– Legea nr. 85/2006: art. 46, art. 931, art. 116
Este adevărat că, -prin Legea nr. 85/1992 legiuitorul român a recunoscut anumitor categorii de chiriaşi dreptul de a achiziţiona locuinţele pe care le deţin, în măsura în care acestea se încadrează în categoriile la care actul normativ face referire.
Aplicarea acestor dispoziţii legale se face însă în condiţiile respectării tuturor prevederilor legale în materie, reţinându-se pe de o parte că transmiterea proprietăţii este consecinţa acordului de voinţă, iar pe de altă parte, că agenţii economici faţă de care s-a deschis procedura reglementată de participă la încheierea contractelor în condiţiile expres prevăzute de acest act normativ. La data când s-a formulat această cerere, procedura de era deschisă, iar instanţele nu pot dispune încălcarea prevederilor art. 46 din Legea nr. 85/2006.
Reţinând că reclamantul-recurent este numai titularul unui drept de folosinţă, decurgând din contractul de locaţiune şi că întreaga activitate a agentului economic, inclusiv în planul lichidării acestuia, se supune Legii nr. 85/2006, în mod corect judecătorul sindic s-a raportat la dispoziţiile exprese ale legii insolvenţei referitoare la modalitatea de înstrăinare a bunurilor de către debitoare.
(Decizia nr. 916/R-COM din 23 iunie 2006)
Prin sentinţa comercială nr. 214/C/2010, Tribunalul Comercial Argeş a respins acţiunea formulata de reclamantul P.D. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA pentru a fi obligată să-i vândă apartamentul, proprietatea acesteia, reţinând că lichidarea patrimoniului unei societăţi aflate în insolvenţă se face de către lichidator sub controlul judecătorului sindic, metoda de vânzare însă fiind cea aleasă de adunarea generală a creditorilor, pe baza propunerii şi recomandării lichidatorului şi comitetului creditorilor.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi susţinând în esenţă că acţiunea sa nu este o cerere adresată proprietarului bunului pentru a-i vinde locuinţa, ci se contestă refuzul acestuia de a îndeplini actul translativ de proprietate.
în aceste condiţii, soluţionarea acţiunii este de competenţa instanţei de judecată de drept comun, şi nu a judecătorului sindic pentru că nu se cere cumpărarea unui bun imobil, ci obligarea la vânzarea acestuia. Prin soluţia pronunţată, instanţa a întrerupt cursul judecăţii aşa încât se impune admiterea recursului şi trimiterea cauzei la acelaşi tribunal, pentru a se pronunţa asupra competenţei de soluţionare.
Examinând critica formulată, s-a constatat că ea este nefondată, pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Este adevărat că, prin Legea nr. 85/1992, legiuitorul român a recunoscut anumitor categorii de chiriaşi dreptul de a achiziţiona locuinţele pe care le deţin, în măsura în care acestea se încadrează în categoriile la care actul normativ face referire.
Aplicarea acestor dispoziţii legale se face însă în condiţiile respectării tuturor prevederilor legale în materie, reţinându-se pe de o parte că transmiterea proprietăţii este consecinţa acordului de voinţă, iar, pe de altă parte, că agenţii economici faţă de care s-a deschis procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 participă la încheierea contractelor în condiţiile expres prevăzute de acest act normativ.
Este adevărat că reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată să încheie un anumit act juridic, acela de vânzare-cumpărare a unui imobil, însă, la data când s-a formulat această cerere, procedura de insolvenţă era deschisă, iar instanţele nu pot dispune încălcarea prevederilor art. 46 din Legea nr. 85/2006. Potrivit acestor dispoziţii legale, cu excepţii care nu se regăsesc în cauză, toate actele şi operaţiunile debitorului faţă de care s-a deschis procedura sunt nule, deci el nu poate participa la acte de dispoziţie.
Activitatea acestui debitor se desfăşoară sub coordonarea judecătorului sindic şi sub conducerea unui practician în lichidare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 şi a principiilor instituite de această lege, aşa încât în mod corect instanţa specializată a reţinut spre soluţionare pricina.
Această procedură specială impune o anumită modalitate de valorificare a bunurilor, reglementată aşa cum s-a reţinut de judecătorul fondului de prevederile art 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006 şi ea nu poate fi influenţată prin soluţionarea de către instanţele de drept comun a unor drepturi care să fie opuse din afara procedurii.
De altfel, legea specială are norme exprese şi pentru situaţia în care s-au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare (ceea ce nu s-a dovedit în speţă), asupra unor bunuri anterior deschiderii procedurii, convenţii ce se valorifică în cadrul aceleiaşi proceduri, şi nu în cea de drept comun, iar debitorul participă tot prin practicianul în lichidare (art. 931).
în concluzie, reţinând că reclamantul-recurent este numai titularul unui drept de folosinţă decurgând din contractul de locaţiune şi că întreaga activitate agentului economic, inclusiv în planul lichidării acestuia, se supune Legii nr. 85/2006, se apreciază că în mod corect judecătorul sindic a reţinut dispoziţiile exprese ale legii din care debitoarea în insolvenţă îşi poate înstrăina bunurile.
Pentru toate aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ.
