– Cod civil: art. 998, art. 999, art. 1169
– modificată: art. 138 alin. 1 lit. a)
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 modificată este o răspundere specială şi personală din perspectiva acestor dispoziţii legale. Totodată, dispoziţiile legale precitate se aplică în coroborare cu prevederile art. 998 şi 999 C. civ. şi, din această perspectivă, răspunderea analizată este şi una delictuală.
In aceste condiţii, răspunderea patrimonială a administratorilor pentru acoperirea
pasivului societăţii debitoare pentru acoperirea pasivului societăţii debitoare trebuie
probată, potrivit cu prevederile art. 1169 C. civ. raportat la prevederile art. 998 şi 999 C. civ. şi la art. 138 din Legea nr. 85/2006 modificată, prezumţiile prin ele însele neavând valoare probatorie.
(Decizia nr. 1073 din 29.09.2009, Secţia a Vl-a comercială)
Prin sentinţa comercială nr. 4449/24.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, în dosarul nr. 8467/3/2007, a fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar S.V. împotriva pârâtului B.V. ca neîntemeiată şi s-a închis procedura falimentului debitoarei SC V.P. SRL prin S.V., în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.
în esenţă, instanţa de fond a reţinut că probele nu susţin incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu referire la art.’998 şi 999 C. civ. şi la art. 1169 C. civ.
Altfel, nefiind bunuri în averea debitorului, s-a reţinut incidenţa în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006.
împotriva sentinţei precitate a formulat recurs lichidatorul judiciar S.V. care susţine, în esenţă, că probele relevă valorificarea activelor societăţii de către administratorii săi în interes propriu, încasând dividende din profit, fără să plătească datoriile fiscale la bugetul de stat, faptele lor fiind sancţionate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Altfel, recurentul arată că administratorul intimat nu a predat actele societăţii. Mai mult, administratorii societăţii ar fi săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. 1 lit. e), precum şi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 87/1994 republicată.
Recurentul dezvoltă aceste susţineri considerând că sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, făcând vorbire de existenţa unui prejudiciu în sumă de 643.775 lei, a faptei ilicite probată de bilanţul cu declaraţiile de impozit înscrise în fişa fiscală pe plătitor, a legăturii de cauzalitate între faptele ilicite şi prejudiciu prin însuşirea activelor societăţii în interes personal fără a plăti obligaţiile fiscale la bugetul de stat şi a culpei administratorilor care şi-au însuşit şi valorificat activele societăţii în interes personal.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, în drept se invocă art. 299-316 C. pr. civ.
Intimatul pârât a depus o cerere prin care în esenţă a arătat că nu are nicio legătură cu litigiul de faţă.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză, Curtea reţine că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Din conţinutul raportului juridic de activitate nr. 1 întocmit de lichidatorul judiciar, respectiv cap. V „Cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de ”, rezultă că acesta nu poate să-şi exprime punctul de vedere asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă şi nici persoanele vinovate cărora le este imputată, deci nici a incidenţei art. 138 alin. 1, motivat de faptul că administratorul debitoarei nu a predat actele prevăzute de art. 28 din lege.
în raportul juridic de activitate nr. 2, lichidatorul judiciar, arată că nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la incidenţa art. 138 alin. 1, motivat de faptul că nu i s-au pus la dispoziţie documentele financiar-contabile. în concluzii, lichidatorul judiciar a solicitat continuarea procedurii de faliment şi pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la incidenţa art. 138 alin. 1 din lege şi formularea cererii pentru stabilirea răspunderii patrimoniale solidare a celor doi administratori.
La cap. III din raportul nr. 4 întocmit de lichidatorul judiciar, rezultă că în privinţa punctului de vedere privind incidenţa art. 138 pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor pentru acoperirea creanţei de 6.432,775 RON, acesta se raportează la prezumţii arătând generic că administratorii societăţii au abandonat societatea din 1999, au valorificat activele patrimoniale în interes propriu fără să plătească creanţele la buget şi că ar fi incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. a).
în plus se prezumă şi că administratorii ar fi săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă.
în aceste condiţii, lichidatorul judiciar formulează o cerere în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, prin raportul nr. 5 solicitând aprobarea acestei cereri
privind pe administratorul B.V., aprobare dispusă prin încheiere de către judecătorul sindic.
Având în vedere reţinerile lichidatorului judiciar în rapoartele întocmite aşa cum mai sus s-a arătat, Curtea reţine că nu rezultă în concret identificarea nominală a presupuşilor vinovaţi, descrierea faptelor ce ar fi fost incidente în sarcina fiecăruia dintre ei şi evident prejudiciul produs de către fiecare, ca şi legătura de cauzalitate dintre faptele săvârşite de către aceştia şi prejudiciul produs, având în vedere că societatea debitoare a avut doi asociaţi independent de faptul că intimatul pârât a fost şi administrator.
Or, lichidatorul judiciar, chiar şi în cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, face vorbire de datoriile SC V.P. SRL, de faptul că „administratorii” au abandonat societatea şi că administratorul B.V. este răspunzător solidar fără a se arăta cu cine.
Altminteri, lichidatorul judiciar s-a bazat pe prezumţii, şi nu pe probe concludente şi pertinente. în aceste condiţii, prezumţiile nu au valoare probatorie prin ele însele, constituind doar începuturi de dovezi care trebuie completate cu probe, ceea ce în speţă nu s-a dovedit incidenţa art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 cu referire la art. 998 şi 999 şi la art. 1169 C. civ.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială şi personală, iar din perspectiva art. 998 şi 999 C. civ. este una delictuală.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea a confirmat soluţia instanţei de fond şi, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., a respins recursul ca nefondat.
