Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. (3)
Textul instituie condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, lipsa uneia dintre aceste condiţii atrăgând inaplicabilitatea textului.
Decizia nr. 919 din 6 aprilie 2009
Prin sentinţa comercială nr. 533/S din 21 octombrie 2008, Tribunalul laşi – judecător-sindic, în temeiul dispoziţiilor art. 131 din privind procedura insolvenţei, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitomlui SC A.C. SRL. S-a dispus radierea debitomlui din registrul comerţului. în temeiul dispoziţiilor art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, a fost descărcat administratorul judiciar A.L. IPURL de orice îndatoriri şi responsabilităţi. în temeiul dispoziţiilor art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus notificarea sentinţei debitomlui, creditorilor, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentm efectuarea menţiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de .
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 142/S/20.03.2007, irevocabilă prin neexercitarea recursului, a fost deschisă procedura generală a insolvenţei faţă de debitorul SC A.C. SRL, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, iar prin sentinţa comercială nr. 375/S/12 iunie 2007 s-a dispus începerea procedurii falimentului faţă de debitor. Potrivit tabelului definitiv al creanţelor asupra averii debitorului, definitivat prin încheierea nr. 311/05.06.2007 şi consolidat prin încheierea nr. 411/25.09.2007, în cauză au fost înregistrate creanţele a trei creditori, cu o creanţă însumată de 672.999 lei. Bunurile debitoarei au fost valorificate, pe baza evaluării efectuate, sumele fiind folosite pentm acoperirea cheltuielilor de procedură, potrivit raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planului de distribuire, aprobate prin încheierea nr. 114/15.04.2008.
La data de 05.08.2008 a fost înregistrată cererea de autorizare formulată de creditoml A.F.P., în numele comitetului creditorilor debitoarei, cerere respinsă prin încheierea din data de 14 octombrie 2008. Prin raportul final depus şi înregistrat la data de 05.09.2008, lichidatorul judiciar arată că întrucât toate bunurile societăţii au fost valorificate, iar sumele obţinute distribuite, se impune închiderea procedurii, continuarea procedurii determinând doar creşterea cheltuielilor.
în condiţiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu mai deţine bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu are disponibilităţi în conturi bancare şi nu au fost identificate nici creanţe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia, care să asigure acoperirea creanţelor creditorilor, procedura este lipsită de obiect, astfel încât, pentm a nu se acumula noi cheltuieli de procedură, s-a dispus, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii şi radierea debitorului din evidenţele registrului comerţului şi cele fiscale.
Anterior, prin încheierea din 14 octombrie 2008, judecătorul-sindic respinsese cererea creditomlui A.F.P., având ca obiect autorizarea introducerii acţiunii prevăzute de art. 138, pentm stabilirea răspunderii personale a organelor de conducere ale debitorului SC A.C. SRL.
Judecătorul-sindic a reţinut, în motivarea încheierii, că în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor poate fi autorizat de judecătorul-sindic, pentru introducerea acţiunii în răspunderea personală a administratorilor, numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice, în rapoartele lor, cauzele insolvenţei, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acţiune, iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie. în cauză nu există astfel de omisiuni, lichidatorul judiciar precizând expres că nu poate fi reţinută niciuna dintre situaţiile enumerate de art. 138 alin. (1) lit. a)-g), care să releve motive de angajare a răspunderii administratorului statutar al debitorului.
împotriva încheierii din 14 octombrie 2008 şi a sentinţei a declarat recurs creditoarea A.F.P., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ. şi art. 2 şi art. 138 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006.
în motivarea recursului, creditoarea a arătat că a dat dovadă de rol activ în recuperarea creanţelor de la debitoare, întreprinzând toate măsurile de silită prevăzute de O.G. nr. 11/1996 şi, ulterior, de Codul de procedură fiscală.
