– Cod civil: art. 1144
– Legea nr. 85/2006: art. 3 pct. 12
Potrivit art. 1144 C. civ., compensaţia operează de drept, în puterea legii, aceasta reprezentând un mod simplificat de stingere a obligaţiilor prin evitarea unei plăţi duble, astfel că dacă în urma compensării creanţelor reciproce dintre creditoare şi debitoare, diferenţa rămasă este mat mică de 30.000 lei, atunci valoarea prag impusă de art. 3 pct. 12 din nu este respectată, ceea ce conduce la respingerea cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenţei.
(Decizia nr. 622 din 14.04.2009, Secţia a V-a comercială)
Prin sentinţa comercială nr. 742/10.02.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, sus-menţionată, judecătorul-sindic a admis cererea creditoarei, în temeiul art. 107 alin. 1 raportat la art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul-sindic a reţinut următoarele:
Creditoarea SC D. SA are faţă de debitoarea SC M.R. SRL o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, conform art. 379 C. pr. civ., în cuantum de 18.208,94 lei, conform contractului nr. 3592/19.02.2007, în baza căruia au fost emise mai multe facturi fiscale acceptate la plată, conform art. 46 C. com. în aceste condiţii, Tribunalul a considerat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 3 pct. 6 şi 12 coroborate cu art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cuantumul debitului depăşind suma de
10.000 RON prevăzută la pct. 12 al art. 3 din legea arătată, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, iar starea de fiind una notorie, debitoarea încetând achitarea obligaţiilor de mai mult de 30 de zile.
Debitoarea a fost citată la adresa menţionată în relaţiile furnizate de Oficiul Bucureşti, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind restituită la dosar cu menţiunea destinatar mutat, fără a-şi lăsa noua adresă, actualul proprietar nepermiţând afişarea, astfel că se află în situaţia prevăzută de art. 1 alin. 2 lit. c) pct. 4 din Legea nr. 85/2006.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-debitoare prin care apreciază soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
SC D. SRL a formulat cu rea-credinţă demersul său în justiţie, în perioada în care stabilise să procedeze la compensarea datoriilor reciproce. Creditoarea avea o creanţă faţă de recurentă în valoare de aproximativ 18.000 lei. Conform facturii nr. 0020755/28.03.2008, recurenta susţine că avea o creanţă faţă de creditoare de
13.225,98 lei. în conformitate cu prevederile art. 1144 C. civ., compensaţia opera de drept până la concurenţa celei mai mici. Astfel, la data pronunţării sentinţei comerciale nr. 742/10.02.2009, creditoarea avea o creanţă faţă de recurentă în valoare de aproximativ de 4.000 lei. Faţă de dispoziţiile art. 3 pct. 12 din legea 85/2006, creanţa creditoarei nu îndeplinea condiţia de a fi mai mare de 10.000 lei pentru a se putea deschide procedura insolvenţei. A mai arătat recurenta că, în toată această perioadă, a făcut plăţi în mod constant, a achitat majoritatea furnizorilor, a achitat datoriile către Bugetul de Stat (impozite, C.A.S.) şi nu s-a aflat în stare de insolvenţă. încă de la începutul anului 2009 şi până în prezent aceasta a făcut plăţi către furnizori în valoare de 3.218.041 lei.
La data de 13.03.2009, prin serviciul registratură al instanţei, s-a depus de către recurentă cererea de completare a motivelor de recurs prin care invocă împrejurarea că la primul termen de judecată, respectiv 09.12.2008, a fost lipsă de procedură cu aceasta întrucât pe dovada de citare s-a menţionat că societatea nu mai funcţionează la sediul menţionat la Registrul Comerţului. în această situaţie, creditoarea a depus la dosar informaţii de la Registrul Comerţului cu privire la sediul său fără a menţiona existenţa unui punct de lucru în Bucureşti, deşi cunoştea de existenţa acestuia atât din facturile emise de aceasta, cât şi din faptul că din acea locaţie ridică marfă şi la acea locaţie ducea marfă.
