– Codul de procedură civilă: art. 591
în condiţiile în care împotriva sentinţei prin care s-a admis cererea de emitere a somaţiei de plată s-a declarat acţiune în anulare, este cert că reclamantul, invocându-şi calitatea de creditor, nu beneficiază de un titlu executoriu. Soluţia obţinută în procedura somaţiei de plată dobândeşte asemenea calitate numai după respingerea cererii în anularea somaţiei şi învestirea sentinţei cu formulă executorie.
(Decizia nr. 446/R-COM din 2 aprilie 2010)
Prin încheierea nr. 52 din 4 februarie 2010, Tribunalul Vâlcea a admis cererea formulată de reclamanta SC A.I.E. SRL împotriva pârâtei SC P. SRL Rm. Vâlcea şi a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei P. SRL Rm. Vâlcea, până la concurenţa sumei de 8.979,30 lei.
A fost stabilită în sarcina creditoarei SC A.I.E. SRL cauţiune în sumă de 1.000 lei care va fi achitată până la data de 11 februarie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că între părţi au existat reiaţi contractuale, fiind emisă factura nr. 2132 din 11 septembrie 2009 în valoare de
100.000 lei, reprezentând plata parţială situaţie de lucrări potrivit contractului nr. 84 din 28 august 2008.
S-a reţinut că există o creanţă constatată prin act scris, respectiv factura fiscală nr. 2132 din 11 septembrie 2009 şi sentinţa nr. 1584 din data de 25 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia comercială şi administrativ fiscal, în dosarul nr. 3183/90/2009, ce este exigibilă, debitoarea achitând chiar parţial suma prevăzută în factură.
De asemenea, s-a reţinut ca îndeplinită şi cea de-a treia condiţie – creditoarea a intentat acţiune faţă de debitoare, respectiv somaţia de plată ce face obiectul dosarului 3183/90/2009 şi împotriva căreia s-a formulat cerere în anulare înregistrată la Tribunalului Vâlcea, Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal, sub nr. 4254/90/2009, cu termen de judecată la data de 8 februarie 2010.
în ceea ce priveşte susţinerea debitoarei că nici somaţia de plată şi nici cererea în anulare nu reprezintă acţiunea la care se referă art. 591 C. pr. civ., şi aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât textul de lege nu distinge între acţiunea de drept comun şi proceduri speciale, fiind suficientă dovada că reclamantul creditor a intentat acţiune împotriva debitorului.
Cu privire la neplata cauţiunii invocată de debitoare, s-a reţinut că potrivit art. 592 C. pr. civ., aceasta se fixează prin încheierea de admitere a cererii de sechestru şi urmează a fi achitată de către creditor în termenul acordat de instanţă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC P. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii şi respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător.
în motivare s-a arătat că reclamanta nu are calitatea de creditor, deoarece în baza contractului nr. 84 din 28 august 2008 s-a emis factura nr. 2132 din 11 august 2009 pentru 100.000 lei, faţă de care s-a întocmit factura nr. 2138 prin care stornat suma de 5000 lei, din factura nr. 2132, rămânând de achitat 95.000 lei. Această sumă a fost achitată cu O P. nr. 190 din 16 octombrie 2009 şi ca atare, pârâta nu datorează nimic.
Se susţine şi că cele două condiţii ale art. 591 C. pr. civ. nu sunt îndeplinite, respectiv creditorul să nu aibă titlu executoriu, or deţine sentinţa pronunţată în somaţia de plată iar acţiunea care trebuie pornită în instanţă este acţiunea de drept comun iar nu cererea de somaţie de plată.
SC A. SRL a depus în recurs note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, şi în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
în primul rând se constată că suma pusă în vedere prin încheierea atacată, cu titlu de cauţiune, a fost achitată la dispoziţia instanţei, aşa cum rezultă din chitanţa depusă în recurs, care atestă depunerea recipisei de achitare a sumei de 1.000 lei la 10 februarie 2010.