Recurenta a învederat că interpretarea restrictivă dată de instanţa de Ibnd art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 aduce atingere dreptului şi interesului legitim al creditorilor în recuperarea creanţelor. Autorizarea comitetului creditorilor, prin preşedintele acestuia, de a formula acţiunea în răspundere personală a organelor de conducere ale debitoarei, se circumscrie scopului stabilit de legiuitor în art. 2, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă. Dacă lichidatorul judiciar nu a depistat fapte de natura celor prevăzute la alin. (1) al art. 138, a apreciat recurenta că solicitarea comitetului creditorilor de a dovedi existenţa unor astfel de împrejurări sau fapte, dintre cele menţionate de lege, care să conducă la incriminarea persoanelor vinovate de starea de insolvenţă a debitoarei, este pe deplin legală, astfel încât comitetul nu trebuie privat de dreptul conferit de legiuitor, de a formula acţiunea prevăzută la alin. (1). Datoriile foarte mari pe care societatea le înregistrează faţă de bugetul de stat, constând în TVA, impozit pe profit, impozite pe dividende, CAS, demonstrează că debitoarea a des-lăşurat activitate, dar că veniturile obţinute au fost destinate uzului personal şi în detrimentul creditorilor, a învederat recurenta.
Obligarea organelor de conducere ale societăţii debitoare la suportarea pasivului acesteia, cu bunurile personale, reprezintă, în situaţia închiderii procedurii falimentului fără a fi acoperite creanţele anunţate de creditori, singura posibilitate a creditorilor de a-şi recupera creanţele. în lumina dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere ale societăţii reprezintă atât o sancţiune, pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, cât şi, în acelaşi timp, o garanţie pentm terţii aflaţi în raporturi juridice comerciale cu debitoarea, în ceea ce priveşte posibilitatea recuperării creanţelor în caz de insolvenţă, susţine recurenta.
în cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a constatat că recursul este nefondat, pentm considerentele expuse în cele ce urmează.
Niciunul dintre argumentele prezentate de recurentă nu se încadrează în pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., deoarece nu vizează o pretins greşită interpretare de tribunal a actului juridic dedus judecăţii (în sens de operaţiune juridică).
Curtea de apel a constatat că acele critici care se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu sunt întemeiate. Judecătorul-sindic a interpretat şi aplicat judicios prevederile legale relevante, atunci când a respins cererea formulată conform art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 şi când a procedat la radierea debitorului şi descărcarea administratorului judiciar, potrivit art. 131 şi art. 135 din acelaşi act normativ.
Instanţa de recurs a reţinut că, în ce priveşte încheierea din 14 octombrie
2008, este pe deplin judicioasă constatarea judecătorului-sindic, în sensul neîntrunirii cerinţelor alin. (3) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, pentru autorizarea introducerii acţiunii prevăzute de acelaşi articol, alin. (1), în stabilirea răspunderii personale a organelor de conducere ale debitorului. Interpretarea restrictivă a art. 138 alin. (3), dată de judecătorul-sindic şi criticată de recurentă, este cea corectă. Textul instituie condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, lipsa uneia dintre aceste condiţii atrăgând inaplicabilita-tea textului. Susţinerile recurentei, vizând conduita sa activă în recuperarea creanţelor, nu au legătură cu problema juridică dedusă judecăţii, iar referirile la legătura dintre datoriile mari ale debitoarei şi atitudinea organelor sale de conducere exced cadrului prezentei judecăţi, care se limitează la incidenţa sau nu a art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. Argumentele privind concepţia legiuitorului asupra răspunderii personale a organelor de conducere sunt corecte, în abstract, dar inaplicabile în speţă, ele neputând justifica autorizarea introducerii acţiunii prevăzute de art. 138 alin. (1) dacă nu sunt îndeplinite cerinţele exprese ale alin. (3) al aceluiaşi articol.
In recurs nu s-au prezentat critici separate, care să privească sentinţa comercială din 21 octombrie 2008, curtea de apel constatând că ea este legală şi temeinică, art. 131, 135 şi 136 din Legea nr. 85/2006 fiind corect aplicate de tribunal.
Raportat considerentelor expuse, curtea, conform art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., a respins recursul, menţinând încheierea din 14 octombrie 2008 şi sentinţa Tribunalului Iaşi.
