Faliment – procedura insolvenţei.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1657 din 11.09. 2012)
Prin cererea înregistrată în data de 16.11.2009 la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială, sub nr.45336/3/2009, reclamanta SC D.F.I. SRL a chemat în judecată pârâta SC Q.P. SRL prin administrator judiciar T.A. SPRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1) constatarea încetării de drept, începând cu data de 13.11.2008, a contractului de închiriere fond de comerţ încheiat la 26.01.2008 între părţi, în conformitate cu prevederile art.86 din legea insolvenţei;
2) constatarea inexistenţei în patrimoniul pârâtei a dreptului de a primi chiria aferentă lunilor noiembrie 2008 – iulie 2009, de când a încetat de drept contractul, pentru care au fost emise de către reclamantă următoarele CEC-uri: fila CEC seria BG 312 nr. 00048712 – data scadentă 05.10.2008 în valoare 44.800 lei; fila CEC seria BG 312 nr. 00048713 – data scadentă 05.11.2008 în valoare 44.800 lei; fila CEC seria BG 312 nr. 00048714 – data scadentă 05.12.2008 în valoare 44.800 lei; fila CEC seria BG 312 nr. 00048715 – data scadentă 05.01.2009 în valoare 44.800 lei; fila CEC seria BG 312 nr. 00048716 – data scadentă 05.02.2009 în valoare 44.800 lei; fila CEC seria BG 312 nr. 00048717 – data scadentă 05.03.2009 in valoare 44.800 lei; fila CEC seria BG 312 nr. 00048718 – data scadentă 05.04.2009 în valoare 44.800 lei; fila CEC seria BG 312 nr. 00048719 – data scadentă 05.05.2009 în valoare 44.800 lei.
Prin încheierea dată la 28.05.2010 în dosarul nr.45336/3/2009 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a admis excepţia privind necompetenţa sa funcţională, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi a înaintat-o spre competentă soluţionarea Secţiei a VII-a (Judecătorul sindic) a Tribunalului Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată, în final, sub nr.41191/3/2010/a1.
Prin sentinţa civilă nr.7993 pronunţată la 01.11.2011 în dosarul nr.41191/3/2010/a1, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, prin judecătorul sindic, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect constatarea încetării de drept a contractului de închiriere încheiat la data de 26.01.2008 între părţi, a admis excepţia puterii de lucru judecat cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere şi a respins, ca urmare a existenţei puterii de lucru judecat acest capăt de cerere, referitor la constatarea neexistenţei în patrimoniul pârâtei a dreptului de a primi chiria aferentă lunilor noiembrie 2008 – iulie 2009 conform contractului de închiriere încheiat de părţi la 26.01.2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă civilă tribunalul a reţinut că primul capăt de cerere formulat de reclamantă este neîntemeiat, având în vedere că, în raport cu prevederile art.86 din Legea nr.85/2006, notificarea debitoarei nr.1585 din 13.10.2008 nu poate fi circumscrisă notificării la care se referă art. 86 şi care să reclame un răspuns din partea administratorului judiciar, sub sancţiunea considerării contractului ca fiind denunţat.
Administratorului judiciar i s-a comunicat notificarea nr. 1585 din 13.10.2008 întemeiată pe dispoziţiile art. VI pct. 6.1 lit. a) din contract, prin care D.F.I. a solicitat Q.P. rezilierea pe cale amiabilă a contractului de închiriere.
Administratorul judiciar nu a fost de acord cu pretenţiile din această notificare, neînţelegând să rezilieze contractul având în vedere că Q.P. îşi executa în continuare obligaţiile contractuale.
În notificarea nr. 1585 din 13.10.2008, D.F.I. cere explicit rezilierea amiabila a contractului de închiriere, iar nu pronunţarea administratorului judiciar cu privire la denunţarea sau menţinerea în fiinţă a contractului de închiriere.
Prin aceeaşi notificare, D.F.I., pretinde că, în situaţia în care nu se va realiza o reziliere a contractului va solicita anularea contractului pentru că ar fi fost încheiat cu rea credinţă, prin folosirea dolului.
Instituţiile juridice invocate sunt distincte şi antrenează sancţiuni juridice distincte:
Rezilierea este o sancţiune pentru neexecutarea culpabilă a contractului.
Anularea pentru este o sancţiune pentru un incident intervenit anterior executării contractului.
