– Codul de procedură civilă: art. 2441, art. 299, art. 377
– Legea nr. 85/2006, modificată: art. 36
împotriva deciziei pronunţată în recurs de tribunal, partea nu mai are deschisă calea unui nou recurs, pentru că recursul introdus împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil. Doar hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului, fiind hotărâri irevocabile, printre altele, şi cele date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Acţiunea introductivă a avut o valoare de 99.131,88 lei, iar prin precizarea depusă ulterior partea a indicat o valoarea nouă, de doar 95.200 lei, aceste două valori neputând fi cumulate câtă vreme ele au fost formulate succesiv, timbrarea lor individuală fiind justificată de faptul că reclamanta, ulterior promovării unei acţiuni comerciale în pretenţii evaluabile în bani, a înţeles să renunţe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-i plătească suma de 99.131,88, solicitând, în schimb, constatarea stingerii unui debit propriu prin dare în plată, şi această cerere fiind una evaluabilă în bani.
(Decizia civilă nr. 1403 din 16 noiembrie 2010, Secţia comercială, dr. C.B.N.)
Prin decizia comercială nr. 153/R din 27 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 805.1/ 210/2009, Tribunalul Arad a respins recursul declarat de reclamanta SC M C. SRL Apateu împotriva încheierii de şedinţă din 14 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr. 805/210/2009 în contradictoriu cu pârâta intimată SC M P. SRL Chişineu Criş, reprezentată prin lichidatorul judiciar A. IPURL Arad.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin încheierea atacată judecătoria a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al societăţii pârâte, dispunând, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecării acţiunii promovate de reclamantă având ca obiect pretenţii comerciale, apreciind că acest text este incident în cauză întrucât darea în plată produce aceleaşi efecte ca şi o plată, fiind o modalitate de realizare a creanţei asupra debitorului.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea ei şi rejudecarea cauzei pe fond, în primă instanţă, în temeiul art. 312 alin. (7) C. pr. civ., cu motivarea că judecătoria a dispus suspendarea judecăţii deşi nu era competentă material să soluţioneze pricina, raportat la precizarea de acţiune în sumă de 180.000 lei, încălcând astfel dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) din acelaşi cod. în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, modificată, întrucât acestea sunt de strictă interpretare, societatea reclamantă neurmărind realizarea efectivă a unei creanţe din averea debitorului, prin acţiunea de la prima instanţă făcând doar apărări faţă de executarea silită începută împotriva sa, o nouă plată faţă de pârâtă ducând la îmbogăţirea acesteia fără o justă cauză.
în urma examinării hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate, precum şi a prevederilor Legii nr. 85/2006, Tribunalul Arad a constatat că recursul reclamantei estenefondat.
împotriva acestei decizii a formulat din nou recurs reclamanta SC M.C. SRL Apateu, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru rejudecare în primă instanţă, în temeiul art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (5) C. pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 1403 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul reclamantei, constatând că acesta este inadmisibil. Astfel, prin acţiunea introductivă, reclamanta a chemat în judecată societatea pârâtă solicitând să se constate că aceasta din urmă îi datorează suma totală de 99.131,88 lei şi să fie obligată să-i plătească suma menţionată, reprezentând valoarea mai multor facturi ce au fost achitate de ea, în numele debitoarei, către diverşi furnizori de servicii, precum şi o creanţă proprie de 40.868,46 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate. Ulterior, prin precizarea de acţiune depusă în data de 8 octombrie 2009, reclamanta a arătat că renunţă la capătul doi de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 99.131,88 lei, însă formulează un nou petit, prin care solicită constatarea faptului că datoria sa către pârâtă, în cuantum de 95.200 lei, a fost stinsă prin dare în plată, în conformitate cu art. 1100 C. civ.
Prima instanţă, raportat la prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, modificată, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, având în vedere că darea în plată produce aceleaşi efecte ca şi plata efectivă, reprezentând o modalitate de realizare a creanţei asupra societăţii pârâte, care se află în procedura de colectivă, a admis cererea lichidatorului judiciar, dispunând suspendarea judecăţii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nele-galitate şi netemeinicie, însă Tribunalul Arad a respins calea de atac, considerând că măsura adoptată de judecătorul fondului este una judicioasă, criticile recurentei neputând determina casarea încheierii de suspendare a judecăţii. Şi împotriva acestei decizii a tribunalului aceeaşi parte a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru rejudecare în primă instanţă, în temeiul art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (5) C. pr. civ.
Acest nou recurs al reclamantei este inadmisibil, cum în mod întemeiat a arătat şi lichidatorul pârâtei intimatei, care a invocat excepţia de inadmisibilitate.
întrucât, ca regulă, hotărârile date în primă instanţă sunt susceptibile de apel, conform art. 282 alin. (1) C. pr. civ., hotărârile date fără drept de apel constituie excepţia, şi de aceea trebuie să fie prevăzute în mod expres de lege. Art. 299 alin. (1) din acelaşi cod face trimitere la art. 282 alin. (2), motiv pentru care încheierile premergătoare pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii. într-adevăr, art. 36 din Legea nr. 85/2006, modificată, statuează că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor. De asemenea, potrivit art. 2441 C. pr. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
în speţă, reclamanta, nemulţumită fiind de soluţia adoptată de Judecătoria Chişineu Criş, care a considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 36 din Legea insolvenţei, a declarat, în temeiul art. 2441 C. pr. civ., recurs, iar instanţa ierarhic superioară – Tribunalul Arad -, a considerat că_ măsura luată de judecătorul fondului este una legală, respingându-i calea de atac. împotriva deciziei pronunţată în recurs de tribunal partea nu mai are deschisă calea unui nou recurs, pentru că recursul introdus împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil. Sub acest aspect, art. 299 din acelaşi cod statuează fără echivoc că doar hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului, dispoziţiile art. 282 alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzător. De asemenea, potrivit art. 377 din Cod, sunt hotărâri irevocabile, printre altele, cele date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Susţinerile reclamantei în sensul că acest al doilea recurs al său ar fi admisibil întrucât Tribunalul Arad trebuia să constate că Judecătoria Chişineu Criş nu a fost competentă material să judece litigiul pendite având în vedere că valoarea obiectului cererii este de 194.331,88 lei, fiind vorba, deci, de un proces al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei, ceea ce atrage incidenţa art. 2 pct. 1 lit. a) C. pr. civ., cu atât mai mult cu cât a fost obligată să plătească separat, pentru ambele capete de cerere, taxe judiciare la valoarea totală de 194.331,88 lei, prima instanţă nerespectând dispoziţiile imperative cuprinse în articolul menţionat, nu pot fi primite dat fiind faptul că în speţă valoarea obiectului cererii de chemare în judecată nu este mai mare de 100.000 lei, cum greşit consideră recurenta. Astfel, acţiunea introductivă a avut o valoare de 99.131,88 lei, iar prin precizarea depusă ulterior partea a indicat o valoarea nouă, de doar 95.200 lei, aceste două valori neputând fi cumulate câtă vreme ele au fost formulate succesiv, iar timbrarea lor individuală a fost justificată de faptul că reclamanta, ulterior promovării unei acţiuni comerciale în pretenţii evaluabile în bani, a înţeles să renunţe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-i plătească suma de 99.131,88, solicitând, în schimb, constatarea stingerii unui debit propriu prin dare în plată, şi această cerere fiind una evaluabilă în bani.
