Contestație decizie de concediere. Decizia 2386/2009. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2386/R/2009

Ședința publică din 09 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

– –

– –

GREFIER: – –

S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC. SA împotriva sentinței civile nr. 301/F din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamantul -, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat -, asistat de avocat și reprezentanta pârâtei recurente SC SA, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 23 octombrie 2009, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente SC SA solicită în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulată de reclamantul intimat, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată, urmând ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună la dosar o copie a facturii reprezentând cheltuielile de judecată.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 301 din 22.06.2009 a Tribunalului Bistrița – N pronunțată în dosar nr-, s-a dmis contestația formulată de contestatorul împotriva pârâtei SC. SA și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 175/10 martie 2009; s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă și obligă intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, până la data reintegrării; a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 1071 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, ontestatorul a fost salariat al intimatei SC. SA B în funcția de maistru producție la secția fapt ce rezultă din copia deciziei și din întâmpinarea depusă de intimată.

Prin Decizia nr. 175 din 10 martie 2009 emisă de intimată s-a dispus desfacerea al contestatorului în temeiul art.61 lit. a din Codul Muncii. La baza desfacerii a stat referatul nr.804 din 10 martie 2009 întocmit de șeful secției ing. pentru abateri deosebit de grave față de disciplina muncii, așa cum apare menționat în decizia (5). Din referatul întocmit de șeful secției 15 reiese faptul că, în data de 6 martie 2009 ora 13,00, în timp ce efectua un control de rutină l-a surprins pe contestator mângâind în zone intime pe una din muncitoare. În același timp a intrat în secție și directorul general iar la vederea acestuia muncitoarea s-a speriat și a sărit brusc spre mașina de efectuat plasă rabitz putând să se producă un accident de muncă grav, mașina aflându-se în funcționare. La acest referat au fost anexate două declarații date de R și datate 9 martie 2009.

Rezoluția pusă pe referat a fost de desfacere disciplinară a Contractului Individual de Muncă.

Analizându-se situația de fapt prin prisma prevederilor din Codul Muncii, Titlul XI cap.II care tratează răspunderea disciplinară s-a constatat că:

Potrivit disp.art.263(1) angajatorul dispune de o prerogativă disciplinară, având dreptul de aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. 2 prevede că: abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, sau CCM aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Sancțiunile disciplinare sunt cele prevăzute la art.264, la stabilirea sancțiunii disciplinare angajatorul trebuie să aibă în vedere disp.art.266. Dispozițiile art.267 prevăd că: sub sancțiunea nulității absolute nici o măsură cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.”a” (avertisment scris) nu poate fi luată mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Numai neprezentarea fără motiv a salariatului la convocare dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Iar disp.art.268 prevăd printre altele că: sub sancțiunea nulității absolute în decizie se cuprind, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau CCM aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate, apărările formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căreia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă.

Verificându-se decizia atacată prin prisma reglementărilor legale expuse, tribunalul urmează a constata că aceasta este lovită de nulitate absolută. Numai disp.art.268(2) lit.”e” și “f” au fost respectate în decizie respectiv termenul în care poate fi atacată decizia și instanța competentă. În rest niciuna din dispozițiile legale obligatorii mai sus arătate nu sunt cuprinse în decizie nici cu privire la situația de fapt nici temeiul de drept. De altfel, din declarațiile martorilor reiese faptul că aceștia au fost solicitați de conducerea societății să dea declarații după aproximativ 2 săptămâni de la data emiterii deciziei de desfacere a al contestatorului.

Constatându-se nulitatea absolută a deciziei atacate tribunalul nu a mai analiza fondul cauzei, aceasta nemaifiind necesară.

Pentru considerentele mai sus arătate, a textelor de lege invocate, a disp.art.167 și urm. din Legea nr.168/1999, tribunalul a admis contestația formulată, a constatat nulitatea absolută a deciziei atacate, a dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior cu plata tuturor drepturilor conform art.52(2) din Codul Muncii.