Denunţarea unilaterală a contractului este un drept exclusiv pe care art. 86 din Legea 85/2006 îl conferă administratorului judiciar în scopul maximizării averii debitorului.
Articolul 86 din Legea 85/2006, fiind o dispoziţie legală imperativă specială, trebuie aplicat limitativ.
Pentru a antrena sancţiunea juridică a denunţării, ca urmare a lipsei răspunsului administratorului judiciar în termen de 30 de zile, notificarea prevăzută la art. 86 alin 1 trebuie să conţină neechivoc solicitarea cocontractantului, adresată administratorului judiciar, de a denunţa contractul.
Pentru a determina caracterul juridic al notificării nr. 1585 din 13.10.2008, precum şi consecinţele juridice ale acesteia, acest act trebuie interpretat după întreaga situaţie de fapt anterioară şi ulterioară notificării menţionate.
Acte şi fapte relevante:
– notificarea din 13.10.2008 comunicată Q.P. de D.F.I., prin care se solicită îndeplinirea obligaţiilor contractuale în termen de 5 zile de la primirea acesteia, sub sancţiunea aplicării pactului comisoriu ( art.4.2.lit a) din contract).
Această notificare arată intenţia D.F.I. de a pregăti cadrul legal care să-i confere posibilitatea de a invoca intervenţia pactului comisoriu (potrivit art.4.2.lit a) din contract, intervenirea pactului comisoriu era condiţionată de notificarea prealabilă a cocontractantului cu privire la încălcarea obligaţiilor contractuale).
– proces-verbal de conciliere din 03.11.2008.
Conform acestui proces-verbal, concilierea directă a fost iniţiată de D.F.I. prin aceeasi notificare nr. 1585 din 13.10.2008.
Concilierea directă a avut ca obiect solicitarea de reziliere a contractului “având în vedere prevederile art.720^1 Cod procedură civilă referitoare la concilierea directă, etapa prealabilă in cazul unui litigiu comercial, (…) notificare înregistrată sub nr. 1585/2008 de administratorul judiciar prin care l-am invitat să participe la întâlnirea de conciliere referitoare la rezilierea a contractului de închiriere fond de comerţ”.
Or, acest proces verbal de conciliere reprezintă o recunoaştere calificată a D.F.I. asupra faptului că prin notificarea nr. 1585 din 13.10.2008 a solicitat/ a convocat administratorul judiciar al Q.P. pentru rezilierea contractului.
Din coroborarea dispoziţiilor art.720^1 Cod procedură civilă (care prevăd obligativitatea parcurgerii concilierii prealabile in cazul cererilor comerciale evaluabile in bani) cu Decizia in interesul legii nr.32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (prin care cererile în rezoluţiune/reziliere au fost calificate ca fiind evaluabile in bani), rezultă că notificarea nr. 1585 din 13.10.2008 a fost o veritabilă convocare la conciliere directa pentru soluţionarea litigiului având ca obiect reziliere contract.
– notificarea nr.1730/03.11.2008.
Prin această notificare D.F.I. aduce la cunoştinţa Q.P. faptul că administratorul statutar, care a semnat filele cec emise, a fost înlocuit.
Mai mult, D.F.I. solicită Q.P. înapoierea filelor cec semnate de fostul administrator (V.L.) pentru a emite altele noi, semnate de noul administrator (Ţ.I.D.).
Practic, la data de 03.11.2008 (deci in intervalul de 30 de zile de la comunicarea notificării nr. 1585/13.10.2008), D.F.I. işi manifestă intenţia de in continuare a contractului prin emiterea unor noi file cec care să permită Q.P. incasarea chiriei.
– înregistrarea pe rolul instanţelor la 16.10.2008 a dosarului nr.6828/94/2008 al Judecătoriei Buftea, declinat la Tribunalul Bucureşti – Secţia A VI-A Comercială sub nr.49881/3/2008, având ca obiect constatare reziliere de drept a contractului de închiriere.
Atât notificarea nr. 1585/13.10.2008, cât şi procesul verbal de conciliere din 03.11.2008 au servit strict la parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art.7201 Cod procedură civilă, anterioara înregistrării pe rol a dosarului nr.6828/94/2008 al Judecătoriei Buftea, declinat, la Tribunalul Bucureşti – Secţia A VI-A Comercială sub nr.49881/3/2008.
