ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 957/R/2008
Ședința publică din data de 24 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos judecător
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanță
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 15 din 15.01.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâta intimată B, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 22 aprilie 2008, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru termenul de azi părțile au transmis la dosar prin fax concluzii scrise
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 15 din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a respins contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 2228/22.08.2007 în contradictoriu cu intimata SC SRL.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că ntre intimată în calitate de angajator și contestatoare în calitate de angajată, s-a încheiat contractul individual de 2138/2007.
Contractul s-a încheiat pe durată nedeterminată începând cu 1.08.2007, perioada de probă fiind stabilită la 90 de zile, contestatoarea urmând să detină funcția de inginer șef în industria textilă și pielărie, conform clasificării ocupațiilor.
Prin decizia nr. 2228/22.08.2007, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 31 al.4 indice 1 Codul muncii, începând cu data de 31.08.2007, dată la care contestatoarea era încă în perioada de probă.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 2229/22.08.2007 intimata ia adus la cunoștință contestatoarei hotărârea de încetare a raportului de muncă și data încetării.
Potrivit art. 31 alin.4 indice 1 Codul muncii:
” Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă, poate înceta, numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia din părți”.
Pornind de la ideea că orice text legal trebuie interpretat în sensul în care el produce efecte juridice rezultă că, după introducerea al. (4 indice 1) în textul art. 31 Codul muncii, perioada de probă are natura juridică a unei clauze de dezicere.
Prin introducerea alin. 4 indice 1 în art. 31 Codul muncii, legiuitorul a permis flexibilitatea raporturilor dintre angajatori și salariații aflați în perioada de probă.
Chiar dacă concedierea în temeiul art. 31 al. 4 indice 1 Codul muncii
astfel cum a fost modificată în speță, vizează necorespunderea profesională (art. 61 lit. d Codul muncii ), prin introducerea cuvântului “numai” în cuprinsul al( 4 indice1) are drept consecință derogarea de la dispozițiile lega le imperative care instituie temeiurile și procedura concedierii.
Astfel nu se poate reține obligativitatea intimatei de a face o testare prealabilă a contestatoarei și nici obligativitatea oferirii unui alt loc de muncă, simpla notificare scrisă (obligație respectată de intimată) fiind suficientă pentru încetarea unilaterală a contractului individual de muncă, și de asemenea nu se poate reține existența unui motiv de nulitate a deciziei de încetare a raportului de muncă.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanta invocat următoarele:
La termenul de judecată din 11.01.2008 reclamanta a precizat obiectul contestației, în sensul că acesta îl constituie doar despăgubirile reprezentând salariul în sumă de câte 1000 Euro pentru perioada septembrie – decembrie 2007, instanța omițând să se pronunțe asupra acestui petit.
Instanța omis să analizeze contestația făcând doar referire la modificările aduse art.31, care nu au nici o legătură cu litigiul dedus judecății.
Din cuprinsul deciziei contestate reiese că intimata nu a dat eficiență disp.art.31 alin.41Codul Muncii, aspect ce reiese și din comunicarea făcută reclamantei de către AJOFM M, prin care i se aduce acesteia la cunoștință faptul că nu i se poate stabili dreptul la indemnizație de șomaj, de vreme ce contractul său de muncă încetat din motive imputabile.
Din cuprinsul deciziei contestate reiese că desfacerea cu începere din 31.08.2007 contractului de muncă al reclamantei, echivalează cu o concediere prev. de art.61 lit. Codul muncii, de vreme ce intimata a arătat că reclamanta nu corespunde din punct de vedere profesional.
Or, în baza acestui temei de desfacere contractului de muncă se impunea efectuarea unei evaluări prealabile conform procedurilor de evaluare stabilite prin CCM și legislația muncii.
În ce privește notificarea nr.2229/22.08.2007, fost comunicată reclamantei la data de 4.09.2007, fiind primită de aceasta după înregistrarea contestației.
Reiese că notificarea a fost comunicată tardiv cu nerespectarea art.79 alin.1 muncii.
Un ultim motiv de recurs vizează faptul că modalitatea de încetare contractului de muncă introdusă prin art.31 alin.41Codul muncii, constituie premiza pentru angajator de a săvârși un abuz de drept, acest aspect fiind subliniat în literatura de specialitate.
Se poate aprecia că dreptul intimatei de denunța unilateral contractul individual de muncă al recurentei este abuziv câtă vreme s- dovedit că motivul real al acestei denunțări nu a avut nici o legătură cu aptitudinile profesionale ale reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată (14-16), intimata solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.2228/22.08.2007 reclamantei i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 31.08.2007, în timpul perioadei de probă în temeiul art.31 alin.41muncii.
