ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1185/R/2008
Ședința publică din 28 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
–
GREFIER:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de reclamantul G și de pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE împotriva sentinței civile nr.106 din 01 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta paratului-recurent Spitalul Orășenesc Vișeu de, din Baroul Maramureș, lipsă fiind reclamantul-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal și au fost comunicate părților. De asemenea, constată că reclamantul-recurent a depus întâmpinare (prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de paratul Spitalul Orășenesc Vișeu de și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, cu obligarea paratului-recurent Spitalul Orășenesc Vișeu de la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Reprezentanta paratului-recurent Spitalul Orășenesc Vișeu de, din Baroul Maramureș depune la dosar “Concluzii scrise” și copie după chitanța nr.40/26.03.2008, care atestă plata onorariului avocațial de 1000 lei. Arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra celor două recursuri.
Reprezentanta paratului-recurent Spitalul Orășenesc Vișeu de solicită admiterea recursului formulat de paratul Spitalul Orășenesc Vișeu de, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii ca nefondată a contestației formulată de reclamantul G și menținerea și a deciziei nr.109/24.08.2007, ca legală și temeinică. Arată că au existat două dosare, într-un dosar fiind atacată decizia de suspendare a contractului de muncă și în celălalt dosar fiind atacată decizia de desfacere a contractului de muncă, iar cele două dosare au fost conexate și s-a pronunțat o singură hotărâre. Arată că instanța de fond a încercat motivarea hotărârii pe baza textului prevăzut de art.51 alin.2 din Codul muncii și nu cunoaște dacă s-au pronunțat hotărâri de către Curtea de Apel Cluj, pe acest temei. De asemenea, arată că suspendarea contractului de muncă este efectivă (nu se prestează muncă și nu se primesc drepturi salariale), iar hotărârea pronunțată în cauză a fost motivată cu privire la suspendare făcându-se referire la disp. art.51 alin.2 din Codul muncii, dar sancțiunea nu se poate reține, deoarece ar avea un temei nelegal. Cu privire la recursul declarat de reclamantul G, arată că instanța de fond, corect a menținut măsura desfacerii contractului de muncă, deoarece în două perioade, reclamantul a lipsit nemotivat de la locul de muncă, respectiv în perioada 1 august- 1 septembrie și ulterior. De asemenea, arată că absențele nemotivate ale reclamantului G există și motivau unitatea să ia o astfel de măsură, având în vedere că reclamantul a lipsit o lună și J, iar unitatea a respins cererile formulate de reclamant pentru acordarea concediului fără plată, și pentru acest motiv reclamantul a refuzat să se prezinte la locul de muncă. Arată că, reclamantul a fost invitat la conciliere și a susținut că a refuzat să se prezinte la serviciu, deoarece era îndreptățit să primească concediu fără plată un an de zile. Precizează că, pentru unitate, nevoia acestui angajat era stringentă, cu atât mai mult cu cat anterior a lipsit o perioadă de timp. Solicită respingerea recursului declarat de reclamantul G și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor depuse la 124-125 din dosarul de fond. Solicită reevaluarea cu privire la cheltuielile de judecată pentru fond și pentru recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.106 din 01.02.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a dmis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE și în consecință: s-a anulat decizia de sancționare nr. 109/24.08.2007 emisă de pârâtă.
S-au respins celelalte capete de cerere.
S-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul Spitalul Orășenesc Vișeu de în contradictoriu cu reclamantul G și în consecință pârâtul Gaf ost obligat să plătească reclamantei, suma de 1121 lei reprezentând indemnizația de concediu de odihnă încasată necuvenit.
S-au respins celelalte capete de cerere din acțiunea reconvențională. S-au compensat cheltuielile de judecată.
Prin încheierea din 27.03.2008 s-a îndreptat eroarea materială, în sensul că se va trece numele reclamantului ” G” în loc de ” G”.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtului, ocupând postul de economist. Pe parcursul anului 2007 reclamantul a beneficiat de mai multe concedii medicale dovada fiind făcută de pârât prin prezentarea unei situații în acest sens și depunerea certificatelor de concediu medical. La data de 02.08.2007, reclamantul a adresat pârâtului o cerere înregistrată sub nr.3505/ 02. 08. 2007, prin care a solicitat acordarea unui concediu fără plată pe o durată de un an începând cu data de 01.08.2007.
