ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 872/R/2009
Ședința publică din 31 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: – –
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
– –
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 803/F din 10 decembrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI – REGIONALA DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI C, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtei intimate, R.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și comunicat în termen legal și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 martie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosarul cauzei întâmpinare, care se comunică și reclamantului recurent.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.803/F din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători – Regionala de Transport de Călători
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în urma analizării regimului de muncă la personalul din stațiile CFR din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători SA B s-a emis adresa nr.20/14/b/242/01.07.2008 prin care se preciza că în vederea echilibrării regimului de muncă la personalul de tren, pe perioadă determinată se pot folosi pentru activitatea de revizie a legitimațiilor de călătorie, organe de control (controlori de bilete) aparținând serviciilor de control trenuri proprii, cu respectarea reglementărilor în vigoare la calea ferată.
În baza actului sus menționat și având în vedere și prevederile art.86 și 89 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate, Serviciul Stații și Reglementări Comerciale împreună cu Serviciul Control Trenuri din cadrul Regionalei de Transport Feroviar de Călători C prin actul nr- a propus, iar directorul regional a aprobat, utilizarea, pe o perioadă de maxim 6o de zile a unui număr de șase controlori de bilete din cadrul Serviciului Control Trenuri în activitatea de revizie a legitimațiilor de călătorie, începând cu data de 15 iulie 2008.
În aceste condiții, petentul – controlor bilete în cadrul Regionalei de Transport Feroviar de Călători C, având domiciliul în, județul B-N a fost repartizat, în vederea desfășurării activității de revizie a legitimațiilor de călătorie, pe durată determinată, la Stația CFR Astfel, prin actul nr.392/2008 al Stației B s-a aprobat modul concret de desfășurare a activității, atribuțiile pe care trebuia să le îndeplinească precum și trenurile care trebuiau deservite.
Potrivit art.86 din Contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2007-2008 la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători” SA “în situații deosebite, determinate de necesitatea bunei funcționări a unității sau subunității, conducerea acesteia poate dispune trecerea temporară în altă muncă a salariatului, cu avizul sindicatului, după caz, pe o perioadă de cel mult un an”, iar potrivit art.89 din același contract “conducerea unității sau a subunității poate dispune, în interesul serviciului, cu consultarea liderului de sindicat, schimbarea locului de muncă a salariatului în altă localitate”, astfel că obligația informării salariatului nu mai era necesară, modificarea contractului operând de drept și nici încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă atâta timp cât contractul colectiv de muncă permitea modificarea, este adevărat, pe durată determinată. De altfel și Codul Muncii prin disp.art. 48 stipulează faptul că “angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii fără consimțământul salariatului și în cazul unor situații de forță majoră” .ori contestatorul, așa cum rezultă din Contractul Individual de Muncă și actul adițional la contract cu nr. 401/a/752/2006 – este salariat al Regionalei de Transport Feroviar de Călători în funcția de controlor bilete, locul de muncă Stația CFR C, astfel că doar temporar determinat de împrejurări își exercită atribuțiile în Stația CFR B-Nord.
Clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte, în conformitate cu art.241 alin.1 Codul muncii și art.11 din Legea 130/1996, pentru toți salariații angajatorului și fiind valabil încheiat, constituie legea părților.
De altfel, nu se poate reține că a avut loc o modificare de esență a felului muncii deoarece activitatea de bază pe care o desfășura petentul era controlul legitimațiilor de călătorie și emiterea de bilete în tren. Făcând o paralelă între atribuțiile contestatorului menționate în fișa postului întocmită la data de 14 noiembrie 2006, filele 13-14 și cele menționate în actele contestate respectiv adresa nr. 392/2008 se poate constata că unele sunt identice iar altele se suprapun cu singura deosebire că potrivit dispozițiilor din actele contestate, contestatorul nu mai are ca atribuții verificarea activității personalului de tren sau a personalului comercial din stații.
Cât privește susținerea contestatorului cum că intimata ar fi încălcat prevederile art.8 alin.2 și art.17 alin.1 și 4 din Codul muncii, instanța urmează a reține că potrivit actelor contestate, contestatorul își desfășoară activitatea tot pe raza Regionalei de Transport Feroviar de Călători C, astfel că doar administrativ pe o perioadă concretă s-a stabilit că este Stația B care de altfel este apropiată de domiciliu.
Măsura luată de conducerea unității intimate în conformitate cu disp.art.86 și 89 din Contractul Colectiv de Muncă în vederea echilibrării regimului de muncă în stații nu a fost de măsură a duce la retrogradarea contestatorului, acesta cu atât mai mult cu cât acestuia i-a fost menținută funcția, clasa de salarizare.
Prin urmare, susținerile petentului sunt neîntemeiate, dispozițiile atacate sunt legale și temeinice, astfel că și celelalte capete de cerere respectiv repunerea petentului în postul deținut anterior și plata unor despăgubiri pentru modificarea unilaterală a contractului de muncă apar ca nefondate.
Nu se poate reține faptul că deciziile angajatorului au produs un prejudiciu de imagine petentului, atâta timp cât acesta executa atribuțiile de serviciu conform pregătirii profesionale.
