Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 1567/2008. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1567/R/2008

Ședința publică din 10 iulie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura

GREFIER:

S-au luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de intervenienta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M și pârâtul OFICIUL DE STUDII ȘI împotriva sentinței civile nr.258 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamanta-intimată având ca obiect contestație decizie de modificare unilaterală contract de muncă.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanții părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 09 iulie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie. De asemenea, se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 10 iulie 2008, reprezentantul pârâtului-recurent Oficiul de Studii și Mad epus o cerere, la care a anexat copia chitanței care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 2000 lei.

CURTEA

Deliberând reține că prin Sentința civilă nr. 258 din 26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Studii și M și cu intervenienta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M și, în consecință s-a anulat dispoziția nr. 289/14.05.2007 emisă de pârâtă, s-a dispus reintegrarea reclamantei pe funcția de șef laborator și s-a obligat pârâta să-i plătească reclamantei drepturile salariale aferente acestui post începând cu data de 01.05.2007 și până la efectiva reintegrare. S-a obligat pârâta să-i plătească reclamatei suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta este angajata Oficiului de Studii și M începând cu data de 18.03.1985, unde a fost inițial angajată ca inginer chimist, din data de 01.07.2004 a deținut funcția de șef laborator, iar din data de 24.01.2004 funcția de director-inginer IA.

În baza Deciziei nr. 399/2006 a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M reclamanta a fost menținută pe funcția de șef laborator, iar la data de 01.04.2007 prin dispoziția nr. 205/03.04.2007 a Oficiului de Studii și Maf ost trecută pe funcția de execuție (inginer chimist IA), fiindu-i retrasă indemnizația de conducere și salariul de merit, însă această dispoziție a fost anulată.

Prin Dispoziția contestată nr. 289/14.05.2007 pârâta a dispus retragerea indemnizației de conducere a reclamatei pentru funcția de șef laborator ca urmare a calificativului satisfăcător obținut cu ocazia evaluării performanțelor profesionale, retragerea salariului de merit întrucât conform Procesului verbal nr. 2 din 03.01.2007 s-a hotărât ca niciun salariat să nu mai beneficieze de acest salariu, salariul reclamantei fiind stabilit începând cu 01.04.2007 la nivelul unui salariu de bază negociat de 1250 lei, spor de vechime de 25 % și spor de toxicitate de 5%.

Referitor la retragerea indemnizației de conducere, prima instanță a reținut că evaluarea performanțelor reclamantei s-a realizat pentru perioada 01.01.2006-30.10.2006, în care aceasta a deținut funcția de director, iar pentru funcția de șef laborator nu există fișă de evaluarea a performanțelor profesionale ale reclamantei.

În ceea ce privește procesul verbal nr. 2/ 03.01.2007 în care se consemnează că s-a început negocierea salariilor angajaților Oficiului de Studii și M, respectiv că s-a stabilit ca niciunul dintre angajați să nu beneficieze de salariu de merit, tribunalul a constatat că deși pare a fi o modificare a contractului colectiv de muncă, nu a fost comunicat direcției teritoriale de muncă, nu indică părțile între care a fost semnat, nu este semnat de reclamantă și de conducerea Oficiului. Drept urmare, s-a apreciat că acest proces verbal, la fel ca și cel nr. 159/16.03.2007 privind negocierea salariului reclamantei nu poate duce la modificarea contractului individual de muncă al reclamatei.

În temeiul art. 41 alin. (1) din Codul muncii prima instanță a reținut că pârâtul a modificat unilateral contractul individual de muncă al reclamantei, schimbându-i felul muncii și salariul.

Susținerea pârâtei în sensul că acțiunea a rămas fără obiect întrucât postul de șef laborator a fost ocupat prin concurs a fost apreciată ca irelevantă, deoarece decizia prin care reclamatei i s-a retras indemnizația de conducere a fost atacată în termen.

Pentru aceste considerente, decizia nr. 289/14.05.2007 a fost apreciată ca nelegală și a fost anulată, aplicându-se prin similitudine dispozițiile art. 78 din Codul muncii.

Întrucât intervenția formulată de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maf ost formulată în interesul pârâtei, în temeiul art. 49 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă acțiunea a fost admisă și în contradictoriu cu intervenienta.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă s-a obligat pârâta să plătească reclamatei suma de 2500 lei cheltuieli de judecată reclamatei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen intervenienta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M și pârâtul Oficiul de Studii și

Intervenienta a solicitat admiterea căii de atac formulate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii, respectiv suspendarea provizorie a executării hotărârii recurate până la soluționarea recursului și suspendarea judecății recursului până la soluționarea de către Tribunalul Maramureșa dosarului nr- privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei și a dosarului penal nr- de către Judecătoria Baia Mare, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul de recurs s-a arătat că deși s-au depus probe în sensul că în organigrama Oficiului de Studii și M, așa acum este reglementată prin Ordinul nr. 223/2002, nu există funcția de șef laborator, prima instanță nu le-a reținut și nu le-a valorificat, acțiunea reclamantei fiind lipsită de obiect.

