ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2631/R/2009
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTORI: Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Cristina
– –
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 198/F din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, precum și recursul pârâtei SRL S declarat împotriva aceleiași hotărâri, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent – avocat cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei și reprezentanta pârâtei recurente, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar copia deciziei nr. 6.35353 din 09.07.2008 emisă de pârâta Sc. SRL prin care s-a decis suspendarea contractului individual de muncă a domnului, începând cu data de 10.07.2008.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar concluzii scrise ( filele 34-38 din dosar ), solicitând admiterea recursului propriu așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea recursului declarat de reclamantul recurent și admiterea recursului propriu cu consecința respingerii contestației formulată de împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul formulat de pârâta recurentă, reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea lui ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.198/F din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, s-a admis în parte contestația formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu intimata S și, în consecință s-a constatat tardivitatea emiterii deciziei de concediere nr. 6.49075 din 16.09.2008, în ce privește abaterea privind măsura locului detașării; s-a constatat nulitatea absolută a deciziei cu privire la celelalte abateri reținute.
Intimata a fost obligată să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat;
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în art. IV alin. 4 din Contractul de garanție suplimentară;
Intimata a fost obligată la restituirea garanției de 2000 Euro și 200 lei, conform contractului de garanție;
Intimata a fost obligată să plătească reclamantului îndemnizația de concediu de odihnă în sumă de 300 lei aferentă concediului neefectuat;
S-au respins petitele privind plata diferenței de diurnă și a penalităților la salariu.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariat al intimatei S cu contract individual de muncă înregistrat la ITM S sub nr. – din 23.05.2006 în funcția de Agent Turism la Agenția B începând cu data de 08.05.2006, salariul fiind de 628 lei brut lunar, 21 zile de concediu de odihnă anual, un program de lucru de 8 ore/zi și 48 ore/săptămână beneficiind în caz de delegare sau detașare de decontarea cheltuielilor de transport, cazare și de diurnă negociabilă în limitele legale.
Reclamantul a semnat un act adițional la contractul individual de muncă care cuprinde clauze cu privire la salarizare în funcție de realizarea indicatorilor cantitativi și calitativi. De asemenea, între părți s-a încheiat un contract de garanție suplimentară autentificat notarial sub nr. 989 din 05.05.2006 prin care reclamantul a constituit o garanție în sumă de 2000 Euro.
Prin Decizia nr. – din 16.09.2008 pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii pentru absențe nemotivate de la serviciu. Decizia a fost emisă în baza Referatului nr. – din 12.09.2008 întocmit de Salariu, director zonal care răspunde de Agenția B, prin care arată că începând cu data de 19.07.2008 reclamantul a lipsit nemotivat de la serviciu și că a părăsit locul detașării Agenția Milano din Italia la 5 zile de la detașare încălcând Decizia de detașare nr. – din 03.07.2008. Se arată că prin aceste fapte reclamantul a încălcat dispozițiile cap. VI alin. 2 și 10 din și dispozițiile art. 42-45 din Codul muncii. Se mai arată că, reclamantul a fost invitat la sediul firmei prin Poșta în data de 25.07.2008 și în data de 20.08.2008 în vederea cercetării disciplinare prealabile însă acesta nu s-a prezentat, motiv pentru care s-a desfăcut contractul individual de muncă fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile în temeiul dispozițiilor art. 267 alin. 3 din Codul muncii.
