Regula în materia procedurii civile este în sensul că pentru valorificarea aceluiaşi drept, legea pune la dispoziţia părţilor numai o singură cale procedurală, care nevalorificată ori realizată fără respectarea exigenţelor procedurale incidente, nu poate fi „reluată” prin intermediul altei proceduri.
Regula în materia procedurii civile este în sensul că pentru valorificarea aceluiaşi drept, legea pune la dispoziţia părţilor numai o singură cale procedurală, care nevalorificată ori realizată fără respectarea exigenţelor procedurale incidente, nu poate fi „reluată” prin intermediul altei proceduri.
Or, atât OG nr. 5/2001, cât şi OUG nr. 119/2007 instituie proceduri sumare şi urgente la îndemâna creditorilor pentru valorificarea creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani.
Or, atât OG nr. 5/2001, cât şi OUG nr. 119/2007 instituie proceduri sumare şi urgente la îndemâna creditorilor pentru valorificarea creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani.
Cu toate acestea, nu s-ar putea susţine că, în acest moment, creditorii ar avea la dispoziţie, pe lângă calea dreptului comun, la care fiecare dintre actele normative face trimitere, alte două căi, în egală măsură disponibile, pentru valorificarea pe cale urgentă şi sumară a aceluiaşi drept.
Cu toate acestea, nu s-ar putea susţine că, în acest moment, creditorii ar avea la dispoziţie, pe lângă calea dreptului comun, la care fiecare dintre actele normative face trimitere, alte două căi, în egală măsură disponibile, pentru valorificarea pe cale urgentă şi sumară a aceluiaşi drept.
Interpretarea în sensul că un creditor are, în temeiul principiului disponibilităţii, dreptul discreţionar de a opta între oricare dintre aceste proceduri, nu poate fi reţinută, deoarece disponibilitatea însăşi se manifestă în limitele legii, aşa cum s-a reţinut mai sus.
Interpretarea în sensul că un creditor are, în temeiul principiului disponibilităţii, dreptul discreţionar de a opta între oricare dintre aceste proceduri, nu poate fi reţinută, deoarece disponibilitatea însăşi se manifestă în limitele legii, aşa cum s-a reţinut mai sus.
Prin urmare, sensul OUG nr. 119/2007 nu este acela de a mai institui o procedură în plus de valorificare a creanţelor, ci de a pune la dispoziţia creditorilor diligenţi un mecanism mai eficient decât cel reglementat de OG nr. 5/2001, dacă ne aflăm în prezenţa unor raporturi contractuale între profesionişti.
Prin urmare, sensul OUG nr. 119/2007 nu este acela de a mai institui o procedură în plus de valorificare a creanţelor, ci de a pune la dispoziţia creditorilor diligenţi un mecanism mai eficient decât cel reglementat de OG nr. 5/2001, dacă ne aflăm în prezenţa unor raporturi contractuale între profesionişti.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins cererea creditoarei, ca inadmisibilă în această procedură, aceasta având la dispoziţie fie o acţiune, întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 119/2007, fie o acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile de drept comun.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins cererea creditoarei, ca inadmisibilă în această procedură, aceasta având la dispoziţie fie o acţiune, întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 119/2007, fie o acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile de drept comun.
TRIBUNALUL VÂLCEA – SECŢIA A II A CIVILĂ-SENTINŢA Nr. 1115/2012 din 28 Martie 2012
La data de 9.03.2012 creditoarea SC EG ROMANIA SRL în contradictoriu cu debitoarea SC FP R SI SH RM VALCEA a solicitat emiterea unei somaţii de plată pentru suma de 270.582,88 lei, debit ce rezultă din executarea contractului de furnizare( achiziţii publice) nr.826/17.06.2011 încheiat în temeiul prevederilor OUG nr.34/2006.
Temeiul juridic al cererii a fost precizat ca fiind dispoziţiile OG nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Faţă de obiectul cererii, instanţa a pus din oficiu în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii, având în vedere dispoziţiile speciale ale OUG nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti.
Domeniul de aplicare al actului normativ sus-citat îl constituie, aşa cum arată prevederile art.2 alin.1) creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesionişti.
Articolul 1 pct.1 defineşte noţiunea de „contracte încheiate între profesionişti” ca fiind contractul încheiat fie între profesionişti, fie între aceştia şi o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani.
Anterior reglementării cuprinse de OUG nr.119/2007, legiuitorul, prin OG nr.5/2001 stabilise o procedură a somaţiei de plată, având ca domeniu de aplicare, conform art.1 alin.1), realizarea de bunăvoie sau prin silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Prin urmare, domeniul de aplicare a OG nr.5/2001 este unul mai larg, întrucât OUG nr.119/2007 poate fi utilizată doar în cazul creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.
În aceste condiţii, potrivit principiului lex specialia derogant lex generalia(legea specială derogă de la legea generală), instanţa a concluzionat că pentru recuperarea creanţelor izvorâte din contractele încheiate între profesionişti, cererile trebuie întemeiate pe OUG nr.119/2007, iar nu pe OG nr.5/2001.
Astfel, accesul creditorului la două căi procedurale este posibil numai pentru că este prevăzut în mod expres de lege şi poate fi exercitat numai în limitele stipulate.