Cererea ce a format obiectul dosarului nr.49881/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia A VI-A Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa din 27.04.2010.
Mai mult, administratorul judiciar şi-a exprimat opţiunea de a continua derularea contractului de nenumărate ori, atât anterior, cât şi ulterior notificării nr. 1585 din 13.10.2008:
– în cadrul dosarului nr.49881/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia A VI-A Comercială, având ca obiect acţiunea în constatare reziliere contract de închiriere fond de comerţ din 26.01.2008 formulată de D.F.I., administratorul judiciar a combătut susţinerile reclamantei.
– prin cererea de executarea silită din 25.11.2008 înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc D.G. şi L.G. sub dosar nr. 2059/2008 având ca obiect executarea silită in baza filei CEC seria BG 31200048712 din 05.10.2008 în cuantum de 44.800 RON.
– in cadrul dosarului nr. 10108/303/2008 al Judecătoriei Sector 6, având ca obiect contestaţie la executare împotriva actelor de executare silită din dosar nr.2059/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc D.G. şi L.G.
Prin contestaţia la executare D.F.I. precizează că a solicitat administratorului judiciar rezilierea amiabilă a contractului, dar acesta nu a fost de acord (recunoaştere calificată).
– executarea silită ce formează obiectul dosarului nr. 1237/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc D.G. şi L.G., în baza filei CEC seria BG 31200048712 din 05.10.2008
– proces verbal din 11.12.2008 încheiat între părţi, prin care administratorul judiciar îşi exprimă opţiunea de a continua derularea contractului.
Toate aceste acte şi fapte juridice exprimă manifestarea de voinţă a administratorului judiciar in sensul de a continua executarea contractului de închiriere.
Scopul urmărit de legiuitor prin dispoziţiile prevăzute de art.86 alin 1 din legea 85/2006 este de a sancţiona atitudinea pasivă a administratorului judiciar faţă de solicitarea cocontractantului de a-şi exprima opţiunea cu privire la contractele aflate in derulare şi, implicit, faţă de maximizarea patrimoniului debitoarei in insolvenţă. Fata de cele menţionate instanţa a respins ca neîntemeiat capătul de cererea având ca obiect constatarea încetării de drept a contractului de închiriere încheiat la data de 26.01.2008 intre SC D.F.I. SRL şi SC Q.P. SRL începând cu data de 13.11.2008, în conformitate cu prevederile art. 86 din Legea nr. 85/2006.
In ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere instanţa a constatat că există autoritate de lucru judecat aşa cum a invocat pârâta SC Q.P. SRL având în vedere următoarele:
Prin Sentinţa nr. 6560/12.12.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul 33785/3/2009, s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva S.C. D.F.I. S.R.L. la cererea SC Q.P. SRL.
Prin Decizia Comercială nr. 837R/03.06.2010, sentinţa sus menţionată a fost casată cu trimitere spre rejudecare, fiind lipsită de orice putere conform art. 311 Cod procedură civilă.
Debitoarea, pentru a evita rejudecarea cererii SC Q.P. SRL, şi-a cerut singură deschiderea procedurii de insolvenţă în dosarul 6661/3/2010.
SC Q.P. SRL a formulat cerere de intervenţie în dosarul 6661/3/2010, invocând o creanţă totală de 174.560.50 lei, conform titlurilor executării: fila CEC seria BG 312000480712 din 05.10.2000 în cuantum de 44.000 RON; fila CEC seria BG 312000480717 din 05.03.2009 în cuantum de 44.800 RON; fila CEC seria BG 312 000480720 din 05.02.2009 în cuantum de 44.800 RON; fila CEC seria BC 312000480719 din 05.05.2009 în cuantum de 44.800 RON.
Cererea de intervenţie a fost admisă la 15.06.2010 prin Sentinţa Comercială nr. 4565, sentinţă prin care s-a deschis şi procedura insolvenţei S.C. D.F.I. S.R.L.
Ulterior, ca urmare a unor încasări efectuate, SC Q.P. SRL şi-a diminuat creanţa la suma de 139.378,08 lei, sumă cu care este şi înscrisă în tabelul preliminar de administratorul judiciar al S.C. D.F.I. S.R.L.
Prin admiterea cererii de intervenţie şi deschiderea procedurii la cererea SC Q.P. SRL, Tribunalul Bucureşti a confirmat creanţa deţinută de aceasta şi implicit a validat contractul de închiriere.
