ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 769/R/2008
Ședința publică din 28 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
– –
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE -B- SUCURSALA REGIONALA împotriva sentinței civile nr. 79 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- privind și pe reclamantul având ca obiect contestație decizie de concediere.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de reprezentantele părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 26 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie. De asemenea, se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 27 martie 2008, pârâta-recurentă a depus “Concluzii scrise” prin care solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar admiterea recursului, având în vedere că ambele complete de judecată din cadrul Tribunalului Cluj care judecă cauze de dreptul muncii s-au pronunțat în fond în prezenta cauză, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și reținând cauza spre rejudecare în fond, respingerea atât a excepției nulității absolute a deciziei nr.41/B/5/4/05.01.2007 cât și a tuturor capetelor de cerere făcute prin contestație privitoare la anularea deciziei de sancționare nr.14/B/- ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința civilă nr.79 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de către reclamantul împotriva pârâtei Compania Națională de Ferate CFR B – Sucursala Regională CF și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 14/B/5/4/05.01.2007 emisă de către pârâtă.
S-a dispus reîncadrarea reclamantului în postul deținut anterior respectiv șef secție 1, cod funcție 490, în cadrul Stației C-N .
A fost obligată pârâta să achite reclamantului drepturile salariale restante începând cu data de05.01.2007și până la reîncadrarea în funcția deținută, indexate, majorate și reactualizate.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 1239 din18.05.2007a fost admisă contestația formulată de către contestatorul și s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 14/B/5/4/05.01.2007 emisă de către pârâta Compania Națională de Ferate CFR B Sucursala Regională CF C; s-a dispus reîncadrarea reclamantului în postul deținut anterior respectiv șef secție 1, cod funcție490,în cadrul Stației C-N -, a fost obligată pârâta să achite reclamantului drepturile salariale restante începând cu data de05.01.2007și până la reîncadrarea în funcția deținută, indexate, majorate și reactualizate și a fost obligată pârâta la plata sumei de2000lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia de sancționare disciplinară nr. 14/B/5/4/05.01.2007 contestatorului i s-a desfăcut contractul individual de muncă de către pârâtă, în mod nelegal.
Pentru a proceda astfel, pârâta a efectuat un control prin care a constatat că, contestatorul nu și-a exercitat cu competență atribuțiile legate de siguranța circulației trenurilor, nu a fost convins că atribuțiile, sarcinile și răspunderile personalului cu responsabilități în siguranța circulației se execută întocmai, respectiv responsabil din HM – a fost instruit de către contestator cu privire la trecerea la noul mers de tren pe anii2006–2007în data de27.11.2006,dată la care acesta figurează cu tură liberă în pontajul HM (8 dosar nr-).
Instanța de fond a constatat că atunci când pârâta a aplicat sancțiunea disciplinară, nu a respectat prevederileart.267 din Codul Muncii, respectiv nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă. De asemenea, intimata nu a respectat nici dispozițiileart.51 din Statutul Disciplinar al Personalului din Unitățile de Transporturi aprobat prin Decretul fostului Consiliu de Stat nr.360/02.11.1976care dispune că pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare se va face o cercetare prealabilă a faptei de către conducătorul unității, conducătorul ierarhic superior sau de unul sau mai mulți delegați ai acestora.
Prin Decizia nr. 2079/R din16.10.2007a Curții de APEL CLUJa fost admis recursul declarat de către pârâtă, s-a casat în întregime hotărârea primei instanțe și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a dispune astfel, instanța de control a reținut că prima instanță nu a pus în discuția părților excepția nulității deciziei de sancționare ca urmare a neefectuării cercetării prealabile, încălcându-se principiul contradictorialității.
În rejudecare, s-a reținut că prin contestația înregistrată la 25 ianuarie 2007, contestatorul a solicitat anularea Deciziei nr. 14/B/5/4/05.01.2007 emisă de către pârâtă, reintegrarea sa pe postul deținut anterior, cu obligarea pârâtei să îi achite drepturile salariale restante, indexate, majorate și reactualizate de la data aplicării sancțiunii și până la reintegrare.
Conform dispozițiilor art. 39 alin. 2 lit. b și c din Codul Muncii, salariatul este obligat să respecte disciplina muncii, obligațiile ce-i revin din contractul individual de muncă, Regulamentul de organizare și funcționare sau din Regulamentul intern.
Asigurarea disciplinei muncii, presupune aplicarea în condițiile legii a unei sancțiuni disciplinare prevăzute de Codul Muncii față de salariații care, cu vinovăție, încalcă obligațiile ce le revin.
