ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1286/R/2009
Ședința publică din 21 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al instanței
– –
GREFIER: – –
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 209 din 3 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimata CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE C, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de azi, pentru când s-a amânat pronunțarea, contestatorul a depus concluzii scrise, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 20 mai 2009.
CURTEA:
Prin contestația în anulare înregistrată la 24.03.2009, contestatorul a solicitat anularea deciziei civile nr. 209/03.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii petitului 3 și a obligării exprese a pârâtei prin hotărâre să emită o nouă decizie pentru plata sporului de salariu calculat pe anul 2007, în sumă brută de 5340 lei = 3784,8 lei net.
În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 318. proc. civ. se arată că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs privitor la interpretarea greșită a actului adițional din 2004. Aprecierile instanței de recurs despre “lipsa planului de angajat” au omis argumentele aduse de recurent în motivarea recursului său. Omițând cerința dovedirii plăților efectuate de către pârâtă cu dispoziții de plată semnate de primire, instanța de recurs a motivat greșit că pârâta ar fi achitat de bună-voie sumele datorate reclamantului.
Considerentele care au condus la respingerea a două dintre motivele de recurs nu au nicio relevanță.
Asupra contestației în anulare formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Prin decizia civilă nr. 209/R/03.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2118 din 10.11.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care a menținut-
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că prima instanță a pronunțat o hotărâre părtinitoare, nu a aplicat decăderea pârâtei din probe, a acceptat un răspuns la interogatoriu în scris, în loc să pună întrebările în mod direct și să se răspundă prin DA sau NU, nu a citat martorii ceruți în cauză și în motivarea sentinței a preluat, fără analiza pe text, formulări din apărarea pârâtei.
Recurentul a mai arătat că în mod greșit s-a reținut ca dovedită restituirea de către pârâtă a sumelor reținute din salariu, deși a fost făcută prin falsuri legale, prin modificarea retroactivă a fișei colective de pontaj. Instanța a ignorat și probele care confirmau faptul că nu a fost vorba de părăsirea de 6 ore a locului de muncă, ci de o plecare pentru urgență familială, prin înscrierea în registrul de plecări, pentru două ore.
Instanța nu a audiat nici martorii propuși în cauză pentru a dovedi lipsa a două, nu șase ore și, deși califică decizia de sancționare ca fiind abuzivă, respinge petitul.
De asemenea, nu este corect nici ca instanța să considere că recuperarea prejudiciului justifică respingerea abuzului și să omită fapta de abuz, acesta fiind fondul actului de justiție solicitat.
Instanța a speculat în mod eronat și că cele 7 ore suplimentare efectuate de reclamant la data de 21.06, au fost prestate pentru așa-zisa părăsire de două ore a locului de muncă din 14 mai, această conexare fiind absolut ilogică. Aceste ore suplimentare au fost făcute forțat de activități necesare pentru cursuri și reclamantul a făcut și cerere de acordare de timp liber în compensare, ce nu i s-a admis, pe motiv că nu a avut aprobare pentru ele.
În ceea ce privește petitul trei, instanța a motivat incorect respingerea petitului, prin preluarea afirmației pârâtei că actul adițional nr. 2192 din 2004 modifică metodologia din actul adițional din 2003. O analiză pe text ar fi relevat că documentul face referire clară la angajat, nu la departament, ceea ce confirmă implicit valabilitatea în continuare prevederii din 2003 și a formulei aferente fără de care nu se poate face analiza.
Instanța de fond a omis să observe și faptul că nici completarea de referință a CCM nu prevede că se vor da planuri pe angajat, ci pe venituri și costuri realizate efectiv. pârâtei, că nu se poate calcula randamentul pentru că nu a dat plan personal pe angajat, nu poate fi reținută și pentru faptul că pârâta și-ar invoca propria culpa. Invocarea de către instanță, în motivarea respingerii, a afirmației unei singure persoane în PV al Consiliului Director că nu sunt bugete pe angajat, ci pe departament este făcută pe această speculație.
Veniturile și costurile aferente acestora sunt susținute prin acte contabile, aceste date fiind cele utilizate în calculul sporului de salariu cerut.
Referitor la petitul 4 din acțiune, recurentul a arătat că solicită daune interese moratorii, și nu morale, datorate de stresul determinat de hărțuirea sa psihică și profesională la care a fost supus timp de 8 luni prin defăimarea sa la locul de muncă, prin calomnierea sa și ostilizarea participanților la ședința CD, precum și prin delegarea ca apărător a aceluiași avocat care a și redactat decizia de sancționare.
În drept au fost invocate și prevederile art. 1079, art. 1082, art.1083 Cod civil.
