ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1521/R/2009
Ședința publică din 15 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
–
GREFIER:
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul și recursul declarat de pârâta DE împotriva sentinței civile nr. 200 din 28 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
dezbaterilor și concluziile puse de reprezentantul reclamantului recurent, avocat și reprezentanta pârâtei recurente de, avocat, au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 9 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 200 din 28 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulată și completată de contestatorul împotriva intimatei SC DE SA și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr.6118/28.07.2008 emisă de intimată și a actului adițional nr.420/S/25.08.2008.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului drepturile salariale restante, indexate, majorate și reactualizate, echivalente cu salariile directorului general, începând cu data de 28.07.2008 și până la data pronunțării prezentei hotărâri judecătorești, precum și să plătească contestatorului suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
S-au respins petitele privind reintegrarea în funcția de director general și constatarea încetării contractului de muncă al directorului general.
Totodată, s-a respins cererea reconvențională formulată de intimata/reclamantă reconvențională SC DE SA T, jud. C împotriva reclamantului/pârât reconvențional.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei, ocupând funcția de director general, având încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr. 1/04.01.2007 (9,10). Funcția reclamantului a fost deținută în virtutea calității de membru în Consiliul de Administrație, calitate pe care acesta a pierdut-o ca urmare a revocării sale de către Adunarea Generală a Acționarilor în ședința din data de 25.07.2008. Prin decizia nr. 6118/28.07.2008 (8) s-a dispus transferul său pe postul de inginer responsabil cu monitorizarea consumului de energie electrică.
Din analiza deciziei nr. 6118/28.07.2008 instanța reține că potrivit art. 41 din Legea 53/2003 ( Codul muncii ), contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. Această dispoziție privește inclusiv locul muncii așa cum prevede alineatul 3 al acestui articol. Or, în cauză, din contractul individual de muncă al reclamantului rezultă că s-a convenit pentru desfășurarea activității acestuia chiar la sediul societății (9), sediu care este în municipiul Prin decizia atacată s-a modificat locul muncii, acesta fiind municipiul Câmpia (8) și felul muncii, însă reclamantul s-a opus în mod expres acestui fapt, notificând conducerea companiei (11).
Respectiva decizie nu respectă nici condițiile de formă impuse de normele legale, respectiv nu conține termenul în care măsura poate fi contestată și instanța competentă la care măsura luată de angajator poate fi contestată.
Referitor la actul adițional nr. 420/S/25.08.2008, anexă la contractul individual de muncă nr. 1/04.01.2007, ( 80) instanța a reținut următoarele: ârâta p. a redactat acest act adițional prin care începând cu data de 25 august 2008, reclamantul urma să accepte schimbarea locului muncii, a funcției și a salariului de încadrare. Având în vedere faptul că actul adițional nu poate produce efecte deoarece există menționat pe acesta dezacordul salariatului cu privire la măsura luată și având în vedere că decizia nr. 6118/28.07.2008 urmează a fi anulată, actul adițional fiind subsecvent acesteia, acest act adițional urmează a fi anulat.
Cu privire la excepția tardivității petitului privind anularea actului adițional nr. 420/S/25.08.2008 instanța a respins-o reținând că în dreptul muncii nulitatea absolută a unui act (adițional al contractul individual de muncă) poate fi invocată oricând, acesta decurgând din lege și nu din voința părților. Cum instanța a anulat măsura de modificare a contractului individual de muncă al reclamantului, automat și actul adițional încheiat în urma acestei măsuri este nul, cu atât mai mult cât nu există un element esențial pentru încheierea acestuia și anume acordul salariatului.
Referitor la petitul privind reintegrarea în funcția deținută anterior și despăgubirile solicitate instanța a reținut următoarele: având în vedere că funcția reclamantului a fost deținută în virtutea calității de membru în Consiliul de Administrație, calitate pe care acesta a pierdut-o ca urmare a revocării sale de către Adunarea Generală a Acționarilor în ședința din data de 25.07.2008, instanța nu mai poate dispune reintegrarea acestuia pe postul avut anterior, acest post fiind ocupat de o altă persoană.