Angajatorul stabilește răspunderea disciplinară în funcție de gravitate a faptei, gradul de vinovăție, consecințe și conduita salariatului anterior comiterii faptelor, așa cum prevăd dispozițiile art. 264-268 din Codul Muncii.
În conformitate cu dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul Muncii, nici o sancțiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cu excepția celei prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. a Codul Muncii, respectiv atunci când se aplică sancțiunea “avertismentului scris”.
Sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop asigurarea pe de o parte a eficienței unor acte prin care se combate comportarea dăunătoare în procesul muncii, iar pe de altă parte garantarea stabilirii exacte a faptelor și asigurării dreptului la apărare al salariatului în cauză.
Din materialul depus la dosarul cauzei nu rezultă că pârâta a respectat dispozițiile legale anterior menționate, atunci când l-a sancționat disciplinar pe contestator.
Astfel, s-a dovedit că intimata nu a respectat prevederile art. 267 din Codul Muncii, respectiv nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă. De asemenea, intimata nu a respectat nici dispozițiile art. 51 din Statutul Disciplinar al Personalului din Unitățile de Transporturi aprobat prin Decretul fostului Consiliu de Stat nr. 360/02.11.1976 care dispune că pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare se va face o cercetare prealabilă a faptei de către conducătorul unității, conducătorul ierarhic superior sau de unul sau mai mulți delegați ai acestora.
La termenul din data de 24 ianuarie 2007, Tribunalul a pus în discuția părților excepția nulității deciziei de sancționare, așa cum a dispus instanța de control atunci când a casat hotărârea primei instanțe.
După ce părțile și-au exprimat poziția procesuală, instanța a respins excepția nulității având în vedere faptul că contestatorul a formulat apărări de fond împotriva deciziei de sancționare, situație care impune cercetarea cauzei nu prin prisma excepției nulității care ar face de prisos soluționarea cauzei pe fond, ci prin prisma condițiilor de formă și fond ale deciziei, așa cum prevăd dispozițiile art. 267 și următoarele din Codul Muncii.
Față de materialul probator depus la dosarul cauzei, în lipsa cercetării prealabile și a verificărilor privind apărările salariatului, constatând că acțiunea este întemeiată, a fost admisă în întregime, în temeiulart.283 și următoarele din Codul Muncii.
În temeiulart.274.pr.civ. a fost obligată pârâta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Compania Națională de Ferate B – Sucursala Regională C solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu trimitere spre rejudecare instanței de fond. În subsidiar, având în vedere faptul ca ambele complete de judecata din cadrul Tribunalului Cluj care judecă cauze de dreptul muncii s-au pronunțat in fond in prezenta cauza, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate si reținând cauza spre rejudecare in fond, respingerea atât a excepției nulității absolute a deciziei nr.41/B/5/4/05.01.2007 cât si a tuturor capetelor de cerere făcute prin contestație privitoare la anularea deciziei de sancționare ca neintemeiate si menținerea Deciziei de sancționare nr.14/B/- ca fiind temeinica si legala.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată fără a respecta decizia instanței de control in judecarea cauzei, respectiv că nu a soluționat corect incidentul procedural cu care a fost investita.
Arată ca in introducerea motivării hotărârii se menționează ca reprezentanții părților nu mai au probe de formulat si se retine ca se ” acorda cuvântul pe fondul cauzei”, fără ca instanța sa se pronunțe asupra admiterii/ respingerii excepției sau să dispună unirea acesteia cu fondul. Se inserează doar la sfârșitul motivării hotărârii ca “Tribunalul a pus in discuția parților excepția nulității deciziei de sancționare”,dar nuseconsemneazăpozițiaprocesualaaacestora fata de excepția pusa in discuție.La sfârșitul motivelor se arata ca se respinge excepția pe motiv că contestatorul a formulat apărări de fond împotriva deciziei de sancționare, dar consideră ca acesta nu este un motiv care să ducă la respingerea excepției. Este adevărat că reclamantul contestator a formulat si apărări de fond mpotriva deciziei de sancționare, dar reiterează instanței ca pe fond s-a solicitatanulareadecizieide sancționare ca netemeinică si nelegală, iar prin excepția ridicata si motivata s-a cerutconstatarea nulității absolutea aceleiași decizii de sancționare. Deși excepția prin care se cere constatarea nulității absolute a deciziei a fost respinsa, in dispozitivul hotărâri se arata ca ” se admite cererea formulata ( ) constata nulitatea absoluta a Deciziei nr.14/B/5/4/05.01.2007emisa de parata,”pe motive invocate pentru excepția ridicată, nu pentru fondul cauzei.