De asemenea tribunalul a obligat intimata în temeiul art.274 Cod procedură civilă să-i plătească contestatorului cheltuielile de judecată în sumă de 1071 lei reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC. SA, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației petentului împotriva desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

În motivare pârâta arată că soluția instanței de fond este neîntemeiată, deoarece petentul a fost ascultat cu o zi înainte de emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă și, prin urmare, nu era necesară convocarea lui, în scris, așa cum a precizat instanța de fond. Important este că a fost ascultat cu privire la abaterea disciplinară comisă și a avut posibilitatea să se apere, în primul rând recunoscându-și fapta și cerându-și scuze față de muncitoarea agresată și față de conducerea firmei, care a asistat oripilată la actele lui de agresiune sexuală. În loc să recunoască, cinstit greșeala, petentul a negat cu vehemență evidență, punându-se singur într-o poziție reconciliantă cu administrația firmei.

În afară de petent, au mai fost ascultate și două martore, prezente la incident, care au relatat, de fapt, ceea ce văzuseră cu ochii lor, membrii administrației. Instanța de fond a respins declarațiile martorilor pe considerentul că au fost date la două săptămâni, după incident. În realitate, martorele au declarat că au dat declarațiile în ziua trecută pe documentul respectiv, fără să-și amintească, precis ziua. Dacă, într-adevăr, declarațiile martorelor ar fi fost antedatate, trebuia declanșată procedura înscrierii în fals, prevăzută de art.180-184 din Cod.pr.civ.

Așadar, declarațiile au fost date, într-adevăr, după incident, care s-a petrecut într-o zi de vineri, în prima zi a săptămânii următoare, așa cum au declarat martorele ascultate în cauză. Ele au susținut că au fost audiate în ziua trecută pe declarație, iar petentul a fost audiat înainte de desfacerea contractului de muncă.

În ceea ce privește descrierea abaterii, directorul general al societății a indicat să nu se consemneze cu lux de amănunte agresiunea sexuală, pentru proteja viața personală și dreptul la propria imagine a victimei.

Consideră că decizia de desfacere a contractului de muncă pentru motive disciplinare a petentului este temeinică și legală, având și o puternică dimensiune morală.

În drept invocat dispozițiile art.312 alin.3, art.304 pct.9 din pr.civ.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de apel apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Așa cum a reținut și prima instanță art.267 din Codul Muncii prevede că ” (1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsura, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. (2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de către angajator sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii”.

Recurenta nu a dovedit, deși avea obligația conform art. 287 Codul Muncii, că a efectuat convocarea intimatului pentru cercetarea prealabilă. Contrar celor invocate de recurentă, nu este îndeplinită cercetarea prealabilă în cazul în care angajatorul a procedat doar la ascultarea sa cu o zi înainte de emiterea deciziei, fără să îi aducă la cunoștință învinuirea care i se aduce și fără să îi dea posibilitatea să prezinte probe în susținerea apărărilor sale.

De asemenea, așa cum judicios a reținut și tribunalul decizia de sancționare nu conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.268 alin.(2) din Codul Muncii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea, respectiv temeiul de drept în baza căruia sancțiunea a fost aplicată.

Întrucât normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută, Curtea apreciază că decizia de sancționare are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de sancționare trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens.

Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentei legate temeinicia deciziei de sancționare contestate.

Având în vedere aceste considerente Curtea apreciază că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă tribunalul aplicând corect dispozițiile legale menționate anterior.

În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă se va obliga recurenta, ca parte aflată în culpă procesuală să plătească intimatului – suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 15).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC. SA împotriva sentinței civile nr. 301 din 22.06.2009 a Tribunalului Bistrița – N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numitul recurenta să plătească intimatului – suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

– – – – – –

GREFIER

Red./Dact.

4 ex./09.12.2009

Jud.fond: și