Cu privire la demisia reclamantului (101 dos.fond) instanța a reținut că acesta a solicitat conducerii admiterea acesteia fără preaviz, iar dacă nu se acceptă începutul preavizului de 15 zile să fie de la data de 22.09.2008. În respectiva demisie se menționează că reclamantul a mai prezentat conducerii și o altă demisie. Având în vedere nelegalitatea deciziei nr. 6118/28.07.2008 și a actului adițional nr. 420/S/25.08.2008, precum și faptul că pârâta nu a dovedit că reclamantului i s-a emis o decizie de desfacere a contractului individual de muncă, chiar și după sancționarea acesteia de către ITM C (109), fapt care atestă că raportul de muncă există în continuare, instanța constată că acesta este îndreptățit să primească drepturile salariale restante, indexate, majorate și reactualizate, corespunzătoare funcției avute, ca o consecință a faptului că pârâta, cu rea-credință, nu a respectat prevederile legale cu privire la modificarea contractului individual de muncă și la încetarea acestuia.
Față de înscrisurile de la dosar și aspectele reținute, tribunalul a admis în parte contestația formulată de reclamant și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă, în temeiul art. 284 din Codul muncii.
Referitor la petitul privind încetarea contractului de muncă a lui, instanța l-a respins ca urmare a faptului că funcția reclamantului a fost deținută în virtutea calității de membru în Consiliul de Administrație, calitate pe care acesta a pierdut-o în urma revocării sale de către Adunarea Generală a Acționarilor, în ședința din data de 25.07.2008. Este dreptul exclusiv al organelor de conducere ale pârâtei de a revoca și numi membrii CA, drept care nu poate fi cenzurat de instanța specializată în litigii de muncă.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă pentru a se constata existența unui contract nescris de muncă între părți, cu privire la exercitarea funcției de inginer la Câmpia, aceasta este nefondată: contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților în formă scrisă, dar art. 16 alin. 2 Codul muncii permite și încheierea în formă nescrisă. Dar cum la baza unui astfel de contract stă consimțământul părților, potrivit art. 8 alin.1, 10 și 16 alin. 1 din Codul muncii iar reclamantul a făcut dovada că nu și-a dat acordul pentru încheierea unui astfel de contract notând aceasta pe actul adițional dat spre semnare, (80) rezultă că simpla sa prezentare la noul loc de muncă și noua funcție nu pot fi considerate un consimțământ. În mod corect reclamantul s-a prezentat la muncă, notificând pârâta că nu este de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în caz contrar fiind pasibil de a fi sancționat disciplinar. Pârâta, în urma refuzului de acceptare a noului loc de muncă putea să-i desfacă reclamantului contractul individual de muncă, dar nu a făcut acest lucru nici chiar după de inspectorii ITM C au dispus emiterea deciziei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în parte sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.
În motivare reclamantul arată că, contrar celor arătate de instanța de fond în sensul că reintegrarea lui pe funcția deținută anterior deciziei de transfer a cărei anulare a solicitat-o, de Directorul general al SC de “” SA nu ar fi posibilă datorită “revocării” lui din calitatea de memgbru în Consiliul de Administrație al SC de “” SA pe care ar fi pierdut-o ca urmare a “revocării” de către AGA SC de “” SA din data de 25.07.2008, postul fiind ocupat în prezent de o altă persoană, d-l, hotărârea AGA nu-i este opozabilă în conformitate cu prevederile art.131, alin.4 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, conform cărora “pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul oficial al României, Partea a IV-a”.
Chiar dacă hotărârea AGA i-ar fi devenit opozabilă, ca urmare a admiterii petitului principal, contractul acestuia de muncă este în continuare valabil și a rămas astfel până la emiterea unei decizii de desfacere a contractului individual de muncă în conformitate cu legea. De nerespectare legii de către pârâtă vorbește și sancționarea acesteia de către ITM.
