– Legea nr. 85/2006: art. 100, art. 101 alin. (5)
Simplul fapt că creditorul majoritar a menţionat că îşi rezervă dreptul ca, după votarea şi confirmarea planului de reorganizare, să solicite administratorului judiciar luarea tuturor măsurilor necesare pentru amendarea acestuia, în condiţiile legii, nu determină nevalabilitatea votului, neaflându-ne în prezenţa unui vot condiţionat, pentru a fi în această din urmă ipoteză fiind imperios necesar ca votul creditorului să fie afectat de o condiţie.
Modificarea planului de reorganizare se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de lege. Câtă vreme legiuitorul permite modificarea, oricând, în condiţiile statuate, a planului de reorganizare, iar creditorul majoritar, cu ocazia votului necondiţionat exprimat în favoarea planului, a arătat că îşi rezervă dreptul de a solicita amendarea acestuia, nu putem vorbi de un vot condiţionat, care ar fi nevalabil, respectivul creditor nefăcând altceva decât să sublinieze faptul că îşi rezervă un drept conferit de lege.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,
Decizia civilă nr. 884 din 24 aprilie 2012, dr. C.B.N.
Prin sentinţa comercială nr. 1221 din 13 iulie 2011 pronunţată în dosarul nr. 7271/108/2010 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestaţiile formulate de creditoarele S.C. K Slovenia şi C.N.C.I.F. Bucureşti împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei S.C. A S.A. Arad din data de 21.06.2011, prin care a fost confirmat planul de reorganizare al societăţii debitoare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs creditorii S.C. K Slovenia şi C.N.C.I.F. Bucureşti.
Prima recurentă a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul desfiinţării hotărârii adunării creditorilor din 21.06.2011, motivat de faptul că Banca R S.A., care, conform tabelului definitiv, deţine 62,36% din grupa creanţelor chirografare şi 100% din grupa creanţelor garantate, a exprimat un vot condiţionat, votând în favoarea planului de reorganizare, însă rezervându-şi dreptul de a solicita administratorului judiciar luarea unor măsuri pentru amendarea acestuia.
Şi creditorul C.N.C.I.F. Bucureşti a solicitat desfiinţarea sentinţei tribunalului, cu consecinţa admiterii contestaţiei sale, susţinând că prima instanţă a interpretat greşit actul dedus judecaţii, raportat la prevederile art. 3 pct. 21 din Legea nr. 85/2006, valoarea creanţelor defavorizate putând fi redusă, dar nu în totalitate, cum s-a întâmplat în speţă.
Prin decizia civilă nr. 884 din 24 aprilie 2012 Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile declarate de creditorii S.C. K Slovenia şi C.N.C.I.F. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 1221 din 13 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7271/108/2010 în contradictoriu cu debitoarea intimată S.C. A S.A. Arad, reprezentată prin administratorul judiciar Casa de T – Filiala Timiş S.P.R.L.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept. O hotărâre este lipsită de temei legal atunci când, din modul cum este redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, lipsa de temei legal netrebuind a fi confundată cu violarea legii sau cu nemotivarea. Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absenţa unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar faţă de soluţia dată. Cu alte cuvinte, urmează a se constata, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată în drept (dacă ea este motivată, dar greşit, atunci viciul constă în violarea legii, cu nuanţele ei – greşita interpretare sau aplicare a legii), iar pe de altă parte, că nu există în legislaţia în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în cauză.
Criticile recurenţilor privitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, adică cu nesocotirea, de regulă, a unei norme de drept substanţial ori cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile nu sunt justificate. Pentru a fi în prezenţa primei ipoteze trebuie întrunite următoarele condiţii: a) legea pretins violată să existe şi să fie în vigoare la momentul judecăţii; b) să existe o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii; c) viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, care contravine exigenţelor legii stabilite corect în considerente. În schimb, pentru a fi în prezenţa celei de-a doua ipoteze, trebuie ca instanţa, recurgând la textele de lege aplicabile litigiului, să le fi dat o greşită interpretare sau faptele reţinute să fi fost greşit calificate, în raport cu exigenţele textelor de lege, ipoteză care, de asemenea, nu se regăseşte în speţă.
Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 din (care, deşi a fost invocat de creditorul C.N.C.I.F. Bucureşti, nu a fost dezvoltat în vreun fel) nu este incident, hotărârea de confirmare a planului de reorganizare propus de debitoare nefiind rezultatul unei interpretări greşite a actului juridic dedus judecăţii şi nici al schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, cum nejustificat susţine recurentul. Oricum, respectivul motiv urmăreşte desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 din fostul Cod civil, echivalentul art. 1270 din actualul cod, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante (contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante), ceea ce nu este cazul în litigiul pendinte.
În esenţă, singura critică adusă de creditoarea S.C. K Slovenia hotărârii primei instanţe vizează nevalabilitatea votului creditorului majoritar Banca R S.A., despre care se afirmă că ar fi fost unul condiţionat.
În realitate, cum în mod judicios a reţinut şi Tribunalul Arad, votul băncii creditoare este unul valabil exprimat în favoarea planului, în condiţiile în care prin adresa nr. 52781/21.06.2011, transmisă administratorului judiciar pentru adunarea generală a creditorilor debitoarei intimate convocată pentru data de 21.06.2011, respectivul creditor a arătat în mod expres că, în calitate de creditor garantat şi de creditor chirografar, votează ÎN FAVOAREA (cuvânt scris chiar cu majuscule) planului de reorganizare propus de administratorul special al debitoarei S.C. Astra S.A. Arad, cu consultanţă juridică şi economică primită din partea administratorului judiciar.
Simplul fapt că în cuprinsul acestei adrese creditorul majoritar a menţionat că îşi rezervă dreptul ca, după votarea planului de reorganizare de către adunarea generală a creditorilor şi confirmarea acestuia de către judecătorul-sindic, să solicite administratorului judiciar luarea tuturor măsurilor necesare pentru amendarea, în condiţiile legii, a planului de reorganizare, cel puţin asupra următoarelor aspecte: a) eliminarea din planul de reorganizare a preferinţei acordare unui cumpărător care „îşi va demonstra capacitatea şi experienţa tehnică în domeniul feroviar”; b) introducerea în plan a posibilităţii de transmitere a oricăror şi/sau tuturor bunurilor societăţii (fondul de comerţ) prin „dare în plată” către creditorii garantaţi, cu condiţia prealabilă a acordului scris al acestora; c) modificarea onorariilor administratorului judiciar, după cum urmează a fi agreat ulterior, nu determină nevalabilitatea votului, neaflându-ne în prezenţa unui vot condiţionat. Pentru a fi în această din urmă ipoteză, ar fi fost imperios necesar ca votul creditorului să fie afectat de o condiţie. În alte cuvinte, creditorul trebuia să declare că votează planul numai dacă se va realiza una sau mai multe dintre condiţiile impuse de el, ştiut fiind faptul că, potrivit teoriei dreptului civil, condiţia reprezintă un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative.
Aşadar, câtă vreme votul creditorului Banca R S.A. a fost unul pur şi simplu în favoarea planului, acest vot nefiind condiţionat de realizarea, în viitor, a unui eveniment nesigur ca realizare (incertus an), cum fără temei se susţine de către societatea recurentă, aspect ce rezultă fără echivoc şi din cuprinsul procesului-verbal al adunării generale a creditorilor S.C. Astra S.A. Arad S.A. din data de 21 iulie 2011, şedinţă la care a fost prezent reprezentantul băncii, d-na. A.V., care a declarat că acest creditor votează pentru aprobarea planului de reorganizare, atât în cadrul grupei creanţelor garantate, cât şi în cea a creanţelor chirografare, votul Băncii R S.A. nefiind unul condiţionat, critica este neîntemeiată.