S-a mai invocat că înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei referitoare la funcția de șef laborator nu îndeplinesc condițiile de fond și formă prevăzute de lege, respectiv nu a existat nici un concurs pentru numirea reclamantei în această funcție (așa cum prevede art. 5 alin. 4 din HG 481/1993), nu s-a emis nicio decizie de către conducătorul instituției de numire în funcție, iar înscrierea de la poziția 10 din carnetul reclamantei este realizată chiar de aceasta și nu îndeplinește condițiile legale.

Referitor la salariul reclamantei s-a precizat că începând cu anul 2007

Oficiul de Studii și Maa doptat sistemul de negociere a salariilor conform OG 14/1998 și că reclamanta a refuzat negocierea salariului și semnarea contractului individual de muncă, drepturile sale fiind acordate prin echivalare cu grilele de salarizare din celelalte sectoare bugetare.

Pârâtul Oficiul de Studii și Mas olicitat prin recursul formulat în principal modificarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea ca nefondată a cererii formulate în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (3) și 3041Cod procedură civilă și, în subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în temeiul art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât aceasta a reținut pe baza unor simple afirmații că funcția de inginer IA este asimilată celei de șef laborator, prin Dispoziția nr. 2/2000 reclamanta fiind promovată în funcția de inginer IA.

S-a mai invocat că prima instanță s-a referit în hotărârea recurată la Fișa de evaluare nr. 285/2007 care face obiectul unui alt dosar, precum și la alte aspecte care sunt străine de obiectul cauzei dedus judecății și că nu mai există funcția de șef laborator, astfel încât reclamanta nu poate fi reintegrată.

Cu privire la cererea formulată în subsidiar s-a precizat că nemotivând corespunzător hotărârea, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei cu care a fost investită prima instanță a fost anularea Dispoziției nr. 289/14.05.2007 emisă de directorul Oficiului de Studii și M (fila 6 dosar fond) prin care reclamantei i s-a retras indemnizația de conducere pentru șef laborator ca urmare a calificativului satisfăcător obținut conform de evaluare a performanțelor individuale nr. 285/2007. Constatând că acest calificativ a fost obținut pentru evaluarea activității de director a Oficiului de Studii și M, în mod corect prima instanță a apreciat că retragerea indemnizației de conducere este nelegală. Din modul în care este redactată dispoziția atacată rezultă că reclamantei i-a fost retrasă doar indemnizația de conducere, fără să fie retrogradată din funcția deținută de șef de laborator. Această retrogradare s-a realizat însă, conform susținerilor părților, în fapt în baza acestei decizii, ceea ce denotă nelegalitatea măsurii luate și sub acest aspect, precum și legalitatea și temeinicia capătului de cerere relativ la reintegrarea reclamantei pe postul de șef de laborator.

În consecință, susținerile pârâtului și ale intervenientei, (care, de altfel, și-au modificat poziția procesuală cu privire la acest aspect) în sensul că funcția de șef de laborator nu mai există în organigrama Oficiului de Studii și M, că această funcție a fost ocupată prin concurs, respectiv că reclamanta a ocupat nelegal această funcție urmează să fie înlăturate de C, care apreciază că angajatorul nu poate invoca alte motive decât cele menționate în decizie pentru modificarea unilaterală a felului muncii și a salariului reclamantei.

Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă prevede o procedură specială pentru rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă care nu s-au efectuat conform dispozițiilor legale de către unitatea care păstrează carnetul de muncă, astfel încât intervenienta nu poate invoca culpa părții pentru care intervine pentru nerespectarea acestei proceduri.

De asemenea, negocierea salariului (așa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998) presupune ca ambele părți să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.

Referitor la necercetarea fondului de către prima instanță invocată de către pârâtă ca urmare a motivării necorespunzătoare a sentinței, Curtea constată că prima instanță a arătat motivele de fapt și de drept care au determinat soluția pronunțată, a enunțat probele care au condus la convingerea instanței și a prezentat considerentele care au impus aplicarea dispozițiilor legale pe care și-a întemeiat hotărârea, respectând astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.

În consecință, întrucât niciun motiv de recurs invocat nu este întemeiat, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 312 alin. (1) și a art. 3041Cod procedură civilă se vor respinge ca neîntemeiate recursurile declarate în cauză.

În baza art. 274 Cod procedură civilă recurenții vor fi obligați să plătească intimatei suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (72).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarat de pârâtul Oficiul de Studii și M și intervenienta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M împotriva sentinței civile nr. 258 din 26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe recurenți să plătească intimatei suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 10.07.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura

PT. – – – PT. – – –

în CO semnează în CO semnează

Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Laura

GREFIER

PT.

în semnează

prim grefier

Red /Tehnored DL

2 ex. 28.07.2008

Jud.fond,