C. pen., art. 208
Forma consumată a infracţiunii de furt calificat a fost realizată
chiar în momentul în care inculpatul a pus mâna pe banii care nu erau ai săi, împrejurările ulterioare necondiţionând asupra existenţei infracţiunii. Acţiunea de imposedare a fost pe deplin realizată în momentul în care banii s-au aflat în mâna inculpatului, neinteresând – în existenţa infracţiunii consumate – cât timp bunul a stat în posesia inculpatului, în speţă, posesia în timp fiind întreruptă doar prin intervenţia bruscă a martorului care l-a îndepărtat pe inculpat de borsetă.
Decizia penală nr. 120 din 18 februarie 2010
Prin sentinţa penală nr. 3026 din 01.10.2009 a Judecătoriei Iaşi s-a dispus schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, din infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în infracţiunea de „tentativă la furt calificat”, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. cu referire la art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
Prin decizia penală nr. 488 din 3 decembrie 2009, Tribunalul Iaşi a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, sentinţa fiind desfiinţată în parte, în latura penală, în sensul că s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din
infracţiunea de „furt calificat”, prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în infracţiunea de „tentativă la furt calificat”, prevăzută de art. 20 C. pen. cu referire la art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
Tribunalul Iaşi a reţinut din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză că pentru existenta infracţiunii de furt calificat în formă consumată trebuie să existe atât o deposedare – scoaterea bunului din sfera de stăpânire a posesorului sau deţinătorului – cât şi o acţiune de imposedare – trecerea respectivului bun în sfera de stăpânire a făptuitorului. Nu are nicio importanţă cât timp făptuitorul s-a aflat în posesia bunului sustras.
Decizia tribunalului a fost recurată de inculpat, iar curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a omis a da eficienţă unora dintre probe: declaraţia părţii vătămate dată în faţa judecătorului de fond, aceasta indicând că inculpatul a fost surprins aplecat în tonetă şi cu mâna pe banii din borseta de sub tejghea; declaraţia inculpatului care recunoaşte că era aplecat în tonetă, motivând însă că se uita la un ziar; declaraţia martorului care l-a surprins pe inculpat aplecat în tonetă şi cu mâna dreaptă pe banii din borseta părţii vătămate.
Acţiunea de deposedare a părţii vătămate s-a dovedit din momentul în care inculpatul avea în mâna dreaptă banii din şi în borseta părţii vătămate, iar în momentul în care martorul E.M. l-a văzut şi a strigat acesta a aruncat banii.
Deci acţiunea de imposedare a fost pe deplin realizată în momentul în care banii s-au aflat în mâna inculpatului (neinteresând – în existenţa infracţiunii consumate – cât timp bunul a stat în posesia inculpatului, în speţă, posesia în timp fiind întreruptă doar prin intervenţia bruscă a martorului care l-a îndepărtat pe inculpat de borsetă.
Prin prisma acestor argumente, forma consumată a infracţiunii de furt calificat a fost realizată chiar în momentul în care inculpatul a pus mâna pe banii care nu erau ai săi, împrejurările ulterioare necondiţionând asupra existenţei infracţiunii.
In consecinţă, instanţa de apel a constatat în mod temeinic că nu se impunea schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de furt calificat în infracţiunea de tentativă la furt calificat, iar hotărârea instanţei dc fond este nelegală.
In fapt, inculpatul A.F., în timp ce vorbea la telefonul mobil, purtând ochelari de soare pe ochi, a intrat în tonetă, părând a fi interesat de pro-
dusele expuse la vânzare. In acest timp, vânzătorul – partea vătămată P.C. – întrucât era foarte cald, se afla în afara tonetei împreună cu martorul.
Inculpatul a fost văzut de martor cum a intrat şi s-a aplecat înspre zona în care se afla borseta în care se păstrau încasările zilnice, având în mână banii din borsetă.
In conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului a fost respins.