Art. 87 pct. 2 C. pr. civ. prevede că o persoană juridică va fi citată la sediul social sau la sediul secundar al acesteia. Dacă dovada de citare de la sediul social s-a întors la dosar nefiind îndeplinită procedura, trebuia ca aceasta să fie citată la sediul secundar înregistrat la Registrul Comerţului. Punctul de lucru din Bucureşti, str. A.N. nr. 2, Sector
1, era menţionat la Registrul Comerţului încă din 2006 şi în acel loc aceasta îşi desfăşura efectiv activitatea comercială.
Recurenta avea de încasat de la SC D. SA suma de 13.225.98 lei în baza facturii fiscale nr. 0020755/20.03.2008, iar SC D. SA avea de încasat de la recurentă suma de 18.208,940 lei.
în temeiul art. 1144 C. civ., compensaţia operează de drept până ia concurenţa celei mai mici datorii. în consecinţă, s-a susţinut, recurenta avea o datorie către creditoare în valoare de 4.982,96 lei. Astfel, creanţa acesteia nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, fiind mai mică de 10.000 lei. Pe de altă parte, s-a mai arătat, recurenta nu este în incapacitate de plată. La data deschiderii procedurii avea depozite la bancă de cca. 14 miliarde lei vechi. în luna decembrie 2008 a avut un rulaj de 159 miliarde lei vechi, iar în luna ianuarie 2009 de 166 miliarde lei vechi. Debitoarea susţine că avea de încasat creanţe de cca. 43 miliarde şi datorii nescadente de cca. 19 miliarde, aceasta achitând până la sfârşitul lunii februarie toate datoriile către stat, neavând creanţe bugetare.
Tot la data de 13.03.2009 s-a înregistrat şi o cerere de preschimbare a termenului de judecată acordat, cerere ce a fost admisă, conform încheierii de şedinţă din 7.04.2009, fiind îndeplinite condiţiile art. 153 C. pr. civ.
în susţinerea cererii de recurs s-au depus înscrisuri, respectiv ordine de plată emise de debitoare către diverşi debitori, din care să rezulte că nu se află în incapacitate de plată.
Lichidatorul judiciar al debitoarei, numit conform sentinţei nr. 742 din 10.02.2009 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, a depus „note scrise” în combaterea celor susţinute de recurenta-debitoare prin care a arătat următoarele:
La termenul de judecată din data de 10.02.2009, judecătorul-sindic a constatat, în mod temeinic şi legal, că procedura este completă având în vedere că debitoarea a fost citată atât la sediul social declarat la Oficiul Registrului Comerţului care la acea dată era în Bucureşti, A.B. nr, 5, bl. 32, sc. B, ap. 126, Sector 6, cât şi prin afişare la uşa instanţei. De altfel, s-a susţinut, chiar debitoarea a depus cerere de menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului în data de 13.02.2009, după trei zile de la deschiderea procedurii prevăzută de lege, astfel încât aceasta nu poate invoca în recurs propria-i culpă. Art. 87 pct. 2 C. pr. civ. prevedea limitativ condiţiile de citare ale persoanelor juridice de drept privat, respectiv la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentantei, astfel încât acestea nu pot fi extinse prin analogie şi la punctele de lucru. Cu privire la compensarea invocată de recurentă, menţionează faptul că aceasta nu a prezentat niciun document din care să rezulte faptul că acea compensare a avut loc, chiar dacă în cuprinsul facturii nr. 0020755/20.03.2008 se menţionează ca mijloc de plată compensarea, astfel încât solicitarea acesteia nu poate fi primită. De asemenea, susţinerea debitoarei cum că aceasta nu se afla în incapacitate de plată este considerată de lichidatorul judiciar neîntemeiată având în vedere următoarele argumente:
Cu toate că societatea debitoare a menţionat în lista creditorilor SC M.R. SRL un număr de 19 societăţi comerciale, lichidatorul a procedat la notificarea unui număr de 31 potenţiali creditori, printre care şi creditori bugetari chiar dacă reprezentanţii acesteia au susţinut şi continuă să susţină faptul că societatea nu înregistra debite către buget.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate astfel cum a fost formulate şi ulterior completate, faţă de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., având în vedere că se invocă şi un motiv de ordine publică, a reţinut următoarele:
în ceea ce priveşte motivul de recurs invocat referitor la procedura de citare, s-a constatat că SC M.R. SRL a fost citată la adresa de la sediul social declarat şi înregistrat la O.R.C.T.B., conform adresei aflată la dosarul Tribunalului. Conform art. 87 C. pr. civ., citarea persoanei juridice se face în principiu la sediul principal, şi nu la punctul de lucru.
