ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2161/R/2008
Ședința publică din 5 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 3: Lucia
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 876 din 21 mai 2008 Tribunalului Cluj, și, respectiv împotriva sentinței civile nr. 1349 din 25 august 2008 Tribunalului Cluj, pronunțate în dosarul nr-, privind și pe pârâta – SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat și reprezentantul pârâtei intimate – SRL; avocat, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate pârâtei intimate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 octombrie 2008, prin registratura instanței, pârâta intimată – SRL a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, se constată că la data de 29 octombrie 2008, prin registratura instanței, reclamanta recurentă a depus la dosar șapte fotografii rezultate de pe CD-ul oferit de pârâta intimată.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosarul cauzei nota de cheltuieli.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosarul cauzei copia chitanței privind onorariul avocațial.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 876 din 21 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii în contestarea deciziei nr. 84 din 24 octombrie 2007. De asemenea, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1349 din 25 august 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, modificarea acestei sentințe, în sensul exonerării reclamantei recurente de la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1785 lei, cheltuieli de judecată cu care s-a completat dispozitivul sentinței civile nr. 876 din 21 mai 2008 Tribunalului Cluj, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriile de recurs depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli depuse la dosar.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursurilor și menținerea în întregime a sentințelor civile recurate, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 876 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei – SRL D, având ca obiect conflict de muncă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că eclamanta a fost angajată la societatea pârâtă, pe durată nedeterminată, conform contractului de muncă. În data de 17.04.2006 i s-a adus la cunoștință regulamentul intern al unității, după cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu acea ocazie. În regulamentul unității se prevede la cap. VI, pct. 6.2 lit. l interzicerea pentru salariați de a comercializa orice produs fără a-l marca în casa de marcat existentă în dotarea stației și a aduce prejudicii angajatorului, iar potrivit cap. VIII pct. 8.2 constituie abatere disciplinară gravă și se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă încălcarea acestor prevederi.
Reclamanta a fost audiată cu prilejul efectuării cercetării prealabile recunoscând că din cele două produse aduse de o persoană la casă a marcat doar unul singur, motivând că nu a văzut perechea de ochelari.
Din interogatoriul luat pârâtei a rezultat că fapta reclamantei apare înregistrată pe camera video, că ambele produse au fost date vânzătoarei spre marcare, dar că aceasta nu a marcat și perechea de ochelari. Inclusiv reclamanta a vizionat caseta cu imaginile înregistrate pentru evenimentul din 23.10.2007, mărturisind că nu știa de existența camerei de filmat. Într-adevăr, și instanța a constatat ca fiind reale susținerile unității, analizând nemijlocit fotografiile depuse la dosar.
S-a reținut că au mai existat incidente în activitatea reclamantei, invocate de unii colegi ai acesteia, motiv pentru care conducerea unității a dispus instalarea camerei video, după cum rezultă din declarația lui.
S-a reținut că decizia intimatei este corectă în fapt și fundamentată pe Regulament în drept, ca urmare a fost menținută.
Prin sentința civilă nr. 876/21.05.2008 s-a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 876/2008 și s-a dispus completarea sentinței în sensul că reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1785 lei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva ambelor sentințe, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în contestarea deciziei nr. 84/2007, precum și exonerarea reclamantei de plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1785 lei.
În motivarea recursului arată că a avut calitatea de angajată a intimatei, desfășurând activitate în cadrul unei stații care pe lângă comercializarea de combustibil are ca activitate și comercializarea altor produse specifice sau nespecifice principalei activități, printre acelea nespecifice intrând comercializarea de obiecte mărunte, în cazul de față fiind vorba de o pereche de ochelari de, de natură și calitatea medie, care uzual se găsesc într-o atare stație.
Atribuțiunile de muncă ale reclamantei au acoperit o arie largă de activități, printre altele încasarea sumelor rezultate din vânzarea de produse.