Prin “transferul” nelegal dispus prin decizia atacată, a fost afectat în drepturile lui de salarizare, precum și în celelalte drepturi bănești care îi reveneau în calitate de Director general, având în vedere că începând din data de 28.07.2008 acestea au suferit modificări fiind determinate raportat la funcția de execuție de inginer responsabil cu monitorizarea consumului de energie electrică. Raportat la aceasta, apreciază că restabilirea situației anterioare deciziei atacate și, implicit, restabilirea legalității nu se poate realiza, în condițiile anulării Deciziei nr.6118/28.07.2008, decât prin acordarea de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat în calitate de Director general al SC de “” SA, pe perioada cuprinsă între data emiterii dispoziției a cărei anulare a solicitat-o și până la data reintegrării lui efective pe postul de Director general al SC de “” SA.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta SC de “” SA, solicitând admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantului și admiterii cererii reconvenționale, formulată de pârâtă.
În motivarea recursului s-a învederat incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ. – hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Hotărârea instanței de fond este nelegală din prisma prevederilor sus-menționate raportat la următoarele:
1. Nemotivarea hotărârii:
– instanța de fond a respins în totalitate cererea reconvențională, arătând într-un singur alineat, motivele care stau la baza acestei dispoziții, motive care însă fac referire doar la petitele 2 și 3 din cererea reconvențională (cel referitor la constatarea existenței unui contract nescris de muncă pentru funcția de inginer și cel privind încetarea contractului de muncă prin demisia depusă de reclamant la societate).;
– din decizia atacată lipsește cu desăvârșire orice motivare în fapt sau în drept a respingerii petitului 1, prin care s-a solicitat în principal constatarea nulității absolute a contractului de muncă nr.1/04.01.2007, iar în subsidiar constatarea faptului că acest contract a încetat de drept la data revocării reclamantului din funcția de director general al pârâtei.
Raportat la aceste considerente ale instanței consideră că, hotărârea atacată conține motive contradictorii din prisma următoarelor considerente:
1. instanța a reținut că reclamantul a deținut funcția de director general al pârâtei, că a pierdut această funcție ca urmare a revocării de către Adunarea Generală a Acționarilor, că ulterior și-a dat demisia (fără a se ști din ce funcție – cea de director general sau cea de inginer, la care a făcut referire pârâta, deoarece instanța de fond a respins proba cu interogatoriul reclamantului).
2. instanța a obligat subscrisa la plata salariilor restante, indexate, majorate și reactualizate până la data pronunțării hotărârii doar pe considerentul că pârâta nu a emis o decizie de desfacere a contractului de muncă, deși reține, pe de o parte, că funcția reclamantului a încetat la data revocării, iar pe de altă parte că acesta și-a dat demisia.
În ceea ce privește petitele din acțiunea introductivă, completată ulterior, referitoare la anularea Deciziei nr.6118/28.07.2008 și a actului adițional nr.420/S/25.08.2008, consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală raportat la următoarele:
– reclamantul a acceptat noul loc de muncă, pentru funcția de inginer responsabil cu monitorizarea de energie electrică la Stația de din cadrul Sucursalei Câmpia, dovada fiind prezentarea la locul de muncă (fișa de pontaj), încasarea drepturilor bănești, cererea de demisie;
– potrivit doctrinei și practicii judecătorești, contractul de muncă există chiar în lipsa unui înscris, cerința fiind ad probationem, alin.2 al art.16 arătând că existența contractului de muncă (prevederi contractuale și prestații efectuate) se poate demonstra prin orice mijloc de probă (extras din ” Codul muncii comentat și adnotat”- Al., Ed. Universul Juridic, 2008, pg. 149-150).
Raportat la admiterea petitului reclamantului privind obligarea pârâtei la plata salariilor începând cu data de 28.07.2008 și până la data pronunțării hotărârii (28.01.2009), consideră că hotărârea este lipsită de temei legal, din prisma următoarelor considerente.
