiile prime şi materialele (60 % din cifra de afaceri), cheltuielile ridicate cu salariile, cu dobânzile în urma contractării creditelor, comercializarea mărfurilor cu o marjă redusă şi lipsa de preocupare pentru încasarea creanţelor.
La data de 20 martie 2001, administratorul debitoarei i-a împuternicit, prin specială autentificată, pe cei doi pârâţi, să administreze societatea.
Conform acestei procuri, ambii pârâţi aveau aceleaşi responsabilităţi, fiind împuterniciţi să efectueze toate actele de administrare în absenţa administratorului din ţară, mandatul putând fi exercitat împreună sau separat şi fiind valabil până la revocarea lui expresă.
Din declaraţiile depuse la organele financiare, procesele-verbale de sechestru, procesele-verbale din 17 septembrie 2002 şi 2 februarie 2006, rezultă în mod clar că pârâtul S.L.L., care a negat implicarea sa în administrarea debitoarei, a fost cel care şi-a arogat calitatea de administrator, prevalându-se de procura amintită şi care a semnat actele amintite, precum şi alte acte în această calitate.
Dar, independent de aceste aspecte, este cert că ambii pârâţi au exercitat în fapt atribuţii specifice funcţiei de administrator şi că legea permite atragerea răspunderii oricărei persoane care, prin faptele sale, a contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, deci excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu subzistă.
Aşa cum a constatat şi lichidatorul judiciar, declinul situaţiei economice a debitoarei a început tocmai după ce pârâţii au preluat administrarea societăţii, ei exercitând un management defectuos, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitoarei.
Lipsa de preocupare pentru încasarea creanţelor în valoare de
4.398.642.000 lei ROL şi absenţa documentelor contabile, nefiind prezentate listele cu bunurile debitoarei, conducerea contabilităţii în condiţii necorespunzătoare, au dus la pierderea firului cronologic al înregistrărilor, nu s-a mai ţinut evidenţa creditorilor şi a debitorilor, fiind întrunite cerinţele art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995, devenit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
în urma verificării bunurilor de către organele financiare, au mai rămas bunuri în valoare totală de 206.907.460 lei ROL, care nu au fost găsite.
Din analiza financiară efectuată pe baza bilanţului pe anul 1999 şi bilanţul de verificare din 31 decembrie 1999, 2000 şi 2001, lichidatorul judiciar a constatat că disponibilităţile au avut o valoare scăzută, iar creditele bancare pe termen scurt au contribuit la scăderea nivelului de lichidităţi, acumulându-se dobânzile şi penalităţile.
Deci, se poate reţine că pârâţii au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii de plăţi, conform art. 137 lit. f), devenit art. 138 lit. f).
De asemenea, nu s-au reţinut şi virat lunar contribuţiile asiguraţilor la F.N.U.A.S.S., iar bunurile care au lipsit nu au putut fi justificate, existând prezumţia deturnării sau ascunderii acestora, fiind incidente prevederile art. 137 lit. e), devenit art. 138 lit. e).
între faptele descrise anterior, care denotă fără echivoc lipsa de diligenţă şi managementul defectuos al pârâţilor, este şi lăsarea bunurilor sechestrate în custodia pârâtului S.L.L., iar cu prilejul evaluării s-a constatat o lipsă de 84.724.655 lei. Există, astfel, o legătură clară de cauzalitate, prin aceste fapte fiind prejudiciată debitoarea şi, pe cale de consecinţă, creditorii care nu şi-au putut recupera creanţele.
Prejudiciul cauzat este, aşadar, imputabil celor doi pârâţi în mod solidar, neputând fi diferenţiat modul în care cei doi pârâţi au contribuit la producerea lui, el întinzându-se cel puţin la nivelul creanţelor celor două creditoare, creanţe care nu au putut fi acoperite şi care au generat penalităţi de întârziere, respectiv dobânzi.
Recursul este parţial fondat.
Lipsa prevederilor exprese în privinţa acţiunilor promovate sub imperiul legii vechi, nu poate fi interpretată în niciun caz drept o pierdere a calităţii procesuale active a creditorilor care au iniţiat acţiunea împotriva administratorilor debitoarei, odată cu intrarea în vigoare a noii legi, întrucât în speţă, operează principul neretroactivi-tăţii legii, actele procedurale îndeplinite anterior intrării în vigoare a noii legi fiind valabil îndeplinite.
La data de 20 martie 2001, administratorul S.T. i-a împuternicit pe pârâţi să administreze societatea prin procură autentică.
Recurentul a semnat bilanţul debitoarei de la 30 iunie 2001, procesul-verbal de sechestru din 16 aprilie 2002 şi prin adresa nr. 55329/5.12.2002, către A.F.P. Sf. Gheorghe, chiar recunoaşte că este administratorul debitoarei din martie 2001.
Faptul că pârâţii nu figurează la ca administratori ai debitoarei nu are relevanţă, art. 137 din Legea nr. 64/1995 aplicându-se şi persoanelor care au administrat în fapt societatea şi au contribuit prin faptele lor la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
Administratorul de drept, S.T., nu poate răspunde în speţă pentru că nu a administrat societatea şi nu a comis faptele prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Răspunderea administratorilor, în baza art. 137 din Legea nr. 64/1995, este o răspundere delictuală specială, neaplicându-se regulile generale de la mandat.
Reclamantele au solicitat antrenarea răspunderii personale a pârâţilor în baza art. 137 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 64/1995.
Din probele dosarului rezultă că sunt întrunite condiţiile răspunderii pârâţilor în temeiul art. 137 lit. d) şi e). în urma valorificării bunurilor debitoarei de către organele financiare, au mai rămas bunuri în sumă de 202.690.000 ROL, care sunt lipsă de la inventar, creându-se prezumţia că a fost deturnat sau ascuns o parte din activul debitoarei, pârâţii nedovedind contrariul cu înscrisuri.
Pârâţii nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu dispoziţiile legale, or, potrivit art. 11 din Legea nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului. Neprezentarea actelor contabile de către pârâţii administratori, creează prezumţia neţinerii contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale.
Instanţa de fond a încadrat în dispoziţiile art. 137 lit. d) fapta pârâţilor, constând în nerecuperarea creanţelor debitoarei, însă din probatoriul administrat nu rezultă în ce măsură această faptă a fost determinată de neţinerea corectă a evidenţei contabile, generând sau contribuind la apariţia stării de insolvenţă.
în mod greşit instanţa de fond a respins proba cu expertiza contabilă solicitată de pârâtul recurent, necesară pentru determinarea legăturii de cauzalitate între neţinerea corectă a contabilităţii, nerecuperarea creanţelor şi prejudiciu şi a cuantumului prejudiciului.
în speţă nu sunt întrunite condiţiile răspunderii administratorilor în baza art. 137 lit. f) din Legea nr. 64/1995, care presupune o acţiune de procurare de fonduri efective, urmărind în final întârzierea încetării de plăţi, ori inacţiunea reprezentanţilor legali ai societăţii în sensul nevirării la timp a sumelor reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul unic al asigurărilor de sănătate, nu se încadrează în conţinutul legal al faptei prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de pârâtul S.L. împotriva sentinţei Tribunalului Covasna, care va fi casată cu trimitere spre rejudecare, urmând ca instanţa de fond să completeze probatoriul cu o expertiză contabilă pentru determinarea cuantumului prejudiciului, pentru care pârâţii răspund în baza art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995.
