ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2272/R/2009
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Griga
GREFIER: – –
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 670/16.03.2009, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată – CFR SA B, având ca obiect contestație decizie de concediere.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.
CURTEA
La data de 16.03.2009, prin sentința civilă nr. 670/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei – SA C, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a pronunța soluția menționată, prima instanță a reținut că societatea pârâtă este o societate comercială ce a luat ființă prin HG nr. 706/2002 și are organizare de tip societate – mama, cu 8 sucursale teritoriale. Prin acel act normativ a fost reglementat statutul societății, în care la art. 13 sunt statuate atribuțiile Adunării Generale a Acționarilor, iar la art. 18 atribuțiile Consiliului de Administrație al acesteia, între aceste atribuții la art. 13 alin.6 lit. g, statutul prevede atât numirea, cât și revocarea directorului general de către, iar la art. 18 alin. l lit. t stabilește atribuțiile Consiliului de Administrație de a numi, revoca, suspenda directorii executivi, în speță, revocarea reclamantului.
Prin Hotărârea nr. 27/30.07.2007, în temeiul prevederilor art. 13 din Statut, a fost revocat reclamantul din funcția de director general, iar prin Hotărârea nr. 11/02.08.2006, dată cu respectarea art. 18, Consiliul de Administrație l- numit pe reclamant în funcția de director general.
Rezultă din prevederile art. 40 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, statuat și prin art. 5.17 din Contractul colectiv de muncă în vigoare, faptul că angajatorul are dreptul de a stabili organizarea și funcționarea societății, dar și de a stabili atribuțiile corespunzătoare pentru fiecare salariat în condițiile legii și/sau Contractului colectiv de muncă aplicabil. Această situație s-a materializat în Hotărârea nr. 12/04.09.2008 a Consiliului de Administrație și prin Hotărârea nr. 22/04.09.2000 a Adunării Generale a acționarilor societății, hotărâri ce au fost date cu respectarea prevederilor art. 13 si art. 18 din Statutul societății.
În urma reorganizării activității societății, odată cu desființarea funcției de director general adjunct au fost desființate și alte funcții de conducere, atât din centrul societății, cât și din cadrul sucursalelor regionale. În art. 2.19 din CCM se prevede la alin. 2 că la revocarea dintr-o funcție de conducere sau la desființarea acesteia în urma unei reorganizări, salariatul va fi încadrat conform profilului său profesional în funcția și coeficientul corespunzător CCM în vigoare, care asigură nivelul de salarizare cel mai apropiat față de nivelul de salarizare a funcției de conducere deținute. Prin nivel de salarizare a funcției de conducere deținute se înțelege salariul de bază plus indemnizația de conducere.
Raportat la cele arătate mai sus, s-a constatat că deciziile ale căror anulare au fost solicitate de către reclamant au fost emise cu respectarea prevederilor legale menționate mai sus, astfel că acțiunea fiind neîntemeiată, a fost respinsă.
În termen legal, a formulat recurs reclamantul, prin care a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.
Subliniază că instanța de fond a reținut doar ca parata este o societate comerciala si ca deciziile a căror anulare se solicita au fost emise cu respectarea prevederilor legale, fără a avea în vedere faptul că a fost angajat al in funcția de Director General Adjunct, in baza contractului individual de înregistrat sub nr. 2AT/5/659-6/2002 si conform actului adițional nr. Tc./1/1/447/02.08.2007, faptul că raportul juridic dintre recurentul reclamant si, a fost stabilit in baza contractului individual de munca, care reprezintă legea părților, respectiv faptul că acesta a fost încadrat în funcția de Director General Adjunct, conform clasificării ocupațiilor din România, pe o durata prin contractul individual de munca si ca tot prin contractul individual de munca i-au fost stabilite atribuțiile postului, concediul, salariul si sporurile.
