ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2172/R/2009
Ședința publică din 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș Cristina
–
GREFIER: –
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 1024 din 13.04.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimatul pârât SC E SRL, având ca obiect litigiu de muncă-contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat în a doamnei avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, să se dispună admiterea acțiunii, pentru motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1024 din 13 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului s-a respins contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SRL.
Contestatorul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată de 153,6 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 74 din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă motive care au determinat concedierea si durata preavizului. Când concedierea este urmarea unei sancțiuni disciplinare, aceasta trebuie să conțină sub sancțiunea nulității absolute mențiunile din art. 278 alin.2 din Codul Muncii. Raportat la aspectele invocate în contestatie de către reclamant, tribunalul a constatat că decizia întrunește toate condițiile de formă impuse de lege: s-a retinut ca faptă ce constituie abaterea disciplinară lipsa sa nemotivată de la locul de muncă în perioada 08-23.09.2008, 27-30.09.2008 și 02-10.10.2008; că prin aceasta s-a încălcat art. 39 alin.2 lit.2 si b din Codul Muncii si Regulamentul intern; motivele înlăturării apărărilor sale nu au fost prevăzute întrucât reclamantul nu s-a prezentat la cercetarea prealabilă; temeiul de drept al aplicării sanctiunii este art. 264 alin.l lit.f Codul Muncii; termenul de contestatie este de 30 de zile; instanta competentă este tribunalul.
Deși reclamantul a invocat în apărarea sa nereguli în legătură cu încheierea contractului de muncă în sensul că acesta nu prevede locul muncii, tribunalul a constatat că acest contract a fost încheiat în anul 2002, anterior apariției noului Cod al muncii, că acesta respectă prevederile din Adresa nr. 9 al Contractului Colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură din 11.02.2002, si că în momentul sancționării reclamantului contractul individual era in ființă.
Prin actele depuse la dosar reclamantul a reusit să-și motiveze doar absentele pentru perioada 23-26.09.2008 (necuprinse in decizia de sanctionare) si pentru perioada 02-10.10.2008. Aceasta din urmă a fost cuprinsă în decizia de sancționare, însă diagnosticul atribuit de medic, respectiv laringotraheită, nu impune repaus la pat, fiind o afecțiune a corzilor vocale ce nu influențează capacitatea locomotorie a bolnavului. Reclamantul nu si-a justificat absentele pentru celelalte două perioade si nici nu s-a prezentat în fata comisiei de cercetări prealabile deși a fost convocat în acest sens odată pentru 23.09.2008 (101) și ulterior pentru 10.10.2008 (97). Mai mult, acesta nu a beneficiat de concediu medical: desi a invocat faptul că nu i-ar fi fost emis un certificat in acest sens pe motiv că nu s-au plătit de angajator contribuțiile la asigurările de sănătate, din corespondența cu CAS C rezultă că în perioada iunie-octombrie 2008 acesta a avut calitatea de asigurat (158).
Cât privește solicitarea sa subsidiară de a fi înlocuită de către instanță, sanctiunea aplicată de angajator cu una usoară, tribunalul nu a avut motive de a proceda în acest sens, dată fiind starea de fapt retinută de angajator si neinfirmată de reclamant.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii civile, avându-se în vedere dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă.
În principal solicită anularea deciziei nr. 94/31 octombrie 2008 emisă de pârâtă în calitate de angajator al recurentului, comunicată în data de 5 noiembrie 2008, prin care i s-a aplicat în mod nelegal sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 264 alin 1 lit f din Codul Muncii – desfacerea disciplinară a contractului de muncă înregistrat sub nr. 10/83975 din 2 decembrie 2002; obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate, precum și obligarea tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat recurentul; să se dispună obligarea angajatorului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale produse de desfacerea abuzivă a contractului de muncă; să se dispună repunerea recurentului în situația anterioară emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă.
