ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2448/R/2009
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1518 din 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată REGIA AUTONOMĂ DE TERMOFICARE C-N, având ca obiect contestație decizie concediere.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr.3989/117 din data de 25.09.2008, contestatorul a chemat în judecată pe intimata REGIA AUTONOMA DE TERMOFICARE, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să anuleze decizia nr. 89/27.08.2008 prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, să fie obligată pârâta să-l reîncadreze pe funcția si postul avut anterior și să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat până la data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că a fost angajatul pârâtei conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 4130/25.10.1993, pe postul de electrician.
În această calitate avea dreptul, la cerere, odată pe an, la un bilet de tratament sau odihnă, în țară sau în străinătate, suportat în procent de 55% de către angajator. Conform drepturilor sale, cu 5 zile înainte de plecarea in concediu de odihnă pe anul 2008, depus o cerere pentru decontarea si plata parțială a contravalorii biletului de odihnă si a prezentat în anexă la cerere toate documentele justificative în vederea plății.
Contestatorul a mai arătat că, după aproximativ o lună de la întoarcerea sa la serviciu din concediul de odihnă, intimata l-a convocat la comisia de cercetare a abaterilor disciplinare, întrucât ar fi prezentat documente nereale privind biletul de odihnă, în sensul că acesta nu cuprindea costurile pentru o singură persoană.
S-a mai susținut că angajatorul a transformat dreptul său stipulat la pct. 12 din Actul adițional nr. l, la contractul individual de muncă într-o obligație legată de muncă si în legătură cu munca, reținând că a săvârșit o abatere disciplinară, fapt total neadevărat.
In drept, sunt invocate prevederile Codului muncii si ale actului adițional nr. l la contractul individual de muncă din data de 08.02.2008.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că se face vinovat de prezentarea unor documente care au reflectat o situație în ceea ce privește biletul de odihnă si tratament depus ca justificare pentru decontare. Astfel, acesta a pretins si a încasat sume mai mari decât cele la care ar fi avut dreptul conform prevederilor contractului individual de muncă.
Astfel, din concluziile cercetării disciplinare efectuate a rezultat că factura nr. 8909/19.05.2008 prezintă doar numele salariatului în conținut, acesta însă nu reprezintă un bilet individual de odihnă, ci conține costul pentru două persoane. Acest fapt a fost confirmat si de către Agenția de turism care a comunicat că factura în valoare de 2952,14 lei cuprinde servicii de cazare-masă si tratament la Hotelul din Stațiunea pentru contestator, împreună cu o persoană însoțitoare.
Intimata a mai arătat că fapta săvârșită de către contestator întrunește condițiile arătate de art. 263 din Codul Muncii, respectiv este o faptă care a fost săvârșită în legătură cu munca, cu vinovăție, prin care s-au încălcat prevederile legale si cele ale contractului individual de muncă, producându-se un rezultat vătămător.
La data de 18.02.2008, contestatorul a depus o precizare la contestația formulată, prin care a arătat că solicită obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii si până la reintegrare.
Prin sentința civilă nr. 1518 din 25 mai 2009, Tribunalul Cluja respins contestația formulată de contestatorul, reținând următoarele:
Prin decizia nr. 89/27.08.2008, contestatorului i s-a desfăcut contractul individual de muncă, în temeiul art. 39 alin. 2 lit. c), 253, 264 alin. l lit. f),coroborate cu prevederile art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
Pentru a dispune astfel, intimata a reținut că reclamantul, cu vinovăție, a încălcat prevederile contractului individual de muncă, prezentând cu bună știință spre decontare documente care au reflectat o situație cu scopul de a beneficia de foloase necuvenite.
Conform dispozițiilor art. 39 alin. 2 lit. b) și c) din Codul muncii, salariatul este obligat să respecte disciplina muncii, obligațiile ce-i revin din contractul individual de muncă, Regulamentul de organizare și funcționare sau din Regulamentul intern.
Asigurarea disciplinei muncii presupune aplicarea în condițiile legii a unei sancțiuni disciplinare prevăzute de Codul muncii față de salariații care, cu vinovăție, încalcă obligațiile ce le revin.
Angajatorul stabilește răspunderea disciplinară în funcție de gravitatea faptei, gradul de vinovăție, consecințe și conduita salariatului anterior comiterii faptelor, așa cum prevăd dispozițiile art. 264-268 din Codul muncii.
În conformitate cu dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul muncii, nici o sancțiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cu excepția celei prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. a Codul Muncii, respectiv atunci când se aplică sancțiunea “avertismentului scris”.
Sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop asigurarea, pe de o parte, a eficienței unor acte prin care se combate comportarea dăunătoare în procesul muncii, iar pe de altă parte, garantarea stabilirii exacte a faptelor și asigurării dreptului la apărare al salariatului în cauză.
