ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1188/R/2008
Ședința publică din 28 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
–
GREFIER:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de reclamantul – și parata împotriva sentinței civile nr.350 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului-recurent, avocat din Baroul Maramureș, lipsă fiind reprezentantul paratei-recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că ambele recursuri au fost declarate și motivate în termen legal și au fost comunicate părților. De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 24 mai 2008, parata-recurentă a depus întâmpinare (prin care solicită anularea recursului declarat de reclamantul, ca tardiv formulat, ca nemotivat în drept, respingerea recursului ca nelegal și nefondat, menținerea hotărarii instanței de fond ca legală și temeinică, și obligarea reclamantei- intimate la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces).
Reprezentanta reclamantului-recurent arată că a ridicat un exemplar din întampinare. Precizează că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantului în data de 04.04.2008, iar recursul a fost declarat și motivat în 14.04.2008, deci recursul a fost declarat și motivat în termenul legal de 10 zile. De asemenea, arată că recursul este motivat în drept și în fapt, iar potrivit art.304 indice 1.pr.civilă, motivele de recurs nu se limitează doar la cele prevăzute de art.304 alin.9 pr.civilă.
După deliberare, instanța respinge cele două excepții invocate de parata-recurentă prin întâmpinarea depusă la dosar, având în vedere că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile prevăzute de pr.civilă.
Reprezentanta reclamantului-recurent arată că recursul declarat de parată este tardiv formulat, deoarece la 126 din dosarul de fond se găsește dovada comunicării hotărârii instanței de fond, din care rezultă că hotărârea a fost comunicată paratei la data de 07.04.2008, iar aceasta a formulat recurs la data de 29.04.2008, cu mult peste termenul legal de 10 zile.
Instanța arată că la dosar există recursul declarat de parata și acesta poartă ștampila Tribunalului Cluj cu data de 18.04.2008, astfel că recursul a fost declarat în termen legal. Respinge excepția privind tardivitatea recursului declarat de parata
Reprezentanta reclamantului-recurent arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra celor două recursuri.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită respingerea recursului formulat de parată cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată și arată că la dosarul de fond există o copie a unei chitanțe care atestă plata onorariului de avocat în sumă de 800 lei. Solicită admiterea recursului formulat de reclamant în temeiul art. 304 indice 1 și 304 indice 2 pct.9 pr.civilă, modificarea în tot a dispozițiilor sentinței civile nr.350/20.03.2008 a Tribunalului Maramureș, în sensul admiterii acțiunii reclamantului și pe cale de consecință anularea deciziei nr.4655/25.10.2007 emisă de, obligarea pârâtei-recurente la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul-recurent în situația în care nu ar fi încetat raporturile de muncă, începand cu data emiterii deciziei, 25.10.2007 și la data reintegrării efective și obligarea paratei-intimate la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe -1500 lei (din care 500 lei conform chitanței depuse în dosarul de fond și 1000 lei conform chitanței pe care o depune la dosar). Arată că nu mai susține daunele morale și materiale solicitate prin memoriul de recurs. Arată că în fața instanței de fond a învederat faptul că la data de 25.10.2007, cand a fost emisă Decizia nr.4655, sub același număr și cu aceeași dată, a emis un alt act întitulat “Decizie de imputare” și este inadmisibil ca pentru aceeași persoană, să se emită în aceeași zi, două acte cu același număr. De asemenea, arată că hotărarea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece s-au avut în vedere doar probele testimoniale, nu și actele depuse la dosar. Arată că din toate actele pe care le-a depus la dosar și care au fost emise anterior deciziei de desfacere a contractului de muncă, rezultă faptul că societatea parată a urmărit să desfacă contractul de muncă al reclamantului pe motive disciplinare, sau să-l determine pe acesta să accepte încetarea raportului de muncă în temeiul art.55 alin.6 din Codul muncii.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.350 din 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioada 20.11.2003-25.10.2007 în calitate de tehnician.
