Art. 1 şi art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997
Art.11 alin.2. art.49, art.90 alin.1 şi art.102 din Legea nr.85/2006
Din modul în care art.49 din Legea nr.85/2006 defineşte perioada de observaţie nu rezultă că împrejurarea că debitorul a formulat o cerere de reorganizare împiedică ea însăşi pe proprietarul unui bun asupra căruia debitorul nu este în măsură să justifice un drept de folosinţă să preia bunul său din patrimoniul debitoarei.
Având în vedere faptul că planul de reorganizare a intervenit numai ulterior rezilierii contractelor de leasing, bunurile formând obiectul acestor contracte reziliate nu puteau face obiectul planului de reorganizare, ci trebuiau restituite în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B., clauză opozabilă judecătorului sindic, în temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997 şi art.90 din Legea nr.85/2006.
(Decizia nr. 581/R-COM/7.03.2012)
Deliberând asupra recursului de faţă, constată că;
La data de 12.12.2009, debitoarea S.C. B.P.T. S.R.L. a solicitat a fi supusă procedurii generale de , manifestându-şi intenţia de a-şi reorganiza activitatea.
Constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile art.27-30/art.1 alin.2 din lege, Tribunalul Comercial Argeş a admis cererea debitoarei şi, în temeiul art.32 alin.1 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a constatat că aceasta este în încetare de plăţi şi s-a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva sa.
În consecinţă, s-au dispus şi măsurile imediate prevăzute de legea procedurii insolvenţei şi, prin încheierea din 17.11.2009, a fost deschisă procedura generală de observaţie pentru debitoare, care a depus şi un plan de reorganizare a activităţii.
La data de 11.02.2011 creditoarea S.C. U. L. C. IFN S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B.P.T. S.R.L., restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing încheiate cu aceasta nr.62493/B.P.-2-001 şi nr.64435/B.P.-2-002 şi menţionate în cerere.
S-a arătat în motivare că la data de 26.11.2009 s-au încheiat între părţi contractele de mai sus, iar la data de 26.11.2010 au fost reziliate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale privind plata ratelor de leasing de către debitor.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.11 alin.2 şi art.90 alin.1 din Legea nr.85/2006, art.1 şi art.13 din O.U.G. nr.51/1997.
Tribunalul Comercial Argeş, prin încheierea din data de 5 aprilie 2011 a respins cererea formulată de S.C. U. L. C. IFN S.A. – Societate Administrată în Sistem Dualist.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că, prin încheierea din 17.11.2009 a fost deschisă procedura generală de observaţie ce priveşte pe debitorul S.C. B.P.Trans S.R.L. Piteşti la solicitarea acestuia.
Tribunalul a apreciat că perioada de observaţie reprezintă perioada cuprinsă de la data deschiderii procedurii şi data confirmării planului de reorganizare, perioadă în care debitorul este îndreptăţit să procedeze la desfăşurarea activităţilor curente. Perioada de observaţie este dată pentru a stabili dacă afacerea debitorului poate continua, iar perspectivele reorganizării sunt reale şi exploatarea societăţii comerciale a debitorului trebuie să aibă loc în condiţii foarte apropiate de cele existente în cursul exploatării normale, aşa cum s-au desfăşurat ele înainte de deschiderea procedurii, deoarece, în caz contrar, şansele redresării nu au perspectivă de reuşită.
S-a reţinut că societatea creditoare este înscrisă la masa credală cu întreaga creanţă rezultată din contractele de leasing, existând posibilitatea recuperării sumelor datorate de către debitor, dacă cele două contracte vor fi menţinute, întrucât rezilierea acestora este o operaţie ce va îngreuna realizarea planului de reorganizare care a fost depus la dosar.
Faţă de cele reţinute, instanţa a considerat că cererea creditorului de restituire a bunurilor menţionate în acţiune este neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs creditoarea S.C.U.L.C. IFN S.A.. – Societatea Administrată în Sistem Dualist, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma următoarelor motive de recurs, încadrate în drept în dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă:
1. Hotărârea instanţei este lipsită de temei legal, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanţa face o apreciere greşită asupra modului de desfăşurare a procedurii susţinând, fără să motiveze în vreun fel, că în perioada de observaţie, creditorii nu ar putea să obţină preluarea unor bunuri din patrimoniul debitoarei, deşi debitoarea nu justifică un drept asupra acestora.
Se susţine că acest raţionament contravine dispoziţiilor art.47 din Legea nr.85/2006.
2. Hotărârea instanţei este dată cu încălcarea legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât instanţa prin sentinţa pronunţată invalidează scopul dispoziţiilor art.90 din Legea nr.85/2006.
Recurenta susţine că scopul acestor reglementări este protejarea intereselor creditorilor în raport cu societatea creditoarea, care refuză să aducă la îndeplinire o obligaţie legală, respectiv restituirea bunurilor asupra cărora nu poate invoca vreun drept.
