RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. CERERE ANULATĂ CA NETIMBRATĂ. CULPA APĂRĂTORULUI ALES. -art.20 ALIN.3 DIN Legea 147/1997. Taxă de timbru


Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. CERERE ANULATĂ CA NETIMBRATĂ. CULPA APĂRĂTORULUI ALES.

-art.20 ALIN.3 DIN Legea 147/1997.

Procedura de citare fiind îndeplinită cu respectarea cerinţelor art. 87 şi următoarele Cod procedură civilă, sunt nejustificate susţinerile recurentei cum că nu a avut cunoştinţă despre obligaţia de plată a taxei de timbru menţionată pe citaţie. De asemenea culpa avocatului ales care nu a informat societatea cu privire la timbrarea cererii de chemare în judecată, nu poate constitui un motiv pentru netimbrare şi implicit, pentru neaplicarea sancţiunii anulării cererii.

Prin Sentinţa nr. 562/CA pronunţată la 07 octombrie 2009, Tribunalului Bihor a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanta SC P.SRL împotriva pârâtului INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ , reţinând că reclamantei i s-a pus în vedere ca pentru termenul din 07.10.2009 să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei şi respectiv timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Reclamanta, legal citată cu această menţiune încă din data de 29 iunie 2009, nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, astfel că din oficiu a fost invocată excepţia netimbrării cererii.

În analiza excepţiei invocate, instanţa a reţinut că potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat, iar în cazul în care nu au fost achitate în cuantumul legal la momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere petentului sa achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Întrucât, reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziţii, în temeiul art.20 alin.3 din actul normativ invocat, a admis excepţia şi a anulat cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, ca netimbrată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen şi legal timbrat, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

În motivarea recursului se arată că reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, împotriva procesului verbal de control nr.4159/18.03.2009, în vederea constatării nelegalităţii măsurilor dispuse în sarcina societăţii prin Anexa 3 a actului de control.

În acest sens reclamanta a încheiat un contract de asistenţă juridică cu d-na avocat P.A., pe care a mandatat-o în vederea reprezentării atât în faţa I.T.M. cât şi în faţa instanţei.

Societăţii i s-ar fi comunicat citaţia emisă la data de 22.06.2009, de care însă reprezentanţii legali ai societăţii nu au luat cunoştinţă şi pe care probabil persoana care a recepţionat-o nu a considerat-o ca fiind un act atât de important care să li se comunice, mai ales în condiţiile în care era notoriu în cadrul societăţii faptul că fusese angajat un avocat care să-i consilieze şi să-i reprezinte în faţa instanţei.

Despre termenul de judecat a fost înştiinţată de către apărătorul ales, fiind convinşi că vor fi informaţi de către acesta daca instanţa ar fi stabilit în sarcina reclamantei anumite obligaţii.

S-a aşteptat o soluţie favorabilă, însă le-a fost comunicată sentinţa nr. 562/CA/2009 a Tribunalului Bihor, prin care s-a anulat ca netimbrată cererea, reţinându-se că nu a fost timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar şi faptul că la apelul nominal nu s-a prezentat nimeni.

Faţă de aceste împrejurări, este evident că a fost în imposibilitatea de a-şi formula apărarea şi de a se supune dispoziţiilor instanţei, raportat la obligaţia de a achita taxele judiciare de timbru aferente.

Mandatarul său, deşi avea delegaţie la dosar, nu s-a prezentat în la cauză , deşi avea cunoştinţă despre termenul fixat, prejudiciind astfel în mod ireparabil societatea.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi din oficiu sub toate aspectele în baza prevederilor articolul 304 ind.1 cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta SC P.SRL ca fiind nefondat.

Prin sentinţa nr.562/CA/207.10.2009 pronunţată de Tribunalul Bihor a fost anulată ca netimbrată cererea formulată de reclamanta SC P.SRL împotriva pârâtului Inspectoratul Teritorial de Muncă prin care a solicitat anularea anexei 3 din procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria XH nr. 0004088/18.03.2009 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

S-a reţinut că pentru termenul din 07.10.2009 recurenta reclamantă a fost citată la data de 29 iunie 2009, cu menţiunea achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare apărând menţiunea că funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei a semnat pentru primirea citaţiei şi totodată a aplicat ştampila societăţii pe procesul verbal.

Procedura de citare fiind îndeplinită, cu respectarea cerinţelor art.87 şi următoarele din Codul de procedură civilă, sunt nejustificate susţinerile recurentei cum că nu a avut cunoştinţă despre obligaţia de plată a taxei de timbru menţionată pe citaţie, culpa avocatului ales al societăţii neconstituind un motiv pentru netimbrarea acţiunii.

Faţă de dispoziţiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru, soluţia instanţei de fond de anulare a acţiunii este legală şi temeinică şi pe cale de consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta SC PSRL a fost respins ca nefondat.

(Decizia nr.6/CA/11.01.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).