Modificarea acţiunii în calea de atac. Inadmisibilitate
– Codul de procedură civilă: art. 132, art. 294, art. 316
– Legea nr. 31/1990, republicată: art. 72, art. 155, art. 1551
Dacă adunarea generală nu introduce acţiunea în răspundere şi nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor acţionari de a iniţia o asemenea acţiune, acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acţiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societăţii.
Deşi reclamanta a formulat iniţial două capete de cerere distincte, unul privind atragerea răspunderii preşedintelui Consiliului de Administraţie, şi unul vizând obligarea acestuia la plata prejudiciului cauzat societăţii, de fapt, suntem în prezenţa unui singur petit, şi anume acela al obligării pârâtului la plata unor despăgubiri către societatea al cărui administrator este, atragerea răspunderii având ca finalitate tocmai obligarea la plata unor despăgubiri, iar prin renunţarea la cel din urmă capăt de cerere, acţiunea nu mai este admisibilă.
Nici dacă prin hotărâre judecătorească irevocabilă se stabileşte că un administrator a cauzat daune societăţii prin încălcarea îndatoririlor sale faţă de persoana juridică, nu este obligatoriu ca adunarea generală a acţionarilor să decidă încetarea mandatului administratorului în cauză, singura concluzie judicioasă ce se poate desprinde din analiza normei legale fiind aceea că numai acţionarii societăţii sunt cei care pot hotărî încetarea mandatului Preşedintelui Consiliului de Administraţie.
Potrivit art. 132 C. pr. civ., modificarea acţiunii se poate face numai la instanţa de fond, şi numai până la prima zi de înfăţişare, dispoziţiile art. 294 din acelaşi cod stabilind, de asemenea, că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile şi la judecarea recursului, potrivit art. 316.
(Decizia civilă nr. 198 din 16 noiembrie 2010, Secţia comercială, dr. C.B.N.)
Prin sentinţa civilă nr. 552/P.I. din 4 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 6237.2/30/2007, Tribunalul Timiş a luat act de renunţarea reclamantei SC B. SA Timişoara la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului S C. la repararea prejudiciului cauzat pârâtei SC C. SA Timişoara, respingând restul acţiunii precizate.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând, în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, schimbarea ei în tot, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost ea precizată, şi să se dispună atragerea răspunderii preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC C. SA Timişoara, în persoana dlui S.C., în baza prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi încetarea mandatului pârâtului ca urmare a atragerii răspunderii acestuia.
Prin decizia civilă nr. 198 din 16 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 6237.2/30/2007, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul reclamantei, reţinând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, conformă cu dispoziţiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greşite aplicări a legii sau a unei eronate interpretări a dreptului societăţii reclamante de a renunţa la unul dintre capetele de cerere, cum în mod nejustificat aceasta susţine, în considerente arătându-se pe larg motivele, atât cele în fapt, cât şi cele în drept, pentru care judecătorul fondului a considerat că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ea precizată ulterior, nu poate fi primită.
Prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA Timişoara şi S.C., atragerea răspunderii preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC C. SA Timişoara, în persoana dlui S.C., în baza art. 155 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi încetarea mandatului Preşedintelui consiliului de administraţie ca urmare a atragerii răspunderii acestuia. Prin precizarea de acţiune depusă la termenul din 20 noiembrie 2007, reclamanta a arătat că solicită atragerea răspunderii preşedintelui Consiliului de Administraţie, obligarea acestuia la plata prejudiciului adus societăţii prin actele încheiate şi prin rămânerea sa în pasivitate, fapt care a condus la pierderea activelor persoanei juridice în favoarea societăţii deţinute de către pârât – SC T. SRL Galaţi, precum şi încetarea mandatului preşedintelui Consiliului de Administraţie ca urmare a atragerii răspunderii acestuia.
