ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE ” DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD” SA împotriva sentinței civile nr. 1103 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei privind modificarea unilaterală contractului de muncă.
La apelul nominal se prezintă reclamantul intimat, asistat de avocat și reprezentantul pârâtei recurente, .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar copia chitanței prin care se atestă plata onorariului avocațial, iar reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar concluzii scrise.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâttei recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia și în consecință modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii contestației pentru motivele arătate în scris. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat susține întâmpinarea depusă la dosar și pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținerea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1103 din 19.10.2007 a Tribunalului Maramureș, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 179/1.08.2007, în contradictoriu cu intimata C de Distributie a Energiei Electrice ” Distribuție Transilvania Nord” C – N și în consecință:
S-a anulat decizia nr. 179/1.08.2007 emisă de intimată.
S-a dispus reîncadrarea contestatorului în funcția de inginer șef la
Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice B M și obligată intimata să plătească contestatorului drepturile salariale aferente funcției de inginer șef începând cu 1.08.2007 și până la efectiva reîncadrare.
Intimata fost obligată să plătească contestatorului 2000 lei cheltuieli de judecată.
Celelalte capete de cerere au fost respinse.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, contestatorul este angajat la SC ” Transilvania Nord” SA cu contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, înregistrat la ITM sub nr. 2520/30.09.2005, funcția deținută fiind cea de inginer șef.
Prin contractul de performanță încheiat în august 2006, pe durată de un an, anexă la contractul individual de muncă au fost stabilite obiectivele de performanță ce trebuiau îndeplinite de contesta tor.
Prin decizia 179/1.08.2007 care face obiectul contestației, intimata a dispus că începând cu 1.08.2007 încetează numirea contestatorului în funcția de inginer șef secția tehnică SDFEE B M și va fi încadrat la serviciul exploatare în funcția de inginer principal specialist.
La baza emiterii deciziei, astfel cum se reține în preambul, a stat: expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul de performanță, art.4.42.(2) din actul adițional la.H/2002 privind promovarea, organigrama și statul de funcțiuni.
Decizia a fost emisă de SC. ” de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Nord” SA. a cărei schimbare de denumire a fost aprobată prin Hot. 15/31.07.2007, și încuviințată de judecătorul delegat la – Tribunalul Cluj prin Încheierea nr. 19819 din 31.07.2007, dar republicată în Monitorul Oficial la data de 1.08.2007, data emiterii deciziei, instanța apreciind că din acest punct de vedere decizia a fost emisă de unitatea competentă, nefiind lovită de nulitate.
Prin prisma dispozițiilor art. 41 Codul muncii, dispoziția 179/1.08.2007, reprezintă o măsură de modificare unilaterală a contractului individual de muncă.
Încheierea contracatului individual de muncă nr. 2520 din 30.09.2005, cu încadrarea con testatorului în funcția de inginer șef începând cu data de 1.10.2005, nu a fost condiționată de încheierea contractului de performanță.
Dimpotrivă, în contractul de performanță la art. VI se menționează că încetarea contractului de peformanță nu implică și încetarea contractului individual de muncă, iar managerul schimbat din funcție va fi distribuit, la cerere, pe un post corespunzător pregătirii lui profesionale și cu prioritate pe postul ocupat anterior în cadrul filialei.
În cazul contestatorului, postul ocupat anterior încheierii contractului de performanță a fost cel de inginer șef.
Prin trecerea contestatorului pe un alt post, care în accepțiunea intimatei, ar reprezenta o promovare în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 41 al. 1 Codul muncii nu a avut acceptul con testatorului, constituie modificare unilaterală a contractului de muncă întrucât implică modificarea condițiilor de muncă, a felului muncii și a salariului care a fost diminuat considerabil, ceea ce atrage anularea deciziei.
Potrivit art. 37 Codul muncii, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, ceea ce presupune acordul și consimtământul părtilor.
In această situație, instanța de judecată nu se poate substitui nici uneia din părți în stabilirea raportului de muncă, solicitarea contestatorului de a obliga intimata să încheie cu el contractul de performanță, apreciind-o ca inadmisibilă.
În privința daunelor morale, în temeiul art. 269 Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea 237/2007 instanța a retinut următoarele:
In literatura de specialitate s-au conturat două opinii:
– o primă opinie potrivit căreia daunele morale se acordă prin prisma
dispozițiilor codului civil, întrucât este vorba de o răspundere civilă contractuală;
– și cea de a doua opinie, în sensul că daunele morale pot fi acordate dacă acestea au fost prevăzute expres în contractul de muncă încheiat între părți, aceasta fiind de fapt opinia majoritară pe care o împărtășește și tribunalul.