Subliniază că executarea contractului individual de munca este guvernata de principiul stabilității in munca si ca modificarea contractului de munca ca si încetarea acestuia nu poate fi făcută decât in condițiile legii si cu acordul părților, astfel că acesta nu putea fi revocat din funcție, deoarece relațiile dintre recurentul reclamant si societate au fost stabilite in baza unui contract de munca si nu in baza unui Contract de mandat, recurentul-reclamant fiind încadrat si angajat in funcția de Director General Adjunct prin contractul de munca, iar drepturile si obligațiile acestuia au fost stabilite prin contractul de munca.
Modificarea contractului de munca a fost făcuta unilateral si cu schimbarea elementelor esențiale ale acestuia, funcția, salariul, sporul.
Consideră că nici chiar reorganizarea angajatorului nu poate justifica modificarea unilaterala a contractului de munca, in sensul trecerii salariatului pe o funcție inferioara sau diminuarea salariului, iar sporul de conducere, ca element constitutiv al salariului precizat in contractul individual de munca, nu poate fi nici diminuat si nici redus in mod unilateral de către angajator in condițiile in care nu este antrenata răspunderea salariatului.
Învederează că instanța de fond nu a analizat ca deciziile contestate sunt nelegale, deoarece conform dispozițiilor Codului muncii, orice modificare a clauzelor contractului individual de munca poate fi făcuta numai cu acordul ambelor părți, iar orice măsura s-ar lua împotriva, acestora este supusa normelor din legislația muncii.
Conform contractului individual de munca încheiat, raporturile de munca sunt guvernate de dispozițiile Codului muncii si ale contractului colectiv de munca la nivel de societate, iar orice măsura de încetare a raporturilor de munca, concediere, trecere pe un alt post ce s-ar fi luat fata de recurentul reclamant trebuia făcuta numai cu respectarea normelor obligatorii din legislația muncii.
Măsura luata de intimata față de recurentul reclamant de revocare din funcția de director general si trecere pe un alt post constituie o modificare unilaterala a contractului individual de munca si a fost luata cu încălcarea dispozițiilor Codului muncii, fără acceptul prealabil al recurentului reclamant.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă, societatea intimată a invocat excepția tardivității exercitării recursului, evidențiind faptul că sentința atacată a fost comunicată recurentului la data de 11.06.2009, iar recursul a fost formulat doar la data de 30.06.2009, cu depășirea termenului legal.
Cu privire la fondul cauzei, învederează că motivele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, respectiv reiterează apărările formulate prin întâmpinarea depusă la prima instanță.
Recursul este parțial fondat.
Referitor la excepția tardivității invocate de către societatea intimată, Curtea consideră că aceasta nu poate fi primită, fiind neîntemeiată.
Astfel, se constată că sentința civilă atacată a fost pronunțată la data de 16 martie 2009, însă comunicările făcute recurentului la data de 11.06.2009, nu îndeplinesc cerințele legale, în sensul că domiciliul recurentului a fost indicat greșit în ambele procese verbale de comunicare (56, 57), astfel că din această perspectivă nu poate fi avută în vedere ca dată a comunicării data de 11.06.2009.
De altfel și în măsura în care data menționată ar fi fost data comunicării, recursul reclamantului s-ar fi încadrat în termenul legal, în condițiile în care data poștei de pe plicul prin care a fost expediat recursul de către reclamant este 22.06.2009 (4), iar nu 30.06.2009, aceasta din urmă, fiind data înregistrării la instanță a recursului.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 14/08.09.2008 (10 dosar fond), directorul general al – CFR SA a decis revocarea din funcția de director adjunct, începând cu 08.09.2008 a reclamantului, iar în aceeași zi, prin decizia nr. 15 același emitent a decis numirea reclamantului în funcția de manager suport tehnic la Sucursala Regională de C (11 dosar fond).
Referitor la deciziile nr. 14 și 15 se apreciază că acestea, contrar celor reținute de către instanța de fond, au fost emise cu încălcarea normelor legale.