S-a mai precizat că sentința atacată este criticabilă deoarece a fost data cu greșita interpretare a actului dedus judecății si cu greșita aplicare a legii.
Mențiunile făcute în considerentele hotărârii nu corespund stării de fapt dedusa judecații, deoarece prin Decizia de sancționare nr. 14B/- nu i s-a desfăcut reclamantului contractul individual de munca, ci a fost înlocuit din funcția de sef stație I din cadrul Stației CF C-N in funcția de inspector specialitate II la Serviciul. pentru ca s-a constatat ca acesta a savarsit mai multe abateri disciplinare in legatura cu sa, (de cat cele retinute in sentinta), abateri care au dus la incalcarea mai multor prevederi legale, dispozitii, ordine si regulamente interioare.
Se arată că s-au respectat, la stabilirea abaterii si aplicarea sancțiunii, atât prevederile art.51 si următoarele din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi cat si ale ari. 267 si urm. din Codul Muncii, efectuându-se cercetarea prealabila prevăzuta de aceste acte normative, după cum s-a dovedit cu actele depuse in probațiune.
Comisia de cercetare numita de Directorul General al CFR SA avea competenta sa verifice inițial anumite aspecte ale activității desfășurate in cadrul sub unității si, in cazul in care constata ca s-au savarsit de către unii salariați anumite abateri disciplinare, sa procedeze la cercetarea disciplinara a acestora si sa propună sancțiuni disciplinare, fără a mai fi necesara investirea unei alte comisii care sa cerceteze din nou aceleași fapte.
S-a mai învederat că a fost ascultat contestatorul cu privire la abaterile disciplinare reținute in sarcina sa si i s-a dat posibilitatea sa-si facă toate apărările pe care le considera necesare raportat la aceste abateri, fapt ce complinește lipsa convocării scrise prevăzute de art. 267 alin. (2) Codul Muncii.
Consideră ca hotărârea dată este greșita si cu privire la fondul cauzei,pentru faptul că instanța de fond nu a luat in considerare si nu a analizat dovezile depuse in probațiune, dovezi din care reieșea ca decizia de sancționare este legala si temeinica deoarece, conform art. 266 Codul Muncii, atributul stabilirii sancțiunii revine angajatorului, iar stabilirea gravitații abaterii săvârșite si dozarea sancțiunii aplicate in funcție de aceasta gravitate ii revine in exclusivitate.
Referitor la una din faptele reținute în sarcina contestatorului si anume cea legată de instruirea personalului cu prevederile despre noul mers de tren 2006/2007, in raportul de cercetare se menționează, conform cu declarația contestatorului, ca responsabil din HM, DI., a fost instruit de către acesta cu prevederile despre noul mers de tren in data de 27.11.2006. Instruirea făcută de către contestator in data de 27.11.2006 a fost o instruire incompleta, atâta timp cât nu cuprindea toate aspectele referitoare la noul mers de tren si, așa cum recunoaște si contestatorul in nota de relații, a fost făcuta cu un material care nu a fost verificat de către revizorii regional si de sector. De asemenea, contestatorul susține că a făcut instruirea numitului in timpul turei libere al acestuia, însă instruirea personalului se face in timpul orelor de lucru. Ca atare, contestatorul a încălcat Dispoziția 43/C/125/2006 privind punerea in aplicare a planului de mers al trenurilor pe 2006/2007 a “CFR” SA -Regionala de Ferate
O altă faptă reținută in sarcina contestatorului este in legătură cu efectuarea instruirii practice de serviciu a personalului, in speța pentru si de consemnarea acesteia in caietul de instruire practică. upă cum recunoaște in nota de relații (răspuns la întrebarea 7 si 9), se face vinovat de nereguli in evidentele instruirii practice, in sensul ca, in data de 04.11.2006 menționează in ca face instruirea practica a, dar, dintr-un motiv destul de pueril (“caietul de instruire practica aflându-se la etaj”) nu face notarea si nu semnează el in caietul de instruire practica.
Cu privire la instruirea teoretica a personalului, obligația contestatorului era sa organizeze corespunzător si eficient aceasta activitate, conform atribuțiilor de la pct. 20 din fisa postului si prevederilor Dispoziției -, lucru care nu a fost făcut.
