ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 246/R/2009
Ședința publică din data de 10 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2166 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr-, privind și pe pârâta intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent – avocat, cu delegație la dosarul cauzei și reprezentanta pârâtei intimate – , lipsind reclamantul.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâta a formulat întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 februarie 2009, comunicându-i-se un exemplar al acesteia reprezentantei reclamantului.
In vederea studierii cuprinsului întâmpinării reprezentanta reclamantului solicită lăsarea cauzei la o strigare ulterioară, cerere încuviințată de instanță.
La reluarea cauzei reprezentanta reclamantului solicită ca pârâta să fie obligată să depună la dosar dovada publicării Hotărârii AGA de reorganizare a societății.
Reprezentanta pârâtei se opune administrării acestei probe arătând că nu hotărârea AGA face obiectul prezentului litigiu. Susține că în urma unei hotărâri judecătorești de reintegrare reclamantul a fost pus pe post de șef serviciu achiziții – fără ca acest post să existe – și reclamantul nu avea nici un fel de atribuții, încadrarea sa dispunându-se numai pentru respectarea hotărârii judecătorești. Pe postul deținut de reclamant nu a fost angajat nimeni când contractul acestuia a fost suspendat. Doamna a deținut funcția de șef serviciu licitații și contracte în cadrul instituției până la desființarea acestui serviciu. Cu ocazia reorganizării din iulie 2007 serviciul licitații și contracte a fost desființat înființându-se serviciul achiziții al cărui șef a fost tot doamna – ca urmare a acceptării acesteia. Cu această ocazie postul de șef servicii licitații s-a desființat, serviciu care de fapt nici nu exista. a rămas pe funcție până la încetarea raporturilor de muncă din inițiativa proprie fiind înlocuită din din 15.10.2007 de numitul.
Instanța pune în discuția reprezentantei pârâtei fișa postului doamnei existentă la fila 44 din dosar unde la pct. 5.1 există mențiunea că “Se subrodonează Șefului serviciului Licitații, Conducerii DRDP C și cea a CNADNR SA B”
Arată reprezentanta pârâtei că nu își poate explica motivul pentru care există această mențiune în fișa postului doamnei întrucât Serviciul Licitații nu mai exista din anul 2005.
Reprezentanta reclamantului arată că a depus la dosar organigramele societății din care rezultă că Serviciul Licitații exista în cadrul firmei sub această denumire Dacă este reală susținerea pârâtei că postul a fost desființat reclamantul trebuia să fie concediat în temeiul art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a pretinsei reorganizări. Contractul individual de muncă al reclamantului a fost însă modificat unilateral, pe postul reclamantului fiind numită interimar doamna. Reclamantul a fost reintegrat în muncă urmare rezoluției date de parchet iar ulterior s-a dispus suspendarea contractului său întrucât societatea a făcut toate reorganizările prin hotărâri ale Consiliului de Administrație și nu prin hotărâri AGA.
Reprezentanta pârâtei arată că angajatorul a pus în sentința prin care s-a dispus reintegrarea, de bună voie, și nu urmare plângerii penale. Reorganizarea s-a realizat prin Hotărâre a Consiliului de Administrație și AGA și acest lucru a fost dovedit.
Reprezentanta reclamantului față de susținerea reprezentantei societății reiterează cererea de a fi obligată pârâta să depună la dosar Monitorul Oficial prin care a fost publicată hotărârea AGA privind reorganizarea societății.
Reprezentanta pârâtei arată că organigrama la care face referire punctul 23 din Hotărârea Consiliului de Administrație din 25 iulie 2007 este cea aflată la fila 35 din dosarul de fond cu aplicație de la 01.08.2007 și că hotărârea AGA s-ar putea să nici nu fie publicată. În situația în care instanța ar dispune administrarea acestei probe solicită efectuarea unei adrese către DRDP B, direcția locală nedeținând public hotărârea AGA.
