ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1228/R/2008
Ședința publică din data de 3 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Adrian Repede Marta Carmen
– –
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ împotriva sentinței civile nr. 349 / 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- privind și pe reclamanta intimată având ca obiect contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtului recurent cu delegație la dosar, lipsă fiind reprezentanta reclamantei intimate.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtului recurent solicită comunicarea unui exemplar din întâmpinare și lăsarea cauzei la o nouă strigare pentru studierea acesteia.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtului recurent, consilier juridic cu delegație la dosar și reprezentanta reclamantei intimate, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta intimată.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar o serie de înscrisuri aflate la filele 15-19 din dosar, un set din aceste înscrisuri fiind comunicat și cu reprezentanta reclamantei intimate.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent susține recursul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea lui, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință constatarea temeiniciei și legalității Dispoziției nr. 772/30.11.2007 a Spitalului Județean de Urgență Z menținând sancțiunea aplicată dr. ( reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 8% conform prevederilor art. 264 alin.1 lit.d, Codul muncii ).
Reprezentanta reclamantei intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, susținând motivele invocate prin întâmpinare.
CURTEA:
Prin sentința civilănr.349 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis în parte contestația formulată de către contestatoarea împotriva Dispoziției nr-.772 din 30 noiembrie 2007 emisă de intimatul Spitalul Județean de Urgență Z în sensul că s-a transformat sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 8% în sancțiunea avertismentului.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță reținut următoarele.
Contestatoarea a fost sancționată disciplinar în data de 30.11.2007 prin Dispoziția nr. 772, cu reducerea salarului de bază pe o durată de 2 luni cu 8 % de către unitatea pârâtă.
Această sancțiune disciplinară a fost aplicată contestatoarei având în vedere faptul că în data de 14.09.2007 în jurul orei 13.00 aceasta a dat un interviu telefonic postului de televiziune 3 cu privire la numărul de răniți și starea acestora, în urma exploziei produse în blocul din Nord din aceeași dată.
Prin adresa nr.12.575 din 19.09.2007 unitatea pârâtă i-a solicitat contestatoarei să furnizeze informații cu privire la interviul acordat.
Prin răspunsul contestatoarei la această adresă, a arătat că s-a deplasat de la locul de muncă la Unitatea de Primire a, unde însă nu a fost nevoie de sprijinul ei, iar ulterior a acordat interviul, susținând că datele furnizate au avut un suport real.
Prin răspunsul nr.13446/2007 și 13924/2007 la adresele unității pârâte nr. 13281 și 13283/2007, dl. și purtătoarea de cuvânt a spitalului arată faptul că în jurul orei 13.00, contestatoarea a afirmat în cadrul interviului faptul că sunt 13 răniți din care 3 sau 4 în stare gravă, informații în contradicție cu cele oficiale anterioare (9 răniți și 2 decedați), fapte considerate de aceștia de natură să prejudicieze credibilitatea și imaginea spitalului și să creeze.
În urma cercetării efectuate, s-a constatat faptul că contestatoarea nu era abilitată conform atribuțiilor de serviciu, să furnizeze informații presei, această atribuție revenindu-i purtătorului de cuvânt al spitalului, post ocupat din anul 2005. De asemenea, contestatoarea nu a avut permisiunea conducerii Spitalului să furnizeze aceste informații.
După efectuarea cercetării disciplinare prealabile, a fost întocmit un raport asupra incidentului produs în data de 14.09.2007 și asupra cercetării disciplinare prealabile, raport cu nr.16891 din data de 30.11.2007, arătându-se istoricul faptelor petrecute și motivele pentru care au fost respinse apărările formulate de contestatoare.
Ca urmare a acestui raport, unitatea pârâtă a emis Dispoziția nr. 772/30.11.2007, prin care s-a aplicat contestatoarei sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit.d din Codul muncii, prin reducerea salariului de bază pe o perioadă de 2 luni cu un procent de 8 %.
Răspunderea disciplinară este acea formă a răspunderii juridice, specifică dreptului muncii, ce constă în sancționarea faptelor de încălcare cu vinovăție de către orice salariat a normelor legale, regulamentului intern, contractului individual și/sau colectiv de muncă, ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, fiind de natură contractuală, și având o formă de răspundere independentă de toate celelalte forme ale răspunderii juridice.
Răspunderea disciplinară intervine în cazul în care un salariat săvârșește cu vinovăție o abatere disciplinară, având elemente esențiale definitorii, fără a căror existență cumulată nu poate exista răspunderea disciplinară. Acestea sunt calitatea de salariat, existența unei fapt ilicite, săvârșirea unei fapte cu vinovăție, un rezultat dăunător și legătura de cauzalitate între faptă și rezultat.
În conformitate cu art.263 (2) din Codul Muncii, “abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
Sancțiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege, având ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu și respectarea normelor de comportare, precum și prevenirea producerii unor acte de indisciplină. Ele sunt măsuri specifice dreptului muncii, în legătură cu executarea contractului individual de muncă, reflectându-se prin consecințele lor, numai asupra raportului juridic de muncă, fără a afecta celelalte drepturi personale și patrimoniale ale salariaților.