Menţiunea cuprinsă în adresa nr. 52781/21.06.2011, potrivit căreia banca îşi rezervă dreptul ca, după votarea planului şi confirmarea acestuia de către judecătorul-sindic, să solicite administratorului judiciar amendarea planului de reorganizare sub anumite aspecte, nu constituie o imixtiune în plan, ci o trimitere la dispoziţiile art. 101 alin. (5) din Legea insolvenţei, potrivit cărora, modificarea planului de reorganizare se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de prezenta lege, însă dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor. Deci, câtă vreme legiuitorul permite modificarea, oricând, în condiţiile statuate, a planului de reorganizare, iar creditorul majoritar, cu ocazia votului necondiţionat exprimat în favoarea planului propus de debitor, a arătat că îşi rezervă dreptul de a solicita amendarea planului, nu putem vorbi de un vot condiţionat, care ar fi nevalabil, respectivul creditor nefăcând altceva decât să sublinieze faptul că îşi rezervă un drept conferit de lege, intenţiile de amendare a planului vizând aspecte de detaliu care, fie ţin de soluţionarea eventualelor contestaţii împotriva modului de înstrăinare a activelor debitorului (preferinţa la vânzare), fie sunt prevăzute expres de lege (posibilitatea dării în plată şi modificarea onorariului administratorului judiciar).
Nici critica referitoare la nerespectarea termenului de 30 de zile, prevăzut în plan, pentru plata creanţelor salariale, nu poate determina admiterea recursului creditoarei S.C. K Slovenia, pentru cel puţin trei considerente: a) în primul rând, acest motiv de pretinsă nelegalitate a hotărârii adunării generale a creditorilor adoptată în condiţiile art. 100 din legea-cadru, nu a fost invocat prin contestaţia depusă la prima instanţă, după cum a recunoscut chiar reprezentantul recurentului; b) în al doilea rând, chiar dacă ar fi reale susţinerile creditorului contestator, o asemenea împrejurarea nu determină nelegalitatea hotărârii de confirmare a planului de reorganizare, ci, raportat la dispoziţiile art. 107 alin. (1) lit. D) din Legea nr. 85/2006, modificată, potrivit cărora, „judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri: (…) C. obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale (…)”, un argument pentru a solicita tribunalului declanşarea procedurii falimentului; c) în al treilea rând, şi dacă ar fi adevărat că debitorul nu a plătit creanţele salariale în termenul prevăzut în programul de plată al creanţelor, nu creditoarea recurentă ar avea interesul să se plângă de acest lucru, ci respectivii salariaţi neplătiţi.
Şi recursul creditorului C.N.C.I.F. Bucureşti este nefondat întrucât, cum în mod judicios a arătat şi practicianul, raportat la prevederile art. 14 din lege, care statuează că hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor; cererea prevăzută la alin. (7) va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor şi va fi soluţionată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului şi a creditorilor, în cazul în care a fost constituit comitetul creditorilor, urmând să fie citat şi preşedintele acestuia. Or, deşi hotărârea adunării generale a creditorilor de aprobare a planului de reorganizare al debitoarei S.C. Astra S.A. Arad a fost adoptată în 21 iunie 2011, recurentul a înregistrat contestaţia la tribunal în data de 12 iulie 2011, cu mult peste termenul prevăzut de lege (ultima zi fiind 27 iunie 2011). Este de menţionat că, potrivit celor înscrise în art. 103 din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Pe de altă parte, creditorul contestator, deşi nu a fost prezent la şedinţa în care s-a votat planul de reorganizare şi nici nu a transmis în scris poziţia sa în această privinţă, nu a precizat motivul absenţei sale, fiind lipsit de relevanţă juridică împrejurarea că partea şi-a declarat în termen creanţa pentru a fi înscrisă la masa credală. În orice caz, criticile sale referitoare la nelegalitatea soluţiei judecătorului-sindic de confirmare a planului motivat de faptul că din analiza prevederilor pct. 21 al art. 3 din Legea nr. 85/2006, modificată, ar rezulta că valoarea creanţelor defavorizate poate fi redusă, dar nu în totalitate şi că în convocatorul nr. 283/31.05.2011 ordinea de zi cuprinde doar „exprimarea votului asupra planului de reorganizare propus de S.C. Astra S.A. Arad”, nu şi stabilirea creanţelor defavorizate ale creditorilor sunt lipsite de fundament în condiţiile în care votul cu privire la planul de reorganizare, punct inclus pe ordinea de zi a adunării generale a creditorilor, presupune, implicit, exprimarea unui vot şi asupra situaţiei creanţelor defavorizate, prin plan putându-se prevedea reducerea, chiar integrală, a oricărei categorii de creanţe.