Decizia cu care i s-a desfăcut contractul de muncă este axată pe incidentul petrecut în data de 10.10.2007, când mai multe persoane au cumpărat diferite mărunțișuri, una dintre aceste persoane cumpărând un suc și după cum a aflat ulterior, având în mână o pereche de ochelari de, acest ultim obiect nefiind oferit de cumpărător pe tejghea, pentru scanarea lui, operațiune urmată în condiții normale de încasarea prețului care era afișat în calculator după ce cumpărătorul prezintă produsul. În ce o privește pe reclamantă arată că persoana respectivă nu a oferit perechea de ochelari aparaturii electronice de scanare și încasare pe care o mânuia, a oferit numai sucul respectiv pe care l-a supus operațiunilor de mai sus, în sensul că sucul a fost scanat și s-a încasat prețul fără a vedea perechea de ochelari în acel moment din locul în care se afla, ca atare acest obiect nu a fost marcat, deci nu a fost încasat, deci nu a fost comercializat. Menționează că în simultaneitate, cel care se ocupă de încasarea prețurilor obiectelor cumpărătorilor trebuia să supravegheze și activitatea din interiorul magazinului ca și mișcările din exteriorul acestuia, astfel că într-o fluctuație mare de persoane în interior și în exterior era nevoie de o atenție deosebită în mod permanent. În aceste împrejurări, după plecarea cumpărătorului și ulterior datei menționate i s-a prezentat imaginea de pe camera video din care a rezultat că nu ar fi putut vedea ce are în mână acel cumpărător, ocazie cu care s-a efectuat și cercetarea prealabilă luându-i-se declarație după prezentarea imaginilor reținute de camera video.
Din acest motiv, fără a mai reitera modul de comportament al angajatorului cu reclamanta i s-a comunicat decizia atacată, prin care a încetat, urmare a dispoziției angajatorului, contractul de munca.
În cauză, sub aspectul probațiunii s-a procedat la proba interogatoriului, la proba testimonială, la proba cu înscrisuri emanând de la intimata, iar în legătură cu CD-ul în care s-au prins imagini disparate ale activității intimatei, s-au depus de către aceasta imagini surprinse de intimată și descărcate pe suport de hârtie cu titlu de probă la dosar.
Acțiunea a fost apreciată ca nefondată, iar dacă se lecturează motivarea acestei aprecieri rezultă că în 4 alineate ale pag. 2, există “considerentele” avute în vedere de instanță, atunci când a decis respingerea acțiunii.
Consideră sentința atacată nelegală din următoarele motive:
Un prim motiv de recurs se referă la lipsa de motivare a sentinței recurate, arătând aici că practic instanța de fond, prin cele 4 alineate constituind motivarea sa nu răspunde aspectelor decurgând din problemele de dreptul muncii invocate de reclamanta atât în acțiune cât și în concluziile scrise. În concret consideră, adăugând la aceasta și practica CEDO, că nu există o motivare logică, nu există un raționament fundamentat juridic și care să arate structura gândirii instanței, atunci când a dispus respingerea acțiunii.
Arată că fapta care să conducă la desfacerea contractului de muncă a unei persoane (încetarea acestuia) trebuie să aibă caracter de abatere disciplinară, așa cum rezultă din prevederile art. 263 alin. 2 din Codul muncii. În acest sens, văzând și definirea dată de dispoziția legală menționată, aceasta ar fi o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune, săvârșită de angajat cu vinovăție, astfel încât acesta să fi încălcat normele legale, regulamentul de ordine interioară etc.
Rezultă că instanța urma a se referi la elementul vinovăție, aplicat în speța dedusă judecății a oferi raționamentul sau pentru existenta vinovăției (dacă a fost respinsă contestația reclamantei), motivând prezența acestei laturi a faptei săvârșite. Nu există o tratare a acestei probleme, existând numai expunerea elementelor din, după care se reține de către instanță că reclamanta a fost audiată în cercetare prealabilă și, fiind audiată, a recunoscut că a marcat numai un produs, întrucât celălalt nu a fost văzut de ea; apoi există prezentată proba interogatoriului luat intimatei din care pentru instanță rezultă că fapta reclamantei este înregistrată pe camera video și că ambele produse au fost date vânzătoarei spre marcare dar că ea nu a marcat și perechea de ochelari; apoi se modifică conținutul interogatoriului prezentându-se o altă situație decât aceea pe care a dat-o în răspuns instanței, respectiv afirmându-se că nu ar fi știut de existența camerei de filmat, ceea ce nu corespunde cu realitatea întrucât reclamanta știa de existența acestui aparat și cu totul altceva a răspuns la interogatoriu decât ce reține instanța. Apoi, instanța, în penultimul alineat, conchide că intimata are susțineri reale, ceea ce rezultă din analiza “nemijlocită” a fotografiilor depuse la dosar.
A expus modul în care o instanța de judecată a reușit să ofere o motivare a respingerii acțiunii în contestarea dispoziției de încetare a contractului de muncă din care nu rezultă nici că instanța ar fi dorit să acceadă la elementul vinovăție – dacă acesta există sau nu – în legătură cu nemarcarea perechii de ochelari, iar apoi pe cale logică să își expună opinia prin filtrul noțiunii de abatere disciplinară.
