ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1945/R/2008
Ședința publică din 10 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
: – –
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1155 din 26 mai 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Se constată că la data de 10 octombrie 2008, prin registratura instanței, pârâta recurentă a trimis prin fax concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 8 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1155 din data de 26 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaj, s-a admis cererea reclamantei împotriva pârâtei și în consecință s-a anulat decizia de concediere nr. 372/24.01.2008, emisă de pârâtă și dispune reîncadrarea acesteia pe postul deținut anterior concedierii; a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei drepturile salariale neacordate de la data de 01.02.2008 și până la data reîncadrării efective; să-i plătească reclamantei indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 03.09.2007 – 31.01.2008, să-i plătească reclamantei suma de 103 lei cu titlu de contribuție plătită de salariată în numele angajatorului; plătească reclamantei aceste sume cu dobândă legală calculată de la scadență până la achitarea integrală și să-i plătească reclamantei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamanta a fost încadrată la, ” Z în calitate de secretară conform contractului individual de muncă încheiat de părți. Chiar dacă la încadrare reclamanta nu a anunțat starea de graviditate, acest fapt a fost cunoscut de angajator ulterior, inclusiv prin plata parțială a concediilor medicale.
Decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost emisă la data de 24 ianuarie 2008 iar reclamanta a născut la data de 18 ianuarie 2008, deci măsura a fost dispusă în perioada de graviditate când se află în concediu medical.
Potrivit art. 60 din Codul muncii concedierea salariaților nu pot fi dispusă, printre altele, pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere. Starea de graviditate a reclamantei a fost convenită de angajator cel mai târziu în luna noiembrie 2007 când s-a depus certificatul de concediu medical pentru graviditate, cum se arată în întâmpinare.
Interdicția desfacerii contractului individual de muncă operează și în cazul desfacerii locului de muncă ocupat de salariat, deoarece se acordă grijii pentru femeia gravidă, atât de legislația internă – Codul muncii, nr.OUG 92/2002, art. 21, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 25/2004, cât și de legislația europeană – Directiva Consiliului 86/378/ CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei regimurile profesionale de securitate socială în care se prevede că acest principiu nu aduce atingerea dispozițiilor referitoare la protecția femeii în caz de maternitate, inclusiv posibilitatea de a beneficia de prestații în bani în cadrul unui regim de securitate socială.
În cauză, s-a depus doar o notă informativă referitoare la creșterea cheltuielilor față de venituri – act —- însă nu s-a depus acte care să arate desființarea efectivă a postului ocupat de reclamantă cum ar fi organigrama, statul de funcții etc.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal intimata solicitând modificarea acesteia în temeiul art. 312 pct. 3 raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. și rejudecând cauza pe fond admiterea în parte a acțiunii introductive.
În motivare se arată că instanța de fond a decis în mod nelegal, ca o consecință a anulării deciziei de concediere, reîncadrarea reclamantei în postul anterior. Pârâta unitate nu pot fi obligată a crea un post inutil și nejustificat de interesele economice ale societății pentru reclamantă. Acest post nu mai există, reclamanta putând fi reîncadrată într-un alt post disponibil în cadrul societăți pârâte, un post util intereselor economice proprii.
S-a mai dispus de către instanța de fond obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.02.2008 și până la încadrarea efectivă în funcție. Această dispoziție este nelegală, întrucât reclamanta, așa cum ea însăși a afirmat este în concediu de maternitate începând cu data de 18.01.2008 concediu/îndemnizația acordată din Fondul unic de asigurări de sănătate conf. OUG158/2005. Pentru aceeași perioadă de timp un angajat nu poate beneficia și de salariu și de concediu de maternitate.
Tot în mod nelegal, respectiv cu încălcarea prevederilor OUG158/2005 actualizată s-a dispus obligarea pârâtei la plata ” indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 03.09.-.01.2008 “.Conform art. 12 din OUG158/2005 îndemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează: A de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă: B din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu ziua următoare celor suportate de angajator, conf.. A i până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia “.
În situația în care ar fi fost vorba despre concediu pentru risc maternal s-ar impune aplicarea prevederilor art. 31 din același act normativ, conform căruia ” pe perioada concediului de risc maternal se acordă o indemnizație de risc maternal care se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate “.