în ceea ce priveşte condiţiile legale pentru instituirea sechestrului asigurător, potrivit art. 591 alin. (1) C. pr. civ., se constată că acestea nu sunt îndeplinite cu excepţia celei dintâi. Textul are ca premisă absenţa unui titlu executoriu în favoarea creditorului. Faţă de faptul că împotriva sentinţei nr. 1584 din 25 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 3183/90/2009 prin emiterea somaţiei de plată, s-a declarat acţiune în anulare, este cert, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că reclamantul invocându-şi calitatea de creditor, nu beneficiază de un titlu executoriu. Soluţia obţinută în procedura somaţiei de plată dobândeşte asemenea calitate numai după respingerea cererii în anularea somaţiei şi învestirea sentinţei cu formulă executorie, ceea ce nu este cazul în speţă.
însă celelalte condiţii ale textului nu sunt îndeplinite. Astfel, art. 591 alin. (1) C. pr. civ. cere existenţa unei creanţe, constatată prin act scris şi exigibilă, iar creditorul să dovedească faptul că a intentat acţiune.
Chiar admiţând că somaţia de plată reprezintă o procedură care întruneşte cerinţele sus menţionate în privinţa intentării acţiunii, se constată că înscrisurile depuse la dosar nu atestă existenţa unei creanţei certe şi exigibile.
Factura din 11 septembrie 2009 pentru 100.000 lei a fost emisă în temeiul contractului nr. 84/2008, fără ca acesta să fie depus la dosar şi fără ca factura să menţioneze penalităţi şi data de la care acestea ar începe să curgă.
Faptul că penalităţile au fost acordate prin sentinţa nr. 1584 din 25 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 3183/90/2009 prin emiterea somaţiei de plată, nu are relevanţă, pe de o parte deoarece potrivit certificatului emis în dosarul nr. 4254/90/2009 din 11 martie 2010 rezultă că prin sentinţa nr. 475 din 8 martie 2010 se anulează somaţia de plată, emisă de Tribunalul Vâlcea prin sentinţa nr. 1584 din 25 noiembrie 2009 în dosarul nr. 3183/90/2009.
Pe de altă parte, pentru factura 2132 din 11 septembrie 2009 a fost întocmită factura din 15 octombrie 2009 prin care s-a stomat suma de 5.000 lei, lucrări neexecutate conform contract nr. 84 din 28 august 2008, rămânând din totalul creanţei din factura iniţială suma de 95.000 lei, achitată conform ordinului de plată din 16 octombrie 2009. Astfel, rezultă că factura iniţială a fost emisă şi pentru o sumă nedatorată, care nu putea produce nici accesorii.
în acest context, deşi nu se cunosc motivele pentru care s-a anulat somaţia de plată, faţă de dispozitivul sentinţei nr. 1584 din 25 noiembrie 2009 rezultă că nu s-a avut în vederea stornarea facturii pentru suma de 5.000 lei, deşi aceasta era anterioară pronunţării somaţiei, suma de plată fiind diminuată cu această valoare, iar restul creanţei fiind achitată.
în ceea ce priveşte penalităţile, până la 16 octombrie 2009, singura sumă care ar fi fost justificată faţă de constatarea achitării creanţei principale, se constată că la dosar nu a fost depus contractul de care e face vorbire, pentru a se analiza dacă acesta reprezintă izvorul penalităţilor şi pentru a cunoaşte data scadentă a acestora, în condiţiile în care nici factura nu cuprinde nicio menţiune cu privire la acestea şi la data curgerii lor. Ca atare, nu se poate reţine că reclamantul invocă o creanţă constatată prin înscris, exigibilă, creanţa principală fiind achitată aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar. într-un asemenea context, nu se pot analiza nici ipoteza art. 591 alin. (3) C. pr. civ., existenţa creanţei trebuind să fie neîndoielnică, chiar dacă cerinţa exigibilităţii nu este îndeplinită. Ca atare, înscrisul depus în recurs de către intimată nu are relevanţă, pe fondul lipsei dovezii asupra existenţei unei creanţe.
Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite cerinţele art. 591 alin. (1) C pr. civ., Curtea a admis recursul, a modificat sentinţa şi a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtei recurente.
