Materie :
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. PROCEDURA INSOLVENŢEI. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PATRIMONIALE A MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE ALE SOCIETĂŢII DEBITOARE.
-art.138 din Legea nr.85/2006.
Dispoziţiile art.138 din nu instituie prezumţia de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea săvârşirii faptelor prevăzute de textul de lege arătat de către cel chemat în judecată şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet şi pertinent.
Decizia nr.744/C/15.11.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.645 din 10.04.2012 Tribunalul Satu Mare a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar al falitei SC C. & S. SRL – E. I. SPRL, cu sediul în S. M., str. N. B., nr.10, jud. Satu Mare, împotriva pârâtului M. F. G., domiciliat în S. M., str. T., nr., bl., ap., jud. Satu Mare, pentru angajarea răspunderii patrimoniale. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :
Conform datelor furnizate de ORC, societatea comercială falită are asociaţi persoane fizice pe M. F. G. şi Z. Ş. , primul fiind numit în funcţia de administrator la data de 09.12.2009.
Întrucât lichidatorul judiciar nu a reuşit să intre în posesia tuturor actelor contabile ale societăţii, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei a fost întocmit pe baza ultimului bilanţ întocmit şi înregistrat de societatea comercială la data de 31.12.2007.
Din analiza acestui bilanţ contabil, practicianul în insolvenţă a constatat că societatea la sfârşitul anului 2007 figurează cu active în valoare totală 170.948 lei, din care 152.948 lei reprezintă creanţe şi 18.000 lei, disponibilităţi băneşti.
Întrucât pârâtul nu a predat practicianului în insolvenţă actele contabile şi implicit lista debitorilor societăţii ale societăţii, sumele de bani cu care societatea figurează în ultimul bilanţ contabil au fost apreciate ca fiind ascunse de către pârât, reţinându-se şi că acesta nu a ţinut evidenţa contabilă în conformitate cu legea, ultimul bilanţ fiind întocmit pe anul 2007.
Coroborând ansamblul probelor administrate în cauză, judecătorul sindic a constatat că faptele la care face referire reclamantul, prevăzute de art. 138 lit. d) şi e) din Legea nr. 85/2006, nu pot fi reţinute în sarcina pârâtului.
Astfel, a reţinut că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de societate debitoare a fost introdusă la data de 17.09.2009, pentru creanţe fiscale exigibile încă din anul 2007, în condiţiile în care pârâtul a fost numit în calitate de administrator al falitei la data 09.12.2009.
Raportat la data scadenţei creanţelor bugetare ale societăţii, data depunerii ultimului bilanţ contabil, judecătorul sindic a constatat că în cauză nu se poate stabili cu certitudine că răspunderea pentru starea de insolvenţă aparţine în totalitate pârâtului, acesta nefiind răspunzător pentru organizarea şi conducerea contabilităţii debitoarei înaintea numirii în funcţia de administrator, motiv pentru care judecătorul sindic a apreciat că este neîntemeiată cererea prin care se solicită obligarea acestuia la suportarea întregului pasiv al debitoarei.
Prin urmare, judecătorul sindic a constatat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii pârâtului pentru săvârşirea vreunei fapte din cele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care, în temeiul art. 11, art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 998 Cod civil, a respins cererea lichidatorului judiciar ca neîntemeiată, conform dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentinţei, au declarat recurs recurentul lichidator E. I. SPRL în reprezentarea debitoarei SC C. & S. SRL, solicitând admiterea acţiunii aşa cum a fost motivată în fapt şi în drept, sentinţa pronunţată fiind netemeinică şi nelegală.
A arătat că, la data de 09.12.2009, funcţia de administrator al societăţii falite a fost preluată de către pârâtul M. F. G., în acelaşi moment, acesta a preluat, în calitate de asociat în societate, deţinând un procent de 90% din beneficii şi pierderi.