Ulterior desfiinţării sentinţei primei instanţe şi trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, pentru termenul din 16 martie 2010 reclamanta a formulat o nouă precizare de acţiune, prin care a solicitat atragerea răspunderii preşedintelui Consiliului de Administraţie în baza art. 155 din Legea nr. 31/1990, obligarea acestuia la plata prejudiciului adus societăţii prin actele încheiate şi prin rămânerea sa în pasivitate, fapt care a condus la pierderea activelor persoanei juridice în favoarea societăţii deţinute de către pârât – SC T. SRL Galaţi, prejudiciu ce reprezintă contravaloarea bunurilor executate silit de către această din urmă societatea, care au ieşit în mod nelegal din patrimoniul SC C. SA Timişoara, sumă care să fie actualizată cu indicii de inflaţie şi dobânda legală până la data plăţii efective, precum şi încetarea/revocarea mandatului preşedintelui Consiliului de Administraţie ca urmare a atragerii răspunderii acestuia. Mai apoi, prin cererea depusă la termenul din 6 aprilie 2010, reclamanta a renunţat la judecarea petitului doi, referitor la obligarea pârâtului S C. la plata prejudiciului adus societăţii prin actele încheiate, prejudiciu ce reprezintă contravaloarea activelor executate silit de către SC T. SRL Galaţi şi care au ieşit în mod nelegal din patrimoniul SC C. SA Timişoara, solicitând instanţei să ia act de această manifestare de voinţă şi să dispună în consecinţă.
Acţiunea în justiţie împotriva administratorilor unei poate avea un temei contractual sau unul delictual, după caz. în acest sens, în art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, se menţionează că obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege.
într-adevăr, art. 155 din acelaşi act normativ prevede că acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112, adunarea urmând să desemneze, cu aceeaşi majoritate, şi persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie. Dacă adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra administratorilor, respectiv a membrilor directoratului, mandatul acestora încetează de drept de la data adoptării hotărârii şi adunarea generală, respectiv consiliul de supraveghere, va proceda la înlocuirea lor. Dacă acţiunea se porneşte împotriva directorilor, aceştia sunt suspendaţi de drept din funcţie până la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Dacă adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra membrilor consiliului de supraveghere cu majoritatea prevăzută la art. 115 alin. (1), mandatul membrilor respectivi ai consiliului de supraveghere încetează de drept, iar adunarea va proceda la înlocuirea lor. Acţiunea în răspundere împotriva membrilor directoratului poate fi exercitată şi de către consiliul de supraveghere, în urma unei decizii a consiliului însuşi. Dacă decizia este luată cu o majoritate de două treimi din numărul total de membri ai consiliului de supraveghere, mandatul membrilor respectivi ai directoratului încetează de drept, consiliul de supraveghere procedând la înlocuirea lor.
Având în vedere că este posibil ca, din diverse motive (spre exemplu, datorită influenţei pe care administratorul o are asupra adunării generale), să nu se adopte o asemenea hotărâre, legea pune şi la dispoziţia acţionarilor minoritari acţiunea în răspundere contra administratorului, ceea ce nu schimbă, însă, caracterul social al acţiunii, interesul, ca element al acţiunii civile, fiind tot unul social, şi nu un interes personal al unui acţionar sau al administratorilor (alţii decât cei acţionaţi în răspundere). Pentru aceasta, art. 1551 statuează că dacă adunarea generală nu introduce acţiunea în răspundere prevăzută la art. 155 şi nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor acţionari de a iniţia o asemenea acţiune, acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acţiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societăţii, împotriva oricărei persoane prevăzute la art. 155 alin. (1). Cheltuielile de judecată vor fi suportate de acţionarii care au introdus acţiunea, dar în caz de admitere, aceştia au dreptul la rambursarea de către societate a sumelor avansate cu acest titlu. După rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei de admitere a acţiunii prevăzute la alin. (1), adunarea generală a acţionarilor, respectiv consiliul de supraveghere, va putea decide încetarea mandatului administratorilor, directorilor şi membrilor consiliului de supraveghere, respectiv al membrilor directoratului, şi înlocuirea acestora.
Faţă de cele arătate, este evident că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în răspundere, raportat la calitatea intimatei SC C. SA Timişoara, nu este întemeiată, chiar dacă este adevărat că nu se poate ca un acţionar să introducă o acţiune în despăgubiri în contul societăţii şi tot societatea respectivă să fie obligată la plata unor daune. Din ultima precizare de acţiune depusă de reclamantă la termenul din 16 martie 2010 rezultă că aceasta a solicitat obligarea numai a pârâtului S.C. la plata prejudiciului adus societăţii prin actele încheiate şi prin rămânerea sa în pasivitate, fapt care a condus la pierderea activelor persoanei juridice în favoarea societăţii deţinute de către pârât – SC T. SRL Galaţi, prejudiciu ce reprezintă contravaloarea bunurilor executate silit de către această din urmă societatea, care au ieşit în mod nelegal din patrimoniul SC C. SA Timişoara, sumă care să fie actualizată cu indicii de inflaţie şi dobânda legală până la data plăţii efective, nu şi a intimatei persoană juridică.