Cât privește indemnizația de delegare solicitată de petent, se reține că aceasta este prevăzută de HG 1860/2006 și se acordă persoanelor aflate în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă salariatul și se acordă numai dacă durata delegației este de cel puțin 12 ore. Cu privire la modul de întocmire a ordinelor de deplasare, acestea trebuie să respecte reglementările interne prevăzute în actul 432/20/21 ianuarie 2008.79 precum și cele prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Din cuprinsul ordinelor de deplasare și a anexelor la aceste ordine filele 81-83, rezultă că acestea au fost completate necorespunzător de către contestator, în sensul că atât la rubrica “plecat” cât și la rubrica “sosit” s-a trecut localitatea care este domiciliul acestuia, deși corect era stația CFR C sau cel puțin Stația B – Nord unde temporar și-a desfășurat activitatea conform actelor contestate. De altfel prin ordinul nr. 432/20 din 21 ianuarie 2008 comunicat tuturor șefilor de servicii din cadrul C s-a stabilit modul de completare a ordinelor de deplasare și aceasta tocmai în vederea decontării indemnizației de delegare în conformitate cu art.88 lit.”a” din Contractul Colectiv de Muncă.
Din verificările efectuate de către Serviciul Control Călători, în ce privește plata indemnizației de delegare pe lunile ianuarie, iunie 2008, rezultă că ordinele de deplasare au fost întocmite de contestator necorespunzător contrar celor stabilite prin actul nr. 432/20 din 21 ianuarie 2008, situație în care în mod corect nu au fost onorate la plată. Din actele și lucrările dosarului rezultă că pentru luna iulie 2008 contestatorul nu a depus acte din care să rezulte că ar fiu efectuat vreo delegație și că i s-ar cuveni indemnizația de delegare astfel cum este prevăzută în art.88 din Contractul Colectiv de Muncă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat că pârâta a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul, nerespectând dispozițiile art.8 alin.2, art.17 alin.1, art.17 alin.4 și art.41 Codul muncii. În acest sens, s-a arătat că dispozițiile art.86 și 89 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate contravin prevederilor imperative edictate de Codul Muncii, cărora trebuiau aplicate prioritar în cauză.
În privința cererii de plată a diurnei, reclamantul a susținut că a menționat pe ordinul de deplasare că stația de plecare, respectiv de sosire, localitatea deoarece domiciliază acolo și din acest punct își începea activitatea. Astfel, având în vedere specificul muncii, nu era posibil să se deplaseze la sediu pentru ca din acest loc să plece în delegație.
În fine s-a arătat că ordinele de deplasare au fost completate în același mod în ultimii ani fără a fi refuzate la decontare.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători – Regionala de Transport de Călători Cad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente.
În conformitate cu actul adițional la contractul individual de muncă nr.401/a/752/2006 (36-39 fond), locul de muncă al reclamantului era, anterior emiterii dispozițiilor atacate, la Stația CF C-N Control Trenuri, aspect recunoscut și de pârâtă prin întâmpinare (34 și 78 fond), care însă afirmă că doar sub aspect administrativ se consideră că activitatea reclamantului se desfășoară la acest loc de muncă.
O atare susținere nu este însă probată prin vreun mijloc de probă, contrar regulii edictate de art.287 Codul muncii, cu atât mai mult cu cât în raport de prevederile art.17 alin.2 Codul muncii, locul de muncă apare ca un element esențial al contractului individual de muncă, iar lipsa unui loc de muncă fix trebuie stabilită în mod expres, ceea ce în cauză nu s-a realizat.
Prin dispoziția nr- emisă de pârâtă (12 fond) s-a propus ca reclamantul să-și desfășoare activitatea la Stația B Nord, fără specificarea duratei, iar propunerea a fost aprobată de reprezentantul legal al pârâtei.
În aplicarea acestei măsuri, a fost emisă dispoziția nr.392/2008 (6-11 fond), prin care reclamantului i s-au stabilit atribuțiile specifice activității la Stația B -Nord.
Prin urmare, raportat la starea de fapt expusă, Curtea de Apel constată că pârâta a modificat unilateral contractul individual de muncă al reclamantului cu privire la locul muncii.
Deși art.42 și art.45 din Codul muncii permit modificarea unilaterală a locului de muncă prin delegare, respectiv detașare, actele emise de pârâtul angajator nu întrunesc condițiile de validitate impuse de normele legale citate, fiind de observat totodată că nici pârâta nu a invocat că ar fi dispus delegarea sau detașarea reclamantului.
În acest sens, Curtea observă că art.86 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății (53-54 fond), de care se prevalează pârâta reglementează trecerea temporară în altă muncă a salariatului, însă doar “în situații deosebite, determinate de necesitatea bunei funcționări a unității sau subunități. cu avizul sindicatului, după caz, pe o perioadă de cel mult un an”.
În acest context, Curtea reține că dacă pârâta invocă în apărarea sa această dispoziție, acceptă în mod implicit schimbarea felului muncii având în vedere că norma citată tratează trecerea în altă muncă, ceea ce confirmă motivul de recurs privind modificarea felului muncii.
