– Cod procedură civilă: art. 105 alin. 2
Prin soluţionarea excepţiilor invocate abia prin concluziile scrise s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 C. pr. civ.,
câtă vreme petenta nu a putut pune concluzii cu privire la aceste excepţii, încălcându-se astfel principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare ceea ce determină o vătămare a recurentei care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură pronunţat în aceste condiţii, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe.
(Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1157/2009,
nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1421 din 13 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Primăria Municipiului Bistriţa, Municipiul Bistriţa – prin primar, Consiliului Local al Municipiului Bistriţa invocată de intimaţi şi în consecinţă s-a respins plângerea contravenţională formulată de petenta SC M.P. SRL în contradictoriu cu intimaţii Primăria municipiului Bistriţa, Municipiul Bistriţa – primar, Consiliul Local al Municipiului Bistriţa, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta SC M.P. SRL.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu potrivit art. 3041 C. pr. civ., instanţa constată că acesta este fondat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Prin procesul-verbal de contravenţie nr. 44496/10.07.2008 încheiat de Primăria mun. Bistriţa, petenta SC M.P. SRL a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991, sancţiunea fiind aplicată de Primarul mun. Bistriţa. Pentru primul termen de judecată a fost citată în calitate de intimată Primăria mun. Bistriţa, iar prin întâmpinarea depusă aceasta a invocat în principal excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primăriei, întrucât este vorba despre o structură funcţională fără personalitate juridică, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 şi, mai mult, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 face referire la primari ca persoane care aplică sancţiunile.
în aceste condiţii la termenul de judecată din 12.12.2008, petenta prin apărător a precizat că înţelege să cheme în judecată şi Primăria mun. Bistriţa, prin primar COT, Primarul Mun. Bistriţa şi Consiliul Local al Mun. Bistriţa, solicitând unirea excepţiei invocate prin întâmpinare cu fondul, astfel că instanţa a luat act de această completare dispunând citarea persoanelor arătate. Totodată, în încheierea de şedinţă de la aceea dată, s-a menţionat că soluţionarea excepţiei invocate este lăsată înainte de soluţionarea fondului cauzei.
La termenul de judecată din 27.02.2009, când părţile au discutat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei mun. Bistriţa, cât şi asupra fondului cauzei, instanţa a reţinut cauza în pronunţare cu amânarea pronunţării pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise.
Prin concluziile scrise depuse la 6.03.2009 de Primăria mun. Bistriţa, Municipiul Bistriţa, Consiliul Local al Mun. Bistriţa reprezentate legal prin Primar şi Primarul Mun. Bistriţa s-a invocat pe lângă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primăriei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bistriţa şi Consiliului Local al mun. Bistriţa, fiind evident că prin uzitarea verbului „invocăm” aceşti intimaţi au ridicat excepţia pentru prima dată în cuprinsul concluziilor scrise.
Cu toate acestea instanţa de fond a procedat la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Primăria Mun. Bistriţa, Municipiul Bistriţa prin primar şi Consiliul Local al Mun. Bistriţa în sensul admiterii, cu consecinţa respingerii
plângerii contravenţionale formulată în contradictoriu cu aceşti intimaţi ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, pe fond respin-gându-se ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva procesului verbal încheiat de Primăria Mun. Bistriţa prin primar.
Or, este evident că prin soluţionarea excepţiilor invocate abia prin concluziile scrise s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prev. de art. 105 alin. 2 C. pr. civ., câtă vreme petenta nu a putut pune concluzii cu privire la aceste excepţii, încăicându-se astfel principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare ceea ce determină o vătămare a recurentei care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură pronunţat în aceste condiţii, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, conform art. 312 alin. 1, 2 şi 3 rap. la art. 304 pct. 5 C. pr. civ.
în rejudecare, instanţa va stabili în mod clar cadrul procesual prin pronunţarea asupra tuturor excepţiilor invocate de intimaţi, după punerea în discuţia contradictorie a părţilor, ţinând seama şi de celelalte critici aduse sentinţei prin cererea de recurs inclusiv sub aspectul justificării, dacă este cazul, a menţinerii sancţiunii amenzii contravenţionale ori înlocuirii acesteia cu avertisment aşa cum s-a solicitat în cuprinsul plângerii depusă dosar. De asemenea, se va pune în discuţia părţilor necesitatea administrării unor probe pentru stabilirea perioadei în care a fost edificată terasa pentru alimentaţie publică, care a determinat sancţionarea contravenţională a petentei, în condiţiile în care în certificatul de urbanism se face referire la „regimul economic” -chioşc din tablă şi terasă în suprafaţă de aproximativ 75 mp, iar la „regimul tehnic” -modernizare chioşc existent şi terasă existentă (…) acoperire terasă existentă, în contractul de închiriere datat 1.08.2003, menţionându-se doar închirierea unui chioşc din tablă din oţel (judecător Linul Diana Emiliana).