Reclamanta susține că nu există elementul vinovăție pentru a fi antrenată răspunderea disciplinară, deoarece nu a avut posibilitatea marcării ochelarilor de aceștia nefiind oferiți de cumpărător pentru marcare; presupunând că acest cumpărător ar fi ținut în mână ochelarii și din poziția în care se afla, la calculator ar fi putut vedea ce anume mai ține acesta în mână, văzând și valoarea infimă a acestui obiect nici atunci nu s-ar fi putut vorbi de vinovăție, cel mult trebuia să se vorbească despre o atenție mai puțin distributivă a reclamantei, care nu putea conduce la o atare dispoziții.
A fost acuzată că a comercializat fără a marca acea pereche de ochelari, ori este limpede în condițiile aparaturii electronice cu care astăzi se lucrează în comerț că nu putea comercializa adică încasa prețul de la cumpărător dacă acesta nu oferea spre marcare, obiectul respectiv.
elementul vinovăție, în mod evident nu se poate vorbi de noțiunea de abatere disciplinară fără a mai vorbi de faptul că obiectul respectiv chiar și în domeniul penal, ar fi apreciat că și având o valoare infimă și nu ar fi putut conduce la o răspundere de natură infracțională. A făcut această paralelă, tocmai pentru a arăta că într-un atare domeniu există o nuanțare a valorii obiectului față de care există și o nuanțare a răspunderii antrenate.
Instanța nu se referă pe tot parcursul hotărârii la aspectul rezultând din inexistența vreunei sancțiuni disciplinare aplicată reclamantei anterior încetării contractului de munca. Acest element rezultă din probațiunea de la dosar și consideră că instanța ar fi trebuit să surmonteze atunci când a respins acțiunea și acest element.
Instanța nu își expune opinia legată de prevederile Codului muncii în opoziție cu acelea din al intimatei în sensul că a arătat că un regulament de ordine interioară nu poate excede dispozițiilor Codului muncii ci un atare regulament trebuie să fie în acord cu aceste dispoziții, în concret fiind vorba de gradualitatea în care Codul muncii prevede aplicarea sancțiunilor disciplinare, de la acelea mai ușoare, în mod gradual, funcție de gravitatea faptei și de alte elemente, mergând până la încetarea contractului de muncă; contrazice aceste prevederi, în condițiile în care angajatorul nu poate trece peste prevederile Codului muncii atunci când compune Această problemă pare a nici nu exista pentru raționamentul instanței.
Instanța nu se referă la aplicarea unei sancțiuni în acord cu gravitatea faptei, cu împrejurările faptei, așa cum prevede Codul muncii, ci își însușește direct poziția intimatei așa că se pune problema pentru ce mai există proporționalitatea prevăzută de Codul muncii în legătură cu fapta, gradul sau de gravitate, treptele de sancționare de la sancțiuni ușoare mergând spre cea mai gravă a încetării contractului de munca.
Instanța nu face o remarca măcar sub aspectul probațiunii oferite de intimata, în opoziție cu probațiunea efectuată de reclamantă chiar mai mult, modifică cele rezultate din răspunsurile la interogatoriu, ca și din depoziția martorului
Un alt motiv de recurs se referă la ultimul alineat din sentința atacată, respectiv la existența unor incidențe în activitatea reclamantei, față de care arată că aceste incidente nu au fost dovedite de către intimată și totodată sunt doar amintite cu titlu de nuanță de către angajator, cu mențiunea că nici nu s-a concretizat în ce constă aceste alte incidențe, nici nu s-a probat ceva în legătură cu aceasta, decât că s-a însușit susținerea angajatorului că o suită de salariați s-ar fi plâns în contra reclamantei. Cu toate cele de mai sus, cu toate că sarcina probei îi aparține angajatorului, cu toate că acesta nu a dovedit în ce constă alte fapte neplăcute ale reclamantei, instanța reține ca și motiv de respingere a contestației, simpla susținere a angajatorului pe această linie. Solicită a se revedea piesele dosarului din acest punct de vedere.
Tot un motiv de recurs îl constituie inventivitatea pretinsei motivări a instanței, care în ultimul alineat decide că martorul Aaa rătat că numai din cauza reclamantei, angajatorul a dispus instalarea camerei video, cameră care a existat cu mult anterior prezentei sale în firmă și, oricum, nu despre această idee a fost vorba în legătură cu camera video, fiind de notorietate faptul că la orice stație se montează o atare cameră, tocmai din cauza specificului activității de această natură.