Astfel, revocarea reclamantului din funcția deținută s-a făcut de către directorul general, care, potrivit prevederilor art. 19 lit. a și b din Statutul societății intimate și a normelor legale incidente, nu avea însă o asemenea atribuție, aceasta aparținând exclusiv Consiliului de Administrație (17 dosar fond).
Mai mult, din documentația de la dosar rezultă că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în baza unui contract individual de muncă, iar nu în baza unui contract de mandat, astfel că sunt incidente dispozițiile legislației muncii. Or, raportat la aceste aspecte, se constată că în Codul Muncii măsura “revocării” nu se regăsește.
Constatând că măsura revocării a fost urmată în aceeași zi de numirea, printr-o altă decizie – nr. 15, într-o nouă funcție – manager suport tehnic, se poate concluziona că aceasta reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, întrucât acesta este trecut dintr-o funcție de conducere în una de execuție, modificare ce contravine însă dispozițiilor art. 48 din Codul Muncii, astfel că decizia nr. 15 apare ca nelegală.
Potrivit dispozițiilor art. 41 din Codul Muncii,”(1) Contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul părților.
(2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si in condițiile prevăzute de prezentul cod.
(3) Modificarea contractului individual de munca se refera la oricare dintre următoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condițiile de munca;
e) salariul;
f) timpul de munca si timpul de odihna.”
Conform dispozițiilor art.48 din Codul Muncii “angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii, fără consimțământul salariatului, si in cazul unor situații de forța majora, cu titlu de sancțiune disciplinara sau ca măsura de protecție a salariatului, in cazurile si in condițiile prevăzute de prezentul cod”, ipoteze care însă nu se regăsesc în cauza dedusă judecății.
După cum s-a arătat deja, măsura “revocării” nu este prevăzută de Codul Muncii, astfel că raportat la consecințele pe care aceasta le-a avut asupra activității reclamantului, se apreciază că aceasta ar putea fi asimilată măsurii concedierii, situație în care decizia nr. 14 ar fi lovită de nulitate, întrucât nu îndeplinește condițiile legale instituite de legiuitor cu privire la această măsură.
Astfel, în condițiile în care s-ar aprecia că măsura concedierii a fost dispusă pentru motive care țin de persoana salariatului, decizia încalcă flagrant dispozițiile art. 267 și 268 din Codul Muncii, respectiv nu cuprinde elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 268, iar din documentația de la dosar nu rezultă efectuarea cercetării disciplinare.
Dacă s-ar aprecia că “revocarea” nu ține de persoana salariatului, decizia contravine dispozițiilor art. 65 din Codul Muncii, nefiind făcută dovada că desființarea locului de muncă este efectivă, respectiv are o cauză reală și serioasă, probațiunea confirmând de altfel faptul că postul nu este desființat, fiind ocupat însă de o altă persoană.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite în parte recursul și va admite în parte acțiunea reclamantului, în sensul că va dispune anularea celor două decizii, iar potrivit art. 78 din Codul Muncii va obliga pârâta să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale dintre venitul corespunzător funcției de director general adjunct și cel corespunzător funcției de manager suport tehnic la Sucursala Regională de C pentru perioada 08.09.2008 – 29.10.2009, sumă indexată, majorată și actualizată.
În ceea ce privește daunele morale pretinse de către reclamant, se constată că acestea sunt neîntemeiate, nefiind dovedite prin nici un mijloc de probă, astfel că vor fi menținute dispozițiile primei instanțe sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 670 din 16 martie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtei – SA, anulează decizia nr. 14 din 08.09.2008 și decizia nr. 15 din 08.09.2008 emise de pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale dintre venitul corespunzător funcției de director general adjunct și cel corespunzător funcției de manager suport tehnic la SUCURSALA REGIONALĂ DE C pentru perioada 08.09.2008 – 29.10.2009, sumă indexată, majorată și actualizată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – –
Red.DG/dact.MM
5ex./25.11.2009
Jud.fond:/