Instanța, după deliberare respinge proba solicitată de reprezentanta reclamantului și față de declarația reprezentantelor părților, nemaifiind cereri prealabile ori de altă natură, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată în recurs și fond de câte 1.500 lei reprezentând onorariul avocațial.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea hotărârii pronunțate de tribunal ca temeinică și legală, dispoziția de conciediere a reclamantului fiind dată cu respectarea prevederilor legale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.2166/17 noiembrie 2008, Tribunalul Cluja respins contestația formulată de împotriva pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA B, având ca obiect anularea deciziei nr.28432/11 decembrie 2007.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Prin Decizia nr.28432/11 decembrie 2007, instituția pârâtă a dispus concedierea reclamantului din funcția de șef Serviciu licitații, în temeiul art.65 alin.1 muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
S-a avut în vedere pentru a se lua această măsură că în perioada 22 mai 2006 – 5 decembrie 2007, contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat în baza art.52 lit.c muncii, ca urmare a formulării de către Cap lângerii penale împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.248 și 249.penal.
În timpul suspendării contractului de muncă al reclamantului s-a produs reorganizarea angajatorului, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administrație nr.7/25 iulie 2007 pct.23, urmare căreia postul de șef Serviciu Licitații a fost desființat.
Prin rezoluția din 26 oct.2007 (înregistrată sub nr.25526/8 nov.2007) dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N în Dosar nr.3248/P/2006, s-a dispus, în temeiul art.228 alin.6 și art.10 lit.d proc.pen. neînceperea urmăririi penale față de reclamant. Urmare acestui act, angajatorul a emis Decizia nr.27795/5 dec.2007, prin care s-a dispus încetarea suspendării contractului de muncă al salariatului. Prin actul nr.27796/5 dec.2007 acestuia i s-a adus la cunoștință reorganizarea instituției și desființarea postului de șef Serviciu licitații și i s-a oferit un alt loc de muncă, compatibil cu pregătirea sa, acela de sector la.
Reclamantul a refuzat locul de muncă oferit, refuz comunicat cu adresa nr.28152/10 decembrie 2007.
Instanța a reținut că, reorganizarea instituției a fost reală și a avut ca efect desființarea serviciului licitații, fiind înființat, cu data de 1 aug.2008 serviciul achiziții, având la bază alte acte normative decât cele ce au organizat serviciul de licitații.
Având în vedere că măsura reorganizării a fost impusă de modificările legislației și alinierea ei la condițiile impuse de Uniunea Europeană, s-a apreciat că a avut o cauză reală și serioasă, încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului fiind deci întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea ei și în urma completării probatoriului să se admită contestația, ca fiind întemeiată. În subsidiar s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.
În motivele aflate la 3-12 s-au arătat, în esență, următoarele:
Sentința pronunțată de tribunal este nelegală, privită prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 din proc.civ.
Astfel, prima instanță a reținut o reală restructurare a instituției pârâte, deși, în fapt s-a făcut doar o schimbare a denumirii serviciului condus de reclamant din serviciu de licitații în serviciu de achiziții și de altfel, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.7/25 iulie 2007 s-a discutat numai despre elaborarea organigramei DRDP T și C și nu despre aprobarea măsurii dispuse, respectiv care sunt serviciile ce se desființează și care se înființează sau își schimbă denumirea.
În fapt nu s-a dovedit efectiva desființare a locului de muncă ocupat de reclamant ci mai de grabă o schimbare a denumirii funcției ocupate. Astfel, în urma pretinsei reorganizări au fost păstrate 7 servicii, dar cu denumirea schimbată, parțial sau în întregime, fără a se susține desființarea celor vechi și înființarea altora, așa cum se susține în cazul serviciului condus de reclamant.
Că este așa rezultă și din faptul că, în hotărârea din 25 iulie 2007, membrii Consiliului sunt de acord cu trecerea unei persoane în funcția de inginer în cadrul Serviciului licitații contracte – care este exact serviciul a cărui desființare se afirmă, cu ocazia aceleași hotărâri a Consiliului de Administrație iar anumite funcții se subordonează aceluiași șef serviciu licitații.