– instanța nu arată care este temeiul de drept care stă la baza acestei decizii;
– această dispoziție este motivată de instanța de fond prin prisma anulării celor 2 acte sus-menționate și raportat la faptul că pârâta nu a emis o dispoziție de desfacere a contractului de muncă;
– pârâta a achitat până în luna august inclusiv drepturile ce se cuveneau reclamantului, arătând că acestea pot fi achitate cel mult până la data demisiei (22.09.2008);
– achitarea acestor drepturi solicitate de reclamant până la data pronunțării hotărârii ar legaliza existența (peste voința acționarului, care l-a revocat din funcție pe reclamant sau în ciuda demisiei acestuia din funcție) a 2 persoane cu funcția de director general la societate, ceea ce ar echivala cu o imixtiune în modul de administrare gestionate și conducere a activității unei societăți comerciale.
– sumele de bani într-un contract de muncă (salariile) se acordă de angajator ca urmare a prestației unei munci de către angajat, ori reclamantul, de la data revocării din funcție nu a mai prestat nici un fel de serviciu pârâtei.
– dacă reclamantul ar fi fost împiedicat să presteze pentru care a fost angajat temeiul juridic al acțiunii ar fi fost cu totul altul, în cauza dedusă judecății neputându-se reține sub nici o formă cu acesta a fost împiedicat să își aleagă liber locul de muncă, în toată această perioadă reclamantul fiind angajat la o altă societate, ceea ce înseamnă că acesta nu a suferit un prejudiciu în sensul art.998 civ. prejudiciu care să fie necesar a fi acoperit.
2. Hotărârea instanței de fond este vădit nelegală raportat la respingerea în totalitate a cererii reconvenționale, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța nu s-a pronunțat deloc cu privire la petitul 1 din cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat:
– în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului de muncă nr.1/04.01.2007.
– în subsidiar, dacă se va considera valabil contractul de muncă nr.1/04.01.2007, să se constate că acesta a încetat de drept în data de 25.07.2008 ca urmare a revocării din funcție a pârâtului reconvențional.
În doctrina de specialitate s-a arătat și că prevederile art.1371alin.3 are caracter imperativ, fapt ce rezultă din expresia “nu pot încheia”, nerespectarea acesteia atrăgând decăderea persoanei din calitatea de salariat, contractul individual de muncă fiind încheiat cu nerespectarea interdicției legale fiind nul absolut. Prin urmare, contractul de muncă încetează de drept la data încheierii sale.
Având în vedere aceste prevederi legale, contractul de muncă al reclamantului este lovit de nulitate absolută încă de la încheiere, motiv pentru care se impune anularea acestuia. Nulitatea acestui contract este evidentă, raportat la reglementările legale în vigoare la data încheierii lui.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Curtea va analiza prioritar recursul declarat de pârâta DE întrucât aceasta formulează critici referitoare la petitele principale ale acțiunii deduse judecății, care influențează modul în care urmează să fie soluționate petitele accesorii respinse de instanța de fond, împotriva căruia reclamantul a formulat recurs.
Din art. 16.3 din Actul constitutiv al DE, actualizat conform Hotărârilor AGA nr. 1 și 2 /2008 Consiliul de administrație este condus de președinte ales din rândul administratorilor de către adunarea generală a acționarilor, pentru o durată ce nu poate depăși durata mandatului sau de administrator. De asemenea, art. 18.1 din același act constitutiv prevede că președintele consiliului de administrație este și directorul general al societății și va fi răspunzător de administrarea operativă curentă a societății și alte responsabilități similare care îi sunt delegate de consiliul de administrație periodic. directorului general vor fi stabilite prin contractul de performanță. Contractul de performanță și orice modificare a acestuia vor fi aduse la cunoștința asociației.
Așa cum a arătat și reclamantul, în condițiile în care conform actului constitutiv (filele 28-35 dosar fond) SC de SA are ca acționari numai unități administrativ teritoriale, în cauză sunt aplicabile (având în vedere și data încheierii contractului individual de muncă între părți) dispozițiile OUG 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare si alte dispoziții cu caracter financiar și Ordinul 502/2001 entru p. aprobarea Normelor metodologice de aplicare, in domeniul serviciilor publice de gospodărie comunala, a prevederilor <LLNK 12001 79180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare si alte dispoziții cu caracter financiar.