Analizând decizia atacată prin prisma reglementărilor legale în vigoare, tribunalul a constatat tardivitatea deciziei de concediere cu privire la fapta reținută de părăsire a locului detașării la Agenția Milano Italia și nulitatea absolută a deciziei cu privire la fapta privind absențe nemotivate de la serviciu pentru următoarele motive:
Prin Decizia nr. -/03.07.2008 pârâta a dispus detașarea reclamantului pentru perioada 03.07.2008 – 03.09.2008 la Agenția, conform Deciziei de la fila 74. Ulterior, s-a dispus modificarea locului detașării la Agenția Milano, fapt ce rezultă din răspunsul la interogator al reclamantului și din decizia de concediere atacată. În data de 05.07.2008 reclamantul a solicitat schimbarea locului detașării, motivat de faptul că nu poate face față sarcinilor de serviciu impuse, iar în cazul în care nu se poate, solicită încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, conform cu nota de informare. Nu a primit aprobarea motiv pentru care s-a întors în țară. Conducerea societății a luat la cunoștință de această faptă prin adresa nr. 12946/08.07.2008 a biroului personal Italia, întocmită de, prin care conducerea societății a fost informată că, reclamantul a încetat detașarea în data de 08.07.2008. Adresa a fost comunicată prin fax și înregistrată la unitate sub nr. 35221/09.08.2008. Prin Decizia nr. – din 09.07.2008 conducerea societății a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 10.07.2008 pe durata cercetării disciplinare prealabile ca urmare a părăsirii locului detașării, conform copiei de la fila 13. Astfel că luarea la cunoștință a angajatorului de această faptă a reclamantului, reținută în decizia de concediere, este data de 09.07.2008, dată de la care a dispus suspendarea contractului individual de muncă a reclamantului și nu data de 12.09.2008 reținută în decizia de concediere. Față de situația de fapt arătată și în temeiul art. 268 alin. 1 din Codul muncii care prevede că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie scrisă în termen de 30 zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii, decizia de concediere atacată este tardiv emisă sub acest aspect. De la data luării la cunoștință a abaterii săvârșite și până la data emiterii deciziei de concediere s-au scurs 54 zile calendaristice, deci cu mult peste termenul legal invocat.
În ceea ce privește absentarea nemotivată de la serviciu s-a reținut în fapt că, potrivit foii colective de prezență, începând cu data de 19.07.2008 reclamantul apare pontat nemotivat până la sfârșitul lunii, deși prin decizia nr. – din 09.07.2008 contractul individual de muncă al acestuia a fost suspendat pentru durata efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Cum prima convocare pentru efectuarea cercetării disciplinare a fost efectuată de pârâtă în data de 25.07.2008 reclamantul nu putea fi și cu contract individual de muncă suspendat și nemotivat în același timp. În ce privește convocarea la cercetarea disciplinară se constată că aceasta nu a fost îndeplinită, reclamantul fiind convocat de la altă adresă decât cea avută. Susținerea pârâtei cum că acesta nu a comunicat noul său domiciliu nu a fost reținut întrucât pârâta a emis acte, de exemplu un card de bancă pe adresa noului său domiciliu, adică B,-, fapt ce rezultă din de cont și din adresa de la serviciul Evidența Persoanei B astfel că potrivit dispozițiilor art. 267 alin. 2 decizia de concediere este nulă absolut sub aceste aspecte.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a admis în parte acțiunea formulată, iar în temeiul dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Codul munciia obligat intimata să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, împreună cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Totodată, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 22/1969 privind constituirea de garanții și angajarea gestionarilor, coroborat cu dispozițiile art. 58 din Codul muncii care prevăd că restituirea sumelor constituite ca garanții în numerar se restituie la încetarea contractului de muncă și că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege a salariaților sau limitarea acestora este lovită de nulitate absolută; a constatat că clauza cuprinsă în art. IV alin. 4 din Contractul de garanție suplimentară, autentificat notarial sub nr. 989 din 05.05.2006, este nulă absolut, dispunând restituirea sumei de 200 lei constituite ca garanții în numerar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul precum și pârâta SC SRL
Reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă până la data soluționării irevocabile a cauzei, obligarea pârâtei la plata sumei de 4585 Euro sau echivalentul în lei la data plății reprezentând diferență de diurnă neachitată, precum și a sumei de 3132 lei reprezentând sume reținute în mod nejustificat cu titlu de penalități.