Astfel, din materialul existent la dosarul cauzei, rezultă că s-a efectuat cercetarea disciplinară, contestatorul fiind convocat în scris să se prezinte pentru a se efectua cercetarea disciplinară prealabilă, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii, respectiv data de 26.08.2009, ora 10,00. De asemenea, intimata a indicat motivele pentru care s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, s-a luat poziția contestatorului, acesta arătând că si-a achiziționat un pachet de servicii turistice așa cum a considerat că îi este necesar.
Din cuprinsul art. 11 pct. 6 actului adițional nr. 4/08.02.2008 la contractul individual de muncă rezultă că salariații din cadrul intimatei au dreptul odată pe an, la un bilet de tratament sau odihnă în țară sau bilete de odihnă în străinătate conform pachetului de servicii achiziționat, suportate parțial de angajator, respectiv 55% din biletul/pachetul de servicii de tratament sau odihnă individual acordat salariatului.
Conform datelor ce rezultă din dosarul cauzei, respectiv copia facturii seria – nr. -/19.05.2008 emisă de către Agenția de Turism SRL, contestatorul a beneficiat de compensarea acestei facturi prezentată ca fiind contravaloarea unui bilet individual privind un pachet de servicii turistice, însă în realitate acest bilet reprezintă contravaloarea unui bilet de servicii turistice atât pentru acesta cât si pentru fiul său. Acest aspect rezultă si din răspunsul înregistrat la data de 30.07.2008, formulat de către Agenția de turism SRL la solicitarea intimatei, din care rezultă că nr. -/2008 cuprinde o ofertă comercială de 1119,58 lei, față de 2952,14 lei cât a pretins contestatorul.
De altfel, prin cererea adresată intimatei nr. 575/13.08.2008 de către Biroul de resurse umane se arată că există neconcordante între suma cuvenită contestatorului si suma încasată, situație în care acesta urmează să restituie suma de 688 lei.
Față de materialul probator existent si având în vedere îndeplinirea procedurii prevăzută de art. 267 si urm. din Codul Muncii, prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiată contestația formulată întrucât contestatorul a încălcat cu bună știință prevederile contractului individual de muncă, prin aceea că nu si- îndeplinit obligațiile si nu si-a exercitat drepturile cu bună credință, respectiv a încercat să obțină foloase necuvenite prin prezentarea unor documente spre decontare care nu au reflectat situația reală.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs contestatorul, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a procedat la coroborarea probelor și la analizarea acestora.
Astfel, recurentul arată că nu au fost analizate următoarele înscrisuri: declarația martorei, adresa de dezmințire dată de aceasta, adresa semnată de directorul general al “”, răspunsul dat de reprezentanții hotelului.
S-a mai susținut că prima instanță nu a cercetat toate condițiile răspunderii disciplinare, nefiind întrunite în cauză toate elementele abaterii disciplinare.
Astfel, recurentul a arătat că, respectând dispozițiile actului adițional la contractul individual de muncă din 08.02.2008, a procedat în mod corect la predarea spre decontare a biletului de odihnă și tratament -/19.05.2008 și a facturii nr.-/19.05.2008.
Se susține că din bilet rezultă că toate costurile sunt pentru o singură persoană.
După două luni de la predarea biletului, intimata a comunicat o adresă agenției de turism legată de acest document, fiind comunicat un e-mail din partea doamnei în care se specifica faptul că în factura nr.8909/19.05.2008 sunt cuprinse servicii pentru recurent și o persoană însoțitoare, conform detalierii din -/2008.
Recurentul a comunicat intimatei că este vorba despre o eroare și a precizat că sunt necesare verificări.
Astfel, prin răspunsul nr.11565/28.08.2008 dat de “” și declarația doamnei au fost dezmințite aspectele evidențiate prin e-mail.
Recurentul a mai invocat faptul că nu a săvârșit o abatere gravă, astfel încât în mod greșit angajatorul a dispus sancționarea sa în temeiul disp.art.61 lit.a) din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată, REGIA AUTONOMĂ DE TERMOFICARE C-N a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamantul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este în parte fondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut că recurentul a săvârșit o abatere disciplinară, în sensul disp.art.263 alin.2 din Codul muncii, încercând să obțină foloase necuvenite prin prezentarea spre decontare a unor documente care nu au reflectat situația reală.
Astfel, recurentul a solicitat intimatei decontarea costului unui bilet de odihnă și tratament, conform art. 11 pct. 6 actului adițional nr. 4/08.02.2008 la contractul individual de muncă, care prevede că salariații din cadrul intimatei au dreptul odată pe an, la un bilet de tratament sau odihnă în țară sau bilete de odihnă în străinătate conform pachetului de servicii achiziționat, suportate parțial de angajator, respectiv 55% din biletul/pachetul de servicii de tratament sau odihnă individual acordat salariatului.