Prin urmare pârâta putea fi obligată cel mult LA PLATA 5 ZILE DE CONCEDIU, și nu pentru o perioadă de cinci luni, așa cum a stabilit instanța de fond. Este firesc ca aceste plăți să se facă de către Casa de asigurări de sănătate întrucât S-A PRODUS ASIGURAT PENTRU CARE UNITATEA A ANTERIOR DE LEGE.
În altă ordine de idei, concediile medicale sunt nelegale, începând cu a 91 zi, concediul se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile,CU APROBAREA MEDICULUI EXPERT AL ASIGURĂRILOR SOCIALE ” (art. 13 pct. 2 din OUG158/2005). Această prevedere este menită a combate tocmai fraudele de genul celei comise de reclamantă. În aceste condiții reclamanta putea beneficia de 5 zile concediu plătite de pârâtă și încă 86 zile plătite din Fondul unic de asigurări de sănătate.
Toate aceste prevederi legale au fost încălcate de către instanța de fond, aspect sub care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 pr.civ.).
Obligarea pârâtei la plata sumei de 103 lei reprezentând plătită de angajată în numele angajatorului este de asemenea nelegală, dat fiind faptul că reclamanta a prezentat instanței de fond doar o chitanță de plată, fără a fi specificată perioada pentru care s-a plătit. Oricum era o plată nedatorată, dat fiind faptul că pârâta a virat către toate obligațiile ce-i reveneau, susținere dovedită cu actele ce se vor anexa. Dacă reclamanta a făcut o asemenea plată, poate solicita restituirea acesteia de la. S în temeiul plății nedatorate, obligația fiind stinsă prin plata făcută de pârâtă.
Sumele de bani mai sus arătate nefiind datorate de către pârâtă ( fie că sunt datorate de alt debitor fie că au fost stinse de pârâtă prin plata efectivă ) ele nu sunt purtătore de dobânzi.
Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Prin concluzii pârâta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și admiterea în parte a acțiunii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Referitor la primul motiv invocat în recurs, se reține că în mod legal prima instanță a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 372/24.01.2008, în condițiile în care această măsură s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. d) din Codul muncii. De asemenea, în condițiile în care s-a dispus anularea concedierii, în mod temeinic prima instanță a dispus, la solicitarea reclamantei reîncadrarea acesteia pe postul deținut anterior, dispozițiile art. 78 alin. (2) din Codul muncii stipulând expres obligația instanței de a dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere nelegal.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.02.2008 și până la încadrarea efectivă în funcție, Curtea reține că recurenta nu a dovedit că începând cu acea dată reclamanta a beneficiat de concediu și indemnizație de maternitate.
De asemenea, art. 36 alin.(3) din OUG 158/2005 prevede că “Plata indemnizațiilor se face lunar de către: a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectiva, pentru asigurații prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. A și B”.
În condițiile în care reclamanta și-a desfășurat activitatea pe baza unui contract individual de muncă (art. 1 alin.1 lit. A din OUG 158/2005) în mod legal prima instanță a obligat angajatorul la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 03.09.2007-31.01.2008.
Articolul 38 alin. (1) din același act normativ prevede că ” Sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgenta, se suporta din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectiva”.
Drept urmare, deși o parte din indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ea se achită de către angajator.
În consecință, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale menționate anterior, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă nu este incident în cauză.
De asemenea, contrar susținerilor recurentei în Chitanța nr. -/03.09.2007 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate S (fila 46 dosar fond) se menționează că reclamanta a achitat contribuția de asigurări de sănătate aferentă perioadei iunie – septembrie 2007, iar din actele care au fost depuse pentru a se dovedi că aceste contribuții au fost achitate nu reiese acest aspect.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) cod procedură civilă se va respinge Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1155 din 26 mai 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-.
În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă se va obliga recurenta, ca parte aflată în culpă procesuală să plătească intimatei suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila17).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1155 din 26 mai 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
– – – – – –
GREFIER,
RED.
DACT.
2 EX./05.11.2008.
JUD.FOND.,.