În urma unor controale efectuate, reclamantul a fost convocat pentru data de 25.10.2007 la sediul pârâtei în C în vederea efectuării anchetei disciplinare.
Cu această ocazie în urma discuțiilor avute cu echipa de anchetă, reclamantul a fost cel care a propus încetarea raporturilor de muncă în temeiul dispozițiilor art.55 lit.b din muncii și nu a-i desface contractul de muncă disciplinar în temeiul art.61 lit.a muncii.
Din probele administrate nu rezultă că i-a fost viciat consimțământul.
Martorul audiat la propunerea reclamantului, care de fapt este unchiul acestuia, nu poate confirma că s-ar fi exercitat vreo presiune sau amenințare asupra reclamantului, acesta nefiind de față atunci când reclamantul a discutat cu echipa de anchetă disciplinară și nici când reclamantul a completat și semnat cererea de încetare a raporturilor de muncă.
În acest context, contestația reclamantului a fost respinsă cu toate consecințele privind și petitele referitoare la drepturile salariale și a daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul declarat de reclamantul s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în primul rând, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei s-a invocat prin concluziile orale, de către apărătorul reclamantului, faptul că se impune constatarea nulității absolute a deciziei nr. 4655/25.10.2007 deoarece sub același nr. de înregistrare și cu aceeași dată s-a emis de către societatea intimată și o altă decizie, anexată prezentei, intitulată decizie de imputare. În raport de acest aspect, care nu a fost analizat și nici motivat de instanța fondului se consideră că se impune constatarea nulității absolute a deciziei nr. 4655/25.10.2007 prin care s-au încetat raporturile de muncă cu acordul părților, fiind inadmisibil ca două acte cu conținut diferit, respectiv printr-unul care ia act de încetarea raporturilor de muncă, iar printr-altul care impută un anumit prejudiciu recurentului, să poarte același număr de înregistrare și aceeași dată.
Prin sentința civilă nr. 182/15.02.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr. 5734/2007 s-a constatat nulă absolut decizia de imputare nr. 1655/25.10.2007.
Ca atare, s-a apreciat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
În al doilea rând în mod greșit instanța fondului a respins acțiunea reclamantului, luând în considerare doar probele testimoniale, fără a avea în vedere și actele existente la dosarul cauzei.
La momentul semnării de către contestatorul recurent a deciziei de încetare a raporturilor de muncă în conformitate cu prev. art. 55 lit b muncii, consimțământul acestuia a fost viciat, fiind smuls prin amenințare de natură psihică.(art. 956.civ.) Contestatorul a fost amenințat de către reprezentanții societății intimate cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă – în situația în care nu va fi de acord ca raporturile de muncă să înceteze cu acordul ambelor părți.
Esențial de reținut, este faptul că așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, anterior încetării raporturilor de muncă – în temeiul prev. art. 55 lit b muncii, angajatorul societatea intimată a efectuat mai multe acte premergătoare în vederea desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Dovadă în acest sens sunt: întocmirea Referatului cu nr. 4526/04.10.2007, prin care unul din reprezentanții societății intimate constată anumite nereguli pe care contestatorul l-ar fi săvârșit în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, referat care i-a fost prezentat contestatorului doar la data de 25.10.2007.; convocarea – act existent la fila 42 din dosar fond – expediată la data de 18.10.2007 contestatorului – act prin care contestatorul – recurent este convocat la data de 25.10.2007 la sediul societății intimate în vederea cercetării disciplinare.
Aceste acte se coroborează cu declarația martorului care, a asistat la una dintre discuțiile dintre un reprezentant al societății intimate și contestator, când i s-a adus la cunoștința contestatorului recurent faptul că oricum va fi dat afară din cadru societății indiferent cum anume.
Raportat la cele arătate este cert că reprezentanții societății intimate erau hotărâți să dispună încetarea contractului de muncă al contestatorului, însă realizând că nu au suficiente probe pentru a desface contractul de muncă disciplinar, l-au determinat pe contestator să accepte încetarea contractului de muncă pe baza acordului părților.
