Moştenitorii sezinari, pe temeiul art. 653 alin. 1 Cod civil, care se referă la problema intrării în posesia moştenirii, nu se pot sustrage dispoziţiilor art. 700 Cod civil, care instituie regula prescriptibiIităţii dreptului de a accepta succesiunea.
Art. 700 prevede că „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii”, fără să facă nici o distincţie între ordinele, clasele şi categoriile de moştenitori.
De altfel, dispoziţiile articolului susmenţionat se coroborează cu dispoziţiile art. 686 Cod civil, care stabileşte că nimeni nu poate fi obligat de a accepta o moştenire ce i se cuvine.
Prin sentinţa civilă nr. 298 din 8.03.1999, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.C. şi a respins acţiunea formulată de reclamant pentru neacceptarea în termen a succesiunii de către acesta.
A fost obligat reclamantul la 1.725.000 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă.
Se motivează de către tribunal că reclamantul nu a dovedit, cu probele administrate, că ar fi acceptat expres sau tacit succesiunea rămasă de pe urma defunctei sale mame.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.C.T., prin care critică hotărârea pronunţată ca fiind nelegală şi netemeinică; că au fost interpretate greşit probele de la dosar, din care rezultă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută, că s-au încălcat dispoziţiile art. 653 alin. 1 Cod procedură civilă, considerându-se că numai reclamantul nu a solicitat la notariat deschiderea succesiunii defunctei, omiţându-se a se arăta că şi pârâta se află în aceeaşi situaţie, apelantul solicitând desfiinţarea hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea pe fond.
Apelul este neîntemeiat.
Din probele de la dosar rezultă că la data de 23.01.1963 a decedat B.C., care a avut ca fii pe B.C.T. – reclamantul, B.V. -în prezent decedat, fără moştenitori şi B.G.P. -decedat la 4.01.1954, de pe urma căruia a rămas ca moştenitoare B.V.
Din recunoaşterea părţilor la interogator, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că pârâta a locuit în imobilul în litigiu, împreună cu mama şi bunica sa, înainte de decesul acesteia.
Pârâta a continuat să locuiască în casa autoarei şi după decesul acesteia, rămânând în posesia tuturor bunurilor mobile succesorale.
Martorii audiaţi în cauză au arătat că succesiunea rămasă de pe urma defunctei a fost acceptată numai de către pârâtă, care a locuit tot timpul în imobil.
Au mai arătat martorii că reclamantul a primit o serie de bunuri mobile, dar înainte de decesul mamei sale, martorii propuşi fiind persoane care au fost apropiate de defunctă, pe care o vizitau adeseori şi care au fost în imobil şi după decesul acesteia.
De altfel, la interogatoriul luat din oficiu de către instanţă, apelantul-reclamant a recunoscut că nu a preluat nici un bun din succesiunea mamei sale, cu motivarea că ar fi fost sustrase de către pârâtă.
Apelantul nu a făcut dovada acceptării exprese sau tacite a moştenirii.
Susţinerea apelantului că, în cauză trebuiau aplicate dispoziţiile art. 653 alin. 1 Cod civil este neîntemeiată, întrucât aceste dispoziţii legale se referă la problema intrării în posesia moştenirii (sezina), iar art. 700 Cod civil nu face distincţie între ordinele, clasele sau categoriile de moştenitori.
De altfel, dispoziţiile art. 700 Cod civil se coroborează cu art. 686 Cod civil, care stabileşte că nimeni nu poate fi obligat de a accepta o moştenire ce i se cuvine.
Afirmaţia apelantului că ar exista o practică judiciară constantă prin care moştenitorii sezinari ar fi scutiţi de acceptarea în termenul de 6 luni a succesiunii, nu este reală, deoarece, prin mai multe decizii, instanţa supremă a statuat că şi moştenitorii sezinari, în speţă descendenţii, sunt obligaţi să respecte termenul de acceptare al moştenirii, instituit de art. 700 Cod civil. (R.S.)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 168/1999)