Se mai arată că, deşi nu s-a contestat măsura rezilierii, care a intervenit anterior investirii instanţei cu cererea de restituire, respectiv la data de 26.11.2009 şi care conduce la pierderea dreptului de folosinţă a bunului din partea utilizatorului, instanţa face abstracţie de natura raportului contractual dintre cele două părţi şi omite faptul că administratorul judiciar nu se pronunţase anterior în sensul menţinerii contractelor de leasing.
Susţine recurenta că, în mod eronat, instanţa face o apreciere cu privire la măsura rezilierii, deşi această sancţiune a intervenit, conform convenţiei părţilor, în temeiul unui pact comisoriu de gradul IV, fără intervenţia instanţei şi fără ca debitorul să fie notificat.
În sfârşit, se critică sentinţa judecătorului sindic sub aspectul faptului că este pronunţată prin raportare la planul de reorganizare ce urmează a fi depus, deşi la data soluţionării cererii de restituire a bunului, debitoarea nu solicitase încuviinţarea de principiu a planului de reorganizare, acesta nefiind nici măcar supus aprobării.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.49 alin.1 din Legea nr.85/2006, pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, fie sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art.28 alin.1 lit.h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, fie sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
Din modul în care art.49 din Legea nr.85/2006 defineşte perioada de observaţie, nu rezultă că împrejurarea că debitorul a formulat o cerere de reorganizare împiedică ea însăşi pe proprietarul unui bun asupra căruia debitorul nu este în măsură să justifice un drept de folosinţă să preia bunul său din patrimoniul debitoarei.
Este adevărat că, potrivit art.102 alin.1 din Legea nr.85/2006: „Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan”.
Însă, în cauză, contractele de leasing ce au avut ca obiect bunurile a căror restituire se solicită, au fost reziliate unilateral, în temeiul pactului comisoriu de gradul III cuprins în contractul părţilor, respectiv la art.4 pct.2.B, care prevede: „În cazul în care Finanţatorul optează pentru rezilierea contractului de leasing financiar ca urmare apariţiei unui caz de culpă, conform Secţiunii 4.1 de mai sus, contractul de leasing financiar încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără nici o altă formalitate prealabilă, cu predarea bunurilor ce formează obiectul leasingului către Finanţator. Data rezilierii va fi considerată data la care Finanţatorul a înţeles să-şi exercite opţiunea de a rezilia contractul şi pe care a inserat-o în notificarea de reziliere transmisă Utilizatorului” (fila 65 dosar recurs).
Astfel, prin notificarea nr.1776/26.11.2009, transmisă prin Biroul executorului judecătoresc N.M., creditoarea-recurentă a comunicat rezilierea contractelor de leasing nr.64435 şi nr.62493, în temeiul art.4.4.1 din contract, începând cu data de 26.11.2009, având în vedere ratele restante în sumă de 229.010,60 lei şi a pus în vedere Utilizatorului, respectiv debitoarea-intimată obligaţia de predare a obiectului leasingului până la data de 7.12.2009 (fila 4).
Este adevărat că prin încheierea din 17.11.2009 a fost deschisă procedura generală de observaţie în ceea ce priveşte pe debitoarea-intimată S.C. B.P.T. S.R.L. Piteşti, însă la acel moment nu exista un plan de reorganizare propus, acesta fiind înregistrat la Tribunalul Comercial Argeş abia la data de 15.04.2011 şi supus votului Adunării creditorilor în data de 12.15.2011, fiind confirmat de către judecătorul sindic prin sentinţa nr.920/F/31 mai 2011.
Prin urmare, la momentul la care a intervenit rezilierea contractului, debitoarei îi revenea obligaţia de a restitui bunurile în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B. din contractele de leasing.
De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997: „Drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie”.
Este adevărat că textul art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997 trimite la aplicarea prevederilor legale în materie de insolvenţă, însă, sub acest aspect Curtea reţine că nici dispoziţiile art.90 din Legea nr.85/2006 nu se opun preluării bunului de către societatea de leasing în ipoteza în care contractul a fost reziliat ca urmare a neplăţii ratelor de leasing, iar utilizatorul nu mai poate justifica dreptul său de folosinţă.
Astfel, potrivit art.90 alin.1 din Legea nr.85/2006: „Dacă un debitor deţine marfă în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să îşi recupereze bunul, în afară de cazul în care debitorul are un drept de garanţie valabil asupra bunului”.
Prin urmare, având în vedere faptul că planul de reorganizare a intervenit numai ulterior rezilierii contractelor de leasing, bunurile formând obiectul acestor contracte reziliate nu puteau face obiectul planului de reorganizare, ci trebuiau restituite în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B., clauză opozabilă judecătorului sindic, în temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997 şi art.90 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, iar încheierea modificată în sensul că s-a admis cererea de restituire formulată de către creditoarea-recurentă S.C.U.L.C. IFN S.A.. a bunurilor formând obiectul contractelor de leasing nr.64435 şi nr.62493 încheiate cu debitoarea S.C. B.P.T. S.R.L. Piteşti şi a dispus restituirea bunurilor menţionate în cererea de restituire.