Contestatorul se afla sub impulsul unei puternice tulburării psihice, a unei stării de stres, de teamă aspect care rezultă din actul medical existent la dosarul cauzei, stare de stres si teamă generată de amenințarea desfacerii disciplinare a contractului de muncă, aspect care ar fi avut consecințe dăunătoare ulterior – în ce privește angajarea sa ulterioară – atât în privința sa dar mai ales în privința familiei sale – având de întreținut doi copii cu un grav, pe care nu-i poate lipsi de sprijinul financiar de care au atâta nevoie.
Prin recursul declarat de pârâta SRL s-a solicitat modificarea sentinței sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată suportate în primă instanță, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că deși reclamantul a căzut în pretenții, în sensul art.274 pr.civ. prima instanță nu a acordat pârâtei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele aspecte:
Deși reclamantul susține că pârâta i-a smuls prin violență consimțământul la încetarea contractului individual la muncă în temeiul art.55 lit. b muncii, nu a dovedit acest aspect care, fiind o împrejurare de fapt, putea fi probată prin orice mijloc de probă.
În acest sens, Curtea consideră că un convocator și întocmirea unui referat cuprinzând neregulile constatate cu privire la activitatea reclamantului nu poate întemeia prezumția unui rău de natură publică de natură a fi asimilat elementului obiectiv al violenței.
Astfel, din declarația martorului, care de altfel poate fi subiectiv datorită gradului de rudenie dintre martor și reclamant nu rezultă exercitarea unor presiuni sau amenințări la momentul încetării raporturilor juridice de muncă, ci doar o situație conflictuală preexistentă.
De asemenea este de reținut că întocmirea acestor acte reprezintă exercitarea de către angajator a puterii sale de supraveghere și control a activității angajatului, înscriindu-se în limitele legale ale desfășurării raporturilor juridice de muncă.
Prin urmare, pretinsul rău cu care afirmă reclamantul că a fost amenințat nu reprezintă o amenințare nelegitimă (injustă), posibilitatea de a concedia pe angajatul său pe motive disciplinare fiind recunoscută legal angajatorului.
În privința celuilalt motiv de recurs, Curtea constată că existența unei decizii de imputare având același număr cu decizia prin care s-a dispus încetarea raporturilor juridice de muncă între părți nu reprezintă un motiv de nulitate, neexistând un temei legal în legislația muncii în acest sens. De altfel, dreptul muncii este guvernat de regula nulității parțiale care eventual ar afecta partea din decizie referitoare la numărul de înregistrare, nicidecum întreaga decizie.
În fine, este de reținut că decizia de imputare având același număr a fost anulată de către instanța de judecată (sentința civilă nr.182/15.02.2008 a Tribunalului Maramureș ), ceea ce are semnificația înlăturării sale din circuitul civil, conform principiului “actul nul nu produce efecte”. Prin urmare, Curtea constată că nu subzistă temeiurile motivului de recurs, nemaiexistând o decizie cu același număr.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin 1.pr.civ. va respinge ca nefundat recursul reclamantului.
În schimb, recursul pârâtei este întemeiat, urmând a fi admis.
Astfel, deși reclamantul a căzut în pretenții în sensul art.274 pr.civ. fiind-i respinsă acțiunea, prin hotărârea recurată nu au fost acordate pârâtei cheltuielile de judecată solicitate prin întâmpinare (26 fond) și dovedite prin chitanța de atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 800 lei (38 fond).
În consecință, constatând greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul pârâtei, va modifica în parte sentința în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță.
În temeiul art.274 pr.civ. reclamantul va fi obligat să plătească pârâtei suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat (38-39).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul -.
Admite recursul declarat de parata împotriva sentinței civile nr.350 din 20.03.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că obligă reclamantul să plătească paratei suma de 800 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține celelalte dispoziții.
Obligă intimatul să plătească recurentei suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
— – – – –
GREFIER
Red./
3 ex./25.06.2008