Conform art. 4 alin.(1) din OUG 79/2001 conducerea agenților economici prevăzuți la art. 1 se asigura de către persoane fizice in baza unui contract de performanta, anexa la contractul individual de munca, încheiat in condițiile prezentei ordonanțe de urgenta.
În temeiul acestor dispoziții legale și a actului constitutiv între părți s-a încheiat Contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr 2654 din 23.01.2007, reclamantul urmând să îndeplinească funcția de director general. Deși era obligatoriu, între părți nu s-a încheiat contract de performanță.
În consecință, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 31/1990, astfel încât motivele de nulitate ale contractului individual de muncă invocate de DE întemeiate pe acest act normativ sunt neîntemeiate, și au fost astfel corect respinse de instanța de fond.
Prin art. 10 din OUG 79/2008 s-a abrogat în întregime OUG 79/2001, prin noul act normativ stipulându-se că directorii generali/directorii asigură conducerea operatorilor economici prevăzuți la art.1 (categorie în care se încadrează și pârâta), în baza unui contract de mandat încheiat în condițiile <LLNK 11990 31 11 211 0 17>Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei ordonanțe de urgență.
În nota de fundamentare a OUG 79/2008 se reține că actualul cadru legal a creat premisele funcționării în paralel a două sisteme de conducere a operatorilor economici, primul aplicabil societăților comerciale, în general, instituit de <LLNK 11990 31 11 211 0 17>Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia administrarea executivă este delegată directorilor care își exercită atribuțiile în temeiul unui contract de mandat, iar cel de-al doilea incident regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, precum și societăților la care statul sau o autoritate administrativă este acționar majoritar, instituit de <LLNK 12001 79180 301 0 45>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin <LLNK 12002 59 10 201 0 17>Legea nr. 59/2002, cu completările ulterioare, conform căruia atribuțiile de conducere sunt exercitate de conducători în baza unui contract de performanță, anexă la contractul individual de muncă. Se mai constată că existența unui regim diferențiat pentru o anumită categorie de operatori economici nu se justifică, fiind, dimpotrivă, de natură a crea disfuncționalități în derularea activității societăților cu capital integral sau majoritar de stat.
Art. V din OUG nr. 82/2007 pentru modificarea și completarea <LLNK 11990 31 11 211 0 17>Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente prevede că “Prin derogare de la prevederile <LLNK 12003 53 10 202 56 29>art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului.”
În conformitate cu art. 9 din OUG 79/2008 contractele de performanță încheiate în baza dispozițiilor <LLNK 12001 79180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin <LLNK 12002 59 10 201 0 17>Legea nr. 59/2002, cu completările ulterioare, precum și contractele de mandat încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență încetează sau se modifică, după caz.
Deși în OUG 79/2008 nu există dispoziții în sensul că încetează de drept contractele individuale de muncă ale directorilor generali, încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, pentru identitate de rațiune (în condițiile în care modificarea de reglementare a fost determinată tocmai de modificarea anterioară a Legii 31/1990, așa cum rezultă din nota de fundamentare a ordonanței), Curtea de Apel apreciază că soluția trebuie să fie aceeași.
Mai mult, dacă s-ar fi încheiat contract de performanță, acesta trebuia să înceteze de drept, iar conform art. 2 din OUG 79/2008 directorii generali/directorii asigură conducerea operatorilor economici prevăzuți la art.1, în baza unui contract de mandat încheiat în condițiile Legii 31/1990, ceea ce înseamnă că ei nu mai pot fi angajați cu contract individual de muncă.
Drept urmare, se va constata ncetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 1/04.01.2007 încheiat între părți, începând cu data de 25.07.2008, dată la care a fost revocat din funcția de administrator reclamantul.
Deși OUG 79/2001 a intrat în vigoare la data de 23 iunie 2008 (data publicării în Monitorul Oficial) se apreciază că a încetat contractul individual de muncă începând cu această dată, în condițiile în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în funcția de director general până la data de 25.07.2008, iar pârâta prin cererea reconvențională a solicitat constatarea încetării relațiilor contractuale dintre părți începând cu această dată. În consecință, se apreciază că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale menționate anterior, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Ca urmare a modului de soluționare capătului de cerere privind modul de încetare a contractului individual de muncă se constată că și petitul de obligare la plata drepturilor salariale restante, indexate, majorate și reactualizate, echivalente cu salariile directorului general, începând cu data de 28.07.2008 și până la data pronunțării hotărârii, este greșită.