Cu toate acestea, în mod corect prima instanţă a respins cererea prin care reclamanta a solicitat doar atragerea răspunderii preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC C. SA Timişoara, în persoana dlui S.C., în baza art. 155 din Legea nr. 31/1990, precum şi încetarea/revocarea mandatului preşedintelui Consiliului de Administraţie ca urmare a atragerii răspunderii acestuia, renunţând la capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului la plata prejudiciului adus societăţii, prejudiciu ce reprezintă contravaloarea activelor executate silit de către SC T. SRL Galaţi.
Sub acest aspect, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de ambii pârâţi, trebuia să fie primită, întrucât nu este admisibilă o cerere de chemare în judecată, fundamentată pe art. 1551 din Legea societăţilor comerciale, câtă vreme acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social, deşi au înţeles să se prevaleze de dreptul conferit de lege pentru a introduce o acţiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societăţii, împotriva oricăreia dintre persoanele prevăzute la art. 155 alin. (1), nu au formulat, iar dacă au făcut-o, au renunţat ulterior la respectivul petit, privitor la obligarea pârâtului, preşedinte al Consiliului de Administraţie, la plata prejudiciului adus societăţii prin actele încheiate, prejudiciu care în speţa de faţă reprezintă, în opinia reclamantei, contravaloarea activelor executate silit de către această din urmă societatea, care au ieşit în mod nelegal din patrimoniul SC C. SA Timişoara.
în realitate, cum în mod judicios a reţinut şi tribunalul, acţiunea în despăgubiri poate viza antrenarea răspunderii oricăreia dintre persoane prevăzute la alin. (1) al art. 155 pentru o pagubă produsă societăţii comerciale, adică o acţiune în răspundere civilă, aşa cum o reglementează art. 1551 din Legea nr. 30/1990, republicată, cu modificările ulterioare. în speţă, deşi reclamanta apelantă a formulat iniţial două capete de cerere distincte, unul privind atragerea răspunderii preşedintelui Consiliului de Administraţie, şi unul vizând obligarea acestuia la plata prejudiciului cauzat societăţii, de fapt, suntem în prezenţa unui singur petit, şi anume acela al obligării pârâtului intimat S.C. la plata unor despăgubiri către societatea al cărui administrator este. Primul capăt de cerere, inserat de reclamantă în cuprinsul acţiunii introductive, nu constituie un petit propriu-zis, de sine stătător, întrucât reprezintă o motivare a celui de-al doilea capăt de cerere, atragerea răspunderii având ca finalitate tocmai obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru o eventuală pagubă cauzată societăţii. Or, renunţând la petitul privind obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri, chiar dacă este real că reclamanta nu a renunţat şi la „capătul de cerere” privind atragerea răspunderii pârâtului S.C., critica apelantei sub acest aspect fiind una justificată, este în afară de orice dubiu că acţiunea sa, în forma în care a fost ea precizată ultima oară, nu mai poate fi primită, atragerea răspunderii administratorului unei societăţi comerciale presupunând, de fapt, obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat, condiţionat de dovedirea cerinţelor pretinse de legiuitor.
Nici împrejurarea, reală de altfel, că prin notele de şedinţă din 15 octombrie 2010 apelanta a arătat că solicită atragerea răspunderii pârâtului, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC C. SA Timişoara, pentru suma de 300.000 lei, considerând că această sumă reprezintă contravaloarea chiriei pe care societatea ar fi obţinut-o din închirierea imobilelor dacă bunurile s-ar fi aflat în proprietatea sa în perioada 2003-2006, nu poate determina o altă soluţie, motivat de faptul că dispoziţiile art. 294 C. pr. civ. stabilesc fără dubiu că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot face cereri noi.
Acţiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanţei realizarea acelui drept, recunoaşterea lui sau încetarea piedicilor în
