ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1416/R/2009
Ședința publică din 2 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia vicepreședinte al instanței
–
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 248 din 2 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâta intimată – B, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate, av., lipsă fiind reclamanta și reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Național pentru Combaterea discriminării.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că doamna judecător a formulat cerere de abținere, cerere care a fost soluționată în sensul respingerii acesteia, componența completului rămânând aceeași.
Se mai constată că la data de 26 mai 2009, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Consiliul Județean Sad epus întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Județean S, depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Județean S solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 248 din 2 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
La dosar a fost depusă demisia reclamantei începând cu data de 30.10.2008 prin care a adus la cunoștința angajatorului faptul că, contractul va înceta pe 1.11.2008 la expirarea preavizului legal de 30 de zile. Directorul regional a fost de acord cu aceasta la data de 06.10.2008.
Același director a încunoștințat-o prin pe reclamantă că renunță la perioada de preaviz acordată inițial, astfel încât consideră ziua de 14.10.2008 că ar fi ultima zi lucrătoare a angajatei. Reclamanta însăși a semnat în acest sens de luare la cunoștință fără a avea nicio obiecție.
Reclamanta a depus la dosar decizia nr. 680/15.10.2008, potrivit căreia contractul individual de muncă al reclamantei a încetat la data de 15.10.2008 potrivit art.79 alin.7 din Codul Muncii. Tribunalul a constatat că acesta este temeiul legal în baza căruia angajatorul poate renunța total sau partial la termenul de preaviz. Acest termen de preaviz este instituit de lege numai în favoarea pârâtului angajator potrivit art. 79 alin.l si alin.4 din Codul Muncii. Scopul acestui preaviz este de a da angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecințe negative pe care le-ar avea încetarea intempestivă a contractului de muncă. Așadar, odată cu demisia, angajatul este obligat să acorde unității un termen de preaviz de cel mult 15 zile (pentru salariați cu funcții de execuție), respectiv 30 zile (pentru salariați cu funcții de conducere cum este si cazul in speță unde reclamanta ocupa funcția de sef agenție), dar la acest termen de preaviz, angajatorul poate renunța total sau parțial, la data depunerii demisiei de către angajat sau oricând pe parcursul curgerii sale.
Or, aceasta este si situația din speța de față: reclamanta si-a dat demisia, termenul de preaviz pentru încetarea raporturilor de muncă a fost inițial de 30 de zile, după care angajatorul a renunțat restul de 16 zile, motiv pentru care contractul de muncă a încetat pe 15.10.2008 cum în mod corect a fost emisă Decizia 680/2008.
Prin urmare, reclamanta nu este îndrituită la obținerea unor drepturi salariale după data de 15.10.2008, si aceasta nu numai pentru că încetase contractul de muncă cu angajatorul, ci mai ales pentru că nici nu a prestat activitate in folosul acestuia ulterior acestei date, după cum reclamanta însăși recunoaște. Pentru același motiv, instanța nu a admis nici petitul de cerere cu privire la acordarea daunelor morale, neexistând nici o faptă cauzatoare de prejudiciu, condiție obligatorie prev.de art. 998-999 Cod Civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
În considerentele sentinței se arată că reclamanta a semnat de luare la cunoștință, fără obiecții, despre încunoștințarea că pârâta a renunțat la perioada de preaviz acordată inițial.
Această încunoștințare fost transmisă reclamantei în data de 13.10.2008, după terminarea programului, iar în data de 14.10.2008, când a fost solicitată să renunțe la preaviz, reclamanta a făcut mențiune pe actul inițial de demisie în sensul că a luat la cunoștință faptul că data de 14.10.2008 este ultima zi lucrătoare în Post -.
Prin renunțarea la preaviz pârâta încălcat disp. art. 79 alin. 1, o astfel de renunțare putându-se face doar cu învoirea salariatului.
Întrucât reclamanta urma să fie angajată la noua unitate, începând cu data de 1.11.2008, prin renunțarea angajatorului la perioada de preaviz pe perioada 15.10.2008 – 31.10.2008, a fost lipsită de drepturile salariale, în mod ilegal și abuziv.
Disp. art. 79 alin. 7 a fost interpretată de către prima instanță doar în favoarea angajatorului, fără a se corobora cu prev. art. 79 alin. 1 din același act normativ.
Pârâta în ipoteza în care intenționa să renunțe la preaviz, putea să o facă la data depunerii demisiei de către reclamantă și nu după 14 zile, cu consecința desfacerii intempestive contractului de muncă în detrimentul reclamantei.
Prin această atitudine reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu, în sensul disp. art. 998 – 999.civil.
Prin întâmpinarea formulată ( 11-12), pârâta solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta la data de 3.10.2008 a depus un script intitulat “demisie”, prin care solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 1.11.2008, cu un preaviz de 30 de zile calendaristice.
În situația în care manifestarea de voință în sensul încetării raporturilor de muncă aparține salariatului, termenul de preaviz curge în favoarea angajatorului conform art. 79 alin. 7..
Potrivit acestei dispoziții, angajatorul are drept de opțiune să accepte în totalitate perioada de preaviz prev. de art. 79 alin. 4, să diminueze această perioadă sau să renunțe la ea în totalitate.
În prezenta speță, angajatorul și-a valorificat acest drept de opțiune, în sensul renunțării parțiale la termenul de preaviz, respectiv renunțând la un număr de 16 zile din cele 30 de preaviz.
Această manifestare de voință nu poate fi apreciată ca fiind abuzivă, însăși legea conferind posibilitatea renunțării parțiale.
Nicio dispoziție legală nu impune angajatorului ca în cazul renunțării parțiale să încunoștințeze angajatul demisionar despre această opțiune la începutul termenului de preaviz.
În speță, angajatorul a adus la cunoștința reclamantei opțiunea sa de renunțare parțială la termenul de preaviz cu o zi înainte de data începând de la care optat pentru această renunțare.
Împrejurarea că reclamanta a fost lipsită de un loc de muncă și un o perioadă de 2 săptămâni, nu este imputabilă intimatei, aceasta exercitându-și drepturile în limitele conferite de lege.
Prin urmare, nici prejudiciul material suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de venituri o perioadă de 2 săptămâni nu îi poate fi imputat intimatei și nu poate fi ținută aceasta la repararea prejudiciului, în sarcina angajatorului neputându-se reține nici săvârșirea unei fapte ilicite și nici o atitudine culpabilă care să atragă angajarea răspunderii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatei Post – suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (14).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 248 din 2 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei Post – suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – –
Red. MV dact. GC
2 ex/12.06.2009
Jud.primă instanță:,