S-a mai arătat că, nu corespunde realității împrejurarea reținută de prima instanță, în sensul că, reorganizarea instituției a fost determinată de modificări legislative și alinierea la legislația europeană, întrucât modificările legislative invocate nu au avut alte consecințe decât adaptarea atribuțiilor de serviciu și oricum trebuia să fie operate imediat după adoptarea OUG34/2006, or, chiar și după un an de la apariția acestei ordonanțe, serviciul de licitații se regăsea în structură.
În sfârșit, s-a arătat că, între atribuțiile șefului Serviciu licitații contrate și ale șefului Serviciului achiziții nu există diferențe esențiale, dimpotrivă, ele sunt aproape identice.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.28432/11 decembrie 2007 pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a dispus concedierea reclamantului având funcția de șef Serviciu licitații, în temeiul art.65 alin1. muncii, fiind desființat locul său de muncă, ca urmare a reorganizării societății.
S-a reținut de asemenea, în decizia mai sus arătată că, în perioada 22 mai 2006 – 5 dec. 2007 contractul de muncă al reclamantului a fost suspendat în temeiul art.52 lit.c Codul muncii, fiind formulată plângere pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.248 și 249.penal. În acest interval s-a produs reorganizarea societății, măsură aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.7/25 iulie 2007 pct.23.
S-a mai arătat în cuprinsul deciziei că prin Rezoluția înregistrată sub nr.25526/8 nov.2007, dată de Parchet la 26 oct.2007, s-a dispus neînceperea urmării penale față de reclamant, astfel că, prin Decizia nr.27795/5 dec.2007 s-a dispus încetarea suspendării. În aceeași zi, reclamantului i s-a adus la cunoștință reorganizarea societății și oferta unui alt loc de muncă, pe care însă salariatul nu l-a acceptat în termenul de opțiune de 3 zile.
Este de observat că, între reclamantul și societatea pârâtă a mai existat un litigiu, înregistrat sub nr.6746/2005, în care Tribunalul Cluja pronunțat sentința civilă nr.1214/27 oct.2005.
În acel dosar s-a judecat legalitatea deciziei nr.7147/17 aug.2005 prin care, reclamantului i-a fost modificat unilateral contractul individual de muncă, motivat de faptul că, în urma ședinței Consiliului de Administrațies-a operat reorganizarea societății, cu efectul desființării unor servicii, fiind afectat locul de muncă al reclamantului, aspect adus la cunoștința acestuia la data de 2 aug.2005.
Prin sentința 1214/27 oct.2005 tribunalul a constatat nelegalitatea deciziei de modificare a contractului de muncă și a dispus reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținută, aceea deșef serviciu licitații. Această hotărâre a fost pusă în executare, astfel că contestatorul a ocupat în continuare funcția de șef serviciu licitații contacte (poziția 87 din cartea de muncă f-12).
Urmare sesizării depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, societatea pârâtă a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.52 lit.c muncii la 22 mai 2006.
Este de subliniat faptul că contestatorul, la data suspendării contractului de muncăera încadrat pe funcția de șef serviciu licitații, atribuțiile fiind cele aflate la 36-37 și 42-43.
Anterior reîncadrării contestatorului ca urmare a hotărârii pronunțate în dosarul 6746/2005 postul de șef serviciu licitații contracte interimar a fost ocupat de către numita (145) începând cu luna septembrie 2005. Din fișa postului acesteia rezultă că avea ca atribuții coordonarea și conducereaactivității de achiziții publicepentru produse, servicii și lucrări, etc.
Se poate deduce că “interimatul” susnumitei a durat până la data la care contestatorul a fost reintegrat pe post, urmare hotărârii judecătorești.
Apoi, contractul de muncă al acestuia a fost suspendat, în intervalul 22 mai 2006 – 5 decembrie 2007.
În această perioadă, se afirmă în decizia contestată că societatea a fost supusă unei reorganizări, în urma căreia postul pe care contestatorultrebuia să fie reprimit, (ca efect al încetării suspendării) a fost desființat.
Pentru justificarea măsurii s-a invocat Hotărârea nr.7 a Consiliului de Administrație din 25 iulie 2007, punctul 23.