În subsidiar, solicită să se dispună, în ipoteza în care se va aprecia legalitatea deciziei astfel contestate, în pofida tuturor argumentelor învederate, la anularea sancțiunii disciplinare aplicate și înlocuirea acesteia cu sancțiunea prevăzută de art.264 alin 1 lit a- avertisment scris, modificând astfel în parte decizia în litigiu.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată de recurent că decizia este nemotivată în drept, deoarece nu s-a reținut ca temei de drept decât art. 264 alin. 1 lit. f din Codul Muncii care prevede sancțiunea disciplinară aleasă de către angajator, însă lipsește temeiul de drept efectiv care a condus la antrenarea răspunderii disciplinare a salariatului- indicarea prevederilor legale care au fost încălcate de către salariat, ceea ce conduce la sancționarea acestei decizii cu nulitatea absolută sub acest aspect, în temeiul art. 268 alin. 2 lit. d, art. 62 alin. 2 din Codul Muncii.
Necesitatea precizării temeiului de drept, în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară este prevăzută imperativ, pentru a se verifica dacă sancțiunea a fost stabilită în mod corect dacă fapta constituită într-adevăr abatere disciplinară.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special încetarea raportului de muncă în mod unilateral sunt permise doar cu respectarea strictă a unor condiții de fond și formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.
S-a mai arătat că lipsesc elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, deoarece caracterul ilicit al faptei este exclus, întrucât fapta de nu se prezenta la serviciu este rezultatul unei acțiuni abuzive din partea conducerii societății, mai ales că i s-a asigurat un birou într-o hală neîncălzită fără să i se fixeze nici o atribuție și fără să i se deconteze cazarea și deplasarea.
Contractul individual de muncă nu cuprinde nici o mențiune expresă asupra locului de muncă, fiind evident caracterul nelegal al contractului de muncă. În lipsa stipulării concrete a locului de muncă, față de foile de parcurs și borderourile de decont depuse în probațiune acesta era C-
În privința absențelor, acestea au fost justificate prin adeverințele medicale eliberate de medicul de familie.
Intimata SC SRL prin întâmpinarea depusă la data de 14 august 2009 solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (13-17).
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu,Curtea de apel constatăcă acesta este nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat, și anume faptul că, decizia este nemotivată în drept, Curtea constată că acest motiv nu poate fi reținut ca unul de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Decizia nr. 94/31.10.2008 privind concedierea disciplinară a reclamantului ( 8 dosar fond) a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. f din Codul Muncii, în cuprinsul acesteia fiind enumerate exhaustiv toate temeiurile de drept care au condus la adoptarea acestei sancțiuni.
Astfel, au fost indicate art. 264 din Codul Muncii referitor la sancțiunile disciplinare, art. 267 alin. 2-4 referitor la cercetarea disciplinară prealabilă, art. 268 cu referire la elementele care trebuie să le cuprindă decizia de sancționare, art. 264 alin. 1 lit. f care prevede sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului și art. 39 alin. 2 lit. a și b din același act normativ privitor la obligațiile salariatului, ce au fost reținute ca fiind încălcate.
În motivele de recurs s-a mai arătat că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.
Curtea reține că această susținere este contrazisă de probele administrate la fondul cauzei din care rezultă că cele reținute în decizia atacată sunt corecte.
Consideră recurentul că neprezentarea sa la locul de muncă din loc. nu are un caracter ilicit deoarece acest loc de muncă a fost stabilit printr-o dispoziție ilegala nr. 3333/2008, fiind astfel exclusă și vinovăția sa ca element al răspunderii disciplinare.
Atâta timp cât reclamantul în calitate de angajat a luat la cunoștință de această dispoziție a societății privitoare la desfășurarea activității în loc. – care este și sediul societății, și de asemenea în condițiile în care în contractul individual de muncă nu s-a menționat în mod expres un alt loc de desfășurare a raporturilor de muncă, nu se poate reține decât culpa recurentului de a nu se prezenta la locul de muncă, nefiind vorba de o modificare unilaterală a contractului de muncă.
Corect a reținut tribunalul că în cauză reclamantul nu și-a motivat absențele de la locul de muncă care au justificat și determinat emiterea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, constatând că sentința este legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate de reclamant sunt neîntemeiate, recursul formulat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 1024 din 13.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – — – – –
Red./
4 ex./19.11.2009