De altfel, deoarece s-a respins cererea de reintegrare în funcția de director general, dar s-au acordat drepturi salariale corespunzătoare acestei funcții, soluția și motivarea primei instanțe sunt, în mod evident, contradictorii, sub acest aspect fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Referitor la petitul din cererea reconvențională privind constatarea existenței contractului individual de muncă nescris dintre părți, pentru funcția de inginer responsabil cu monitorizarea consumului de energie electrică la Stația de din cadrul Sucursalei Câmpia, Curtea apreciază că întrucât reclamantul nu și-a dat acordul pentru modificarea locului său de muncă, în mod corect prima instanță a dispus anularea Deciziei nr. 6118/28.07.2008 (de modificare unilaterală a locului de muncă) și a Actului adițional la contractul individual de muncă nr. 420/S/25.08.2008 în temeiul dispozițiilor art. 41 din Codul muncii.
În consecință, deși contractul de muncă este unul consensual, forma scrisă fiind ad probationem (art. 16 din Codul muncii ) în condițiile în care reclamantul nu și-a dat consimțământul la încheierea (în sens de negotium) a unui contract de muncă cu pârâta pentru perioada 26.07.2008-22.09.2008 pentru funcția de inginer responsabil cu monitorizarea consumului de energie electrică la Stația de din cadrul Sucursalei Câmpia, în mod evident nu se poate constata încheierea unui asemenea contract. Pentru aceste considerente, se apreciază că în mod corect s-a dispus respingerea acestui capăt de cerere din cererea reconvențională și, pe cale de consecință și petitul privind constatarea încetării contractului de muncă pentru funcția de inginer în temeiul art. 79 din Codul muncii, ca urmare a demisiei reclamantului.
Referitor la recursul declarat de reclamant, Curtea de Apel apreciază că în condițiile în care urmează să se constate că la data de 25.07.2008 a încetat contractul individual de muncă nr. 1/04.01.2007 prin care reclamantul a fost încadrat în funcția de director general, în mod evident nu se poate dispune reintegrarea acestuia pe funcția menționată anterior și constatarea încetării contractului în baza căruia deține în prezent funcția de director general. De altfel, această persoană nici nu a fost parte în cauză, hotărârea nefiindu-i opozabilă.
Referitor la cheltuielile de judecată de la fondul cauzei, în condițiile în care se vor admite în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă se vor compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul și se va admite în parte recursul declarat de pârâta DE împotriva sentinței civile nr. 200 din 28.01.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în parte în sensul că se va respinge ca nefondată cererea reclamantului de plată a drepturilor salariale. Se va admite în parte cererea reconvențională și se va constata încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 1/04.01.2007 încheiat între părți, începând cu data de 25.07.2008; se vor compensa cheltuielile de judecată de la fondul cauzei.
Se vor menține dispozițiile din sentința recurată referitoare la: anularea Deciziei nr. 6118/28.07.2008 emisă de intimată și a actului de adițional nr. 420/S/25.08.2008 și la respingerea petitelor privind reintegrarea în funcția de director general și constatarea încetării contractului de muncă al directorului general.
În temeiul art. 274 alin. (1) și 276 Cod procedură civilă întrucât recursul reclamantului a fost respins, iar cel al pârâtei a fost admis în parte se va bliga intimatul să plătească recurentei DE suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 50) proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul.
Admite în parte recursul declarat de pârâta DE împotriva sentinței civile nr. 200 din 28.01.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantului de plată a drepturilor salariale.
Admite în parte cererea reconvențională.
Constată încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 1/04.01.2007 încheiat între părți, începând cu data de 25.07.2008. Compensează cheltuielile de judecată de la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe intimatul să plătească recurentei DE suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
– – — – –
Red.D/Dact.
2 ex./02.07.2009
Jud.fond: și
