– Legea nr. 85/2006: art. 31 alin. (5)
în ipoteza în care, după conexarea dosarelor având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, unul dintre creditori şi-a modificat cererea ca fiind o declaraţie de creanţă, soarta acesteia va depinde de soluţia dată în dosarul principal. Dacă s-a respins cererea de deschidere, această din urmă declaraţie va fi apreciată ca inadmisibilă.
(Decizia nr. 343/R-COM din 10 martie 2010)
Prin sentinţa comercială nr. 1276/F pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş la 3 decembrie 2009, a fost respinsă ca inadmisibilă declaraţia de creanţă formulată de SC M.C. SRL, reţinându-se că dosarul de în care ea a fost depusă nu se mai află în soluţionare de către instanţă, întrucât a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii formulată de SC F.T.I. SRL.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs SC M.C. SRL invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
– cererea formulată de creditoarea-recurentă împotriva debitoarei SC M.L. SRL a format obiectul dosarului nr. 474/1259/2009, în care s-a pus din oficiu în discuţie cererea de conexare la dosarul nr. 324/1259/2009, dosar ce nu se afla în sala de şedinţă la 3 iunie 2009 pentru că nu avea acest termen, iar recurenta nu cunoştea stadiul procesual în care acesta se află;
– în acest context, creditoarea-recurentă şi-a majorat valoarea creanţei şi a arătat că numai în măsura în care s-a deschis procedura împotriva aceleiaşi debitoare în dosarul nr. 324/1259/2009, cererea sa de deschidere urmează a fi interpretată ca fiind o declaraţie de creanţă. Din această precizare rezultă că instanţa a calificat greşit natura juridică a cererii privind-o numai ca o declaraţie de creanţă formulată într-un dosar în care cererea de deschidere a procedurii a fost respinsă;
– asupra acestei cereri nu produce nicio influenţă creşterea valorii-prag pentru deschiderea procedurii şi de aceea se impunea ca instanţa de fond să reţină caracterul cert, lichid şi exigibil al pretenţiilor formulate.
Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Creditoarea-recurentă a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea SC M.L. SRL la 27 aprilie 2009, formându-se astfel dosarul nr. 474/1259/2009, ce a primit termen la 3 iunie 2009. La această dată, prezent în sala de şedinţă, reprezentantul creditoarei a arătat că cererea de deschidere este o declaraţie de creanţă având în vedere că pe rolul instanţei, la 9 iulie 2009, se află dosarul nr. 324/1259/2008, având acelaşi obiect, iar instanţa a acordat termen în vederea conexării celor două cereri. Această poziţie a reprezentantului a avut la bază şi cererea depusă de creditoarea-recurentă prin care se arăta că se precizează cererea introductivă în declaraţie de creanţă, iar la final se făcea menţiunea că acest demers procedural este rezultatul faptului că s-a admis acţiunea unei terţe creditoare şi s-a deschis deja procedura.
Prin sentinţa comercială nr. 541/F din 1 iunie 2009, Tribunalul Comercial Argeş a dispus în acest din urmă dosar, admiţând cererea creditoarei SC F.T.I. SRL, deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoare, luând toate celelalte măsuri.
Această sentinţă a fost însă recurată, iar prin decizia nr. 790/R-COM din 15 iulie
2009, calea de atac a fost admisă şi s-a dispus respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă. întrucât la 26 noiembrie 2009 singura cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea SC M.L. SRL fusese respinsă irevocabil, judecătorul sindic al aceluiaşi tribunal a apreciat în mod legal că declaraţiile de creanţă formulate sunt inadmisibile.
Această concluzie nu poate fi infirmată de faptul că iniţial cererea recurentei-creditoare nu a fost o declaraţie de creanţă, ci o solicitare de deschidere a procedurii, însă, pe parcurs ea a fost modificată primind calificarea unei cereri accesorii, care nu poate fi soluţionată atâta vreme cât cererea principală a fost respinsă.
Este adevărat că schimbarea poziţiei procesuale a recurentei-creditoare s-a datorat convingerii acesteia că este inutilă cererea de deschidere atâta vreme cât o astfel de măsură deja se adoptase la cererea unui alt creditor. Trebuie însă observat că, potrivit art. 31 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, „Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la acelaşi dosar”, textul având în vedere conexarea cererilor de deschidere, fără ca această măsură procedurală să impună modificarea solicitărilor iniţiale în declaraţii de creanţă.
în măsura în care dispoziţia legală ar fi fost respectată riguros, în sensul că cererea creditoare-recurente rămânea în continuare ca o cerere de deschidere a procedurii, modul de soluţionare a celei formulate de un terţ creditor nu ar fi influenţat în niciun fel admisibilitatea acesteia.
în concluzie, reţinând situaţia de fapt şi de drept ce s-a creat în cauză se apreciază că singura soluţie la care se putea opri instanţa de fond, care se afla în faţa unor declaraţii de creanţă, dar în absenţa unei solicitări de deschidere a procedurii, era cea pe care a şi împărtăşit-o, respectiv respingerea cererilor accesorii ca inadmisibile, fără a face aprecieri asupra caracterului cert, lichid şi exigibil sau a valorii prag invocate în acestea.
Pentru toate aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ.