Analizând motivele de recurs, Curtea le-a răspuns astfel:
Cu privire la primul motiv de recurs invocat, și anume, faptul că, deși s-a reținut de instanța de fond faptul că reținerea din salariu de către pârâtă a fost făcută cu încălcarea art. 164 Codul muncii, nu a obligat-o pe acesta să o și anuleze prin decizie internă, Curtea a constatat că acest motiv nu poate fi reținut ca unul de neegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Astfel, sancțiunea firească a faptului că reținerea din salariu a fost ilegală este obligarea pârâtei la restituirea sumei reținute pe nedrept, cu obligarea sa eventuală la plata unor daune moratorii, în măsura în care acestea au fost dovedite. În mod corect, însă instanța de fond a reținut că pârâta a achitat de buna voie aceste sume, anterior introducerii contestației, fapt dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, și anume, copia statelor de plata, adresa nr. 4590/19.09.2008 și situația analitică a tichetelor de masă aferente lunii iunie, după recuperarea de către acestea a orelor absentate.
În aceasta situație, dispunerea anulării reținerilor ar apărea ca superfluă și lipsită de finalitate, atâta vreme cât, prin restituirea de bună voie a sumei pretinse – cum s-a arătat mai sus – nu se mai impune nici aplicarea vreunei alte sancțiuni.
Nu se poate reține că recurentul ar fi lipsit doar două ore, aceasta afirmație fiind lipsită de orice suport probator, la fel ca și cea privind efectuarea orelor suplimentare în alt scop decât cel al recuperării zilei în care a lipsit.
În ceea ce privește petitul numărul doi, critica recurentului, potrivit cărora instanța ar fi trebuit să oblige pârâta să emită decizie de anulare a deciziei de sancționare, este de asemenea nefondată, în condițiile în care dispoziția a fost anulată direct de către instanța de judecată, de la data sentinței aceasta nemaiproducând nici un efect juridic.
Referitor la petitul numărul trei, cel privind acordarea sporului de 20%, nu pot fi reținute susținerile recurentului, potrivit cărora acestea sunt justificate prin raportare la prevederile actului adițional la contractul de muncă din 17.07.2003.
Acest act adițional a fost modificat prin actul adițional nr. 2192/2004, unde se arată că se completează art. 10 din CCM cu un nou aliniat, care modifică tocmai modul de calcul pretins de recurent, și anume, că acordarea salariilor lunare se va face în procentul corespunzător realizării veniturilor lunare, așa cum acestea au fost determinate prin bugetul de venituri aferent anului 2004. Or, așa cum rezultă din procesul verbal al Consiliului Director, bugetul pe 2004 nu a fost stabilit pe angajat, ci pe compartimente. Atâta vreme cât textul invocat nu obligă pârâta la stabilirea unui buget pe salariat, aceasta este liberă să îl stabilească cum consideră de cuviință, nefiind vorba așadar de invocarea propriei sale culpe în neîndeplinirea unei obligații.
În final, cu privire la acordarea daunelor moratorii, Curtea reține că, deși ele au fost denumite așa, și nu daune morale, în justificarea pretențiilor, recurentul face referire la stresul determinat de hărțuirea sa psihică și profesională, ceea ce se traduce din punct de vedere juridic tot într-un prejudiciu moral, ce justifică acordarea de daune morale, și nu moratorii, cum susține recurentul. Acest prejudiciu moral nu a fost însă dovedit de reclamant, fapt reținut în mod corect de instanța de fond.
Este adevărat că în modul de calcul recurentul face referire la pagubele pricinuite prin neacordarea reținerilor din salariu, a sporului pretins și a zilelor de concediu, însă petitele principale ce vizau acordarea acestor drepturi au fost respinse de instanță. Or, daunele moratorii fiind complementare celor compensatorii – decurgând din neexecutarea sau executarea cu întârziere a unei obligații – ele nu pot fi acordate în cazul în care nu s-a recunoscut reclamantului dreptul la despăgubirile principale.
Se constată că instanța de recurs a răspuns tuturor motivelor de recurs invocate, iar cerința omisiunii din greșeală de cercetare a vreunui motiv de modificare sau casare, prevăzută de art. 318. proc. civ. nu este prezentă.
Pentru admisibilitatea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1. proc. civ. se impune a se constata omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunui dintre motivele de nelegalitate a hotărârii cu care a fost învestită prin cererea de recurs. Această condiție nu este prezentă în situația în care instanța nu a răspuns tuturor argumentelor aduse de parte în susținerea motivelor de recurs.
Este de observat că recurentul, în motivarea recursului, a adus argumente care exced criticilor de nelegalitate și netemeinicie a sentinței civile nr. 2118/10.11.2008 a Tribunalului Cluj, iar faptul că instanța de recurs nu a răspuns acestora, nu atrage incidența dispozițiilor art. 318. proc. civ. câtă vreme motivele de recurs au fost analizate.
Pentru considerentele expuse, contestația în anulare formulată de reclamantul urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 209 din 3 februarie 2009 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – –
Red.LȘ/dact.MM
2ex./17.06.2009