Pentru a fi declanșată răspunderea disciplinară este necesar ca un salariat să fi săvârșit o abatere de la disciplina muncii, abaterea disciplinară fiind astfel condiția necesară și suficientă, precum și unicul temei pentru declanșarea răspunderii disciplinare, care se exprimă prin aplicarea sancțiunilor disciplinare.
Astfel, pentru a răspunde disciplinar, trebuie să fie întru ni te elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
Sancțiunea disciplinară aplicată contestatoarei are un caracter precumpănitor patrimonial, întru cât afectează în mod temporar și direct un element esențial al contractului individual de muncă și anume salariul. Această sancțiune se aplică pentru abateri de o anumită gravitate prin urmările lor, săvârșite cu intenție, care produc un prejudiciu material sau dăunează activității angajatului ori pentru repetarea sistematică a unor abateri mai ușoare din acelea care, atunci când sunt săvârșite pentru prima dată, se sancționează cu “avertisment scris”.
Prin compunerea prevăzută de art. 39 alin 2 și 3 din Legea nr. 58/1978, Tribunalul Suprem a arătat prin decizia nr.60/1978 faptul că organelor de jurisdicție a muncii “a li se recunoaște implicit, în realizarea scopului legii, dreptul de a aplica ele însele o sancțiune prin înlocuirea celei inițiale, ori de câte ori se constată că sancțiunea aplicată este prea severă, față de abaterea săvârșită, dar care nu poate rămâne nesancționată”. Astfel, înlocuindu-se sancțiunea cu o alta mai ușoară, se creează celui în cauză o situație mai bună decât cea avută anterior.
Astfel, în funcție de situația concretă, în soluționarea unei contestații împotriva sancționării disciplinare instanța competentă poate să confirme măsura sancționării, să anuleze sancțiunea sau să înlocuiască sancțiunea cu una mai ușoară dacă apreciază că este prea aspră, față de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită, de gradul de vinovăție al salariatului.
Astfel, în cazul contestatoarei, măsura aplicată de unitatea pârâtă se consideră a fi prea aspră având în vedere că aceasta a acordat interviul la ora 13.00, adică după 5 ore de la producerea exploziei și la 4 ore de la primele știri despre eveniment, dată la care În rândul populației, specifică unor astfel de evenimente, fusese deja produsă. La acea oră, autoritățile erau deja implicate în gestionarea situațiilor de urgență prezente la fața locului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ Z, solicitând casarea sentinței și pe cale de consecință constatarea temeiniciei și legalității Dispoziției nr.772/ 30.11.2007, menținând sancțiunea aplicată reclamantei.
În motivele de recurs arată că instanța de fond a apreciat eronat că măsura aplicată de unitatea pârâtă este considerată a fi prea aspră, nu a luat în considerare că declarațiile reclamantei au produs confuzie în rândul autorităților implicate în gestionarea situațiilor de criză, aspect care a stat la baza aprecierii gravității consecințelor faptelor reclamantei.
Instanța nu a ținut seama de consecințele declarațiilor date de reclamantă, deoarece aceste declarații nu au fost autorizate, erau eronate, au apărut la o oră de maximă audiență la un post de televiziune cu arie largă de acoperire desemnând informații false în rândul unei mari mase de populație.
Instanța de fond nu a apreciat în mod corect prejudiciul de imagine adus spitalului de declarațiile neautorizate furnizate de reclamantă, precum nici de antecedentele acesteia, chiar dacă nu mai fusese anterior sancționată disciplinar decât o singură dată, reclamanta a avut sesizări cu privire la activitatea și atitudinea de care dă dovadă în calitate de angajată a spitalului, având o atitudine de insubordonare constantă în raport cu organele de conducere a Spitalului Județean de Urgență
Reclamanta, prin întâmpinarea de la 8-10, solicită respingerea recursului, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârât, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.266 muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat având în vedere anumite criterii cum ar fi împrejurarea în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Așadar, pentru individualizarea sancțiunii este obligatorie și necesar a se ține seamă de criteriile enumerate mai sus, pentru că numai așa măsura disciplinară își va realiza rolul ei educativ și preventiv, nefiind de acceptat să existe o disproporție între aceasta și fapta comisă.
În cazul din speță, așa cum corect a reținut și instanța de fond, măsura aplicată de instituția pârâtă reclamantei, trebuie considerată prea aspră având în vedere circumstanțele în care a fost comisă, influențată fiind și de factorul emoțional produs de accidentul care a avut loc la data de 14 sept. 2007 în blocul Nord din
De fapt declarațiile reclamantei, despre care se susține că ar fi adus prejudiciu de imagine instituției pârâte, au fost date la 5 ore după producerea evenimentului, când deja în rândul populației era creată, populația fiind informată în legătură cu evenimentul produs iar autoritățile locale cu sarcini în gestionarea situațiilor de urgență erau deja implicate în rezolvarea situației.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, constatând că sub aspectul tuturor criticilor ce i-au fost aduse, sentința atacată este legală și temeinică, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ împotriva sentinței civile nr. 349 din 18 februarie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – –
Red.AR
Dact./2ex.
20.06.2008