Prin adresa nr.3492/02.08.2007 numita, directorul economic al pârâtului, în subordinea căruia și-a desfășurat activitatea reclamantul, și-a exprimat opinia că prezența reclamantului la serviciu era necesară având în vedere complexitatea și importanța noului program.
Potrivit dispozițiilor art.148 Cm. salariații au dreptul, la cerere să beneficieze de concediul fără plată, pentru rezolvarea unor probleme personale. Durata concediului de odihnă fără plată se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul de ordine interioara.
Contractul Colectiv de la nivel național valabil pentru perioada 2007-2010, la art.61(2) prevede că salariații beneficiază de un concediu fără plată de 30 de zile pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior care se poate acorda fracționat, iar la alin.3 a aceluiași articol se prevede că pentru rezolvarea unor probleme personale salariații au dreptul la un concediu fără plată.
Cererea reclamantului de acordare a concediului fără plată era motivată prin invocarea unor motive de sănătate.
Dreptul salariatului la concediul anual de odihnă este garantat tot așa cum este garantat concediul fără plată, dar pentru cazuri de forță majoră sau interese urgente care impun prezența salariatului la locul de muncă angajatorul poate rechema salariatul din concediu, respectiv în cazul în speță are posibilitatea de a decide acordarea sau nu a concediului fără plată raportat și la motivele invocate de solicitant, la momentul solicitării sau ulterior.
În cazul reclamantului, boala acestuia era cunoscută, și cu atât mai mult în mediul medical în care își desfășura activitatea se știa că diabetul zaharat nu constituie un sau o invaliditate.
Deși nu i s-a aprobat cererea de concediu fără plată, aspect comunicat reclamantului prin adresa nr.3560/6.08.2007, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu fiind pontat nemotivat începând din data de 1.08.2007. Prin adresa nr.3638/13.08.2007 emisă de pârâtă, reclamantul a fost convocat la sediul pârâtei pentru data de 17.08.2007, ora 13 în vederea cercetării disciplinare, privind absențele nemotivate. Această adresă s-a emis cu respectarea dispozițiilor art. 267 Cm. Pentru data și ora la care a fost convocat, reclamantul nu s-a prezentat fapt confirmat și de martora, astfel ca pârâta a încheiat nota de constatare nr.3724/17.08.2007. Susținerea reclamantului din interogator că, s-a prezentat dar ușa managerului era închisă fapt pentru care s-a dus la șeful compartimentului de resurse umane și de acolo în repetate rânduri a încercat să-l contacteze telefonic pe manager dar nu a reușit pentru că acesta nu a răspuns la telefon nu a fost probat.
Prin decizia nr. 109/24. 08.2007 pârâtul a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului pe o durată de 10 zile începând cu 27.08.2007 și până la data de 7.09.2007. Suspendarea a fost dispusă în temeiul art.264 alin.1, lit.b, coroborat cu art.51 alin.2 Cm. Față de temeiul de drept reținut decizia de suspendare este nelegală. Potrivit dispozițiilor art.51 Cm. se reglementează situațiile în care contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa salariatului și nu din inițiativa angajatorului, această suspendare neavând caracter disciplinar.
S-a mai reținut ca dispozițiile art. 51 Cm lit.g care dădea posibilitatea salariatului să suspende contractul de muncă pentru absențe nemotivate a fost abrogat. La expirarea acestei perioade de suspendare, prin adresa nr.3985/10.09.2007 reclamantului i s-a pus în vedere să se prezinte la locul de muncă în caz contrar putându-se aplica și alte sancțiuni. Reclamantul nu s-a prezentat la serviciu iar la data de 18.09.2007 prin adresa nr.4064 a reiterat cererea de acordare a concediului fără plată. Procedând la efectuarea cercetării disciplinare, pârâtul l-a convocat pe reclamant pentru data de 24.09.2007. De aceasta dată reclamantul s-a prezentat formulându-și o apărare scrisă în care de fapt reitera cererea de acordare a concediului fără plată și nu-și motiva lipsa de la serviciu.