Potrivit dispoziţiilor art. 203 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, transmiterea pârtilor sociale trebuie înscrisă la registrul comerţului, precum şi în registrul asociaţilor, iar alineatul 2 din acest text de lege arată că “Transmiterea are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului”.
Consideră că, odată cu încheierea contractului de cesiune de părţi sociale, cedentul preia atât drepturile, cât şi obligaţiile pe care şi le asumă – în speţă acesta dobândeşte şi calitatea de administrator – faţă de societatea al cărei reprezentant legal se constituie prin acest contract.Astfel apreciază de asemenea că, la data la care pârâtul a dobândit calitatea de asociat al societăţii şi a preluat şi funcţia de administrator al acesteia, a preluat totodată toate drepturile şi toate obligaţiile care decurg din contract, asumându-şi astfel şi obligaţia ce îi incumbă privitor la drepturile de creanţă ale creditorilor societăţii la acel moment.
Prin urmare, pârâtul avea obligaţia de a reface contabilitatea societăţii, în cazul în care acesta a preluat contabilitatea doar la nivelul anului 2007, aşa cum rezultă din dispoziţiile imperative ale art. 73 din Legea nr. 31/1990.
Raportat la dispoziţiile legale invocate în cuprinsul recursului a arătat că prima instanţă a apreciat în mod greşit că îndatoririle pârâtului M. F. G. ar fi limitate, sens în care a dispus respingerea cererii sale de angajarea răspunderii patrimoniale.
A arătat că pârâtul nu s-a prezentat niciodată la sediul administratorului judiciar şi mai apoi lichidator pentru a preda lista clienţilor neîncasaţi, respectiv pentru a preda stocurile deţinute şi nici pentru a ne preda contabilitatea acesteia, aşa cum ere dispoziţiile art. 35 coroborat cu art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Precizează că analiza cauzelor şi a împrejurărilor care au condus la starea de insolvenţă a societăţii s-a făcut pe baza bilanţurilor contabile aferente anilor analiza cauzelor şi a împrejurărilor care au dus la stare de insolvenţă a societăţii s-a efectuat pe baza actelor puse la dispoziţie de către ANAF DGFP S. M. prin adresa nr. 131.012/17.11.2010, precis pe baza bilanţurilor întocmire la 31.12.2005, 31.12.2006 şi respectiv 31.12.2007.
Întrucât ultimul bilanţ contabil al societăţii a fost întocmit la 31.12.2007 consideră că debitoarea nu a respectat prevederile art. 5, al. (1) din Legea Contabilităţii nr. 82 din 1991 care prevede:
„(1) Persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare anuale”. În concluzie societatea nu a condus contabilitatea până la data deschiderii procedurii de insolvenţă, faptă de care se face vinovat administratorul societăţii căruia îi revine răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii conform art. 10 din aceiaşi lege.”
Active circulante în sumă totală 170.948 lei formate din următoarele subgrupe de active:
-Creanţe în sumă de 152.948 lei;
-Disponibilităţi băneşti în sumă de 18.000 lei. Principalele cauze ale ajungerii societăţii în insolvenţă sunt:
a)Neîncasarea creanţelor în sumă de 152.948 lei. Faptul că administratorul debitoarei nu a binevoit să predea actele contabile şi implicit lista debitorilor societăţii, apreciază că această sumă a fost însuşită personal de organele de conducere şi nu a mai fost decontată către societate, făcându-se astfel vinovat de fapta prevăzută în art. 138 lit. e) din Legea 85/2006.
b)Potrivit bilanţului contabil întocmit la 31.12.2007 debitoarea are în patrimoniu disponibilităţi băneşti în sumă de 18.000 lei. Faptul că administratorul debitoarei nu a binevoit să pună la dispoziţia administratorului judiciar inventarul cu bunurile debitoarei ne dovedeşte că aceste bunuri nu mai sunt în patrimoniu şi consideră că vinovat pentru lipsa acestora este administratorul societăţii care se face vinovat de fapta prevăzută la art. 138 litera e) din Legea 85/2006.
c) Nu s-a condus evidenţa contabilă potrivit legii. Ultimul bilanţ depus a fost întocmit pe anul 2007. Nu s-au predat actele prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006. Având în vedere aceste aspecte coroborate cu faptul că până la această dată nu s-au pus la dispoziţia administratorului judiciar actele şi evidenţa contabilă a debitoarei, consideră că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de fapta prevăzută la art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006.