În speță nefiind în această situație, pretențiile privind daunele morale
au fost apreciate neîntemeiate.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute s-a apreciat întemeiată contestația doar în parte.
In temeiul art. 274 Cod pr. civilă intimata a fost obligată la suportarea
cheltuielilor de judecată ocazionate contestatorului, în sumă de 2000 lei reprezentând onorar de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile nr. 1103/2007 în sensul respingerii contestației.
În motivarea recursului, recurenta a reiterat situația de fapt constând în numirea contestatorului în funcția de inginer șef începând cu data de 1.10.2005 pe o perioadă de un an.
La data expirării contractului de performanță, acesta fost reînnoit, pe aceeași perioadă de un an.
Conform art.4.42 din CCM al SC SA promovarea în funcții de conducere se face prin numire de către directorul general al societății, al filialelor de distribuție a energiei electrice sau al, cu încheierea de contracte de performanță ce vor conține indicatori specifici fiecărei funcții în parte. Funcția de conducere se exercită pe durata de valabilitate contractului de performanță.
La expirarea termenului de valabilitate nu există obligația angajatorului de a prelungi numirea în funcția de conducere.
perioadei pentru care a fost încheiat contractul de performanță constituie unul din modurile de încetare a efectelor acestuia.
În speță, contractul de performanță al contestatorului încetat la data de 31.07.2007, dată la care încetat și funcția sa de inginer șef.
Încă de la data numirii în funcție, contestatorul știa că funcția sa urmează să se desfășoare doar pe perioada de valabilitate contractului de performanță, iar angajatorul nu este obligat la renegocierea contractului de performanță și la prelungirea numirii sale în funcție.
La expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul de performanță contestatorul fost trecut pe cea mai înaltă funcție de execuție, conform pregătirii profesionale și funcțiilor existente în statul de funcții al SDEE B
Un alt motiv de recurs vizează acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, deși acțiunea sa a fost admisă în parte.
Prin întâmpinarea formulată (9), intimatul solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul este angajatul recurentei în baza contractului individual de muncă nr.2520/30.09.2005 (17 dosar fond), la pct.E al acestui contract prevăzând felul muncii, menționându-se că funcția pe care este angajat reclamantul este aceea de inginer șef, conform unic de funcții și meserii utilizat în SC SA.
Reiese că încă de la momentul angajării reclamantul a fost angajat în funcția de inginer șef, salarizarea fiind corespunzătoare clasei 45 din grilă, astfel încât această funcție nu are nici o legătură cu cele două contracte de performanță încheiate pe perioade de câte 1 an. Încă de la data angajării pe durată nedeterminată, reclamantul a fost încadrat în funcția de inginer șef.
Trecerea sa pe post de inginer specialist, invocându-se expirarea termenului din contractul de performanță, constituie o schimbare a felului muncii, respectiv o modificare dispusă de angajator cu nerespectarea art.41 alin.1, întrucât nu a existat un acord al părților în acest sens, deși un atare acord este prevăzut în chiar cuprinsul contractului individual de muncă lit. L / f (fila 18 dosar fond).
Contractul individual de muncă fiind încheiat pe durată nedeterminată, valabilitatea acestuia nu poate fi afectată în nici un fel de expirarea duratei contractului de performanță.
Modificarea unilaterală contractului individual de muncă printr-o decizie unilaterală a angajatorului în sensul trecerii salariatului dintr-o funcție de conducere într-o funcție de execuție cu consecința schimbării felului muncii și a diminuării salariului (în speță, diminuarea clasei de salarizare de la 45 la 37), este inadmisibilă, contravenind art.41 alin.1 și art.4.42 din CCM /2000.
În ce privește critica vizând greșita acordare cheltuielilor de judecată în integralitatea lor, deși acțiunea a fost admisă doar în parte, aceasta va fi înlăturată, întrucât așa cum reiese din cuprinsul sentinței, s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la încheierea contractului de performanță, reținând că nu se poate substitui nici uneia din părți în stabilirea raportului de muncă, precum și cererea reclamantului de obligare la plata daunelor morale.
Celelalte cereri constituind fondul contestației, respectiv cererea de anulare a deciziei de trecere contestatorului pe alt post și de reîncadrare pe postul deținut anterior au fost admise, astfel încât acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei este justificată și a fost dovedită.
În baza art.274 alin.1 Cod proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (23).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE ” DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD” SA împotriva sentinței civile nr. 1103 din 19.10.2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – TARȚA
Red. MV. Dact. GC
2 ex/3.04.2008
Jud.primă instanță:,