S.C. D.F.I. S.R.L. nu a atacat cu recurs sentinţa prin care a fost admisă cererea de intervenţie şi implicit creanţa SC Q.P. SRL.
Pe cale de consecinţă lămurirea debitului SC Q.P. SRL a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind posibilă contestarea creanţei acesteia.
A considera altfel, înseamnă a lipsi de efecte sentinţa de deschidere a procedurii care a avut în vedere exclusiv creanţa SC Q.P. SRL.
Împotriva acestei sentinţe civile reclamantul SC D.F.I. SRL, prin administrator judiciar R.C.E. SPRL, a declarat recurs, timbrat şi în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, mai întâi în raport cu prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă că, în ceea ce priveşte respingerea primului capăt de cerere al acţiunii, judecătorul sindic a pronunţat hotărârea făcând doar o demonstraţie teoretică a termenilor reziliere, respectiv, denunţare a contractului, dar nu a luat în considerare şi apărările SC D.F.I. SRL şi intenţia clară de a se înceta contractul rezultată din corespondenţa părţilor, inclusiv din notificarea nr.1585/13.10.2008, în cuprinsul căreia s-a solicitat clar încetarea contractului pe cale amiabilă, de către SC D.F.I. SRL, chiar dacă ulterior s-a făcut referire şi la rezilierea amiabilă. Oricum, tribunalul a reţinut în mod greşit că în notificare ar fi şi o invitaţie la conciliere şi că actul respectiv ar constitui o veritabilă convocare la conciliere directă; o astfel de invitaţie la conciliere fiind trimisă doar ulterior de către administratorul judiciar al societăţii reclamante. Notificările ulterioare trimise pârâtei, de reclamantă, au fost emise anterior datei de 13.11.2009 când se împlinea termenul de 30 de zile în care administratorul judiciar al pârâtei trebuia să răspundă, iar în lipsa acestui răspuns sunt aplicabile prevederile art.86 din Legea nr.85/2006 referitor la încetarea de drept a contractului.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, acesta a fost respins în mod greşit prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat. În raport cu prevederile art.1201 în cauză nu există autoritate de lucru judecat din moment ce nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză juridică, dar tribunalul nici nu a analizat cauza sub acest aspect. Mai mult, reclamanta precizase că temeiul juridic este diferit în cauză (art.86) faţă de cererea de intervenţie a pârâtei (art.31 din Legea nr.85/2006). De altfel, este cunoscut că cererea de deschidere a procedurii privind insolvenţa nu are autoritate de lucru judecat decât referitor la starea de insolvenţă iar nu şi asupra creanţei invocate de creditorul care solicită deschiderea procedurii, deoarece cuantumul creanţei nu este analizat sub aspectul întinderii sale la deschiderea procedurii ci ulterior, în cadrul procedurii verificării creanţelor, inclusiv pe calea contestaţiei la tabelul preliminar al obligaţiilor debitorului, astfel nici nu ar mai trebui formulată cererea de înscriere a creanţei.
Prin sentinţa de deschidere a procedurii s-a admis în mod dubios cererea de intervenţie a SC Q.P. SRL, deşi o astfel de cerere este considerată inadmisibilă în practica judiciară.
Printr-un al doilea motiv de recurs s-a arătat, în raport cu art.304 pct.7 Cod procedură civilă, că tribunalul nu a motivat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi sub aspectul triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză juridică, contrar prevederilor art.6 alin.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La judecarea recursului nu s-au depus înscrisuri noi de către părţi.
Intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, prin întâmpinare.
Faţă de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin primul capăt de cerere al acţiunii formulate SC D.F.I. SRL a solicitat să se constate că ar fi încetat de drept contractul de închiriere fond de comerţ încheiat cu SC Q.P. SRL, aflat în curs de executare la dat deschiderii procedurii insolvenţei faţă de aceasta din urmă, potrivit prevederilor art.86 din Legea nr.85/2006, în raport cu care ar fi notificat administratorul judiciar al pârâtei, cerându-i să denunţe contractul, dar acesta nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile, situaţie în care se consideră contractul denunţat de drept de la data expirării termenului menţionat, adică în speţă, data de 13.11.2008.
