ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 960/R/2008
Ședința publică din data de 6 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă B împotriva sentinței civile nr. 314 din 21.02.2008 pronunțată în dosarul Tribunalului Cluj cu nr-, privind și pe reclamantul intimat având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat G personal și asistat de avocat, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin adresa înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 mai 2008 recurenta a transmis la dosar documentele solicitate de instanță la termenul anterior de judecată, iar prin cererea transmisă prin fax în ședința publică de azi, recurenta solicită acordarea unui nou termen de judecată, cerere motivată pe lipsa apărări.
Reprezentantul intimatului lasă la aprecierea instanței cererea de amânare formulată arătând că reclamantul nu este prejudiciat, hotărârea primei instanțe fiind pusă în executare.
Instanța deliberând, respinge cererea de amânare formulată, cauza aflându-se la al doilea termen de judecată, apreciind că recursul poate fi soluționat, sens în care acordă cuvântul reprezentantului intimatului.
Avocatul ales al intimatului pune concluzii de respingere a recursului solicitând cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința civilă nr.314 din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Clujs -a admis contestația formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata SC SA, și în consecință s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr.42/11.04.2007 emisă de intimată în sarcina contestatorului.
S-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior emiterii deciziei, intimata fiind obligată să plătească contestatorului drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat, începând cu data de 11.04.2007 și până la reintegrare, precum și la plata cheltuielilor de judecată în favoarea contestatorului în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul este angajatul intimatei pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 01. 01.2006, în meseria de mecanic, în baza contractului individual de muncă nr.177/19.01.2006.
La data de 22.02.2007, intimata a emis decizia nr.16, prin care contractul individual de muncă al contestatorului încetează în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.
În perioada 15.02.- 31.03.2007, contestatorul s-a aflat în concediu de incapacitate temporară de muncă, așa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosar.
Intimata a emis Decizia nr.42/11.04.2007, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art.65 alin.l din Codul muncii.
Potrivit prevederilor art. 74 alin.l din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea și durata preavizului.
În cazul de față, decizia nr.42 nu cuprinde motivele care determină concedierea contestatorului, situație în care este nelegală, deoarece încalcă prevederile art. 74 alin.l lit.a din Codul muncii.
Pentru a se dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului este necesar ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
In cazul de față, așa cum rezultă din statul de funcții al personalului angajat din Sucursala D, în perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2007 în cadrul sucursalei a avut loc o fluctuație de personal înregistrându-se în luna martie 2007 o diminuare numărului de posturi de mecanic și de ifronist, pe fondul majorării numărului de salariați pe posturi de șofer sau muncitor necalificat.
Totalul personalului înregistrat o creștere în această perioadă, de la 34 de salariați în noiembrie 2006, la 49 în aprilie 2007.
Conform art.74 alin.1 lit.d muncii, decizia de concediere trebuie să conțină și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc vacant în condițiile art.64 muncii, intimata nerespectând aceste prevederi. În aceste condiții, instanța constatat că desfacerea al contestatorului nu are o cauză reală și serioasă, în baza art.78 alin.1 și 2 admițând acțiunea astfel cum a fost formulată.
În temeiul art.274 Cod proc.civ. intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civile nr.314/21.02.2008, iar pe fond respingerea contestației formulată de reclamant.
În motivele de recurs arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei, ținând cont doar de cele formulate de către reclamant.
Prin decizia nr.42/11.04.2007 nu s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului, ci doar modificarea datei de încetare efectivă a contractului individual de muncă, deoarece reclamantul a depus la sediul societății primul concediu medical la data de 26.06.2007.
Instanța de fond a reținut în hotărârea atacată că la data de 22.02.2007, societatea a emis decizia nr.16/22.02.2007, prin care contractul individual de muncă al contestatorului încetează în temeiul art.65 alin.1 muncii, precum și că în perioada 15.02.-31.03.2007, contestatorul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, așa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosar.