În motivele de recurs a arătat că prin întregirea de acțiune a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4585 Euro, suma reprezentând diurna neachitată pentru perioada delegărilor în străinătate.
Totalul zilelor în care a fost detașat la muncă peste hotare a fost de 266 zile, pentru care, conform legislației în vigoare, ar fi trebuit să i se plătească un total de 9310 EURO, din care i s-au achitat doar 4725 EURO.
Instanța de fond a apreciat, eronat, faptul că, în speță, au aplicabilitate prevederile Anexei la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nu cele ale HG 518/1995, respingând acest capăt de cerere.
Conform dispozițiilor art. 45, litb din contractul unic la nivel național pe anii 2007-2010, salariații unităților trimiși în delegație în țară sau străinătate beneficiază de diurnă de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice.
De asemenea, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (art. 40, lit b), s-a prevăzut că “diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește conform legii și nu poate depăși nivelul deductibil fiscal stabilit prin legea anuală a bugetului de stat și reglementările privind impozitul pe profit”. Legea aplicabilă, este astfel HG nr. 518/1995, conform căreia suma ce i se cuvenea ca diurnă este cea indicată.
La pct 6 din contractul individual de muncă, se prevede faptul că în situația în care salariatul este trimis în delegare, beneficiază de diurnă, negociabilă în limite legale. Reclamantul nu a semnat niciodată un act adițional la acest contract, în care să fie cuprinsă negocierea diurnei, astfel că prevederile legale incidente sunt cele ale HG 518/1995. Într-adevăr, prin art. 17 din acest act normativ se recomandă agenților economici, alții decât cei la care legea face referire expresă să aplice în mod corespunzător prevederile acestei hotărâri, cuantumul diurnelor prevăzute în anexă nefiind obligatorii decât pentru instituțiile publice, nu și pentru ceilalți agenți economici. Astfel, în speță, neexistând nici un act din care să rezulte o diurnă negociată între reclamant și pârâtă, cuantumul diurnei nu poate fi stabilit decât conform HG indicate, și nu în baza vreunui alt act normativ.
Referitor la suma de 3132 RON, reprezentând sume reținute în mod nejustificat cu titlu de penalități, arată că din “fluturașii” de salariu anexați acțiunii, reiese faptul că pe perioada anilor 1996-2008, i s-au reținut unele sume, cu titlul de penalizări. Consideră reținerile ilegale, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 164, al. 2, din, “reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”. Ori, în speță, reclamantul nu a fost sancționat.
În ceea ce privește plata drepturilor salariale, deși reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită acordarea acestora de la data desfacerii contractului de muncă și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, instanța de fond a omis a se pronunța asupra acestei perioade, în dispozitivul sentinței atacate dispunându-se doar plata acestora, fără a se preciza perioada.
Pârâta SC SRL S, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza, respingerea contestației reclamantului.
În motivele de recurs a arătat că n ceea ce privește excepția tardivității emiterii deciziei de concediere instanța nu a reținut faptul că n data de 07.07.2008 administratorul delegat Italia a informat că agentul de turism va părăsi locul delegării, în data de 10.07.2008 s-a suspendat contractul individual de muncă al lui în baza art. 52(1) Codul muncii, în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile
În data de 10.07.2008 reclamantul a fost convocat la sediul societății cu privire la refuzul de a efectua delegarea conform deciziei de delegare; destinatarul nu a fost găsit la adresa indicată de acesta Biroului Personal.
Pârâta cu data de 19.07.2008 i-a ridicat reclamantului măsura suspendării, astfel că acesta trebuia să se prezinte la locul de muncă, ceea ce nu a făcut, fiind pontat absent nemotivat.
În data de 20.08.08, datorită faptului că agentul a acumulat mai mult de trei absențe nemotivate consecutive începând cu data de 19.07.2008, pentru data de 25.08.08 acesta a fost convocat la unitate, convocare căreia nu i-a dat curs, astfel că în data de 16.09.2008 s-a emis decizia de desfacere a contractului de muncă pentru absențe nemotivate.