Curtea reține că acesta a anexat cererii formulate, biletul de odihnă și tratament nr.13767/19.05.2008, ce cuprinde costuri de cazare, masă și tratament, în sumă de 2952,14 lei, pentru perioada 11.07-17.07.2008, la Hotel din Stațiunea, ori din oferta depusă de către intimată la fila nr.22 dosar recurs, costurile de cazare și masă pentru o persoană cazată în cameră dublă, la același hotel, în aceeași perioadă, este de 1119, 58 lei.
Se reține că, potrivit disp.art.40 alin.1 lit.e) din Codul muncii, angajatorul are dreptul să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern.
Conform disp.art.263 din Codul muncii, angajatorul dispune într-adevăr de prerogativă disciplinară, avânddreptul de aplica,potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia ar fi săvârșit o abatere disciplinară.
Potrivit disp.art.61 alin.1 lit.a ) din Codul muncii,angajatorulpoate dispune însă concediereadisciplinarănumai în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetatede la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Gravitatea abateriisestabilește potrivit criteriilor prevăzute de dispozițiile art.266 din Codul muncii.
Având în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, faptul că această abatere nu a avut consecințe deosebite în ceea ce privește activitatea și patrimoniul societății, că nu s-a dovedit în cauză că recurentul, prin comportamentul său general în serviciu, nu respectă prevederile contractului individual de muncă, Curtea reține că măsura concedierii acestuia este disproporționată în raport cu abaterea săvârșită.
Întrucât concedierea reprezintă unul din actele juridice cele mai violente, care are drept consecință pierderea locului de muncă de către salariat și, astfel, poate constitui un mijloc de influențare sau chiar de amenințare a salariatului, abaterea gravă trebuie să fie doar acea faptă care face imposibilă menținerea salariatului în întreprindere.
În speță, nu se poate reține că abaterea săvârșită de către recurent face imposibilă continuarea prestării muncii de către acesta.
Curtea reține căprerogativa disciplinară a angajatorului nu poate fi una absolută, discreționară, oricare dintre sancțiunile disciplinare putând fi aplicată doar cu respectarea dispozițiilor legale în materie, care le includ și pe cele privind criteriile ce trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiuniiși în orice caz aceasta nu poate înlătura prerogativa instanței de judecată,legal investită cu un conflict de muncă privind legalitatea și temeinicia unei măsuri disciplinare,de a verifica și modalitatea în care unitatea a aplicat aceste criterii, în raport de gravitatea abaterii săvârșite de către salariat.
Se mai reține că, din moment ce, conform disp.art.268 alin.5 din Codul muncii, decizia de sancționare poate fi contestată de către salariat la instanțele judecătorești, jurisdicția muncii nu se poate rezuma în acest caz doar la verificarea aspectelor formale ale actului unilateral al angajatorului și la respectarea procedurii disciplinare, ci de esența controlului de legalitate este tocmai analizarea modului de individualizare măsurii disciplinare.
De asemenea, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.78 din Codul muncii, atunci când instanța constată nelegalitatea sau netemeinicia concedierii, dispune anularea acestei măsuri, aceasta poate dispune desigur și mai puțin, respectiv înlocuirea măsurii încetării disciplinare a contractului de muncă cu o altă sancțiune disciplinară, atunci când constată că salariatul a săvârșit o fapta ce reprezintă abatere disciplinară, dar sancțiunea aplicată a fost în mod greșit individualizată.
În consecință, Curtea reține că, pentru abaterea disciplinară săvârșită de către recurent, se impune înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator cu cea a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, să se admită recursul declarat de reclamantul-recurent, să se modifice în totalitate sentința primei instanțe, în sensul admiterii în parte a contestației formulate de contestatorul, a anulării parțiale a deciziei nr. 89 din data de 27 august 2008, în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă a contestatorului, cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, a reintegrării contestatorului pe funcția și postul avute înainte de desfacerea contractului individual de muncă și a obligării intimatei la plata tuturor drepturilor salariale restante până la data reintegrării efective în muncă a acestuia.
În temeiul disp.art.276 din Codul d e procedură civilă, se vor compensa între părți cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 1518 din 25 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în totalitate în sensul admiterii în parte a contestației formulate de contestatorul și în consecință:
Dispune anularea în parte a deciziei nr. 89 din data de 27 august 2008 în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă a contestatorului cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
Dispune reintegrarea contestatorului pe funcția și postul avute înainte de desfacerea contractului individual de muncă nr. 4130/25.10.1999.
Obligă intimata la plata tuturor drepturilor salariale restante până la data reintegrării efective în muncă a acestuia.
Compensează cheltuielile de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
– – – – – –
GREFIER
Red./Tehnored.:;
2 ex.-14.12.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Cluj:-;
-.