Pentru a se aprecia că solicitarea în sensul arătat este întemeiată, reclamanta trebuia să probeze că a înaintat administratorului judiciar o notificare prin care i-a cerut să denunţe contractul, iar acesta nu a răspuns notificării. Aceasta cu precizarea că notificarea trebuie să cuprindă în mod inechivoc solicitarea de derulare a contractului, având în vedere distincţia necesară între încetarea / rezilierea contractului şi, pe de altă parte, denunţarea unilaterală a acestuia, precum şi în contextul în care dispoziţiile art.86 din Legea nr.85/2006 au caracter special, derogând de la dreptul comun doar în limita formulării lor exprese.
Or, recurenta susţine în mod nefondat că acţiunea este întemeiată deoarece din cuprinsul notificării nr.1585/13.10.2008 precum şi din corespondenţa purtată între părţi ar rezulta în mod clar intenţia de încetare a contractului, iar tribunalul nu ar fi luat în considerare şi apărările SC D.F.I. SRL. În ceea ce priveşte primul aspect, în cuprinsul notificării nr.1585/13.10.2008 recurenta a făcut în mod expres referire la încetarea / rezilierea contractului, fără a avea însă în vedere termenii respectivi de denunţare unilaterală conform art.86 din Legea nr.85/2006, deoarece a solicitat prin aceeaşi notificare, încetarea în conformitate cu prevederile art.VI pct.6.1 lit.a) din contract, începând cu data de 15.10.2008, luând în considerare rezilierea de drept în conformitate cu prevederile art.4.2 din contract şi posibilitatea constatării rezilierii sau dispunerii anulării contractului în instanţă, pentru dol. În acelaşi sens pot fi avute în vedere şi corespondenţa părţilor sau alte demersuri procesuale sau extraprocesuale, astfel cum au fost apreciate acestea de către tribunal în considerentele sentinţei recurate. Aprecierea de către tribunal a notificării şi drept o “veritabilă convocare la conciliere” a fost justificată în mod corespunzător şi doar pentru a se arăta că nu s-a urmărit de către SC D.F.I SRL denunţarea unilaterală a contractului, în timp ce administratorul judiciar al pârâtei şi-a exprimat opţiunea în sensul de a continua executarea contractului de închiriere. Prin urmare, nefiind incidentă în speţă aplicarea prevederilor art.86 alin.1 din Legea nr.85/2006, sentinţa primei instanţe trebuie apreciată ca fiind temeinică şi legală sub aspectul respingerii primului capăt de cerere din acţiunea SC D.F.I. SRL.
Tribunalul a reţinut în mod temeinic şi legal existenţa puterii de lucru judecat, în raport cu sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, respingând cel de-al doilea capăt de cerere din cererea SC D.F.I. SRL. Sub acest aspect trebuie precizat că tribunalul nu a avut în vedere autoritatea de lucru judecat în înţelesul deplin rezultat din prevederile art.1201 Cod civil ci doar puterea de lucru judecat, raportat exclusiv la considerentele sentinţei nr.4565/15.06.2010 (prin care s-a admis cererea de intervenţie a SC Q.P. SRL şi cererea debitoarei SC D.F.I. SRL şi s-a deschis procedura insolvenţei faţă de aceasta din urmă), în ceea ce priveşte creanţa SC Q.P. SRL faţă de debitoarea SC D.F.I. SRL. Reţinerea de către tribunal, o singură dată în considerentele redate, a “autorităţii” de lucru judecat este de apreciat ca o simplă eroare, în condiţiile în care SC Q.P. SRL a invocat în mod expres puterea de lucru judecat şi sub acest aspect a intervenit punerea în discuţie şi pronunţarea în cauză. Nefiind supusă soluţionării autoritatea de lucru judecat, tribunalul nu avea de ce să analizeze măsura în care intervine tripla identitate de părţi, obiect şi cauză juridică, ci doar măsura în care considerentele sentinţei nr.4565 din 15.06.2010, rămasă irevocabilă, au confirmat creanţa deţinută de SC Q.P. SRL, faţă de SC D.F.I. SRL, cu putere de lucru judecat.
În consecinţă, nici acest motiv de recurs nu este fondat, inclusiv susţinerea nemotivării sentinţei în condiţiile în care toate susţinerile formulate de recurentă sub acest aspect sunt raportate la autoritatea de lucru judecat, deşi era vorba de puterea de lucru judecat.
Având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.