O altă critică adusă hotărârii este ignorarea în totalitate a prevederilor Codului muncii în legătură cu noțiunea de abatere disciplinară, condițiile în care se antrenează răspunderea disciplinară cu trecerea prin gradualitatea aplicării sancțiunilor prevăzute de Codul muncii, în funcție de criteriile expuse de prevederile aparținând Codului muncii.
O ultimă critică adusă sentinței atacate se referă la ignorarea excepției nulității absolute a deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, în sensul că nu există tratată această problemă, adică decizia angajatorului nu cuprinde elementele prevăzute de lege, lipsind elementele de la pct. c, f din art. 268 alin. 2.muncii, iar elementele de la pct. b ale aceluiași articol sunt consemnate generic fără expunere în concret.
Pârâta – SRL D, prin întâmpinarea de la fila 9-0, solicită respingerea recursului și menținerea în întregime a sentințelor atacate.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a expus motivele sale pentru care a pronunțat soluția în cauză, motive din care rezultă argumentele ce au dus la pronunțarea soluției, chiar dacă într-un mod succint în raport cu expunerea mai dezvoltată a temeiurilor acțiunii și răspunzând problemelor esențiale ale cauzei.
Starea de fapt a fost reținută corect de către prima instanță, în concordanță cu probele administrate.
Fapta în sine, nescanarea unui produs, nu este contestată ci doar interpretarea care se dă acesteia.
În incinta încăperii, la momentul faptei imputate, al prezentării la casa de marcat, în afară de recurentă și client se mai afla o singură persoană astfel că aceasta nu poate justifica imposibilitatea observării activității acelei persoane prin faptul că ar fi fost nevoită să observe simultan activitatea mai multor persoane și nici nu se poate invoca o atenție mai puțin distributivă a reclamantei.
Tot din acest motiv nu poate invoca nici faptul că nu a văzut ce are clientul în mână cât timp din fotografii rezultă că acel client a zăbovit ceva timp lângă standul cu ochelari de și a și probat din aceștia iar din declarația martorului A rezultă că acel client avea ochelarii în aceași mână în care ținea și sucul și se vedea eticheta de la ochelari.
Susține recurenta că din poziția în care se afla, la calculator, nu ar fi putut vedea ce anume mai ține clientul în mână.
Acest argument nu poate fi primit deoarece în acest fel toți clienții pot să ia marfă fără să o plătească deoarece reclamanta ar putea invoca neobservarea mâinilor acestora. Or, este de esența postului reclamantei de a observa ce anume doresc să cumpere clienții și ce produse au în mână, dacă au astfel de produse, nu întotdeauna existând scopul sustragerii de către clienți, fiind posibilă și neatenția lor.
Dacă fiecare client ar avea un produs la mână pe care reclamanta ar putea susține că nu l-ar putea observa atunci se poate pune la îndoială și profitabilitatea activității angajatorului sau chiar s-ar putea repeta faptele de către unii clienți care ar observa neatenția repetată a reclamantei sau acești clienți ar putea propaga acest zvon, cu privire la neatenția reclamantei, pentru ca și alte persoane să poată profita în urma acestei neatenții.
În ce privește gradualitatea aplicării sancțiunii trebuie avute în vedere argumentele expuse anterior și faptul că reclamanta nu a marcat produsul cu intenție sau nu a observat ce are clientul la mână în condițiile în care era singurul client și expusese pe tejghea produsul, ceea ce echivalează cu săvârșirea cu vinovăție sau culpă gravă a faptei.
Mai trebuie observat că sancțiunea pentru fapta comisă a fost prevăzută expres în regulamentul intern, despre care reclamanta a luat la cunoștință. Nu se poate afirma că sancțiunea nu ține cont de gradualitate și că ar contraveni Codului muncii atâta timp cât alegerea și aplicarea sancțiunii este o chestiune de apreciere iar nu una imperativă iar reclamanta a achiesat la alegerea acestei sancțiuni pentru acel tip de faptă prin semnarea de luare la cunoștință despre regulamentul intern.
Faptul că reclamanta nu ar fi știut sau ar fi știut de existența camerei de filmat sau că ar mai fi existat incidente în activitatea reclamantei nu are importanță în economia speței deoarece nu pentru acestea a fost sancționată.
O ultimă critică adusă sentinței atacate se referă la excepția nulității absolute a deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Curtea reține că decizia atacată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe numitul recurentă, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatei -” ” SRL D suma de 1785 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1349 din 25.08.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei -” ” SRL suma de 1785 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – — – –
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 04.12.2008
Judecător fond -, – Tribunalul Cluj