Altă abatere reținută in sarcina contestatorului, de altfel recunoscuta de acesta in nota de relații, se refera la nereguli in evidențierea, înregistrarea si datarea actelor emise, nereguli care conduc la imposibilitatea determinării datei reale ale acestora, încălcând astfel prevederile art. 30 lit. m din Decretul 360/1976.
De asemenea instanța de fond, in rejudecare, prin sentința pronunțata a dat mai mult decât s-a cerut si dovedit cu privire la capetele de cerere referitoare la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate si la cheltuielile de judecata.
S-a mai menționat că drepturile salariale, cuvenite reclamantului în baza sentinței instanței de fond nr.1239/18.05.2007, au fost achitate susnumitului, înainte de casarea acesteia prin decizia nr. 2079/16.10.2007.
Cu privire la cheltuielile de judecata, singurele cheltuieli de judecata dovedite sunt cele reprezentând onorar avocațial în dosarul de fond inițial, dovedite cu chitanța seria – nr.-/17.01.2007, in cuantum de 2000 lei. Aceste cheltuieli au fost achitate cu nr. 742/31.07.2007. In recurs cheltuielile de judecata solicitate dar nedovedite de către contestator nu au fost acordate de instanța de judecata.
În drept au fost invocate prevederile art. 299- 316, art. 304 pct.6, 8 si 9 si art. 3041Cod procedură civilă.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs se reține că, așa cum rezultă din practicaua sentinței contestate, cu ocazia dezbaterilor în fond părțile s-au referit în mod expres la nulitatea deciziei de sancționare determinată de lipsa cercetării prealabile. De asemenea, în considerentele deciziei se menționează că excepția nulității a fost pusă în discuția părților.
Drept urmare, se apreciază că s-au respectat principiile contradictorialității și cel al dreptului la apărare, astfel încât o eventuală casare determinată de faptul că nu s-a consemnat în practicaua sentinței punerea în discuție a excepției ar fi pur formală.
În consecință, primul motiv de recurs invocat este neîntemeiat.
Prima instanță a interpretat corect actul juridic dedus judecății, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. Mențiunea din considerentele hotărârii în sensul că prin Decizia de sancționare nr. 14B/- i s-a desfăcut reclamantului contractul individual de muncă este o eroare materială, lipsită de consecințe juridice, în condițiile în care este cuprinsă în partea din considerente referitoare la Sentința civilă nr. 1239/18.05.2007, care a fost casată în întregime.
De asemenea, se apreciază că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 267 din Codul Muncii, 51 și 79 din Statutul Disciplinar al Personalului din Unitățile de Transporturi aprobat prin Decretul fostului Consiliu de Stat nr. 360/02.11.1976, anterior emiterii deciziei de sancționare neefectuându-se cercetarea disciplinară prealabilă, așa cum prevăd dispozițiile legale menționate anterior. Astfel, nu s-a numit comisia care să efectueze cercetarea disciplinară, nu a fost convocat intimatul-contestator pentru efectuarea cercetării prealabile, cercetare care nu s-a realizat conform dispozițiilor legale.
Susținerile contrarii ale recurentei nu sunt întemeiate, întrucât controlul efectuat la nivelul CFR C și T de Revizoratul General de Siguranța Circulației în baza Dispoziției nr- a directorului general la CFR SA nu suplinește cercetarea prealabilă care trebuia realizată cu respectarea dispozițiilor legale imperative menționate anterior.
În consecință, nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Întrucât analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei, în mod corect prima instanță, statuând că decizia contestată este nelegală, nu a mai analizat temeinicia acesteia, astfel încât nu se impune analizarea susținerile din recurs referitoare la abaterile constatate prin decizie.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 311 alin. (1) Cod procedură civilă “hotărârea casată nu are nicio putere”. Drept urmare, prima instanță era obligată să se pronunțe și asupra drepturilor salariale restante și a cheltuielilor de judecată care au fost acordate prin Sentința civilă nr. 1239/18.02.2007, hotărâre care a fost casată prin Decizia nr. 2079/R din16.10.2007a Curții de APEL CLUJ . Mai mult, susținerile recurentei în sensul că a achitat deja sumele la care a fost obligată (în executarea hotărârii menționate anterior) sunt aspecte relative la executarea hotărârii. Drept urmare, nici ultimul motiv de recurs invocat nu este întemeiat.
Având în vedere în aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 299 alin. (1) și 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE -B- SUCURSALA REGIONALA C împotriva sentinței civile nr. 79 din 24 ianuarie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi o menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE -B- SUCURSALA REGIONALA împotriva sentinței civile nr. 79 din 24 ianuarie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – —
Red./
2 ex./23.04.2008
