– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009: art. 7 alin. (7)
în ipoteza formulării unei cereri de intervenţie, Oficiul Registrului Comerţului înaintează întregul dosar spre soluţionare secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, care este datoare să se pronunţe asupra întregii pricini.
(Decizia nr. 1149/R-COM din 22 septembrie 2010)
Prin rezoluţia nr. 433 din 22 ianuarie 2010, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş a înaintat Tribunalului Comercial Argeş, spre competentă soluţionare, cererea de înregistrare menţiuni formulată de SC T.D. SRL şi cererea de intervenţie depusă de G.l şi G.G., motivat de faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009.
Prin sentinţa comercială nr. 446/C/2010 Tribunalul Comercial Argeş a respins cererea de intervenţie, reţinând în esenţă că din cuprinsul înscrisurilor de la dosar rezultă că societatea comercială şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei faţă de intervenienţi şi că între părţi există un dosar ce are ca obiect rezilierea contractului de locaţiune.
împotriva acestei sentinţe au formulat recurs intervenienţii, criticând-o pentru motive încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. pr. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
– instanţa trebuia să dispună suspendarea judecăţii cererii de înregistrare până la soluţionarea irevocabilă a litigiului ce priveşte contractul de închiriere dintre părţi;
– reprezentantul societăţii intimate a precizat că nu mai insistă în deschiderea punctului de lucru a cărui menţionare se solicita, aşa încât instanţa trebuia să ia act de această împrejurare şi de faptul că au fost restituite persoanei juridice sumele avansate drept garanţie.
Examinând criticile formulate, în raport şi de aspectul de ordine publică pus în discuţie în condiţiile art. 306 alin. (2) C. pr. civ., Curtea a admis recursul.
Astfel, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009, cererile de înregistrare menţiuni sunt în competenţa directorului Oficiului Registrului, însă, în conformitate cu alin. (7) din acelaşi articol, „în situaţia în care la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate va/vor transmite dosarul secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, unde vor fi soluţionate de urgenţă şi cu precădere’’.
Aşadar, reţinând incidenţa în cauză a prevederile art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, Oficiul Registrului Comerţului înaintează întregul dosar spre soluţionare instanţei, iar aceasta este datoare să se pronunţe asupra întregii pricini, nu doar asupra cererii de intervenţie, aşa cum în mod greşit a procedat tribunalul.
Procedura urmată de prima instanţă nu poate fi acceptată nici în raport de normele de drept comun, fiind inadmisibil să se soluţioneze o cerere de intervenţie, fie ea şi
principală, lăsând nesoluţionată acţiunea ce a determinat invocarea prevederilor art. 49 C. pr. civ.
în concluzie, reţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor imperative, şi fără soluţionarea fondului dedus judecăţii, dar şi că nu ne aflăm în situaţia unei posibilităţi de remediere în condiţiile art. 2812 C. pr. civ., recursul a fost admis, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre soluţionare în ansamblul său, aşa cum obligă prevederile legale precitate.