Lichidarea acţiunilor reprezentând bunuri mobile în procedura insolvenţei. Procedura aplicabilă. Art. 149 din Legea nr. 85/2006


– Cod procedură civilă: art. 443 alin. 3;

– Legea nr. 85/2006: art. 149.

în conformitate cu disp. art. 443 C. pr. civ., preţul de la care se începe licitaţia pentru bunuri mobile este cel prevăzut în publicaţii sau anunţuri, potrivit art. 439 alin. 1 C. pr. civ., iar la alin. 3 al art. 443 se prevede că bunul poate fi vândut la cel mai mare preţ oferit, la acelaşi termen, dacă nu se obţine preţul de începere al licitaţiei.

Cum în art. 149 din se prevede că dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura compatibilităţii, cu cele ale Codului de procedură civilă, judecătorul sindic a apreciat că disp. art. 443 alin. 3 C. pr. civ. sunt aplicabile în procedura insolvenţei, în lipsa stabilirii de către creditori a unui regulament de vânzare prin licitaţie.

(Sentinţa comercială nr. 1 din 6 ianuarie 2009 a Tribunalului Suceava)

Prin acţiunea formulată la data de 3 decembrie 2008, creditoarea D.G.F.P. Suceava a contestat raportul de activitate nr. 503 din 25 noiembrie 2008 întocmit de lichidatorul judiciar, privind debitoarea SC S. SA.

în motivare se arată că, în fapt, prin raportul de activitate depus pentru termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2008, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic aprobarea acestuia şi constatarea adjudecării bunurilor mobile ca urmare a şedinţei de licitaţie din data de 19 noiembrie 2008, pentru suma de 28.560 lei, inclusiv TVA, de către persoana fizică R.M.

Creditoarea consideră că această valorificare a bunurilor în cauză, prin metoda vânzării prin licitaţie publică cu strigare, nu s-a realizat în conformitate cu prevederile legale în materie.

în raportul de evaluare a stocurilor de produse finite aparţinând debitoarei, evaluatorul stabileşte că valoarea preţului lichidării de stoc în decembrie 2007, prin metoda comparării ofertelor, este de 30.000 lei.

în condiţiile în care, ca urmare a Adunării Creditorilor din data de 31 octombrie 2008, aceştia au solicitat continuarea procedurii de licitaţie publică, neaprobând valorificarea stocurilor de materii finite sub preţul de evaluare, se impunea ca preţul de pornire a licitaţiei să fie cel puţin cel stabilit prin raportul de expertiză tehnică (30.000 lei), având în vedere faptul că preţul de gestiune nu a fost obţinut niciodată.

în condiţiile în care nu au fost respectate dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la modul de desfăşurare a procedurii de licitaţie publică, se apreciază că judecătorul sindic nu poate aproba raportul lichidatorului judiciar.

Analizând contestaţia formulată în cauză, judecătorul sindic o apreciază ca nefondată pentru următoarele considerente:

Aşa cum reiese din procesul-verbal din data de 31 octombrie 2008, întocmit cu prilejul adunării creditorilor debitoarei SC S. SA, creditorii au hotărât vânzarea stocului de marfa prin metoda licitaţiei publice, cu preţul de pornire stabilit în raportul de evaluare.

La data de 12 noiembrie 2008, cu ocazia licitaţiei publice organizate, lichidatorul judiciar a desemnat drept adjudecatar pe R.M. pentru suma de 24.000 lei, fără TVA.

Criticile aduse de creditoarea D.G.F.P. Suceava cu privire la preţul de pornire al licitaţiei nu pot fi primite în condiţiile în care creditorii nu au prevăzut un regulament de desfăşurare al licitaţiei.

Astfel, în art. 149 din Legea nr. 85/2006 se prevede că dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă. Cum Legea nr. 85/2006 nu prevede reglementări speciale cu privire la vânzarea prin licitaţie publică, este evident că, în lipsa unui regulament de vânzare stabilit de creditori, se vor aplica normele Codului de procedură civilă în această materie.

în art. 443 alin. 3 C. pr. civ. se prevede că, în cazul în care nu se obţine preţul de începere al licitaţiei, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Se poate observa că adjudecarea stocului de marfa de către persoana fizică R.M. s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează această procedură.

Mai mult, nu se poate considera că legea vatămă pe oricare dintre creditori, în condiţiile în care lichidatorul judiciar organizase anterior peste 30 de licitaţii, nepu-tându-se obţine preţul de pornire. Faptul că în anunţul de vânzare nu s-a prevăzut preţul de începere al licitaţiei, nu poate constitui un motiv de anulare a actului de adjudecare decât în condiţiile în care creditoarea ar face dovada unei vătămări, respectiv posibilitatea de a se obţine un preţ mai ridicat de adjudecare, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Faţă de cele ce preced, judecătorul sindic apreciază drept nefondată contestaţia depusă de creditoare şi o va respinge ca atare.