Potrivit art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990 persoana juridică intră in lichidare potrivit dispoziţiilor legale la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare.
– Articolul 237 alin.6 din Legea nr.31/1990 republicată.
In mod corect a reţinut prima instanţă faptul că potrivit art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990 persoana juridică intră in lichidare potrivit dispoziţiilor legale la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare. Prin urmare pentru a intra in lichidare este necesar ca hotărârea de dizolvare să rămână irevocabilă, această condiţie nefiind îndeplinită in cauza de faţă având in vedere faptul că atât dizolvarea cât şi lichidarea s-au solicitat in acelaşi timp, prin aceeaşi cerere.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.2182 din 06.12. 2012)
Prin sentinţa civilă nr.11001/07.09.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă in dosarul nr.6980/3/2011 a fost admisă in parte cererea formulată de reclamantul T C P in contradictoriu cu pârâta SC C T A SRL , s-a dispus dizolvarea societăţii comerciale pârâte şi s-a respins capătul de cerere referitor la intrarea societăţii pârâte in stare de lichidare ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că societatea comercială C T A SRL s-a constituit la data de 13.11.1998, având în prezent drept asociaţi pe reclamantul Cristian Peter Teodorescu care deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 5 % si persoana juridică de naţionalitate suedeză N.T.T. I T & T A care deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 95 %.
Conform informaţiilor furnizate de oficiul registrului comerţului, societatea pârâtă nu a depus situaţiile financiare anuale aferente anilor 2007, 2008 si 2009, iar sediul social stabilit la adresa din Bucureşti, str. N nr. x, , sectorul x in temeiul contractului de închiriere nr. A222490 din 10.05.2006 este expirat începând cu data de 15.05.2007 ( filele 46-52, 60-62 şi 72).
Potrivit art. 237 alin.1 b si c din Legea nr. 31/1990, in forma in vigoare la momentul introducerii cererii de chemare in judecată, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului, precum şi in situaţia în care nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social.
Este întemeiată cererea de dizolvare promovată de reclamant susţinută de dispoziţiile art.237 alin.1 lit.b) din întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenului legal, situaţiile financiare anuale aferente anilor 2007, 2008 si 2009. Faţă de dispoziţiile art.237 lit.b) din Legea nr.31/1990 republicată, orice persoană interesată, precum şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pot solicita instanţei competente dizolvarea judiciară a societăţii comerciale care nu a depus la oficiul registrului comerţului în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale situaţiile financiare anuale.
Totodată, este aplicabil cazul de dizolvare reglementat de art.237 alin.1 lit.c) întrucât societatea pârâtă are sediul expirat de la data de 15.05.2007 şi, deşi cunoştea ce obligaţii îi incumbă în conformitate cu dispoziţiile art.21 lit.a) coroborate cu art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990 nu a întreprins demersurile legale pentru actualizarea sediului. Importanţa actualizării datelor cu privire la sediul social rezultă din chiar dispoziţiile art.7 şi 8 din Legea nr.31/1990, acesta reprezentând un element esenţial de identificare a unei (acesta trebuie să fie real şi serios), iar obligaţia de actualizare a datelor cu privire la sediu reprezintă o condiţie esenţială şi în conformitate cu Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.09.2009. Sediul reprezintă un element de identificare a unei societăţi comerciale, acesta trebuind să fie unic, real şi deţinut cu titlu legal.
În acelaşi timp, instanţa constată incidenta cazului de dizolvare prevăzut prin dispoziţiile art.229 alin.1 din Legea nr.31/1990 potrivit căruia societăţile in nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur. Alin.2 al acestui articol instituie o excepţie de la regula prevăzută in alin.1 in ipoteza in care in actul constitutiv există clauză de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas decide continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.
Potrivit certificatului de înregistrare nr. B104098012 din 21.05.2012 eliberat de Oficiul Suedez pentru Înregistrarea Societăţilor Comerciale, asociatul N.T.T. I TOURS & T A este dizolvată, ca o consecinţă a derulării procedurii de faliment încheiată la 29.01.2007, iar asociatul rămas nu a hotărât continuarea activităţii sub forma societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.
Reclamantul are calitatea de asociat in cadrul societăţii pârâte si, din aceasta perspectivă, el beneficiază de calitatea de persoană interesată îndrituită să formuleze cererea de dizolvare.
În considerarea celor expuse, instanţa va dispune dizolvarea societăţii comerciale pârâte.
Din modul în care a fost redactată cererea de chemare in judecată, raportat la referirea la dispoziţiile art. 237 alin.6 din Legea nr. 31/1990, tribunalul apreciază că reclamantul acordă prevalenţă cazurilor de dizolvare întemeiate pe prevederile 237 alin.1 b si c din Legea nr. 31/1990.