Acest motiv de recurs nu a fost reţinut, având în vedere şi faptul că schimbarea sediului s-a înregistrat O.R.C.T.B., după pronunţarea sentinţei recurate, conform înscrisului depus în şedinţa publică din 7.04.2009, nr. 56860/3.04.2009. Cererea de menţiuni a fost înregistrată la 13.02.2009, sentinţa fiind pronunţată la 10.02.2009, conform informaţiilor de la O.N.R.C. existente la dosar.
însă recursul a fost apreciat fondat în raport cu cel de-al ll-lea motiv invocat, respectiv referitor la faptul că între părţi opera compensarea datoriilor reciproce, conform facturii nr. 0020755/28.03.2008.
Astfel, reţine Curtea, conform facturii sus-menţionate, în cuantum de 13.225,98 lei, SC D. SRL datorează această sumă SC M.R. SRL. în factură se precizează că suma urma a fi plătită prin compensare. Factura îndeplineşte condiţiile art. 46 C. com. SC D. SRL susţine că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitoarea SC M.R.
COM D. SRL în cuantum de 18.208,94 RON. în această situaţie, s-a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1144 C. civ. privind compensaţia legală.
Potrivit art. 1144 C. civ., compensaţia operează de drept, în puterea legii şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotaţilor lor reciproce. Faţă de aceste dispoziţii, compensaţia legală, ca şi modalitatea de stingere a obligaţiilor, operează de drept.
Pe de altă parte, compensarea reprezintă un mod simplificat de a obligaţiilor prin evitarea unei plăţi duble şi este şi un mijloc de garantare a realizării creanţei creditorului.
Creditorul, prin compensarea creanţei sale împotriva debitorului cu datoria sa faţă de aceasta din urmă, îşi va satisface creanţa cel puţin până la concurenţa datoriei faţă de propriul său debitor, fără riscul unei eventuale insolvabilităţi a debitorului şi fără a suporta concursul celorlalţi creditori chirografari.
Ca urmare, ambele creanţe putând fi compensate în condiţiile art. 1144 C. civ., datoria SC M.R. SRL către SC D. SRL ar fi diferenţa între suma de 18.209,94 lei şi
13.225,98 lei, adică o sumă mai mică de 10.000 lei, pragul impus de dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 pentru declanşarea procedurii insolvenţei.
Şi susţinerea recurentei în sensul că nu este în incapacitate de plată este întemeiată, întrucât a făcut dovada prin înscrisurile depuse, respectiv ordin de plată aflat la dosar, că a achitat o parte din datorii, şi deci dispune de fonduri băneşti, nefiind în incapacitate de plată.
înscrisurile depuse la dosar de lichidatorul judiciar, reprezentând cereri de înscrieri la masa credală ale altor drepturi, nu vor fi luate în considerare întrucât sunt depuse după pronunţarea sentinţei de deschidere a procedurii, iar soluţia se apreciază în funcţie de situaţia avută în vedere până la data pronunţării instanţei de fond, şi nu pentru aspecte apărute (ivite) după pronunţarea acesteia.
Ca urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la starea de insolvenţă, conform art. 1 din Legea nr. 85/2006.
Elementul esenţial al insolvenţei, în toate formele acesteia, îl reprezintă lipsa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor exigibile, ori debitoarea a făcut dovada prin înscrisurile depuse că nu se află în stare de insolvenţă, întrucât dispune de fonduri băneşti.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul, a modificat sentinţa recurată în sensul că a respins cererea de deschidere a procedurii falimentului.
