– Cod procedură civilă: art. 296 alin. 1, art. 316, art. 581
In procedura ordonanţei preşedinţiale nu se prejudecă fondul dreptului dedus judecăţii, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii verifică numai în favoarea cărei părţi există aparenţa de drept, iar această aparenţă nu se examinează prin interpretarea actului juridic dedus judecăţii şi nici prin interpretarea dispoziţiilor legale pe care s-a întemeiat acţiunea de drept comun.
Potrivit art. 294 alin. 1 C. pr. civ., aplicabil în recurs, conform art. 316 C. pr. civ., în calea de atac nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, pentru că în caz contrar se violează principiul celor două grade de jurisdicţie.
(Decizia nr. 250 din 11.02.2009, Secţia a V-a comercială)
Prin sentinţa comercială nr. 13717 din 11.12.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a respins cererea formulată de reclamanta A.V A S. în contradictoriu cu SC F. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale întemeiată pe art. 581 C. pr. civ. suspendarea executării hotărârii AGEA nr. 1/8.05.2008 a SC F. SA prin care s-a aprobat scoaterea la vânzare a 29 de spaţii comerciale şi a unui teren în suprafaţă de 130.359 m.p.
Cercetând aparenţa dreptului, tribunalul a constatat că aceasta nu este în favoarea reclamantei întrucât imobilele construcţii nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 322 din O.U.G. nr. 88/1997 şi ale art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002 invocate de reclamantă.
în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 130.359 m.p., constatând că pentru acesta s-a emis Certificat de atestare a dreptului de proprietate anterior privatizării SC
F. SA, valoarea terenului fiind inclusă în capitalul social, s-a reţinut că nici în acest caz nu este favorabilă reclamantei aparenta de drept, raportat la art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002.
în ceea ce priveşte necesitatea reevaluării bunurilor anterior vânzării, invocată de reclamantă în temeiul art. 6 şi 7 din H G. nr. 834/1991, tribunalul nu a reţinut această apărare pe considerentul că art. 6 stabileşte obligaţia evaluării terenurilor la valoarea de piaţă în scopul includerii acestora în capitalul social iar nu pentru înstrăinare, iar art. 7 din acelaşi act normativ prevede reevaluarea patrimoniului societăţii în vederea vânzării de active sau de acţiuni conform O.U.G. nr. 88/1997; or, O.U.G. nr. 88/1997 reglementează doar vânzarea de active ale regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.
în consecinţă, apreciind că deşi măsura solicitată are prin natura ei un caracter vremelnic, iar urgenţa rezultă din posibilitatea ieşirii bunurilor din patrimoniul SC F. SA; cererea s-a apreciat neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen şi motivat A.V.A.S., criticile vizând netemeinicia sentinţei atacate şi fiind întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi ale art. 3041 C. pr. civ.
în esenţă, structurându-şi recursul pe două motive, A.V.A.S. susţine că în ceea ce priveşte scoaterea la vânzare a celor 29 de spaţii comerciale, prima instanţă a fost în eroare, în realitate intimata scoţând la vânzare terenuri, şi nu clădiri.
în acest sens, recurenta face trimitere la o altă hotărâre AGA a intimatei de la
26.05.2008 de scoatere la vânzare a unor clădiri, hotărâre în cuprinsul căreia au fost identificate clădirile prin elemente componente, nefiind utilizată ca în hotărârea de la
8.05.2008 sintagma „spaţii comerciale”.
Prin urmare, intimata pârâtă a utilizat denumirea de spaţii comerciale pentru cele 29 de terenuri, tocmai pentru a încălca art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002, astfel că eroarea instanţei a determinat şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002.
în-cel de-al doilea motiv de recurs, ce priveşte scoaterea la vânzare a terenului, recurenta susţine că aplicarea greşită a legii de către instanţă constă în invocarea aceloraşi prevederi ale art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002 împotriva dispoziţiilor prevăzute de art. 210 din Legea nr. 31/1990, ceea ce înseamnă a statului faţă de ceilalţi acţionari, respectiv crearea condiţiilor fraudării intereselor statului prin vânzarea activelor ce constituie aportul său în natură, la un preţ subevaluat, în speţă la nivelul anului 1994.
în sprijinul susţinerilor din recurs s-a depus de A.V.A.S. procesul-verbal al AGEA SC F. SA din data de 26.05.2008.