Conform art. 237 alin.3 din Legea nr. 31/1990 hotărârea tribunalului prin care s-a pronunţat dizolvarea se înregistrează în registrul comerţului, se comunică direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societăţii.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată solicitarea de a se dispune intrarea societăţii pârâte in lichidare. Astfel, potrivit art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor legii. Interpretând aceste prevederi legale, se observă că deschiderea procedurii lichidării are loc ope legis, la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare, nefiind necesară pronunţarea de către instanţă a unei măsuri in acest sens.
Pe de altă parte, operaţiunile de lichidare ale societăţii si, in general, administrarea societăţii aflate in lichidare se realizează de către lichidatorii numiţi în condiţiile legii, instanţa neavând atribuţii in acest sens.
Tribunalul nu se va pronunţa asupra cererii de numire a unui lichidator, formulată de reclamant la termenul din 07.09.2012, neconsiderându-se învestit cu un astfel capăt de cerere în mod legal. Astfel, solicitarea a fost făcută cu nesocotirea dispoziţiilor art. 132 alin.1 Cod procedură civilă, după prima zi de înfăţişare, cu ocazia dezbaterilor pe fond, după ce instanţa a acordat cuvântul cu privire la cererea de chemare în judecată. În acelaşi timp, cererea de numire a unui lichidator nu a fost formulată în scris, aşa cum cer prevederile art. 132 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 Cod procedură civilă şi nici nu a fost timbrată în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T C P, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate in sensul admiterii in întregime a cererii sale, astfel cum a fost formulată.
Recurentul critică soluţia primei instanţe cu privire la cererea de lichidare a societăţii. Astfel se arată că in mod greşit prima instanţă a apreciat că in ceea ce priveşte lichidare, instanţa de judecată nu are nici un rol. In acest sens recurentă invocă prevederile art.252 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, art.260 alin.1 şi art.262. Din aceste texte de lege rezultă că instanţei de judecată îi revine un rol important in faza de lichidare a societăţii, respectiv acela de a rezolva acele probleme care, in lipsă de acord între asociaţi nu s-ar putea rezolva sub altă formă.
Se mai arată că atunci când a solicitat instanţei şi lichidarea a avut in vedere al treilea motiv de dizolvare întemeiat pe dispoziţiile art.229 din Legea nr.31/1990, situaţie care făcea admisibil nu numai capătul de cerere privind lichidarea ci şi dispunerea celorlalte măsuri prevăzute de art.262 şi urm. din legea societăţilor comerciale, deci inclusiv numirea lichidatorului.
In continuarea motivării mai arată recurentul că a solicitat pe lângă dizolvarea societăţii şi lichidarea acesteia împreună cu toate măsurile legale pe care această operaţiune le implică. Astfel deşi prima instanţă a reţinut că numirea unui lichidator s-a solicitat la data când s-au pus concluziile pe fond, cu nerespectarea prevederilor art.132 alin.1 C.pr.civ, in realitate recurentul a solicitat lichidarea şi implicit numirea unui lichidator chiar prin cererea introductivă de instanţă. La momentul soluţionării cauzei recurentul prin avocat nu a făcut altceva decât să pună concluzii pe cele două capete de cerere formulate.
In drept s-au invocat prevederile art.299 şi urm. C.pr.civ, coroborat cu art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi in raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Astfel in mod corect a reţinut prima instanţă faptul că potrivit art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990 persoana juridică intră in lichidare potrivit dispoziţiilor legale la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare. Prin urmare pentru a intra in lichidare este necesar ca hotărârea de dizolvare să rămână irevocabilă, această condiţie nefiind îndeplinită in cauza de faţă având in vedere faptul că atât dizolvarea cât şi lichidarea s-au solicitat in acelaşi timp, prin aceeaşi cerere.
In ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că deşi a solicitat numirea unui lichidator instanţa nu a analizat această cerere, Curtea apreciază că este nefondată, având in vedere că in mod corect prima instanţă a reţinut faptul că această cererea a fost formulată doar cu ocazia punerii concluziilor pe fond, fără respectarea prevederilor art.132 alin.1 C.pr.civ.
Astfel prin cererea introductivă reclamantul a solicitat dizolvarea şi lichidarea societăţii fără a solicita in mod expres şi numirea unui lichidator, această cerere fiind făcută după încheierea dezbaterilor, la momentul punerii concluziilor pe fondul cauzei. Şi dacă am aprecia că această cere ar rezulta implicit din cererea de a se dispune lichidarea astfel cum susţine recurentul, totuşi numirea unui lichidator nu este posibilă înaintea rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare.
Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a apreciat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, neexistând nici un motiv de casare sau modificare a acesteia, motiv pentru care, in baza art.312 alin.1 C.pr.civ a respins recursul ca nefondat.