Pe baza referatului înregistrat sub nr.4175/25.09.2007 întocmit de seful serviciului prin care se reține lipsa nemotivată a reclamantului în perioada 10.09.2007-25.09.2007 prin decizia 123/25.09.2007 pârâtul a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a reclamantului.
Pe baza considerentelor de fapt și de drept reținute acțiunea reclamantului a fost apreciată întemeiată doar în parte și anume: decizia 109/24.08.2007 de suspendare a contractului de muncă este nelegală și în consecință a fost anulată. Anularea acestei decizii insă nu poate avea ca și consecință anularea înscrierii absențelor nemotivate în carnetul de muncă, aceste absente existând, fiind evidențiate în fișele de pontaj.
Decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă a fost menținută.
Cât privește daunele morale solicitate s-a reținut că acestea pot fi solicitate în temeiul art.998-999 numai în cadrul răspunderii civile delictuale și nu în cadrul litigiului de muncă, în acest sens pronunțându-se ICCJ prin decizia 40/2007, care vizează recursul în interesul legii promovat de Procurorul General privind acordarea daunelor morale în temeiul art.269
În privința cererii reconvenționale, reclamantul pârât reconvențional a recunoscut că datorează suma de 1121 lei reprezentând indemnizație de concediu încasată necuvenit, sumă pe care a fost de acord să o restituie reclamantului reconvențional.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul G, precum și pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE.
Pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii ca nefondată contestației și menținerea și a deciziei nr.109/24.08.2007 ca legală și temeinică.
În motivarea recursului arată că hotărârea pronunțată este nelegală privind modul în care s-a soluționat capătul de cerere privind contestarea deciziei de suspendare a contractului de muncă nr.109/24.08.2007.
Dispozițiile art.51 alin.2 muncii, avute în vedere ca și temei de drept la emiterea deciziei, nu consacră dreptul salariatului de a suspenda contractul individual de muncă prin absențe nemotivate, așa cum greșit s-a reținut.
Arată că începând cu data de 1.08.2007, la expirarea perioadei concediilor medicale succesive, reclamantul angajat al pârâtei, nu s-a prezentat la locul de muncă, solicitând acordarea unui concediu fără plată pe o durată de 1 an.
Pârâta Spitalul Orășenesc Vișeu de, reținând acumularea de absențe nemotivate de către reclamant, a decis suspendarea contractului de muncă după declanșarea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, ca o măsură de conservare a acestuia.
În textul art.51 din muncii s-a introdus alin.2 prin nr.OUG65/2005, în care se prevede că poate constitui temei de suspendare situația absențelor nemotivate ale salariatului.
Chiar și în ipoteza în care se va reține că nu sunt incidente dispozițiile art.51 alin.2 muncii, solicită a se aprecia că aceasta nu este lipsită de suport legal raportat la fapta reținută ca abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern și expres indicate și confuzia creată chiar de legiuitor, prin modificările contradictorii aduse Codului muncii prin nr.OUG65/2005.
Consideră că acumularea de absențe nemotivate de către reclamant, conferea pârâtului în calitate de angajator, suportul legal al aplicării angajatului a uneia din sancțiunile disciplinare prevăzute de art.264 din muncii, cu respectarea exigențelor impuse de textul art.267 din același cod, privind cercetarea disciplinară prealabilă, aplicarea unei sancțiuni disciplinare și cu consecința suspendării contractului de muncă potrivit prevederilor art.52 alin.1 lit.
Arată că în mod greșit s-au aplicat dispozițiile art.276 proc.civ. și s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, în raport de modul în care acestea au fost justificate de părți, și în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate.
Reclamantul G, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul anulării deciziei de sancționare disciplinară nr.123/25.09.2007.
În motivarea recursului arată că sancțiunea desfacerii contractului de muncă este prea aspră față de abaterea disciplinară săvârșită.
Având în vedere că reclamantul se află la prima abatere disciplinară, i-a fost aplicată de către angajator cea mai aspră sancțiune disciplinară, aceea a desfacerii contractului de muncă, deși așa cum se arată în doctrină, angajatorul poate dispune concedierea disciplinară în cazul săvârșirii unei singure fapte grave care perturbă substanțial activitatea unității, ceea ce nu este cazul în speță.