La data de 26.02.2007, reclamantul a depus la sediul societății certificatul medical seria – nr.-, fiind înregistrat sub nr.410/26.02.2007, din care rezultă că în perioada 15 – 28.02.2007 s-a aflat în concediu medical.
Prin decizia nr.42/11.04.2007, așa cum a fost motivată, nu s-a dispus altceva decât modificarea datei de încetare efectivă a contractului de muncă, dispusă prin decizia nr.16/22.-02.2007, respectiv de la data de 22.02.2007 la data de 11.04.2007, pentru a se îndeplini și termenul legal de preaviz, după încetarea stării de incapacitate temporară de muncă.
Este adevărat că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului, însă numai dacă nu intervin cauze legale de suspendare a acestor efecte.
Consideră că invocarea încălcării dispozițiilor art.74 lit.d din Codul muncii este neîntemeiată, întrucât la data emiterii deciziei, pârâta nu dispunea de locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea profesională a reclamantului, în sensul dispozițiilor art.64 din Codul muncii.
Totodată și invocarea nerespectării art.74 alin.1 lit.c este neîntemeiată, deoarece decizia trebuie să cuprindă “criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art.70 alin.2 lit.d numai în cazul concedierii colective”, ceea ce nu se regăsește în cauza de față.
În drept invocă dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Reclamantul G, prin întâmpinarea de la filele 10-11, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 16/22.02.2007 (fila 4 dosar fond) recurenta a dispus în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii încetarea contractului individual de muncă al intimatului G începând cu data de 22.02.2007.
După contestarea în instanță a deciziei menționate anterior de către intimat, recurenta a emis o nouă decizie de concediere (nr. 42/11.04.2007 – fila 18 dosar fond) în care se menționează că întrucât începând cu data de 15.02.2007 intimatul a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în temeiul art. 50 li.b) și 73 alin. (3) din Codul muncii contractul său individual de muncă este desfăcut cu data de 11.04.2007.
Curtea apreciază că emiterea unei noi decizii de concediere prin care se modifică termenul de la care operează desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant are natura unei revocări a deciziei inițiale, urmată de emiterea unei noi decizii, prima decizie fiind emisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, respectiv pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat de concediu medical.
Pentru fi valabilă, a doua decizie de concediere trebuie să conțină toate elementele prevăzute de lege. Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, Decizia de concediere nr. 42/11.04.2007 este nelegală întrucât nu conține toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 74 alin.(1) din Codul muncii, respectiv motivele care determină concedierea. Acestea trebuiau menționate expres în cuprinsul deciziei, nefiind posibilă completarea deciziei sub acest aspect cu acte exterioare, chiar dacă acest act este o altă decizie de concediere.
Deși în memoriul de recurs s-a făcut referire la invocarea de către contestator a încălcării dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) și d) din Codul muncii, prima instanță a admis în mod legal contestația numai pentru încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.
Susținerile recurentei în sensul că prin a doua decizie nu s-a dispus concedierea intimatului, ci numai s-a prelungit termenul de încetare a contractului individual de muncă, sunt apreciate ca neîntemeiate, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, prima decizie a fost revocată.
De asemenea, contrar apărărilor recurentei se reține că art. 60 din Codul muncii instituie interdicția concedierii salariaților în situațiile expres reglementate, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor concedierii. Drept urmare, angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacității temporare de muncă, urmând să suspende efectele concedierii până după încetarea incapacității.
Având în vedere aceste considerente și reținând că analizarea cerințelor de legalitate ale deciziei de concediere prevalează față de cele privind temeinicia acesteia, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 299 alin. (1), 3041și 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de SC SA împotriva sentinței civile nr. 314 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi menținută.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă se va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenții, să plătească intimatului G suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloarea onorariului de avocat – chitanța nr.269 din 12.04.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B împotriva sentinței civile nr. 314 din 21.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
– – – – –
Red. MV dact.GC
2 ex/15.05.2008
Jud.primă instanță:,