A arătat că toţi aceşti factori au contribuit la ajungerea societăţii în incapacitate de plată. Răspunzător de aceste fapte este administratorul societăţii.
În concluzie, sub rezerva identificării ulterioare în măsura în care va întră în posesia altor date şi informaţii pe care nu le are acum la dispoziţie şi va descoperi şi alte fapte din cele prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006, pe baza datelor pe care le are până acum consideră că răspunzător de ajungerea societăţii în insolvenţă este administratorul societăţii care se face vinovat de faptele prevăzute la art. 138 literele d) şi e) din Legea nr. 85/2006 . Toţi aceşti factori au contribuit la ajungerea societăţii în incapacitate de plată.
Apreciază că se impune atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru săvârşirea faptei prevăzute la art. 138 litera D din Legea nr. 85/2006. respectiv “au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea”. În considerarea celor anterior expuse consideră a fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. 1 şi 2, 1357 Cod civil.
Prejudiciul există, constând în cuantumul creanţelor înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, fiind în sumă de 341.476 lei;
-fapta ilicită, constând în neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, fapt ce rezultă, printre altele, din nedepunerea la organele fiscale a declaraţiilor privind obligaţiile de plată a societăţii debitoare. Consideră că debitoarea nu a respectat prevederile art. 5, al. (1) din Legea Contabilităţii nr. 82 din 1991 care prevede : „(1) Persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare anuale”. În concluzie societatea nu a condus contabilitatea la zi, faptă de care se face vinovat administratorul societăţii căruia îi revine răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii conform art. 10 din aceiaşi lege. Având în vedere aceste aspecte coroborate cu faptul că până la această dată nu s-au pus la dispoziţia administratorului judiciar actele şi evidenţa contabilă a debitoarei, consideră că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de fapta prevăzută la art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Legea contabilităţii impune oricărui comerciant să conducă o după reguli precise, iar la baza înregistrărilor contabile trebuie să stea acte justificative.
Culpa administratorilor pentru neţinerea contabilităţii în conformitate cu actele normative în vigoare este prezumată prin lege, prezumţia fiind una absolută ( art. 10 din legea nr. 82/1991 precizând in terminis ” răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului”).
În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate între neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea şi prejudiciul cauzat creditorilor este de ordinul evidenţei, întrucât nu se poate urmări situaţia intrărilor si ieşirilor din patrimoniul societăţii.
Apreciază că se impune atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei H. E. pentru săvârşirea faptei prevăzute la art. 138 litera E din Legea nr. 85/2006, respectiv “au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia “.
Condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. 1 şi 2, 1357 sunt întrunite .
De asemenea arată că din bilanţuri se evidenţiază şi neîncasarea creanţelor existente în sold, potrivit ultimului bilanţ contabil, care sunt în sumă de 152.948 lei , pentru recuperarea cărora se pare că nu s-a făcut nici un demers legal.
Raportul de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită există prin fapta pârâtei de a sustrage/deturna fondurile din patrimoniul falitei, societatea a fost lipsită de , resursele patrimoniale de se achita de datoriile sale, cel puţin parţial.
Mai mult decât atât, prin lipsirea falitei de sume de bani, aceasta (falita) a fost lipsită şi de câştigul pe care l-ar fi putut realiza prin investiţii în folosul societăţii (lucrum cessans) şi care ar fi putut fi folosit la rândul lui pentru achitarea creditorilor.