În privința acordării drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă pârâta nu este de acord cu aceasta, considerând că un angajat este remunerat pentru activitatea prestată până la data încetării raporturilor de muncă.
Analizând recursurile formulate, Curtea deliberând reține următoarele:
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta pârâtă SC SA, Curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut tardivitatea emiterii deciziei de concediere a reclamantului.
Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii care prevede că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie scrisă în termen de 30 zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Or, prin adresa nr. 12946/08.07.2008 a biroului personal Italia, întocmită de, conducerea societății a fost informată că reclamantul a părăsit locul de muncă la data de 08.07.2008. Adresa a fost comunicată prin fax și înregistrată la unitate sub nr. 35221/09.08.2008. Cum prin Decizia nr. – din 09.07.2008 conducerea societății a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 10.07.2008 pe durata cercetării disciplinare prealabile ca urmare a părăsirii locului detașării, este evident că luarea la cunoștință a angajatorului de această faptă a reclamantului, reținută în decizia de concediere, este data de 09.07.2008și nu data de 12.09.2008 reținută în decizia de concediere, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Nu pot fi reținute apărările recurentei pârâte potrivit căruia măsura suspendării a fost ridicată la data de 19.07.2008, această măsură neavând nici un efect în privința curgerii termenului de decădere de 30 de zile prevăzut de art.268 Codul muncii.
În consecință, față de cele de mai sus, în temeiul art. 312.pr.civilă, constatând netemeinicia motivelor de recurs invocate de pârâtă, curtea urmează a respinge acest recurs ca nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de reclamant, se constată că primul motiv invocat de recurent este neîntemeiat. Obligația de plată a drepturilor salariale subzistă până la data pronunțării hotărârii de fond, hotărâre ce este definitivă și conform art. 289 Codul muncii, și nu până la data rămânerii irevocabile a sentinței, cum în mod neîntemeiat se susține.
Recursul reclamantului este însă fondat în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata diurnei, precum și la restituirea sumei reținute cu titlu de penalități.
Astfel, în ceea ce privește diurna, în contractul individual de muncă al reclamantului se prevede că în situația în care salariatul este trimis în străinătate, acesta beneficiază de diurnă în limitele legale, fără însă să se stabilească un cuantum determinat al acestora.
Ca atare, avându-se în vedere trimiterea din contract la dispozițiile legale, curtea constată că devin aplicabile dispozițiile art. 45, lit. b din contractul unic la nivel național pe anii 2007-2010, conform căruia nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice. Actul normativ ce stabilește cuantumul diurnei pentru instituțiile publice este HG 518/1995 și corespunde sumei indicate de recurent, susținerile sale fiind justificate sub acest aspect.
În ceea ce privește reținerile salariale, Curtea reține că unitatea pârâta nu a făcut nici un fel proba modului în care aceste penalități au fost calculate și motivele concrete pentru reținerea lor, pentru a evita arbitrariu de către aceasta in aplicarea lit. J pct. 2 din cim, ce prevede acordarea salariului negociat în funcție de calitatea, cantitatea și importanța muncii prestate.
În consecință, pretențiile reclamantului la restituirea acestora apare ca justificată, motiv pentru care și acest motiv de recurs este întemeiat.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 304 pct.9 și art. 312.pr.civilă, curtea va admite recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 198/F din 10 aprilie 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC SRL.
Admite recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 198/F din 10 aprilie 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4585 Euro reprezentând diferență diurnă neacordată precum și la suma de 3132 lei reprezentând rețineri nelegale cu titlu de penalități.
Menține restul dispozițiilor atacate.
Obligă pe intimat SRL să plătească recurentului suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Cristina
– – – – – –
GREFIER
Red.DG/18.12.2009
Dact. /5 ex.
