ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1341/R/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE M împotriva sentinței civile nr. 159 din 17 februarie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului intimat – avocat, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar întâmpinare și delegația avocațială solicitând instanței, în situația în care va aprecia necesar, să o comunice recurentei.
În lipsa reprezentantului pârâtei recurente este lăsată cauza la o strigare ulterioară.
La reluarea cauzei instanța acordă cuvântul reprezentantului reclamantului intimat asupra recursului declarat.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței anexate împuternicirii avocațiale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 159 din 17 februarie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, s-a admis în parte cererea contestatorului în contradictoriu cu intimatul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale M și, în consecință, s-a dispus anularea Deciziei de sancționare nr. 359 din data de 19 septembrie 2008 emisă de intimat privind desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 19 septembrie 2008.
S-a repus contestatorul în situația anterioară în sensul reintegrării lui pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă.
A fost obligat intimatul să plătească contestatorului drepturile salariale indexate cât și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
S-a respins cererea privind acordarea daunelor morale.
Totodată a fost obligat intimatul să plătească contestatorului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1.000 lei reprezentând onorar de avocat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, rin p. precizări și note de ședință (46-47), intimatul a susținut că decizia de sancționare nr. 359 din 19 septembrie 2008, fost adoptată de angajator în urma demarării în unitate a celei de a doua proceduri de cercetare prealabilă din data de 18-19 septembrie 2008, așa cum rezultă din dispoziția nr. 352 din 18 septembrie 2008, convocatorul și raportul din 19 septembrie 2008, ce atestă refuzul salariatului de a semna convocatorul și de a colabora pentru efectuarea cercetării.
La motivarea în fapt a deciziei de concediere s-a trecut în mod eronat data de 25 iulie 2008, în loc de data de 19 septembrie 2008, ca fiind data demarării procedurii de cercetare disciplinară prevăzută de art. 267 din muncii.
Această eroare materială s-a strecurat în cuprinsul deciziei de sancționare, deoarece, așa cum rezultă din actele depuse, a mai existat o cercetare disciplinară pornită la data de 25 iulie 3008, dar în urma căreia nu s-a aplicat în termen vreo sancțiune.
Sancțiunea a fost dispusă la data de 19 septembrie 2008 pentru abaterile grave săvârșite de salariat în formă continuată, comise până la încetarea raporturilor de muncă, după ce a fost sancționat cu avertisment la 6 februarie 2008 și somat, în cursul lunii iulie 2008, asupra comportamentului său la serviciu prin procedura prealabilă nefinalizată.
Peste cuprinsul deciziei de sancționare, noua susținere a intimatului sub aspectul existenței unei erori materiale nu are nici o relevanță juridică.
Procesul-verbal din 5 februarie 2008, ce a stat la baza emiterii avertismentului scris din 6 februarie 2008, este un act neopozabil contestatorului (38-40) cât timp nu are nici o mențiune cu privire la ci doar la numitul.
Prin dispoziția din 18 septembrie 2008 (29), neînregistrată la intimat, numitul a fost împuternicit să realizeze recercetarea disciplinară prealabilă a contestatorului, pentru aceleași fapte ce au făcut obiectul cercetării precedente, fără a se indica data comiterii lor.
Prin această dispoziție nu a fost împuternicit să comunice contestatorului ” convocarea” din 19 septembrie 2008 (30), de asemenea fără număr de înregistrare, prin care a fost convocat, în aceeași zi, la ora 14, la sediul intimatului.
Prin raportul din aceeași dată (31), care nu precizează persoana redactorului, s-a consemnat refuzul contestatorului de a semna convocarea.
Cu toate acestea, intimatul a emis decizia contestată (3-4) în aceeași zi, fără a arăta explicit data comiterii abaterilor imputate.
Practica și teoria au statuat că ăvârșirea de abateri repetate nu trebuie să ducă la concluzia desfacerii obligatorii a contractului de muncă și că această măsură se poate lua când repetarea abaterii prezintă o gravitate deosebită.
Faptele imputate contestatorului, luate individual, în măsura în care ar fi fost comise și dovedite ca atare, în condițiile legii, nu pot fi considerate ca abateri grave și nici că ar fi fost comise în formă continuă, cât timp lege se referă doar la abateri grave sau repetate.
Contestatorului nu i s-a oferit posibilitate de a-și formula apărarea în cursul cercetării disciplinare prealabile, mai ales că aceasta nu s-a efectuat conform legii.
Față de cele de mai sus, reținând că decizia de sancționare a foste emisă cu încălcarea legii, s-a impus admiterea contestației în sensul anulării deciziei și a repunerii contestatorului în situația anterioară.
În baza art. 269 din muncii, intimatul a fost obligat să plătească contestatorului drepturile salariale indexate cât și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Potrivi celor statuate de prin decizie nr. 40/2007, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Ca atare, capătul de cerere al contestatorului privitor la acordarea daunelor morale a fost respins.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurspârâtulCENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE M, solicitând admiterea acestuia și în consecință să se caseze în întregime sentința atacată și reținerea cauzei pentru judecarea în fond.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința este netemeinică și nelegală întrucât nu s-a reținut faptul că instituția pârâtei a respectat prevederile prevăzute de Codul muncii, art.266, 267 și de Contractul colectiv de muncă (art.28 alin.1) cu privire la concedierea angajaților.
Astfel contestatorul-intimat a fost convocat în scris pentru a se prezenta la sediul instituției în vederea efectuării cercetării referitoare la abaterile săvârșite, însă acesta a refuzat în mod repetat (convocarea de 25.07 și 19.09.2008).
S-a mai învederat că s-au administrat probe care dovedesc comportamentul necorespunzător al contestatorului – intimat atât față de colegii de muncă cât și de conducerea instanței, respectiv că a semnat de nenumărate ori condica de prezență în avans, toate aceste abateri au fost dovedite la instanța de fond.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut faptul că din copia cărții de muncă existentă la dosarul cauzei, rezultă că, contestatorul – intimat a avut desfăcut contractul de muncă disciplinar de încă 7 ori și că toate acestea dovedesc faptul că intimatul, a săvârșit abateri disciplinare în repetate rânduri, abateri ce au condus în mod justificat la desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Au fost astfel încălcate în mod concret dispozițiile art.24 alin.2 și 3 și a rt.25 din Contractul colectiv de muncă, precum și dispozițiile contractului individual de muncă referitoare la obligațiile salariatului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Contrar celor invocate de recurent, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 267 din Codul muncii, reținând că cercetarea disciplinară efectuată este lovită de nulitate absolută întrucât reclamantul nu a fost convocat în vederea efectuării cercetării. Astfel, deși avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, recurentul nu a dovedit că intimatul a refuzat să semneze convocarea pentru efectuarea cercetării disciplinare, înscrisul denumit “raport” de la fila 32 din dosarul de fond, nefiind, așa cum a reținut și prima instanță, o dovadă concludentă în acest sens.
Drept urmare, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale menționate anterior, criticile hotărârii cu privire la aceste aspecte (critici care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), fiind neîntemeiate.
Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei de concediere primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că în mod corect tribunalul a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentului referitoare la temeinicia deciziei de concediere contestate.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă se va obliga recurentul CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE, care este în culpă procesuală, să plătească intimatului suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 10).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE M împotriva deciziei civile nr. 159 din 17.02.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
– – – – – –
GREFIER
Red./Dact.
2 ex.17.06.2009
Jud.fond: și