Există culpa pârâtei dovedită chiar prin faptul de a deturna sau au ascunde o parte din activul persoanei juridice.
În consecinţă, solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost motivată în fapt şi în drept.
Prin precizarea la recurs depusă la dosar, recurenta a arătat că înţelege să-şi precizeze poziţia faţă de cererea de chemare în judecată iniţială, în sensul că solicită, modificarea în tot a sentinţei civile nr. 645/2012/F/10.04.2012, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost motivată în fapt şi în drept, cu precizarea că micşorează cuantumul pretenţiilor faţă de pârâtul M. F. G., reducându-se la suma de 280.890 lei.
Motivează această precizare din prospectiva faptului că creditorul DGFP S. M., prin cererea nr. 82.604/17.09.2009 a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală faţă de debitoarea S.C. C. & S. S.R.L, pentru un o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constatată de instanţă, în sumă de 60.586 lei.
Lichidatorul judiciar a constatat din cuprinsul procesul verbal nr. 9018/13.08.2010 emis de către DGFP S. M., faptul că, imediat după înaintarea cererii de către creditoare în faţă instanţei, fostul administrator statutar, C. C. P., a solicitat registrului comerţului Satu Mare, modificarea actului constitutiv al societăţii, prin care acesta îşi cesionează părţile sociale şi se revocă din funcţia de administrator. Acesta cesionează păţite sociale actualului asociat şi administrator, având calitatea de pârât în prezenta cauză.
Învederează faptul că pentru suma de 60386 lei, reprezentând o parte a pasivului societăţii debitoare, sumă pentru care instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de S.C. C. & S. S.R.L se va îndrepta cu cerere de chemare în judecată împotriva fostului administrator statutar.
Astfel, consideră că pentru pasivul societăţii indicat în petitul precizării, se face vinovat actualul administrator al societăţii, pârât în prezentul dosar.
Intimatul pârât legal citat, nu a formulat întâmpinare.Examinând sentinţa recurată , prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu , având în vedere actele şi lucrările dosarului s-a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajuns în insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere ori de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin una din faptele expres şi limitativ prevăzute la lit.”a-g” ale articolului.
Această răspundere patrimonială personală decurge din natura raporturilor care se stabilesc între organele de conducere şi alte persoane ce au cauzat insolvenţa şi societatea debitoare, iar pentru antrenarea ei este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: prejudiciul creditorilor, fapta să se încadreze în cazurile expres prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor şi culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
În mod corect, judecătorul sindic a reţinut că faptele imputate de lichidatorul judiciar nu pot fi reţinute în sarcina pârâtului intimat având în vedere că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei s-a formulat la data de 17.09.2009, pentru creanţe fiscale exigibile din anul 2007 , iar pârâtul a devenit asociat şi administrator al debitoarei la dat de 09.12.2009.
Lichidatorul judiciar nu a administrat nici o probă din care să rezulte că pârâtul intimat ar fi săvârşit vreuna din faptele prevăzute limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006 .
Dispoziţiile art.138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumţia de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea săvârşirii faptelor prevăzute de textul de lege arătat de către cel chemat în judecată şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet şi pertinent.
Dimpotrivă , aşa cum s-a arătat mai sus , la data când pârâtul a devenit asociat şi administrator debitoarea se afla în insolvenţă , fiind deja formulată cererea de deschidere a procedurii.
Prin încheierea contractului de cesiune de părţi sociale şi a preluării funcţiei de administrator, pârâtul nu a preluat în mod automat şi răspunderea pentru intrarea în insolvenţă a debitoarei, ci cade în sarcina celui care a formulat acţiunea să dovedească că cel chemat în judecată a săvârşit una din faptele expres incriminate şi că săvârşirea acelei fapte a condus la insolvenţa debitoarei.
Pentru considerentele arătate recursul a fost respins ca nefondat, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă .
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