Cu toate acestea, din adresa trimisă numitei, care la data de 20 iulie 2007 figuraîncăpe post de șef serviciu licitații – contracte- rezultă că măsura reorganizării a fost aprobată în ședința Consiliului de Administrațiedin data de 26 iunie 2007și că în aceea ședință s-a hotărât desființarea postului respectiv și i s-a propus postul de șef serviciu în cadrul Serviciului (86), pe o perioadă de probă de 60 zile.
Ulterior – din data de 15 oct.2007 postul respectiv a revenit numitului (84).
Din fișa postului nou aferent numitei – acela de șef serviciu (51 dosarul Curții de Apel Cluj ), rezultă că atribuțiile principale sunt “coordonarea elaborăriiprogramului anual al achizițiilorpublice, pe baza necesităților și priorităților comunicate de celelalte compartimente”, și atribuții asemănătoare celor avute de șeful serviciului licitații contracte.
În conformitate cu art.65 alin.1 și 2.muncii, concedierea salariatului ca efect al desființării locului său de muncă, este o măsură ce se poate dispune numai în cazul în care desființarea locului de muncă este efectivă și ea are o cauză reală și serioasă.
Din actele aflate la dosar nu rezultă a fi prezentă nici una din condițiile presupuse de textul legal de mai sus.
Astfel, este îndoielnică însăți reorganizarea societății, în condițiile în care, în adresa nr.16386/20 iulie 2007 transmisă numitei – se invocă reorganizarea în temeiul aprobării în ședința Consiliului de Administrație din data de 26 iunie 2007 iar în decizia de concediere al contestatorului se invocă o restructurare hotărâtă de Consiliul de Administrație din 25 iulie 2007,trecând peste faptul că, desființarea postului ca urmare a reorganizării societății a fost invocată ca temei al modificării unilaterale a contractului de muncă al contestatorului încă din luna mai 2005(sent.civ.1214/27 oct.2005 a Tribunalului Cluj ).
Hotărârea nr.7/5 iulie 2007 Consiliului de Administrație se află la dosar (26 și urm). Din acest act nu rezultă restructurarea societății și ca efect reducerea postului de șef serviciu licitații – contracte, așa cum se susține.
Mai mult decât atât, la pct.11.20 (30) se consemnează acordul membrilor Consiliului de Administrație pentru trecerea numitului din funcția de Director Executiv al C,în funcția de inginer în cadrul serviciului licitații contracte din cadrul, adică, tocmai la serviciului a cărei restructurare se afirmă.
În raport de cele mai sus arătate, se poate reține că societatea pârâtă nu a fost restructurată cu efect de reducere a personalului, operațiune care să afecteze locul de muncă al contestatorului.
Imprejurarea că denumirea Serviciului Licitații – contracte a fost schimbată în Serviciu (cu păstrarea acelorași atribuții și competențe specifice) nu poate fi reținută ca justificare pentru concedierea contestatorului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, din probele existente la dosar rezultă că în perioada suspendării contractului de muncă al contestatorului, postul său a fost deținut – interimar – de numita, care mai apoi a devenit șef Serviciu având aceleași atribuții principale.
Nefiind îndeplinite cerințele art.65 alin.2 din Codul muncii, se constată că măsura concedierii contestatorului este lipsită de temei, impunându-se anularea ei.
Intrucât contestația a fost respinsă, se va admite recursul și în baza art.312 alin.1 și 3.proc.civ. se va modifica hotărârea primei instanțe în sensul admiterii contestației.
În consecință, se va anula decizia de concediere, se va dispune reîncadrarea contestatorului în postul deținut și obligarea societății pârâte la plata drepturilor salariale.
Văzând și dispozițiile art.274 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2166 din 17 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că admite acțiunea reclamantului și dispune anularea deciziei de concediere nr. 28432 din 11.12.2007 emisă de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA B – Direcția Regională Drumuri și Poduri
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.
Obligă pârâta să plătească reclamantului diferențele salariale aferente începând cu data punerii în executare a deciziei de concediere și până la data reîncadrării efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3500 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
– – – – – –
GREFIER
Red.GP
Dact./3ex.
20.03.2009