Legea nr. 64/1995, art. 137
Din dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, rezultă că membrii organelor de conducere ai societăţii aflate în
stare de , pot fi obligaţi să suporte o parte din pasivul acesteia, în situaţia în care, prin săvârşirea uneia dintre faptele enumerate la lit. a)-g) au contribuit la aducerea societăţii în această stare. Partea din pasivul societăţii debitoare ce urmează a fi suportată de către conducătorii acesteia se limitează la prejudiciul cauzat, prin fapta proprie sau prin contribuţia lor la fapta comună.
Judecătorul-sindic ar fi trebuit să stabilească dacă administratorii chemaţi în judecată au săvârşit fapte prevăzute în acest text de lege şi în ce măsură aceste fapte au determinat ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, iar nu să analizeze validitatea creanţei creditoarei reclamante, fapt lipsit de relevanţă în cadrul acţiunii în angajarea răspunderii conducătorilor societăţii comerciale.
Decizia nr. 137/R din 9 martie 2006 – C.G.
Prin sentinţa civilă nr. 805/SIND/24.11.2005, pronunţată în dosarul nr. 452/F/2005 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de administrativ, judecătorul-sindic a admis în parte cererea reclamantei D.G.F.P. Braşov şi, în consecinţă, i-a obligat pe pârâţii F.G.O. şi S.L. să plătească în contul de faliment al S.C. „O.N.” S.R.L., suma de 127.408.282 lei, executarea silită urmând a se face în condiţiile prevăzute la art. 140 din Legea nr. 64/1995, republicată.
La pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că, după publicarea deschiderii procedurii de insolvenţă şi trimiterea notificării de către lichidatorul A.D., pârâţii în calitate de administratori ai debitoarei S.C. „O.N.” S.R.L nu au îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 39 din Legea nr. 64/1995, republicată, nedepunând la dosarul de faliment nici un document dintre cele prevăzute la art. 33 din lege.
Lichidatorul nu a putut inventaria nici un bun din averea sus-numitei debitoare, constatând, prin procesul-verbal din 30.111.2005, că la sediul acestei societăţi înscris în nu se desfăşoară nici o activitate şi nu s-au putut identifica şi inventaria bunuri.
Din ultimul bilanţ, înregistrat la organul fiscal la 28.11.2003, rezultă că S.C. „O.N.” S.R.L a avut active înscrise în bilanţ cu valoare totală de 293.573.000 lei, la sfârşitul lunii 2002.
Nefiind găsite de către lichidator bunuri din averea debitoarei s-a reţinut că în timpul desfăşurării procedurii de faliment S.C. „O.N.” S.R.L era în stare de insolvabilitate şi administratorii acesteia, răspund solidar pentru faptul că au provocat această stare a societăţii prin lipsuri din gestiunea bunurilor. Răspunderea pârâţilor pentru neplata obligaţiilor bugetare în valoare de 1.574.955 lei împreună cu dobânzi şi penalităţi în valoare de 63.333.327 lei se stabileşte în temeiul art. 27 C. proc. fiscală şi art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 republicată.
Pentru faptul că S.C. „O.N.” S.R.L., în calitate de angajator nu a executat obligaţiile de plată a contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, conform art. 26 şi 27 din Legea nr. 76/2002, cu modificările ulterioare, s-a reţinut şi răspunderea pârâţilor, în temeiul prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, şi art. 154.
Se prezumă că suma de bani ce trebuia să fie plătită, în termen de 5 zile de Ia plata salariilor, potrivit art. 31 din legea nr. 76/2002, la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în valoare de 62.500.000 lei, au fost deturnate în alte scopuri, fiind întrunite condiţiile pentru stabilirea răspunderii pârâţilor în temeiul art. 137 lit. e) din Legea nr. 64/1995 republicată şi obligarea acestora să plătească în contul de faliment S.C. „O.N.” S.R.L a acestei sume pretinse de reclamantă.
Pretenţiile reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 130.000.000 lei cu titlu de amenzi aplicate S.C. „O.N.” S.R.L., în temeiul art. 183 alin. (2), lit. d) din O.G. nr. 92/2003 nu sunt susţinute, pe bază de acte opozabile contravenientei, care să facă dovada că aceste obligaţii sunt exigibile în temeiul unor titluri executorii valabile.
împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul S.L., solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susţine că, în urma cesionării către F.G. a părţilor sociale deţinute la S.C. „O.N.” S.R.L. recurentul nu a mai avut nici o implicare în activitatea acestei firme după data de 3 decembrie 2002. Prin contractul de cesiune, F.G. se obliga să publice în Monitorul Oficial acest contract, dar nu şi-a respectat obligaţia.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, Curtea a reţinut următoarele:
Din dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, rezultă că membrii organelor de conducere ai societăţii aflate în stare de insolvenţă, pot fi obligaţi să suporte o parte din pasivul acesteia, în situaţia în care, prin săvârşirea uneia dintre faptele enumerate Ia lit. a)-g) au contribuit la aducerea societăţii în această stare. Partea din pasivul societăţii debitoare ce urmează a fi suportată de către conducătorii acesteia se limitează la prejudiciul cauzat, prin fapta proprie sau prin contribuţia lor la fapta comună.
Acţiunea formulată în cauză de creditoarea D.G.F.P. Braşov a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995.
Judecătorul-sindic ar fi trebuit deci, să analizeze dacă cei doi administratori chemaţi în judecată au săvârşit fapte prevăzute în acest text de lege şi în ce măsură aceste fapte au determinat ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, urmând a-i obliga pe cei doi să răspundă proporţional cu cota lor de contribuţie la falimentarea societăţii.
Din considerentele sentinţei rezultă că judecătorul-sindic nu a procedat astfel, ci a analizat validitatea creanţei creditoarei reclamante, fapt lipsit de relevanţă în cadrul acţiunii în atragerea răspunderii conducătorilor societăţii comerciale.
Afirmaţiile făcute de recurent în recurs cu privire la cesionarea părţilor sale sociale către asociatul F.G.L. şi la revocarea sa, cu această ocazie din funcţia de administrator al societăţii debitoare sunt confirmate prin contractul depus în dosarul nr. 608/2004 al Tribunalului Braşov.
Judecătorul-sindic i-a obligat în solidar pe ambii pârâţi să suporte o parte din pasivul societăţii debitoare, fără a ţine seama de acest act de cesiune.
Apărarea intimatei că actul de cesiune nu îi este opozabil nu are relevanţă în cauză. Independent de înscrierea în registrul comerţului a modificărilor intervenite cu privire la administratorii societăţii, răspunderea acestora poate fi antrenată, în baza art. 137 din Legea nr. 64/1995, numai în măsura în care prin faptele lor administratorii au contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
întrucât cu ocazia judecării cauzei în fond nu s-a făcut o astfel de analiză, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a fost casată hotărârea atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare judecătorului-sindic, pentru a se stabili, eventual printr-o suplimentare de probatoriu, dacă în perioada în care a avut calitatea de administrator al societăţii, recurentul a săvârşit vreuna din faptele prevăzute în art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995 republicată şi în caz afirmativ, în ce măsură aceste fapte au contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
