ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar Nr-
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1199 din 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul civil nr-, privind și pe pârâta – SRL, vând ca obiect completare carnet de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 aprilie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului recurent, o completare la motivele de recurs.
De asemenea, se constată că la data de 10 aprilie 2009, pârâta intimată – SRL a trimis prin fax întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Totodată, se constată că prin memoriul de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1199 din 3 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Maramureș, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta – SRL și a fost bligat reclamantul să plătească pârâtei 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția de necompetență materială invocată de pârât este neîntemeiată. În acest sens s-a reținut că instanța a fost sesizată cu o acțiune în constatarea raportului de muncă, admisibilă prin prisma dispozițiilor art. 16 Codul muncii și nu o acțiune privind refuzul înscrierii în carnetul de muncă a elementelor din contractul individual de muncă, reglementata de Decretul 92/1976, situație în care apreciem că în cauză este vorba de un conflict de muncă, care potrivit dispozițiilor art. 284 Codul muncii este de competenta tribunalului. Față de aceste considerente, la termenul de judecată din data de 10.10.2008 instanța a respins excepția invocată de pârâtă.
În ce privește fondul cauzei, pe baza probelor de la dosar, instanța a reținut următoarele: între părți, reclamantul în calitate de angajat și pârâta în calitate de angajator s-a încheiat contractul individual de muncă pe durată determinată, înregistrat la ITM M sub nr.19400/11.04.2003, această perioadă fiind cuprinsă între 01.04.2003 și 30.04.2003(fila 5). Acest contract a fost depus în probațiune de către reclamant, care deși a fost citat la mai multe termene, dacă înțelege să dovedească că a lucrat și altă perioadă decât cea înscrisă în contract, nu a răspuns solicitărilor instanțe și nu a mai propus nici o alta probă, astfel că acțiunea urmează a fi apreciată nefondată și respinsă în consecință.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat să suporte cheltuielile de judecată ocazionate pârâtei și anume onorariul de avocat în sumă de 1000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare arată că, hotărârea instanței de fond este nelegală pentru considerentul că instanța a pronunțat o hotărâre judecătorească în lipsa unui înscris, fără cercetarea fondului cauzei.
Prin cererea adresată instanței de fond, reclamantul a solicitat să se constate că în anii 1999-2003 avut calitatea de angajat al pârâtei – SRL și să oblige pârâta să-i înscrie această perioadă în caietul de muncă.
Deși la dosarul cauzei, pârâta a depus un contract individual de muncă cu durată determinată înregistrat la ITM M sub nr.19400/ 11.04.2003, din care rezultă că perioada lucrată a fost cuprinsă în intervalul 01.04.2003 și 30.04.2003, reclamantul urma să facă dovada prin alte probe, că a lucrat și în altă perioadă decât cea înscrisă în contract.
Deși a fost citat la mai multe termene la instanța de fond, pentru a dovedi acest fapt, reclamantul s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a se prezenta în fața instanței deoarece a fost plecat în Spania în tot acest interval de timp, urmând ca până la primul termen de judecată în fața instanței de recurs să justifice lipsa la instanța de fond.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Deși conform art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, în condițiile în care pârâta a învederat că nu a avut raporturi de muncă cu reclamantul în alte perioade decât cele menționate în contractul individual de muncă depus la dosar (filele 5-6) și, mai mult a arătat că s-a înființat în anul 2000 (reclamantul susținând că și-a început activitatea la pârâtă în anul 1999), – SRL nu poate fi obligată să facă dovada unui fapt negativ, sarcina probei fiind răsturnată.
Reclamantul nu propus nicio probă pentru a dovedi că și-a început activitatea la unitatea pârâtă anterior datei menționate în contractul individual de muncă, respectiv 01.04.2003.
Drept urmare, având în vedere probele administrate în cauză, Curtea apreciază că sentința primei instanțe este legală și temeinică, urmând ca în temeiul dispoziției legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1199 din 03.11.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
– – PT.- – – – – PT.
în concediu de odihnă, în concediu medical
semnează președintele instanței. semnează prim-grefier
Red./Dact.
2 ex./14.05.2009
Jud.fond: și