Intimata SC F. SA a depus întâmpinare în combaterea recursului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
în sprijinul apărărilor formulate intimata a depus înscrisul reprezentând Raport de expertiză privind reevaluarea terenurilor SC F. SA întocmit la 18 martie 2008.
Examinând recursul potrivit art. 3041 C. pr. civ., în raport de motivele invocate, actele cauzei şi de dispoziţiile legale în materie, raportate la art. 581 C. pr. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Primul motiv de recurs ce vizează eroarea instanţei de fond cu privire la obiectul vânzării, respectiv vânzare terenuri, şi nu clădiri, motiv de recurs bazat pe folosirea metodei comparative a terminologiei folosite în procesul-verbal AGEA de la 8.05.2008 spre deosebire de procesul-verbal AGEA de la 26.05.2008, este neîntemeiat din cel puţin două considerente:
Primul considerent este acela că în ordonanţa preşedinţială nu se prejudecă fondul dreptului dedus judecăţii ci, se verifică numai în favoarea cui există aparenţă de drept.
Nerezolvarea fondului cauzei înseamnă neexaminarea fondului inclusiv prin interpretarea actului juridic dedus judecăţii (în speţă hotărârea AGEA de la 8.05.2008) sub aspectul terminologiei folosite în raport de care se aplică sau nu dispoziţia prevăzută de art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002 invocată de reclamantă ca temei de drept în acţiunea de fond – anularea AGEA din 8.05.2008 – ce face obiectul dosarului nr. 42424/3/2008.
Cel de-al doilea considerent este acela că faţă de înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă că instanţa nu a fost în eroare când a examinat aparenţa de drept cu privire la cele 29 spaţii comerciale menţionate în procesul-verbal al AGEA din 8.05.2008, în contextul dispoziţiilor legale invocate de reclamantă în cererea de suspendare întemeiată pe art. 581 C. pr. civ., dar şi în raport de conţinutul motivului arătat de reclamantă în susţinerea aparenţei de drept favorabilă A.V.A.S.
Al doilea motiv de recurs (pct. 2 – numerotarea aparţine recurentei) privind aplicarea greşită a legii „constând în invocarea aceloraşi prevederi ale art. 12(5) din Legea nr. 137/2002 împotriva dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 31/1990”, este nefondat.
Dincolo de faptul că reclamanta a invocat ca temei de drept al cererii de suspendare art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002, şi nu instanţa de judecată, dar susţinerile reclamantei nu s-au întemeiat şi pe art. 210 din Legea nr. 31/1990, temei juridic invocat prima dată în critica adusă sentinţei atacate, deşi, potrivit art. 294 alin. 1 C. pr. civ. (aplicabil şi în recurs potrivit art. 316 C. pr. civ.), în calea de atac nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, pentru că în caz contrar se violează principiul celor două grade de jurisdicţie.
Astfel, dacă înaintea primei instanţe s-a cerut suspendarea executării hotărârii AGEA apreciindu-se încălcate dispoziţiile art. 322 din O.U.G. nr. 88/1997 art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002 şi art. 6 şi 7 din H.G. nr. 834/1991, nu se mai poate invoca în recurs încălcarea art. 210 din Legea nr. 31/1990, deoarece suspendarea executării hotărârii AGEA în baza acestui nou temei juridic schimbă cauza cererii de suspendare de vreme ce aceasta dispoziţie se aplică în cazul majorării capitalului social prin
emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în
schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură.
Hotărârea AGEA a cărei suspendare s-a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale
nu a avut ca ordine de zi majorarea capitalului social pentru ca judecătorul primei
instanţe să aibă în vedere în soluţionarea acţiunii (astfel cum a fost formulată) şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 31/1990.
Şi dacă recurenta a avut în vedere numai alin. 3 al art. 210 din Legea nr. 31/1990, tot nu este concludentă susţinerea acesteia raportat la cererea de suspendare formulată şi respectiv dovedirea aparenţei de drept ca fiind în favoarea A.V.A.S., câtă vreme din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârâta intimată rezultă că aceasta ar fi procedat la evaluarea terenului în suprafaţă de 130.369 m.p. pentru care deţine certificat de proprietate.
în aceste condiţii şi cu aceste considerente, Curtea, apreciind că în cauză nu subzistă motivul de modificare întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi nici alt motiv de modificare sau casare în temeiul art. 3401 C. pr. civ., a respins recursul, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., ca nefondat.