Câtă vreme prima sancțiune disciplinară a fost anulată, reclamantul se află la prima abatere disciplinară, fapt ce ar trebui să conducă la anularea deciziei privind desfacerea contractului de muncă.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Hotărârea pronunțată este nelegală în ce privește modul în care s-a soluționat capătul de cerere privind decizia de suspendare a contractului de muncă nr. 109/24.08.2007.
Dispozițiile art. 51 alin. 2.muncii, avute în vedere ca și temei de drept la emiterea deciziei, nu au fost singurele menționate în aceasta ci alături de dispozițiile art. 264 alin. 1 lit. b Codul muncii. Iar starea de fapt nu a fost contestată, reclamantul lipsind pe perioada indicată în decizie.
Este adevărat că cele două dispoziții reglementează chestiuni distincte dar nu se poate susține că menționarea unui temei de drept greșit alături de un temei de drept corect în decizia atacată ar duce la nulitatea acesteia bazat pe lipsa menționării temeiului de drept atâta timp cât există menționat temeiul de drept corect, aplicabil situației de fapt.
Există într-adevăr o confuzie deoarece ambele texte legale reglementează suspendarea contractului de muncă dar această confuzie nu duce la nulitatea deciziei care se poate aplica doar în cazul în care temeiul de drept nu este menționat deloc deoarece în speță temeiul de drept a fost menționat prin urmare decizia atacată ce dispune suspendarea contractului de muncă este legală și nu trebuia anulată.
Reclamantul G, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul anulării deciziei de sancționare disciplinară nr.123/25.09.2007 întrucât sancțiunea desfacerii contractului de muncă este prea aspră față de abaterea disciplinară săvârșită.
Susține reclamantul că se află la prima abatere disciplinară, i-a fost aplicată de către angajator cea mai aspră sancțiune disciplinară, aceea a desfacerii contractului de muncă, deși așa cum se arată în doctrină, angajatorul poate dispune concedierea disciplinară în cazul săvârșirii unei singure fapte grave care perturbă substanțial activitatea unității, ceea ce nu este cazul în speță. Câtă vreme prima sancțiune disciplinară a fost anulată, reclamantul se află la prima abatere disciplinară, fapt ce ar trebui să conducă la anularea deciziei privind desfacerea contractului de muncă.
Curtea reține că potrivit celor de mai reclamantul nu se află la prima sancțiune disciplinară atâta timp cât decizia de sancționare nr. 109/2007 nu a fost anulată, aceasta fiind prima decizie de sancționare care a aplicat o sancțiune mai blândă, aceea a suspendării contractului de muncă, iar următoarea sancțiune ce o contestă recurentul a fost aplicată gradual, fiind mai aspră decât prima, chiar dacă e cea mai aspră sancțiune.
Oricum trebuie relevat și faptul că fapta reclamantului a perturbat grav activitatea pârâtei deoarece aceasta din urmă avea nevoie stringentă de prezența reclamantului la locul de muncă iar acesta a lipsit nemotivat.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul G, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE împotriva sentinței civile nr. 106 din 01.02.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifică în parte în sensul că va respinge în întregime acțiunea reclamantului G în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE și cu privire la anularea deciziei nr. 109/2007 iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga reclamantul căzut în pretenții să plătească pârâtului suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariu avocat.
Dispozițiile hotărârii privind respingerea parțială a acțiunii principale ce privea acordarea concediului de plată și petitele subsidiare acestuia vor fi menținute ca legale și temeinice, nefiind de altfel atacate, ca de altfel și dispozițiile ce privesc cererea reconvențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul.
Admite recursul declarat de pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE împotriva sentinței civile nr.106 din 01.02.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea reclamantului G în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC VIȘEU DE și obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține dispozițiile hotărârii privind respingerea parțială a acțiunii principale și a cererii reconvenționale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
— – – –
de, dactilografiat de Sz.
În 3 ex. la data de 06.06.2008
Judecător fond -, – Tribunalul Maramureș
