ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1285/R/2009
Ședința publică din 21 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al instanței
– –
GREFIER: – –
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr. 106 din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursului declarat, reține că:
Prin sentința civilă nr. 106/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, s-a luat act de renunțarea contestatorului la petitul privind radierea mențiunilor referitoare la revocarea deciziei nr. 37/15.05.2006.
A fost admisă contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 37/15.05.2006 emisă de SC România SA în contradictoriu cu această intimată și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 37/15.05.2006 emisă de SC România SA; intimata a fost obligată să plătească contestatorului 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin decizia nr. 37/15.05.2006 emisă de intimată s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a Codul muncii pentru aceleași fapte pentru care contestatorului i s-a mai desfăcut contractul individual de muncă prin decizia nr. 26/08.05.2006, făcându-se trimitere, în mod expres, la această decizie nr. 26/08.05.2006.
Decizia nr. 37/15.05.2006 este lovită de nulitate absolută, întrucât contestatorul nu poate fi sancționat de două ori pentru aceleași fapte (odată la 08.05.2006 prin decizia nr. 26 și apoi la 15.05.2006 prin decizia 37 atacată în prezenta) decizia este golită de conținut, fără obiect, fiind dată cu încălcarea art. 268 alin.1 și alin. 2, art. 267, art. 263 Codul muncii.
De altfel, la poziția 43 din contractul de muncă, angajatorul a dispus anularea deciziei nr. 37/15.05.2006 și continuarea activității în baza aceluiași contract individual de muncă, iar la poziția 2 se face mențiune: desfăcut Contractul individual de muncă conform art. 61 lit. a Codul muncii (este vorba de decizia nr. 26/08.05.2006 care a rămas pe drept valabilă și aplicabilă ca urmare a deciziei civile nr. 62/R/14.01.2008 a Curții de Apel Cluj care, în urma recursului declarat de intimată, a respins contestația formulată de Dorel contra deciziei nr. 26/08.05.2006.
Așadar, pentru cele mai sus arătate, contestatorul neputând fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă și în baza aceluiași temei legal decizia nr. 37/15.05.2006 este lovită de nulitate absolută.
În temeiul art. 246. proc. civ. s-a luat act că contestatorul renunță la petitul privind radierea mențiunilor referitoare la revocarea deciziei nr. 37/15.05.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC România SA, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației.
În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii întrucât deși pârâta a invocat excepția puterii lucrului judecat instanța nu a pus-o în discuția părților.
Decizia nr.37/2006 emisă de pârâta recurentă a fost anulată ca urmare a punerii în aplicare a sentinței civile 737/2007 a Tribunalului Maramureș.
În opinia recurentei cu privire la legalitatea deciziei nr.37/2006 Curtea de Apel Clujs -a pronunțat prin decizia 239/R/2008 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei nr.62/14 ian.2008 a Curții de Apel Cluj.
Recursul este întemeiat.
Obiectul cererii cu care reclamantul a investit Tribunalul Maramureș la 6 oct.2008 este constatarea nulității absolute a deciziei nr.37 din 15 mai 2006 emisă de pârâta SC România SA. Prin această decizie s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantului întemeiat pe disp.art.61 lit.a din muncii.
Din copia carnetului de muncă depusă în probațiune de către reclamant (fila 4, dosar tribunal) reiese că decizia nr.37/2006 era anulată de emitent în baza sentinței civile 737/20 iunie 2007 Tribunalului Maramureș.
Din considerentele deciziei civile nr. 2397/R/9 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, reiese că decizia nr. 37 din 15 mai 2006 a fost comunicată reclamantului la 14 august 2007. Această statuare se impune în prezenta cauză ca efect pozitiv al autorității lucrului judecat.
Conform dispozițiilor art. 268 alin.5 Codul muncii decizia de sancționare poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare.
Prezenta contestație a fost înregistrată la 6 octombrie 2008, cu depășirea termenului legal, situație în raport de care se impunea respingerea ca tardivă a contestației.
Prezența excepției tardivității impunea în sensul dispozițiilor art. 137 pr.civ ca instanța să se pronunțe asupra excepției care făcea inutilă cercetarea fondului cauzei.
Sentința fiind dată cu greșita aplicare a legii motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 pr.civ, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1-3 pr.civ, se va admite recursul declarat de pârâtă, urmând a fi modificată sentința în sensul respingerii ca tardive a contestației formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC ROMÂNIA SA B împotriva sentinței civile nr. 106 din 06.02.2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca tardivă contestația formulată de.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – –
În concediu odihnă
semnează
PRIM GREFIER
Red.LȘ
Dact. /3ex
15.07.2009
Jud.fond: /