În egală măsură, este de reținut că art.86 impune ca o condiție de validitate precizarea perioadei pentru care se dispune această măsură, precum și avizul favorabil al sindicatului.
Or, dispoziția nr- nu respectă niciuna din cerințele enunțate, având caracterul unei măsuri definitive în absența avizului sindicatului și fără justificarea situației excepționale ce impune luarea acestei măsuri.
De asemenea, art.89 din același contract colectiv de muncă invocat de pârâtă permite angajatorului să dispună “în interesul serviciului cu consultarea liderului de sindicat, schimbarea locului de muncă al salariatului în altă unitate”, însă și în acest caz este necesar avizul liderului sindical.
Aspectul esențial și comun ambelor norme menționate este că reprezintă modalități de modificare a felului muncii (art.86) și a locului muncii (art.89) reglementate de Contractul Colectiv de Muncă la nivelul societății în mod distinct de delegare sau detașare, care în concepția Codului muncii reprezintă singurele excepții de la interdicția modificării unilaterale a locului de muncă.
Or, abătându-se de la prevederile minimale imperative stabilite de Codul muncii, dispozițiile edictate de contractul colectiv de muncă nu sunt înzestrate cu forță obligatorie, conform art.236 alin.4 Codul muncii, neputând reprezenta, prin urmare un temei legal pentru modificarea contractului individual de muncă în afara ipotezelor de excepție prevăzute de Codul muncii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel reține că dispozițiile atacate reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, nepermisă de Codul muncii și care, mai mult decât atât nu respectă din condițiile intrinsece de valabilitate ale normelor pe care se bazează, astfel încât, va dispune anularea dispoziției nr. 392/2008 emisă de pârâtă, precum și anularea în parte a dispoziției nr- în ceea ce îl privește pe reclamant, cu consecința repunerii reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziilor menționate.
În privința pretențiilor salariale pretinse, instanța de recurs constată că refuzul pârâtei de a-i plăti reclamantului drepturile de diurnă se întemeiază pe completarea necorespunzătoare a ordinelor de deplasare prin menționarea ca stație de plecare, respectiv de sosire a localității în care domiciliază (), nu a locului de muncă (Stația C-N).
Sub acest aspect, Curtea apreciază că dreptul reclamantului de a beneficia de diurnă nu poate fi lipsit de conținut prin reglementarea internă existentă la nivelul societății deoarece este evident că activitatea pentru care se acordă diurna nu este strict cea de control, desfășurată pe un anumit tronson feroviar, ci include și durata deplasării la locul de unde începe controlul precum și intervalul de timp destinat întoarcerii de la locul unde se finalizează controlul.
Aceste perioade de timp nu pot fi disociate de activitatea de control propriu zisă, deoarece includ deplasarea de multe ori în afara programului de serviciu al reclamantului în vederea realizării obiectivului, astfel încât în mod normal trebuie luate în considerare la stabilirea timpului de muncă.
De asemenea, Curtea reține că pârâta nu a fost în măsură să ofere o justificare rezonabilă sau să depună vreun mijloc de probă care să lămurească motivul pentru care, în situații similare, în perioada februarie – mai 2008 reclamantului i s-au acordat drepturile de diurnă, ceea ce denotă inconsecvența angajatorului în aplicarea normelor interne, aspect ce nu îi poate fi imputat angajatului.
În concluzie, Curtea având în vedere și că durata deplasării reclamantului în interesul serviciului în luna ianuarie, iunie și iulie 2008, conform ordinelor de deplasare depuse la dosar, depășește 12 ore, chiar luând în considerare ca punct de plecare Stația C-N, ceea ce pârâta nici nu a contestat, rezumându-se la a invoca necompletare corespunzătoare a actelor, apreciază că sunt întrunite condițiile HG nr.1860/2006 privind acordarea diurnei în cuantum de 874,5 lei, de asemenea, necontestat de pârâtă.
În privința solicitării reclamantului de acordare a daunelor morale, se constată, contrar art.269 Codul muncii că reclamantul nu a făcut dovada suferirii unui prejudiciu moral prin încălcarea unui drept nepatrimonial personal deoarece măsurile luate de angajator nu au afectat asemenea drepturi, astfel încât această dispoziție va fi menținută.
În fine, Curtea reține că reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în primă instanță, în cuantum de 500 lei (113 fond), care potrivit art.274 pr.civ. se impun a-i fi acordate.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite în parte recursul în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 803/F din 10.12.2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI – Regionala de Transport Feroviar de Călători C, dispune anularea dispoziției nr. 392/2008 emisă de pârâtă, precum și anularea în parte a dispoziției nr- în ceea ce îl privește pe reclamant.
Dispune repunerea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziilor menționate.
Obligă pârâta să îi plătească reclamantului suma de 874,5 lei, reprezentând drepturi de diurnă pentru lunile ianuarie, iunie și iulie 2008.
Obligă pârâta să îi plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
– – – – – –
GREFIER
Red./
3 ex./13.04.2009