În aceeași zi angajatorul a emis o notificare cu nr. 2229 prin care i s- adus la cunoștință reclamantei că începând cu data de 31.08.2007 contractul său de muncă urmează să înceteze în temeiul art.31 alin.41Codul muncii.
Întrucât contractul de muncă fost încheiat la data de 3.08.2007, stabilindu-se că salariata își începe activitatea din 1.08.2007, iar în cuprinsul contractului s-a prevăzut o perioadă de probă de 90 de zile calendaristice, este evident că data încetării raporturilor de muncă – 31.08.2007 – este situată înăuntrul termenului de probă, astfel încât decizia nr.2228/22.08.2007 fost emisă pe durata acestei perioade.
Art.31 alin.41prevede posibilitatea încetării contractului individual de muncă pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, la inițiativa oricăreia dintre părți, în baza unei notificări scrise.
Reiese din cuprinsul acestei dispoziții că pentru opera o încetare a unui contract de muncă pe acest temei trebuie îndeplinite următoarele condiții: să existe o notificare scrisă, iar intenția de încetare a raporturilor de muncă, ce poate aparține oricăreia dintre părți să fie exprimată pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă.
În speță, toate aceste condiții sunt împlinite, iar în lipsa unor alte prevederi, reiese că această modalitate de încetare a raporturilor de muncă nu trebuie motivată și nici precedată de o procedură similară celei prev. de art. 267 alin.1 muncii, aceasta fiind obligatorie doar pentru situațiile de concediere pentru motive care țin de persoana salariatului.
Faptul că angajatorul menționat în cuprinsul deciziei că s-a avut în vedere neîndeplinirea condițiilor pentru ocuparea postului în cadrul perioadei de probă, nu poate avea ca și consecință nelegalitatea deciziei, respectiv nu se poate aprecia că această mențiune este incompatibilă cu încetarea raporturilor de muncă în temeiul art.31 alin.41muncii.
Prin urmare, “teoretizarea dispozițiilor codului muncii prin prisma modificărilor aduse disp.art.31 muncii”, invocată de recurentă ca fiind făcută de prima instanță în mod inutil și “fără succes”, este absolut pertinentă și temeinică întrucât într-adevăr încetarea raporturilor de muncă a avut loc în temeiul art.31 alin.41muncii, iar prima instanță era datoare să analizeze temeinicia acesteia, respectiv dacă această prevedere legală este incidentă și a fost corect aplicată.
Motivul vizând omiterea analizării precizării contestației prin care contestatoarea și-a restrâns obiectul cererii solicitând doar drepturile salariale pentru perioada septembrie – decembrie 2007, nu este fondat.
Instanța pronunțându-se asupra legalității deciziei nr.2228/22.08.2007 în baza căreia raportul de muncă al reclamantei încetat la data de 31.08.2007, este evident că s-a pronunțat în sensul respingerii și asupra pretenției de obligare societății la plata drepturilor salariale aferente unei perioade în care reclamanta nu mai avea calitatea de angajată și nu mai putea beneficia de drepturi salariale.
Conform art.154 alin.1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar în condițiile în care la data de 31.08.2007 contractul reclamantei încetat, aceasta nu mai poate pretinde drepturi salariale pentru perioada septembrie – decembrie 2007.
Comunicarea către reclamantă, cu întârziere a notificării nr.2229/22.08.2007 prin care i se aduce la cunoștință că urmează să înceteze contractul său de muncă, nu afectează legalitatea deciziei, întrucât art.31 alin.41nu prevede un termen imperativ de comunicare notificării.
În fine, motivul vizând dispoziția art.31 alin.41Cod proc.civ. ca fiind una abuzivă, creând premiza pentru angajator de a săvârși un abuz de drept, acest caracter abuziv fiind invocat și în doctrină, nu este fondat.
Pe de o parte, această dispoziție legală conferă oricăreia dintre părțile contractante posibilitatea de a avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, printr-o simplă notificare, ambele părți contractante fiind din acest punct de vedere egal tratate din punct de vedere legal.
Pe de altă parte, suspiciunea instituirii unui abuz printr-o dispoziție legală, conferă posibilitatea oricărei părți care se consideră lezată să invoce o eventuală excepție de neconstituționalitate, să arate neconcordanța textului legal incriminat cu dispozițiile constituționale și sursa generatoare a abuzului pe care îl invocă.
În speță, reclamanta nu a invocat o astfel de excepție, textul art.31 alin.41muncii este în vigoare și oricare dintre părțile contractante într-un raport de muncă pot uza de această dispoziție cu respectarea condițiilor pe care le instituie.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
În baza art.274 Cod proc.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 2.661,77 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (29).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 15 din 15.01.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei suma de 2.661,77 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – –
Red. MV dact. GC
2 ex/8.05.2008
Jud.primă instanță: ,
